Dezbateri juridice
Dezbateri juridice
Opinii

In dubio contra fiscum. Cenusareasa principiilor dreptului fiscal

22 mai 2012 | Dumitru DOBREV
 | 39 comentarii
6.222 citiri
Print Friendly
 

The avoidance of taxes is the only intellectual pursuit that still carries any reward.

John Maynard Keynes (1883 – 1946).

Un pic de istorie antică şi medievală

Potrivit principiului in dubio contra fiscum, cunoscut uneori şi sub forma in dubio pro libertate civiumorice dubiu asupra existenței faptului impozabil, asupra naturii acestuia, sau asupra normei aplicabile, susceptibilă de interpretări ambigue sau multiple, profită contribuabilului.

Facem precizarea că dubiul veritabil există numai atunci cînd s-au epuizat toate metodele de interpretare ale actului normativ şi cu toate acestea nu s-a reuşit departajarea unei singure interpretări ca fiind cea conformă cu voinţa legiuitorului.

Se consideră că originea acestui principiu s-ar găsi într-un text din Digestae care ar aparţine discipolului lui Ulpian, Modestinus “non puto delinquere eum qui in dubiis quaestionibus contra fiscum facile responderit”[1].

După alţi autori, principiul „in dubio contra fiscum” reprezintă transpunerea în fiscalitate a unui principiu provenit din dreptul roman postclasic (Codex Theodosianus), si anume “in dubio pro reo“, aplicabil şi astăzi în dreptul penal din toate statele civilizate – dubiul profită inculpatului sub forma prezumţiei de nevinovăţie.

Un pic de istorie modernă

În Franţa secolelor XVIII-XIX, s-a dezvoltat ideea că legile fiscale trebuie interpretate de manieră restrictivă, spre a le conferi o arie de aplicare mai precisă şi totodată mai limitată, susceptibilă de a proteja libertăţile cetăţeneşti.

Un corolar al acestui concept este reticenţa interpretării textelor de drept public, fie că este fiscal, penal sau administrativ, prin metoda analogiei, care rămâne proprie numai dreptului privat.

Concepţia are o origine contractualistă, pornind de la interpretarea clauzelor contractuale, în caz de dubiu, în defavoarea redactorului acestora, care de regulă era vânzătorul – in dubio contra stipulantem. Art. 1312 din vechiul nostru cod civil[2] consacră această regulă.

Dacă pornim de la teoria pactului social[3], putem înţelege de ce s-a ajuns la concepţia că norma fiscală, redactată de stat, se interpretează în defavoarea acestuia şi în favoarea contribuabilului.

Un pic de istorie contemporană

Potrivit lui Gabriel Biriș, în anul 2010 au existat discuții la Ministerul Finanţelor Publice pentru introducerea acestui principiu in Codul Fiscal, dar nu s-a reuşit sau nu s-a dorit acest lucru.

Nici doctrina românească recentă în materie fiscală nu îl aminteşte, cu toate că unii autori consideră, de lege ferenda, că ar fi necesară “consacrarea principalelor reguli de interpretare a normelor fiscale şi mai cu seamă succesiunea metodelor de intepretare în cazul textelor neclare”[4].

Este un truism că dreptul fiscal românesc nu e deloc străin de norme absconse sau de schimbări imprevizibile; uneori chiar şi normele comunitare cad în acest păcat – o dovedesc cu prisosinţă recentele evoluţii jurisprudenţiale din care vom enumera doar trei:

1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adresat recent o întrebare preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu referire la modalitatea de determinare a bazei impozabile pentru operaţiunile taxabile efectuate de persoanele fizice în materie imobiliară (încheierile irevocabile din 15 martie 2012 în cauzele de recurs recurs Tulică Corina Hrisi 6957/2/2010 şi Plavoşin Călin Ion731/59/2010). Interesant e mai ales faptul că Înalta Curte a semnalat şi că pe parcursul soluţionării recursului, s-a publicat în Monitorul Oficial al României din 20 aprilie 2011 Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011, însă «Cu toate acestea, în raport de situaţia de drept reţinută, înalta Curte nu se consideră lămurită, în contextul în care baza de impozitare astfel cum rezultă din prevederile naţionale, art. 137 alin. (l) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, care transpun prevederile Directivei, art. 73 şi art. 78 lit. a), au în vedere „contrapartida obţinută”, iar aceasta a fost stabilită de părţile contractante fără TVA». Am citat din transcrierea încheierii, publicată şi integral în copie scanată.

2) Tot recent, DNA a dat o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penaleîn care afirmă că Fiscul nu are bază legală să ceară TVA retroactiv pentru tranzacţiile imobiliare din perioada 2005-2006. Presa a comentat-o ca pe o şansă nesperată pentru cei „hăituiţi” de inspectorii fiscali şi ca pe o mână de ajutor dată de procurorii anticorupţie persoanelor fizice care au vândut terenuri și apartamente în mod repetat și de  la care inspectorii fiscali încercau să încaseze, retroactiv, TVA. În mod destul de evident, într-un context legislativ ambiguu, latura subiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală – intenţia directă sau indirectă, nu putea decât să lipsească, însă exonerarea de răspunderea penală nu însă nu e de ajuns pentru a înlătura automat şi de răspunderea fiscală.

3) De asemenea recentă, şi deocamdată puţin remarcată, este hotărîrea din 07.10.2011 CEDO în cauza nr. 39766/05 Serkov vs. Ucraina, o adevărată bombă jurisprudenţială ale cărei implicaţii abia începem să le intuim. O traducere exactă a sentinţei în limba română este disponibilă aici, din care redăm o serie de considerente în extras, cu sublinieri care ne aparţin:

32.  Este admis în general că perceperea de TVA petentului aduce atingere drepturilor sale de proprietate în sensul Articolului 1 din Protocolul Nr. 1. Curtea nu vede niciun motiv pentru a statua altfel. Prin urmare, ceea ce trebuie stabilit este dacă această atingere a fost justificată în conformitate cu cerinţele prevederilor CEDO.

33. Prima şi cea mai importantă cerinţă a Articolului 1 din Protocolul Nr. 1 este aceea că orice atingere adusă de o autoritate publică folosinţei liniştite a bunurilor ar trebui să fie legală: a doua teză a primului alineat autorizează privarea de bunuri doar „sub rezerva condiţiilor prevăzute de lege”, iar al doilea alineat recunoaşte faptul că Statele au dreptul de a controla folosinţa bunurilor prin „legiferare”. În plus, principiul statului de drept, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăţi democratice, este inerent în toate Articolele Convenţiei. Rezultă de aici că problema existenţei unui echilibru echitabil între cerinţele interesului general al comunităţii şi cerinţele protecţiei drepturilor fundamentale ale individului devine relevantă numai după ce s-a stabilit că atingerea în discuţie a satisfăcut condiţia referitoare la legalitate şi nu a fost arbitrară (a se vedea Iatridis vs. Grecia [GC], nr. 31107/96, § 58, ECHR 1999-II).

34. Atunci când vorbeşte de „lege”, Articolul 1 al Protocolului Nr. 1 face aluzie la acelaşi concept ce se regăseşte pretutindeni în Convenţie (a se vedea Špaček s.r.o. vs. Republica Cehă, nr. 26449/95, § 54, 9 Noiembrie 1999). Acest concept impune mai întâi ca măsurile să se bazeze pe legislaţia naţională. De asemenea, face referire la calitatea legislaţiei în discuţie, necesitând ca aceasta să fie accesibilă persoanelor implicate, precisă şi previzibilă în aplicarea sa (a se vedea Beyeler vs. Italia [GC], nr. 33202/96, § 109, ECHR 2000-I).

35. Finalitatea conceptului de predictibilitate depinde într-o măsură considerabilă de conţinutul instrumentului luat în discuţie, domeniul pe care acesta este destinat să îl acopere şi numărul şi statutul celor cărora acesta li se adresează. Simplul fapt că o prevedere legală poate fi interpretată în mai multe moduri nu înseamnă că aceasta nu îndeplineşte cerinţa referitoare la „predictibilitate” în accepţiunea Convenţiei. Rolul jurisdicţiei instanţelor judiciare este tocmai acela de a elimina asemenea dubii interpretative, ţinând cont de modificările din practica de zi cu zi (a se vedea Gorzelik şi Ceilalţi vs. Polonia [GC], nr. 44158/98, § 65, 17 februarie 2004). Sarcina curţilor supreme de a asigura o aplicare uniformă şi coerentă a legii nu poate fi subestimată în acest sens (a se vedea,mutatis mutandisTudor Tudor vs. România, nr. 21911/03, §§ 29-30, 24 martie 2009, şi Ştefănică şi Ceilalţi vs. România, nr. 38155/02, §§ 36-37, 2 noiembrie 2010). Neîndeplinirea acestei sarcini de către o curte supremă poate avea consecinţe incompatibile, printre altele, cu cerinţele Articolului 1 din Protocolul Nr. 1 (a se vedea Păduraru vs. România, nr. 63252/00, §§ 98-99, ECHR 2005-XII (extrase)).

