Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că motivarea unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părţi prin prisma susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar, nu se circumscrie exigentelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. cu privire la elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar. În acest sens, Înalta Curte a precizat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În speță, cererea de intervenţie nu a fost analizată şi pusă în discuţia părţilor, conform principiului contradictorialităţii, nefiind pusă în discuţie nici situaţia rezultată din hotărârile judecatorești ce vizează situaţia juridică a imobilului din litigiu, motiv pentru care Înalta Curte a admis recursurile reclamanților, a casat hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare. (Decizia nr. 3338 din 11 aprilie 2011 pronunțată în recurs de Secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare pentru autoritate de lucru judecat)

Corina CIOROABĂ

Recomandare   JURIDICE.ro: