In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C53 din data de 23 februarie 2012 a fost publicata Decizia Comisiei din 21 februarie 2012 de instituire a Grupului de experti privind politica UE in materie penala.
Comisia Europeana instituie Grupul de experti privind politica UE in materie penala, cu rolul de a consilia Comisia in ceea ce priveste dreptul penal material in contextul dezvoltarii unei politici a UE in materie penala.
Aceasta presupune, in special, formularea de recomandari cu privire la orice chestiune de ordin juridic care poate aparea in acest context, precum si colectarea de dovezi factuale care sa permita o evaluare a caracterului esențial al masurilor de drept penal ale UE, prin consultare cu grupurile de experti existente in domeniile de politica relevante.
Grupul este compus din cel mult 20 de membri, ce vor fi numiti din randul specialistilor cu competente remarcabile in domeniul dreptului penal. Grupul cuprinde experti din institutii stiintifice si de cercetare, precum si practicieni din domeniul juridic.