36.  Curtea admite că revine în primul rând autorităţilor naţionale sarcina să interpreteze şi să aplice legislaţia naţională. Cu toate acestea, Curtea are obligaţia de a verifica dacă modul în care legislaţia naţională este interpretată şi aplicată are consecinţe care sunt conforme cu principiile Convenţiei, astfel cum este interpretată în lumina jurispridenţei Curţii (a se vedea Scordino vs. Italia (nr. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 190 şi 191, ECHR 2006-V).

[…]

40.  Cu toate acestea, Curtea nu poate identifica nicio justificare pentru schimbarea interpretării juridice cu care s-a confruntat petentul. De fapt, Curtea Supremă nu a oferit niciun motiv care să explice reinterpretarea în discuţie. O asemenea lipsă de transparenţă trebuie să fi afectat încrederea publicului în lege. În circumstanţele cauzei în discuţie, Curtea consideră că modul în care instanţele naţionale au interpretat prevederile legale relevante a compromis predictibilitatea acestora.

41.  De asemenea, Curtea constată că posibilitatea unor asemenea interpretări diferite ale aceloraşi prevederi legale a fost generată în esenţă de situaţia necorespunzătoare în care se află legislaţia naţională cu privire la acest subiect. Normele incluse în Decretul Prezidenţial şi Legea cu privire la TVA lasă în mod nejustificat loc de interpretare a modurilor în care acestea ar putea fi corelate, precum şi în ceea ce priveşte înţelegerea sferei de acţiune şi înţelesului exact al cerinţelor acestora.

42. În consecinţă, în opinia Curţii, absenţa predictibilităţii necesare şi a clarităţii legislaţiei naţionale cu privire la o asemenea problemă fiscală importantă, generând interpretări juridice contrare, determină nerespectarea cerinţei privind „calitatea dreptului” prevăzută de Convenţie.

43.  În acest sens, Curtea nu poate trece cu vederea cerinţa prevăzută de secţiunea 4.4.1 din Legea privind Răspunderea Contribuabililor (Plăţi), care stipula faptul că, în cazul în care legislaţia naţională oferea interpretări ambigue sau multiple ale drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor, autorităţile naţionale aveau obligaţia de a recurge la abordarea care era mai favorabilă pentru contribuabil. Or, în cazul de faţă, autorităţile au optat tocmai pentru interpretarea mai puţin favorabilă pentru contribuabil a legislaţiei naţionale, ceea ce a dus la perceperea de TVA petentului (a se vedea de asemenea Shchokin vs. Ucraina, nr. 23759/03 şi nr. 37943/06, § 57, 14 octombrie 2010).

Notabil este că, iată, în lumina CEDO:

  • Perceperea injustă de taxe e în principiu susceptibilă a aduce atingere dreptului fundamental de proprietate;
  • Lipsa de transparenţă în fiscalitate afectează încrederea publicului în lege, iar bâlbele de interpretare ale autorităţii (administrativ-fiscale sau cu atribuţii jurisdicţionale) compromit predictibilitatea normei fiscale;
  • Situaţia necorespunzătoare în care se află legislaţia naţională într-o materie fiscală atrage indiscutabil răspunderea Statelor inclusiv sub exigenţa „calităţii dreptului” prevăzute în Convenţie;
  • Acolo unde legislaţia naţională oferă interpretări ambigue sau multiple unor drepturi şi obligaţii ale contribuabililor, remediul cel mai la îndemână pentru autorităţi pentru a se conforma CEDO este aplicarea vechiului principiul in dubio contra fiscum, ridicat la rang de drept al omului.

Suntem încredinţaţi că principiul in dubio contra fiscum, readus în atenţia statelor prin jurisprudenţa CEDO, se va face tot mai adesea auzit, invocat de apărătorii părţilor în abundenta cazuistică românească.

În atare situaţie considerăm că instanţele române de contencios fiscal pot aplica direct în baza art. 20 alin. 2 din Constituţie principiul in dubio contra fiscumdedus din cauza nr. 39766/05 Serkov vs. Ucraina, pentru a se evita condamnarea României în speţe în care se pune problema normei fiscale susceptibile de mai multe interpretări


[1]Herennius Modestinus, DigestaCorpus iuris civilisDe jure fisci, 49, 14. 10: „Nu poate fi incriminat [jurisconsultul] care, într-o problemă controversată, a dat de o manieră facilă o opinie contra fiscului” :http://www.thelatinlibrary.com/justinian/digest49.shtml
[2] A se vedea Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Ediţia a III-a, Bucureşti, 2001, p. 68. „De regulă dacă înţelesul unui contract este îndoielnic, interpretarea se face în favoarea debitorului (art. 983 C. civil ). În materie de vînzare art. 1312 C. civ., conţine o regulă specială şi derogatorie: vînzătorul – care stabileşte de regulă condiţiile contractului trebuie să explice clar obligaţiile sale iar dacă înţelesul actului ar fi îndoielnic clauzele neclare se interpretează contra vînzătorului (in dubio contra stipulantem). Înseamnă că, în materie de vânzare, nu numai clauzele referi­toa­re la propriile obligaţii dar şi cele referitoare la obligaţiile vînzătorului, se interpretează în favoarea cumpărătorului”.
[3] A se vedea Jean Jacques Rousseau, Du contrat social (1762), Chapitre 6Du pacte social, pe site-ul http://www.etudes-litteraires.com/rousseau-contrat-social.php
[4] A se vedea Radu Bufan (coord.), Bernard Castagnede, Alexandra Safta, Mihai Mutaşcu, Tratat de drept fiscal. Partea Generală, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 78.


Dumitru DOBREV


Cuvinte cheie: , , , ,
UJMAG

Dezbateri juridice. Legile nu sunt ceea ce par a fi

JURIDICE
Mai suspensivă decât condiția suspensivă: condiția rezolutorie    Accesul la Justiția Achizițiilor Publice, un pariu de 100.000 euro    Pierdut instanță de executare. Găsitorului recompensă    Renunțarea la moștenire – prezumată (art. 1112 NCC), considerată (art. 1113 NCC) și, din când în când, autentică (art. 1120 NCC)    Latura civilă a acțiunii în contencios administrativ, sau De ce își permite autoritatea să comită abuzuri...    Insolvența se întoarce: Codul insolvenței    Acordul de recunoaștere a vinovăției    Cum să (nu) concediem un salariat    Mai rară decât fiducia: logodna    Eternul risc al achiziției imobiliare: calitatea de proprietar a vânzătorului    Lama rece a procedurii civile: nulitatea necondiționată    CCR vs. ICCJ. Legea penală mai favorabilă    Avocații în Noile Coduri Penale    Clauzele abuzive, un teren pe care consumatorii câștigă (înca prea puțin?) teren    Arbitrajul. Un nou început    Mai gravă decât civilul, mai rapidă decât penalul: răspunderea disciplinară    Anticamera judecății penale: Camera Preliminară    Legea nr. 17/2014: birocratizarea vânzării terenurilor agricole din extravilan    Judecătorul față în față cu avocatul: cenzurarea onorariului avocațial    Spălarea banilor. Trecut, prezent și viitor    Cât de judiciară (mai) este rezoluţiunea?    Ipoteca, o garanție... reală?    Achizițiile publice. Suspiciuni, inerții, blocaje    O problemă insolubilă: Insolvența    Evacuarea de drept comun, evacuată de Noile Coduri?    Încuviințarea executării silite, o instituție pe cale de dispariție?    Aplicarea în timp a noilor coduri penale

Au fost scrise până acum 39 de comentarii cu privire la articolul “In dubio contra fiscum. Cenusareasa principiilor dreptului fiscal”

  1. Mihai COSTACHE spune:

    intesant articolul insa in mod cert el nu va fi citit si popularizat de functionarii fiscului cf principiului ” daca nu iti convine ce constatam noi, poti face contestatie”. aceste este un principiu aplicAbil ce poate fi inserat in CF fara nici o problema de aplicare :)

    • Se pare că Fântâna cântătorilor lui G. Biriş nu seacă niciodată.
      Mai întâi Dobrinescu iar acum Dobrev.
      Parcă ar fi înţeleşi.

      STAI!

      Chiar sunt înţeleşi!

      Din nou, principiile sunt bune dar aplicate greşit.
      Ca să nu mai spun că “in dubio contra fiscum” nu este un principiu consacrat jurisprudenţial nici în străinătate.

      Este mai mult un principiu al leneşilor pentru a-şi justifica necunoaşterea sau “dubio” din mintea lor datorate unei ignorantia legis. Dar: ignorantia legis neminem excusat.

