Probleme dificile de executare silita




ICCJ. Incalcarea dreptului la un proces echitabil

2 mai 2012 | Corina CIOROABĂ
2.113 citiri

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât ca nu poate fi menținută în apel soluția primei instanțe de anulare a acțiunii ca netimbrată, în cazul în care cererea reclamantilor de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru a fost admisă, prin încheiere, ulterior pronunţării hotărârii instanței de fond. În acest sens, sunt greșite argumentele instanței de apel, ca reclamanții nu ar fi adus la cunoştinţă instanţei că au formulat o cerere de reexaminare a taxei de timbru, deşi nu exista în sarcina lor o asemenea obligaţie legală, iar, pe de altă parte, că acest aspect nu a fost prezentat ca motiv în cererea de apel, ci a fost invocat pentru prima dată cu ocazia dezbaterilor, însă nu s-a avut în vedere că dezbaterile au avut loc la prima zi de înfăţişare, fiind astfel respectate prevederile art. 287 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte a decis că a fost încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil, aceștia fiind în imposibilitate de a se prevala de dispoziţiile încheierii de admitere a reexaminării taxei de timbru.  Pentru aceste considerente, Înalta Curte a modificat  decizia recurată, şi, rejudecând apelul declarat de reclamanți, l-a admis, a desființat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal. (Decizia nr. 3201 din 6 aprilie 2011 pronunțată în recurs de Secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect obligarea pârâților să le lase reclamanţilor deplina proprietate şi liniştita posesie a unui imobil).

Corina CIOROABĂ

  Recomandare
  JURIDICE.ro:
Atanasiu Crisu

Tags: , ,

Dumneavoastră ce părere aveți?

 Promovare pe JURIDICE.ro | ANPC | Conditii de utilizare | Intrebari frecvente | Politica | Reguli validare comentarii | Despre noi | Contact
Cariere juridice

Parteneriate institutionale

Parteneriate universitare

Parteneriate stiintifice

Parteneriate comerciale


© 2003-2013 Juressa | Coordonator: Andrei Savescu | Suport: Societatea de Stiinte Juridice | Engine: WP/Quickpress | Suport tehnic: Fokus Digital Services

Pagina a fost incarcata de browserul dumneavoastra in 0,128 secunde.