Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 448 din 21 ianuarie 2011 pronunţată în recurs de Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie avand ca obiect restituirea în natură a unui imobil în temeiul Legii nr. 10/2001) că, prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. dau posibilitatea instanţei de apel să refacă sau să completeze probele administrate la prima instanţă, dacă apreciază că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, iar dispoziţiile art. 287 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ prevăd posibilitatea ataşării la cererea de apel a unor înscrisuri considerate de parte ca utile soluţionării pricinii sale, acestea rămânând dobândite cauzei. Cum, în speţă, reclamantul a anexat motivelor de apel factura fiscală şi chitanţa de achitare a cheltuielilor de judecată efectuate în faţa primei instanţe, Înalta Curte a considerat nelegală soluţia instanţei de apel care a respins acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în prima etapă procesuală pe motiv că dovada achitării acestora nu a fost depusă în dosarul instanţei de fond. Prin urmare, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamant, a modificat în parte decizia recurată, în sensul admiterii apelului reclamantului, în temeiul art. 296 C. proc. civ., cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei primei instanţe şi a inserării obligării pârâtului la achitarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în primă instanţă.
PDF 
Mă bucur că sunt scoase în evidență hotărâri ale ÎCCJ, am mai citit aici una nu demult, în care se atrage atenția asupra modului cum sunt motivate hotărârile instanțelor de judecată, și anume ideea de a respecta nu numai prevederile Codului de procedură civilă, dar și jurisprudența CEDO, în ceea ce privește motivarea respingerii apărărilor/argumentelor esențiale ale părților (în sens larg, intrând și respingerea probelor).