      Ascultaţi la mine: Veţi pierde!
      Şi pe TVA la imobile şi pe TVA la drepturi de autor.

      Gândiţi şi priviţi dincolo de vârful nasului.
      Priviţi TVA la nivel european.

      E atat de simplu si exista jurisprudenta suficienta.

      • Dumitru DOBREV spune:

        Domnu’ Kurtyan, pe mine m-au învăţat la şcoală că trebuie să citez întotdeauna sursa. Daca eu n-am fost de faţă la discuţia de la MF în care s-a antamat şi problema introducerii în lege a principiului dubio contra fiscum, nu era normal să-l citez pe cel care pretinde că a participat?

        Nu pot sa cred că aţi fi dorit să îmi arog eu meritele cu privire la acel fapt sau să dezinformez cititorul numai ca să nu-l pomenesc în articol pe dl. Biriş.

        2. Dacă dumneavoastră credeţi că a creat CEDO ex nihilo principiul buclucaş odată cu cauza nr. 39766/05 Serkov vs. Ucraina uitaţi aici rezultatul unei jumătăţi de oră de căutare pe Google:

        Doctrină fiscală internaţională:

        Victor Thuronyi, a senior counsel (taxation) at the International Monetary Fund: http://www.amazon.com/Comparative-Tax-Law-Victor-Thuronyi/dp/9041199233
        Aici puteţi da click direct pe pagina din tratat unde este pomenit principiul in dubio contra fiscum:
        http://books.google.ro/books?id=WN1WWpmYuYQC&pg=PA136&dq=in+dubio+contra+fiscum&hl=ro&sa=X&ei=KF-8T5KPMIaxtAayis3CDQ&ved=0CDEQ6AEwAA#v=onepage&q=in%20dubio%20contra%20fiscum&f=false

        Jurisprudenţă din Regatul Unit:
        1. Un proces penal care a avut loc in iunie 1634 în timpul lui Carol I Stuart în faţa Curţii cu Juraţi (condamnare la pedeapsa capitala cu 8 voturi contra 7, ulterior graţiere) State Trial of John Elphinstone, 2nd Lord Balmerino in Francis Hargrave, Complete collection of state trials, Vol. 1, p. 520;
        2. Coltness Iron Co vs. Black 1881 6 app 315 HL;
        3.William Hamilton of Withaw against Creditors of Cleland, 8 feb. 1706, in Lord Henry Home Kames, Scotland. The decisions of the Court of Session. From Its First Institution to the Present Time, p. 1186-1187.

        http://books.google.ro/books?id=Ia5KAQAAIAAJ&pg=PA1187&dq=in+dubio+contra+fiscum&hl=ro&sa=X&ei=KF-8T5KPMIaxtAayis3CDQ&ved=0CEgQ6AEwBA#v=onepage&q=in%20dubio%20contra%20fiscum&f=false

        In doctrina românească am găsit (pînă acum) un doi autori:
        1. Conf. dr. Radu Bufan, Regimul fiscal al comercianţilor supuşi procedurii lichidării judiciare şi falimentului, Revista de Insolvenţă Phoenix, nr. 4/2003, p. 26-30 care citează doctrină şi practică judiciară belgiană:
        - Cass, 24. oct.1938 I, p. 331, cass, 28 mai 1942, Pas 1942 I, p. 134, Bruxelles, 9 iun. 1987, FJF no. 87/178, citate în M. Dassesse, P. Minne, Droit fiscal, Ed.
        Bruylant, Bruxelles, 2001, 5eme ed.,p. 60
        - Cass, 28 mai 1942, Journ. prat. droit fiscal, fin., 1942, p. 45, citat în Tiberghien, Manuel de droit fiscal, p. 79; în acelaşi sens, A. Juste, op. cit., p. 161
        - P. Serlooten , Traité de droit commercial, (G. Ripert, R. Roblot), L.G.D.J., Paris, 1997, Tome 3, 5eme ed., p. 24 urm.

        2. Teza de doctorat: Complementaritate şi Subsidiaritate în Combaterea Evaziunii Fiscale, Doctorand: LOPATNICU (Căs. COSTEA) Ioana Maria, Iaşi, 2009
        Coordonator de doctorat:
        Profesor dr. Tudorel TOADER
        http://www.uaic.ro/uaic/bin/download/Academic/Doctorate_aprilie_2010/LOPATN1.PDF

        Doctrină şi jurisprudenţă belgiană:

        Thierry Afschrift, L’Evitement licite de l’impôt et la réalité juridique, 2e, Edition, Larcier, Bruxelles, 2003, p. 57 si nota de subsol 32: Cour de cassation 24 oct. 1938, Arret 24 mai 1942.
        http://books.google.com/books/about/L_%C3%A9vitement_licite_de_l_imp%C3%B4t_et_la_r.html?id=BQbO9sujOzkC

        Le principe « in dubio contra fiscum , selon lequel – lorsque le texte n’est pas clair et que son interprétation à la lumière des travaux préparatoires et des règles indiquées ci-avant ne permet pas d’en définir la portée – on admet généralement qu’il y a lieu de l’interpréter dans le sens le plus favorable au contribuable, par application de l’adage « in dubio contra fiscum » (M. Dassesse, P. Minne, Droit fiscal, Bruxelles, Bruylant, 1996, p. 67 ; ces auteurs citent les références suivantes : Cass., 24 octobre 1938, Pas., 1938, I, p. 331 ; Cass., 28 mai 1942, Pas., 1942, I, p. 134 ; J.P.D.F., 1943, p. 45).

        Spania (doctrină şi practică judiciară a instanţei supreme)

        Maria Jose Falcon y Tella, Professor of Legal Philosophy (1991) and Director of the Institute of Human Rights (1998) at the Complutense University of Madrid:
        http://www.amazon.com/Equity-Maria-Jose-Falcon-Tella/dp/9004164634/ref=sr_1_5?s=books&ie=UTF8&qid=1337746308&sr=1-5

        Aici puteţi da click direct pe pagina unde este pomenit principiul in dubio contra fiscum:
        http://books.google.ro/books?id=2piPE9DYpGoC&pg=PA257&dq=in+dubio+contra+fiscum&hl=ro&sa=X&ei=KF-8T5KPMIaxtAayis3CDQ&ved=0CEMQ6AEwAw#v=onepage&q=in%20dubio%20contra%20fiscum&f=false

        Jurisprudenta din Brazilia

        RECURSO ESPECIAL REsp 651929 RS 2004/0049282-5 (STJ)
        PROCESSUAL CIVIL. RECURSO ESPECIAL. SENTENÇA CONDENATÓRIA
        DESFAVORÁVEL À FAZENDA PÚBLICA. ARTIGO 475, § 2º, DO CPC. ALTERAÇÃO DADA
        PELA LEI 10.352/01. CONDENAÇÃO INFERIOR A 60 SALÁRIOS MÍNIMOS. ALCANCE D…
        STJ – 15 de Março de 2005
        EMBARGOS DE DECLARAÇÃO NO RECURSO ESPECIAL EDcl no REsp 541239 DF 2003/006…
        TRIBUTÁRIO. IPI. CRÉDITO-PRÊMIO. DECRETOS-LEIS 491/69, 1.724/79, 1.722/79, 1.658/79 E
        1.894/81. PRESCRIÇÃO QÜINQÜENAL. EXTINÇÃO DO BENEFÍCIO. JURISPRUDÊNCIA
        CONSOLIDADA PELA PRIMEIRA SEÇÃO. VIGÊNCIA DO ESTÍMULO FISCAL ATÉ 04 D…
        STJ – 12 de Março de 2008
        AGRAVO REGIMENTAL NO RECURSO ESPECIAL AgRg no REsp 672480 SC 2004/0107107-4…
        TRIBUTÁRIO. IPI. CRÉDITO-PRÊMIO. DECRETOS-LEIS 491/69, 1.724/79, 1.722/79, 1.658/79 E
        1.894/81. PRESCRIÇÃO QÜINQÜENAL. EXTINÇÃO DO BENEFÍCIO. JURISPRUDÊNCIA
        CONSOLIDADA PELA PRIMEIRA SEÇÃO. VIGÊNCIA DO ESTÍMULO FISCAL ATÉ 04 D…
        STJ – 20 de Novembro de 2007

        Aşa că domnu’ Kurtyan, poate aveţi niscai treabă pe la baroul domnului Bota şi vă reţinem…

        Cu stimă,

        Dumitru Dobrev, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice “Andrei Rădulescu”al Academiei Române

        • Domnu’ academician doctor DD, savant de renume mondial,

          Cercetarea stiintifica impune rigoare si concizie.

          Sa stii, Dobrev, ca si eu pot sa scriu mult si prost.

          Si vreau sa spun doar atat:

          Citatele se dau din lucrari stiintifice, din materiale publicate, din surse cu autoritate sau relevante.

          Citatele nu se dau din plimbarile lui G. Biris pe la Minister si din ce pretinde el ca a discutat.

          Citatul contine, “autorul, titlul, editura, localizare in lucrare”.

          Asta nu este un citat, referirea la Biris este pura reclama economica inserata intr-un articol.
          Daca ofereai un citat dintr-o carte scrisa de Biris mai ziceam.

          Ulterior am aflat ca lucrezi pentru Biris si am inteles de ce faci asta.
          Am vazut ca si Dobrinescu face la fel.

          Inventati “doctrina” pentru a va putea sustine reciproc in litigii pendinte.

          Iar daca acest articol este genul de “cercetare” pe care o faci pe bani publici, atunci se cheama ca este “cercetare pe bani publici in beneficiu privat”.

          Nu cred ca asta este rolul Institutului “Andrei Rădulescu”al Academiei Române.

          Si da’! Sunt membru in baroul paralel si o sa raman membru.

          Acesta este un argument la fel de irelevant cu “citatele” din Biris numai ca una este facuta in scop elogiator iar cealalta pentru denigrare.

          Intr-adevar esti un cercetator foarte obiectiv, n-am ce zice.
          O mandrie pentru comunitatea stiintifica.

      • Tu cate capre crezi ca am Alberto? Vrei sa-mi moara toate? Daca toti judecatorii ar fi ca tine nici nu ar mai fi nevoie de avocati.

        Si cum tu esti un avocat ilustru o sa te ascult pe tine. Ai clienti multi? Stiam ca avocatii trebuie sa se pregateasca temeinic, sa aiba probe, sa aduca evidenta, etc. Cati clienti crezi ca vei castiga daca tu le spui celor care cerceteaza internetul si-ti citesc opinia – Veti pierde! Nici macar unul. Fii baiat destept, imita-l pe Biris si concepe si tu un plan de marketing cu ceea ce poti sa faci pentru clienti, nu cu ceea ce ei stiu ca nu poti – sa le castigi cazul. In rest iti doresc mai multa intelepciune pentru ideile personale de a atrage clientela si mai putina critica la adresa colegilor.

        Dobrev chiar a facut o treaba buna. Si Biris chiar stie sa foloseasca marketingul pentru firma sa. Tu nici macar un punct de vedere constructiv nu ai prezentat. Schimba-te, fii mai bun cu oamenii, da si tu ceva la schimb cand postezi, ca de ura eu unul sunt satul.

        • Daniel,

          Eu nu am o problemă cu caprele lor ci am o problemă cu gărgăunii lor.

          Vezi tu Daniel, mie îmi place să spun că locuiesc în Realville, nu în LaLa Land, unde oamenii sunt deconectati de realitate.

          Este adevarat ca de cele mai multe ori cand esti sincer ai mai putini clienti decat vanzatorii de iluzii.
          Totusi, castig suficient, nu ma plang.

          Este la fel de adevarat ca multi avocati traiesc deoarece hranesc sperantele clientilor cu tone de minciuni, avand in final un singur scop: sa initieze procese, sa curga termenele ani si ani iar rezultatul final, pe care ei il stiau inca de la inceput, să insemne un esec.

          Acestia sunt vulturii necrofagi ai avocaturii romanesti care traiesc din devorarea de cadavre de procese care nu au trait niciodata si care nu au avut niciodata sansa de a trai. Sunt devoratorii de avortoni procesuali.

          O speta josnica de avocat, cu toate ca se imbraca bine si are inele de aur pe degete si vorbeste in adagii latine ca sa bulverseze justitiabilul.

          Eu chiar cred ca le dau oamenilor cele mai bune sfaturi de care sunt in stare. Doctoria e amara, dar te face bine.
          vreti laude? Am si laudat cand a fost cazul. Rar, ce-i drept.

          Asa as dori si eu sa fiu tratat. Sinceritate brutala.
          Nu ma luati cu vrajeala. Una scriem, alta credem cu adevarat.
          Am criticat acest text pentru ca il cred nesincer si intocmit pro causa. De fapt nu doar il cred nesincer. Sunt sigur ca e nesincer.

          “Fii baiat destept, imita-l pe Biris”
          Are Biris epigonii lui iar daca ma fac si eu destept, devine instanta prea aglomerata de atatia destepti.

          “Tu nici macar un punct de vedere constructiv nu ai prezentat.”

          Păi cu ce să construiesc?
          Premiza este următoarea: Îmi dai un mort, îmi spui să-l rujez şi să-l fardez şi să îl învăţ să danseze sârba şi să cânte imnul Romaniei?

          Fă tu o pasă magică… o incantaţie, ceva, poate reuşeşti!
          Eu nu am puteri magice cum au alţii pe aici.

          Eu te iau de mână, te duc la catafalc, îţi arăt cadavrul şi îţi spun:

          - Trezeşte-te! Acesta este un mort!

          Magicienii te duc la cârciumă, te îmbată şi îţi povestesc: – Straşnic dansează, ştraşnic cântă!

          Dar mortul nu dansează şi nici nu cântă.

          El face ce ştie el să facă mai bine: putrezeşte!

          • Alberto,

            Concluzie. Vorbe de generalist, fara baza legala. Atacati, jigniti, dar nu va prezentati competenta. Consider articolul ca foarte competent si adresat celor care au un interest. Un fel de “Peer review & information”.

            Nr 1. Nu sunt sustinator a lui Biris. Dimpotriva, il consider pe Biris adversar si ma feresc uneori de el pentru ca apara si capra si varza, dar asta este meseria de avocat. Asta nu inseamna ca nu-l apreciez profesional pentru ce face, ci dimpotriva ii recunosc talentul de conducator de firma, de marketing, etc. De altfel din comentariul lui este clar ca nu intru in categoria de laudatori.

            Nr. 2 Eu nu sunt avocat, ci expert contabil. Ce nu inteleg la dvoastra este ca nu pricepeti ca ce va spun si ceea ce eu cred cu adevarat, este ca TVA la imobiliare, chiar astazi, dupa toate adaugirile, este inca foarte prost reglementat si confuz. Ca marturie imi stau nenumaratele cazuri, articole si peste 5000 de ore muncite in domeniu. Si avocatii pe care ii sprijin au castigat.

            Nr. 3 Avocatii castiga peste 60% din procese pentru lipsa de procedura. Eu fiind expert am datoria catre d-voastra (inclusiv pt Biris) sa va ridic mingea la fileu:
            a. De la inceputuri, adica de la origini art 42 lit g prevedea ca tranzactiile imobiliare nu sunt impozabile, deci ordinul 300/2004 si urmatoarele nu pot impune declararea pe formularul 020 a activitatii imobiliare, nici macar la categoria altele, care atunci era reglementata de art. 83 venituri din alte surse.
            b. MODERAT lui Nicolaescu la OUG 138/2004 si L 163/2005 ar trebui sa fie penala dar Dl Dragomir de la ICCJ nu a avut c…e sa o dea.
            c. In codul fiscal pe baza veniturilor se calculeaza baza de impunere. Daca categoria de venituri din activitati economice desfasurate in mod independent din patrimoniul personal nu exista, atunci nici baza de impunere nu exista. Poti sa spui tu ca au vandut mii.
            d. Art 11 prevede reincadrarea. Dar in ce sa reincadrezi daca legea nu prevede altfel?
            e. Pe ce formular declari TVA? Pe 020 nu, pe 070 nu intri in categoria de venituri din activitati independente.
            f. Legislatia secundara, respectiv declaratia de impunere si RIF apar abia cu ordinul 1415/2009
            g. Posibilitatea de incadrare din partea ANAF apare deabia cu ordinul 1786/2010
            h. Ordonanta 109/2009 adauga art 127 2 indice 1 abia de la 01.01.2010 si defineste continuitatea
            i. Conditia cumulativa a art 16(1)(a) este incalcata de norma 3.1 la art 127(2) pana la 31.12.2009, norma 3.7 dupa 31.12.2009.
            j. Norma 3.1 este neconstitutionala si incalca Directiva 112/2006 pentru ca nu permite deductibilitatea TVA
            k. Deductibilitatea TVA este obligatorie in Directiva 112/2006, chiar si inainte de infiintarea unei societati, pentru respectarea neutralitatii TVA
            l. Taxarea inversa si TVA 5% se aplica tuturor celor care pot beneficia de aceste masuri – jurisprudenta CJUE
            m. Lipsa unei facturi, determinarea TVA pe baza de expertiza este permisa de Directiva si Jurisprudenta
            n. Art 392 din directiva permite stabilirea bazei de impunere pentru determinarea TVA deductibil ca diferenta intre pretul de cumparare si cel de vanzare

            As putea continua cu alte zeci de incalcari ale codului pe care nu ar trebui sa le clasificati ca mortaciuni. Dvoastra aveti o profesie unde nu aveti dreptul sa va judecati clientul, ci sa-i acordati tot profesionalismul de care puteti da dovada pentru a-i apara cauza. Asta inseamna acces liber la justitie. Altfel pentru ce mai sunteti avocat?

          • Daniel,

            Imi place faptul ca pui concluziile inaintea considerentelor,

            respect contabilii dar chestiunile juridice NU stau in competenta voastra. In rapoarte, voi sunteti chemati sa numarati, sa stabiliti sume, cuantumuri, etc. nu sa dezlegati pricini juridice sau să vă pronunţaţi pe chestiuni de drept. Dar sunt deschis la orice opinie.

            Stiu ca asta suna: “esti prost dar te ascult totusi” dar nu e chiar asa.
            “Te respect” zise pisica soarecelui inainte sa il manance.

            Crezi că dacă mergi în faţa judecătorului şi îi spui că ţi s-a stricat abacul şi nu mai ştii să numeri boabele şi din acest motiv nu ai platit impozitele, acest tip de argument este valid juridic?

            Crezi că dacă nu ai avut formular nu trebuia să plăteşti?
            Noroc că juridice.ro are un formular pentru comentarii că altfel nu ai fi ştiut nici cum să discuţi aici.

            Unii oameni au o cheiţă în spate pe care trebuie să o învărţi permanent ca să funcţioneze. Ca roboţeii. Nu învârţi cheiţa, ei nu ştiu ce să facă.

            Ce-mi pasă mie că nu ai ştiut tu unde să completezi în terfeloagele alea de formulare de la fisc?

            Exista multi contribuabili care au platit TVA la notar pentru tranzacţii cu imobile si nu au probleme.

            Există mulţi care s-au declarat comercianţi, s-au “încorporat” şi au declarat TVA şi au dedus TVA.
            Dar intotdeauna a existat posibilitatea ca o persoana fizica sa se inregistreze sau sa plateasca TVA fără să îşi “facă firmă”.

            Cum se face ca tu ai petrecut 5000 de ore doar pentru cei care nu au platit TVA? Ia petrece 2 ore cu cei care au plătit!

            Nu vezi padurea din cauza copacilor. Te împiedici de amănunte (aşa sunt iubiţii mei contabili).
            Dacă nu au rubrică în formular atunci nu au drepturi şi vice versa. Dacă nu se potriveşte într-o foaie excel, nu există.

            Faptul ca nu ati stiut sa va declarati comercianti, ca nu ati stiut ca vanzarea repetata de imobile constituie activitate economica, nu va scuteste de rigorile legii. Lipsa vinovatiei nu scuteste de sanctiune.

            Există şi persoane care au plătit TVA, s-au înregistrat la Fisc, etc.

            Tu vii acum şi încerci să cauţi motive DE CE NU ai plătit sau de ce NU se plateste.

            Stiu, este dificil post factum. Timpul al trecut, penalitati, majorari…

            Există funcţionari şi magistraţi care acum vor fi declaraţi comercianţi de către fisc şi care vor intra în stare de incompatibilitate pentru desfăşurarea nemijlocită de acte de comerţ.
            E grav.

            Mulţi au profitat de nebulozitate şi au zis, “nu se plăteşte”.
            Mulţi dintre speculanţi sunt cetăţeni străini care acum sunt de negăsit. Au dispărut ca gărgăunele în gaură.
            Au ciordit TVA-ul şi au zbughit-o.

            Nu voi discuta formularistică cu tine şi nici nu voi oferi motivările ANAF. Sunt ei destul de competenţi s-o facă.
            Eu îţi spun la nivel de principiu.

            Şi apoi tu nu eşti clientul meu iar aici nu suntem la şedinţa de judecată.

            Dacă îţi spun că greşeşti nu înseamnă că te judec. Aici nu discutăm de viaţa ta privată.

            Ce tot îi dai cu “pentru ce mai sunteţi avocat?”.

            Eu nu sunt avocatul tău, şi chiar de-aş fi, pentru această speţă nu ţi-aş accepta dosarul pentru că este fără şanse şi doar un nerod poate să se uite la soare şi să spună că este lună.

            Vorbim de CIVIL.

            În penal, nu mă interesează dacă un client este vinovat sau nevinovat. Pentru mine toţi sunt nevinovaţi.

            În penal este o cu totul altă discuţie.

            Revin si spun: Normal că nu au vrut să se declare comercianţi că multi erau funcţionari de stat şi îşi pierdeau privilegiile sau ajutoarele.

            Ştii că unii samsari aveau ajutor de la Primărie pentru încălzire-întreţinere şi primeau şi ajutor că nu au venituri iar ei vindeau câte un imobil pe săptămână/luna?

            Ce tot vorbim de formulare, legislaţia secundară, taxare inversă, deducere TVA?

            Citiţi Directiva a 6-a sau Directiva de TVA cum se cheamă acum.

            Definiţia “persoanei impozabile” dpdv TVA şi de “activitate economică” impozabilă s-a dat în 1977, nu în 2012.

            Nu cred că 35 de ani nu au consolidat aceste concepte.

            Doar la noi avem ingineri, contabili, artişti care se cred avocaţi când e vorba bani.

            Dacă te bagi ca avocat în ciorba lor, te pun la punct.
            De aceea, Daniel, eu nu mă amestec în ciorba ta.

            Continuă să cauţi răspunsurile juridice fundamentale în chitanţe, bonuri şi formulare de gestionar de alimentară.
            Să vedem dacă le găseşti.

            Eu…
            Eu mănânc diamante la micul dejun şi locuiesc pe un satelit francez.
            Realitatea mea de generalist e prea plictisitoare.
            Scuze dacă nu am petrecut 5000 de ore pentru speţa ta.
            Nici faxul nu merge să îţi trimit slabele mele calificări.
            Acum sunt ocupat! mă uit la stele şi la constelaţii.

            Solicitarea ta de a-mi prezenta “competenta” mi-aduce aminte de B.D. la munte şi la mare (http://youtu.be/HSuawzIHto4):
            - Cine vă recomandă?
            - Vocea şi talentul meu.

            - Luaţi distanţa legală.

          • Dle Avocat

            Juridice nu imi mai permite sa va dau “Reply la Reply”.

            Cu respectul cuvenit onorabilei profesii de avocat va atrag atentia ca NIMENI nu a platit TVA la notar, ca nu am intalnit inca nici o persoana declarata “persoana platitoare de TVA” inainte de 2008, ca personal am fost sa ma inregistrez si am fost refuzat in 2007 de ANAF.

            Eu vorbesc de proceduri, Dvoastra bateti campii cu jigniri impachetate in foita de aur. Eu vorbesc de incalcari ale Directivei, respectiv dreptul la deductibilitate dvoastra deja ii acuzati pe potentialii clienti ca nu si-au platit taxele si merita ca sunt asa si pe dincolo, etc. Va spun ca s-a gresit calculul din RIF pentru ca nu s-a permis TVA deductibil in inspectie, dvoastra acuzati judecatorii ca nu sunt compatibili.

            Eu va spun ca ca taxarea inversa nu a fost o masura admisa de control cand Directiva o permite, dvoastra ii faceti hoti pe potentialii clienti

            Eu va spun ca neutralitatea TVA este un concept al Directivei cu jurisprudenta, Dvoastra argumentati persoana impozabila (corect ar fi persoana taxabila). ANAF a incalcat dreptul de deducere. Cine sa apere clientul? Nu Dvoastra

            Din pixul meu, cei care trebuiau sa deduca TVA la OUG 200/2008 (5% TVA) au TVA de recuperat.

            Comentez articolul pentru ca experienta contabila mi-a aratat in cele 50-60 de cazuri pe care le-am vazut, ca toate controalele ANAF au incalcat procedura fiscala si contabila. Dvoastra insa ma acuzati ca imi depasesc atributiile.

            M-am cam saturat sa va comentez. Am dorit sa va ajut, dar cu parere de rau imi cer scuze ca am incercat.

          • “am fost sa ma inregistrez si am fost refuzat in 2007 de ANAF”
            Dacă îmi arătaţi o dovadă că statul a refuzat să primească TVA de la dvs, spunând că nu trebuie să vă înregistraţi pentru că nu datoraţi TVA, eu mă înclin.
            Dar nu îmi veţi arăta niciodată o astfel de dovadă pentru că nu există.
            Este doar o vorbă în vânt.

            “Eu va spun ca ca taxarea inversa nu a fost o masura admisa de control cand Directiva o permite…”

            NU se aplică taxarea inversă deoarece nu este întrunită condiţia art. 160 (2) Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153.

            Adică vrei ca fiscul să înregistreze în scopuri de TVA şi vânzătorul de imobile comerciant şi cumpărătorul persoană fizică şi să oblige cumpărătorul să plătească TVA-ul în locul samsarului? Cumpărătorul nu este comerciant.

            Într-adevăr, o asemenea operaţiune ar echivala cu un “viol în legitimă apărare”.

            “Dvoastra argumentati persoana impozabila (corect ar fi persoana taxabila)”

            Aş dori să citeşti Codul fiscal şi terminologia legală: Este PERSOANĂ IMPOZABILĂ şi nu are legătură cu taxele sau impozitul plătit.

            ART. 125^1 Semnificaţia unor termeni şi expresii
            (1) În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
            18. persoană impozabilă are înţelesul art. 127 alin. (1) şi reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituţia publică, persoana juridică, precum şi orice entitate capabilă să desfăşoare o activitate economică;

            Suspectez că ai terminat pe la ACCA chartered accountants. Foloseşti prost şi inexact o terminologie englezită.

            “Din pixul meu, cei care trebuiau sa deduca TVA la OUG 200/2008 (5% TVA) au TVA de recuperat.”

            Dar desigur Daniel Udrescu. Păi atunci daţi-le dvs aceste deduceri din “pixul” dvs.

            Eu gândesc cu altă parte a corpului şi spun că vor primi NIMIC.

            “M-am cam saturat sa va comentez. Am dorit sa va ajut”
            Nu te supăra Daniel Udrescu. Eu doresc să continuăm dialogul.
            Te-ai săturat după 3 comentarii?

            Dacă cedezi la fel de uşor şi în faţa fiscului…

            De ce nu îmi dai voie să fiu avocatul diavolului şi ţii cu tot dinadinsul să mă faci înger?
            Diavolul are dreptate de data asta.

    • foarte bun articolul…daca ar citi si aplicatorii dreptului in instanta…

  2. Articol bun.
    1. Ce nu am inteles este ca Norma 23(2) la art 140 CF este mai clara decat Decizia 2 a Comisiei fiscale: “prețul include taxa în cazul livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii direct către populație. Vanzarile imobiliare catre populatie nu pot fi interpretate altfel.
    2. In dubio contra fiscum? Pai daca ICCJ trebuie sa apeleze la CJUE atunci legea este neclara pentru contribuabilul simplu.
    3. Ce nu contine articolul este jurisprudenta CJUE.
    4. Cel mai important aspect este faptul ca decizia de impunere nu reflecta codul fiscal. Categoria de venituri din activitati economice desfasurate in mod independent din patrimoniul personal nu exista in codul fiscal. Si atunci daca venitul nu se regaseste cum calculezi baza de impunere? Apoi pe ce formular il declari? Formularul 020 nu continea la data aparitiei (ordinul 300/2004) nici o categorie de venituri mentionata de ANAF. Mai mult, la art 42 lit g) din legea 571/2003 la data ordinului 300/2004
    veniturile din tranzactii imobiliare nu erau impozabile.
    5. Mai consider relevanta incadrarea de patrimoniu personal vs comercial unde conditia art 126(1)(a) este anulata de Norma 3.1 la art 127(2). Mai vezi Cauza CJUE 291/92 Armbrecht punctul:
    17. O persoană taxabilă care efectuează o tranzacţie din patrimoniul personal nu acţionează ca o persoană taxabilă.
    18. O tranzacţie efectuată de către o persoană taxabilă din patrimoniul personal nu este, prin urmare, supusă TVA-ului.

    Dl Biris este acuzat de multi ca ar fi avocatul sindicatului IF si ar trage cu MFP. Poate, dar este irelevant fata de clientii lui, care au incredere in el.

    Ce nu am inteles sunt alte lucruri mult mai simple pe care ar fi trebuit sa le invoce si cu care ar fi trebuit sa castige:
    a. Norma derogatorie de la art 80(1) Directiva 112/2006 vs art 77 indice 1(4) CF expertiza camerei notarilor. Vezi daca Romania a inregistrat-o conform art 80(3).
    b. Jurisprudenta CJUE cu privire la lipsa unei facturi
    c. Jurisprudenta CJUE cu privire la taxarea inversa si cota de 5%
    d. Jurisprudenta CJUE cu privire la neutralitate si deductibilitate
    e. Art 392 Directiva 112/2006
    Adaug un opis cu Hotărȃri relevante de la CJUE

    1. Hotărârea din 1 martie 2012, Polski Trawertyn, 280/10, punctele 28, 29, 33, 37, 40, 42, 47, şi 48
    2. Hotărârea din 14 februarie 1985, Rompelman, C 268/83, punctul 23,
    3. Hotărârea din 29 februarie 1996, INZO, C110/94, punctul 16
    4. Hotărârea din 29 aprilie 2004, Faxworld, Cauza CEJ 137/02, punctele 41 și 42
    5. Hotărârea din 3 martie 2005, Fini H, Cauza CEJ 32/03, punctul 33
    6. Hotărȃrea din 15 iulie 2010 Pannon Gép Centrum, Cauza CEJ 368/09, punctul 37
    7. Hotărârea din 6 iulie 1995, BP Soupergaz, C 62/93, punctul 18
    8. Hotărârea din 21 martie 2000, Gabalfrisa și alții, C 110/98-C 147/98, punctul 43
    9. Hotărârea din 6 iulie 2006, Kittel și Recolta Recycling, C 439/04 și C 440/04, punctul 47
    10. Hotărârea din 21 octombrie 2010, Nidera Handelscompagnie, C385/09, punctul 42
    11. Hotărârea din 1 aprilie 2004, Bockemühl, C90/02, Rec., punctele 51 și 52
    12. Hotărârea din 10 aprilie 2008, Marks & Spencer, C309/06, punctele 39-41.
    13. Hotărârea din 29 septembrie NCC Construction Denmark, C174/08, punctele 24 și 27
    14. Hotărârea din 12 mai 2011, Enel Maritsa Iztok 3, C107/10, punctul 32
    15. Hotărârea din 4 octombrie 1995, Armbrecht, C291/02, punctul 17, 18 şi 24
    16. Hotărârea din 6 martie 2008, Nordania Finans și BG Factoring, C 98/07, punctul 19
    17. Hotărȃrea din 21 septembrie 1988 Comisia/Franţa, C50/87, concluzie
    18. Hotărârea din 10 iulie 2008, Sosnowska, C 25/07, punctele 14 și 15
    19. Hotărârea din 23 aprilie 2009, PARAT Automotive Cabrio, C 74/08, punctul 15

    • Am uitat sa mentionez ca ANAF, Garda Finaciara, Instantele de judecata, Parchetul si chiar Politia nu au o pregatire temeinica si nu aplica Jurisprudenta CJUE si Directiva 112/2006, in cazul TVA la imobiliare, care este OBLIGATORIE de la 2007. Pregatirea continua si un site al MFP sau MJ sunt inexistente cu privire la TVA.

      TOATE cazurile judecate, s-au facut in necunostinta fata de jurisprudenta CJUE.

      Controlul a fost unul abuziv, aplicat fara minime diligente cu privire la deductibilitate. Sa nu mai vorbim de presiunea politica la care au cedat numerosi functionari publici, acestia dand solutii total aiurea.

      Instantele nu trebuie sa aplice “indubio contra fiscum.” Pentru orice incalcare a jurisprudentei CJUE cu privire la neutralitatea TVA, ar trebui sa anuleze Decizia, care impune contribuabilul excesiv. Deductibilitatea era obligatorie dupa controlul inopinat, pentru ca ANAF putea sa incadreze, dar legislatia secundara nu a permis acest lucru decat cu ordinul 1784/28.04.2010.

  3. Aceste persoane au vândut zeci şi chiar sute de imobile.

    Chiar insistaţi că nu sunt comercianţi/profesionişti?

    La revedere şi un praz verde.

    Sau te pomeneşti că sunt şi magistraţi care au băgat şi ei degetuţu în borcanul cu miere şi acum le e teamă că au fost recalificaţi comercianţi?

    În acest caz e de belea!

    • Gabriel BIRIȘ spune:

      Dle Kurtyan,
      Suntem juristi, nu poeti. Conform Constitutiei impozitele si taxele se stabilesc prin lege, nu conform bunului nostru simt. Iar prima lege a fost incepand din 01.01.2010, atunci cand a fost introdus art. 127.1 din CF, completat cu norme. Pana atunci nu a fost nimic. Cititi in cartea mea Despre fiscalitate si competitivitate referinte atat despre in dubio contra fiscum cat si despre modul de interpretare al legislatie fiscale in materie. Si sa va mai spun ceva: pe 28 decembrie 2004, cand multi se pregateau de petreceri, eu scriam la OUG 32/2004 (cea care a introdus asa zisa cota unica). Atunci mi-a fost starsa o definitie in sens larg, fiscal, a faptelor de comert – definitie care ar fi facut sa fie evident pentru toti ca vanzarile repetate, dezvoltarile imobiliare facute de persoane fizice nu sunt in zona civila, ci in cea comerciala. Motivul: “vrem sa stimulam piata imobiliara” (autorul- un tanar politician jucator in piata). Vointa legiuitorului a fost clara. Ce s-a schimbat in 2009? Nimic legislativ, doAr ca atunci vointa politica a fost indreptata impotriva unui adversar politic. Vedeti cu cine au inceput controalele si vedeti si cu ce se ocupa respectivul la acea data in comisii de ancheta parlamentara. Dar asta deja nu mai tine de juridic…
      In ceea ce priveste “corul laudatorilor lui Biris” – va multumesc pentru observatie. A avea in acest “cor” caractere puternice precum Dobrev si Dobrinescu ma onoreaza. Numai bine!

      • Plecăciuni Divine,

        V-aţi coborât din Empireu pentru mine, un biet muritor. Sunt onorat şi smerit de favoare.

        “Conform Constitutiei impozitele si taxele se stabilesc prin lege”
        Conform aceleiasi constitutii, Directiva de TVA si jurisprudenta CJUE sunt lege interna si surse de autoritate juridica cu forta obligatorie.

        Dupa armonizare si etapa de transpunere a Directivei de TVA in lege interna, Romania nu a declansat procedura de infringement.

        Lumea se plange că nu a primit informaţii. Este neadevărat.
        Aplicarea TVA a fost clarificata de specialistii europeni (nu ai
        nostri, ci cei de la EU) care au spus ca niciodata nu a existat o
        exceptie in acest caz.

        Chiar “Tatal TVA-ului romanesc”, un belgian de la PWC Belgia, Serge
        Mary, a participat la o conferinta si a explicat clar ca acolo unde
        Codul Fiscal nu e limpede, se aplica Directiva, care face parte din
        dreptul intern.

        Iata poza Taticului TVA pentru curiosi
        Serge Mary
        http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/infotva/mare_9.jpg

        Asta era acum 5,6 ani. Pentru cine a avut urechi sa auda.

        “Iar prima lege a fost incepand din 01.01.2010, atunci cand a fost introdus art. 127.1 din CF”

        Este inexact.

        România a închis capitolul de armonizare a TVA cu aquis-ul comunitar in 2002.
        Se puteau cere scutiri, derogari, se puteau institui cote minuscule de TVA pana cel tarziu in 2007.
        NU S-A CERUT! Aceste domenii de aplicare a TVA nu au fost trecute la SCUTIRI.

        Pachetul TVA din 2010 este cu totul altceva.
        Conceptul de “activitate economica” si de “persoana impozabila” in ce priveste TVA au fost clarificate din 1977 de cand exista Directiva a 6-a de TVA.

        Din 1977.

        Iar noi discutam in 2012, dupa aproape 40 de ani ce inseamna “activitate economica” cu cum se recalifica o persoana fizica in comerciant (ma rog, profesionist)?

        Se pare ca la noi, in mod perpetuu, se reinventeaza roata.

        Tot ceea ce noua ni se pare nou, ultima moda, ultima aparitie, ultima problema, au fost fumate si rasfumate de mult in vest si SUA.

        “cand multi se pregateau de petreceri, eu scriam”

        nu am spus niciodată că nu sunteţi sârguincios, divine maestru.

        “corul laudatorilor lui Biris”

        citatul exact este “Fântâna cântătorilor lui Biriş” dar aţi prins bine ideea.

        “A avea in acest “cor” caractere puternice precum … ma onoreaza”

        Asa cum zeii nu exista fara adoratori, la fel si patronul fara secretara sau boierul fara slugi.

        Pledoaria este tot pro causa, dizarmonică şi artificioasă.
        Servum pecus!

        • Dumitru DOBREV spune:

          Nu neaparat spre edificarea domnului Kurtyan, dar ca sa inteleaga tot cititorul ca articolul acesta nu face parte din nici un plan de “marketing”, va rog sa cititi prima fraza de la acest link:

          http://dumitrudobrev.wordpress.com/about/

          Si daca mai e vreun Toma Necredinciosu’, va indic exact ca prin decizia Baroului Bucuresti nr. 574/27.02.2012 s-a infiintat Cabinetul Individual “Dumitru Dobrev” (se poate verifica). Atunci a incetat si calitatea mea de avocat colaborator la BG.

          Cu colegul Dobrinescu ma stiu din 95-96 de la o scoala de vara de pe vremea cind eram amindoi studenti. Doar nu o sa ne facem acu’ cu nu ne mai cunoastem doar pentru ca am ales eu alt drum profesional…

          In afara de asta, pe un potential client care a facut in intervalul 2007-2009 sa zicem 50 de tranzactii succesive cu terenuri si fiscul vine si ii recalifica activitatea in dezvoltator imobiliar si-l face comerciant platitor de TVA din 2007, chiar trebuie sa-l trimitem la plimbare, ca noi, cavalerii dreptatii, nu apărăm asa ceva?

          Sunt de acord ca nu e simplu sa vii in fata instantei sa faci niste volute logice si sa spui ca nici usturoi n-a mancat nici gura nu-i pute.

          Dar de aici si pana la trece cu vederea ca fiscul adauga TVA-ul la acele tranzactii si nu-l considera inclus in pret numai ca sa-l scoata la sapa de lemn pe contribuabil, si a nu incerca sa scoti 100% din apararea asta, si din alte aparari cum ar fi aceea ca in 2007 daca se ducea sa se declare platitor de TVA, AFP-ul il trimitea la plimbare (fara sa-i dea nimic scris, bineinteles) inseamna sa iti negi profesia de avocat.

          Medicul, daca primeste un pacient cu metastaza, tot asa zice: “nu mai arunc citostaticele astea scumpe pe tine ca si asa mai ai o trei luni de trait”?

          • Nu trebuie să fii defensiv, Dobrescu.

            Nu am nicio îndoială că voi toti aparatorii fiscalisti veti face orice ca sa castigati procesele.

            Dar oricât spirit şi elocinţă aţi pune în acest scandal al TVA-ului, nu puteţi insufla acestor articole legitimitate ştiinţifică.

            Cu prietenie şi dragoste le dezavuez şi le repudiez şi îmi exprim tristeţea că nu puteţi pune pariuri cu mine cu privire la rezultatul acestor litigii.

  4. Ionuț DOBRINESCU spune:

    Alberto,

    Eu ţi-am transmis deja într-o discuţie privată că tu NU ŞTII anumite detalii şi luări de poziţie în materia asta în care te erijezi în cel mai aprig perceptor de taxe şi impozite.

    E foarte probabil că nu îţi găseşti clienţi cu astfel de argumente, precum cele pe care le rosteşti, dar mă tem că, cu USL la guvernare, nu vei fi ofertat nici măcar pentru un post de secretar de stat în Guvern sau unul de director în ANAF!

    Există şi opinii avizate, date sub semnătură, cum că TVA-ul perceput retroactiv persoanelor fizice pentru tranzacţii imobiliare are la bază o reglementare confuză, contradictorie.

    Ceea ce ai să citeşti mai jos este o transpunere OCR a unei opinii legale date de însuşi Ion Capdefier pe un caz concret. http://focus.hotnews.ro/ion-capdefier, după ce acesta a părăsit funcţia publică, dar înainte de a ajunge unde este acum.

    Poate ştii, sau poate nu, dar Ion Capdefier, o persoană altminteri discretă şi bun profesionist, a fost până în septembrie 2010 Director General in cadrul Directiei Generale de Solutionare a Contestatiilor din Ministerul Finantelor Publice si ANAF.

    Personal, cred că contestaţiile pe TVA pretins persoanelor fizice, pe care a refuzat să le soluţioneze conform sarcinilor de serviciu, s-au numărat printre motivele plecării sale din ANAF.

    IN DUBIO CONTRA FISCUM face uneori victime, şi cum bine spunea primul comentator, Mihai Costache, în ANAF funcţionează principiului “daca nu iti convine ce constatam noi, poti face contestatie”, care pentru un funcţionar ANAF poate suna şi altfel “daca nu iti convine ce vreom noi să constatam, poti face demisiona”…

    Despre omul acesta poţi spune orice, numai că nu ştie fiscalitate şi TVA, chiar nu poţi spune!… Textul de mai jos, anonimizat corespunzător, îi aparţine – poţi să mă crezi pe cuvânt.

    [...]

    Având în vedere acest lucru, echipa de inspecție fiscală a considerat că persoanele fizice contestatoare se califică ca fiind persoane impozabile din punct de vedere al TVA și au calculat TVA colectată în sumă de xxxxxxxx lei conform punctului 23, alineatul (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, privind Normele de aplicare ale codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare (numite în continuare „Norme”).

    De asemenea, în perioada 01.01.2007 – 22.12.2008, persoanele fizice contestatoare au achiziționat servicii de construcții și altele similare de la diverși furnizori în baza contractelor menționate la secțiunea „TVA deductibilă” din Raportul de inspecție. Echipa de inspecție fiscală a acordat dreptul de deducere în perioada 01.01.2007 – 22.12.2008 pentru facturile aferente contractelor de prestări servicii efectuate în scopul desfășurării activității, activitate materializată prin vânzarea imobilelor respective. În ceea ce privește „taxarea inversă” echipa de inspecție fiscală consideră că pentru aplicarea acestui principiu, în conformitate cu prevederile articolului 160, alineatul (1) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, republicată cu modificările și completările ulterioare, (denumită in continuare “Codul Fiscal”), este condiție obligatorie ca atât furnizorul cât și clientul să fie înregistrați în scopuri de TVA. Astfel, având în vedere că echipa de inspecție nu a acceptat „taxarea inversă” la TVA, s-a acordat drept de deducere pentru facturile reprezentând lucrări de construcții-montaj pentru perioada în care pentru astfel de prestații se aplica „taxarea inversă” în baza aceluiași articol 160, alineatul (1) din Codul Fiscal. Având în vedere acestea echipa de inspecție a stabilit TVA deductibilă în sumă de xxxxxxxx lei.

    La data finalizării inspecţiei fiscale a fost încheiat Raportul de inspecţie fiscalăşi pe baza acestuia a fost emisă Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plată privind TVA în sarcina persoanelor fizice contestatoare, după cum urmează:

    • TVA de plată în sumă de xxxxxxxx lei;
    • majorări de întârziere și penalități aferente în sumă de xxxxxxxx lei;

    aferente operaţiunilor (vânzare de bunuri imobile) pe care persoanele fizice contestatoare le-au desfăşurat în decursul perioadei 2005–2010.

    Comentariile noastre

    Organele de control invocă drept temei prevederile articolelor 134^1, alineatul (3), articolelor 134^2, alineatele (1) și (2), articolelor 128, alineatul (1), articolelor 141, alineatul (2) litera f), din Codul Fiscal precum și prevederile punctului 23 alineatul (1) și (2), punctului 54, alineatul (4), punctului 62, alineatul (2) din Norme. Cu toate acestea echipa de control nu face nicio trimitere la prevederile articolului 127, alineatul (1) și (2) din Codul Fiscal și ale punctului 3, alineatele (1)-(5) din Norme care reglementează situațiile în care o persoană fizică devine persoană impozabilă din punct de vedere al TVA. Având în vedere că atât în Raportul de inspecție fiscală, cât și în Decizia de impunere echipa de control nu precizează în mod explicit prevederile legale în baza cărora persoanele fizice contestatoare devin persoane impozabile apreciem că impunerea acestora este ilegală pentru motivele pe care le vom prezenta în continuare.

    Abordarea echipei de control și trimiterile făcute la lege ne duc cu gândul că aceștia pornesc de la presupunerea că persoanele fizice contestatoare se califică drept persoane impozabile din perspectiva TVA, și astfel fac trimitere direct la prevederile legale care menționează data la care acestea trebuiau să se înregistreze și să plătească TVA pentru tranzacțiile efectuate. Cu toate acestea vom demonstra in continuare că persoanele fizice respective nu au devenit persoane impozabile din perspectiva TVA pentru tranzacțiile efectuate supuse controlului și astfel considerăm că toate trimiterile la lege făcute de echipa de inspecție fiscală așa cum am menționat mai sus sunt irelevante pentru situația de față.

    Astfel, concluziile organelor de control cu privire la stabilirea de obligaţii de plată suplimentare privind TVA şi calcularea obligaţiilor fiscale accesorii le considerăm fără temei legal din următoarele considerente, prezentate în cele ce urmează.

    Conform articolului 127, alineatul (1) din Codul Fiscal, este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentăși indiferent de loc, activități economice de natura celor prevazute la alineatul (2) al aceluiasi articol, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. Astfel, așa cum reiese din textul de lege, dacă o persoană nu desfășoară o activitate economică atunci în mod automat nu poate fi calificată drept persoană impozabilă în conformitate cu prevederile articolului 127, alineatul (1) din Codul Fiscal.

    Vom demonstra în continuare că persoanele fizice contestatoare nu au desfășurat activitate economică din perspectiva TVA.

    Astfel, conform articolului 127, alineatul (2) din Codul Fiscal, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate. Astfel, dispozițiile legale în materie de TVA, definesc noțiunea de „activitate economică” prin metoda enumerării, fără a preciza caracterul exhaustiv sau limitativ al acesteia.

    Începând cu 1 ianuarie 2007 România este Membră a Uniunii Europene, astfel că România a avut obligația transpunerii în legislația națională a prevederilor comunitare, cele privind TVA fiind prevăzute în Directiva 112/2006/EEC, cu modificările și completările ulterioare. Deseori din motive lingvistice sensul acordat unor noțiuni prevăzute de Directiva 112/2006/EEC a fost preluat în mod greșit sau incomplet în legislația națională. Astfel, în cele ce urmează o să facem o paralelă între prevederile legislației naționale și cele ale Directivei 112/2006/EEC în ceea ce privește noțiunea de activitate economică.

    Conform prevederilor articolului 9 al Directivei 112/2006/EEC “Persoană impozabilă înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activității respective”.

    Din interpretarea prevederilor legale precizate anterior se reține că în timp ce Directiva 112/2006/EEC definește persoana impozabilă în sensul TVA, ca persoană care în mod independent desfășoară în orice loc orice activitate economică indiferent de scopul sau de rezultatul acesteia, legislația românească definește, în scopul TVA, persoana impozabilă, în legătură cu bunurile corporale, numai persoana care exploatează bunurile respective în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Având în vedere și prevederile articolului 9 alineatul (2) din Directiva 112/2206/EEC conform căruia“Statele membre pot considera ca persoană impozabilă orice persoană care efectuează în mod ocazional o operațiune legată de activitățile prevăzute la articolul 9 alineatul (1)” se poate reține că legiuitorul român în cunoștință de cauză nu a considerat persoană impozabilă din punct de vedere a TVA persoanele fizice care înstrăinează bunuri corporale din patrimonial propriu. Această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât pevederile articolului 3 al Codului Comercial Român nu consideră fapte de comerț înstrăinarea de active corporale dacă nu sunt efectuate de un comerciant a cărui calitate a fost stabilită anterior operațiunii.

    Tranzacțiile imobiliare efectuate de persoane fizice din patrimonial propriu fiind tranzacții civile se impozitează special conform articolului 77^1, din Codul Fiscal. În conformitate cu prevederile articolului 83, alineatul (3) litera h) din Codul Fiscal “Nu se depun declarații privind venitul realizat pentru venituri din tranferul de proprietăți imobiliare” iar conform articolului 77^3 din Codul Fiscal notarii publici au obligația depunerii unei declarații privind înstrăinările de active imobiliare. În conformitate cu prevederile articolului 81 din Codul de Procedură Fiscală declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului Fiscal la termenele stabilite de acesta, deci persoanele fizice care întrăinează active imobiliare din patrimoniul propriu prin procedură notarială nu au obligația depunerii declarațiilor și prin urmare nu se califică ca fiind persoane impozabile în sensul Codului Fiscal și al Codului de Procedură fiscală.

    Față de cele reținute anterior se constată că persoanele fizice contestatoare nu au calitatea de persoane impozabile. Prin urmare, decizia de impunere si raportul de inspecție fiscală sunt netemeinice, nelegale și abuzive motiv pentru care solicităm să fie anulate.

    Mai mult, în conformitate cu prevederile articolului 126, alineatul (1) din Codul Fiscal, în sfera de aplicare a TVA se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

    (a) constituie o livrare de bunuri/prestare de servicii efectuată cu plată;

    (b) locul de livrare a bunurilor/de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

    (c) livrarea bunurilor/prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la articolul 127, alineatul (1) din Codul Fiscal;

    (d) livrarea bunurilor/prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la articolul 127, alineatul (2) din Codul Fiscal.

    Conform punctului 2, lineatul (1) din Norme, în sensul articolului 126, alineatul (1) din Codul fiscal, dacă cel puțin una dintre condițiile stipulate la literele a)-d) de mai sus nu este îndeplinită, operațiunea nu se cuprinde în sfera de aplicare a TVA.

    Vom demonstra în continuare că cele două condiții menționate mai sus, și anume condiția c) și condiția d) nu sunt îndeplinite și prin urmare tranzacțiile cu bunuri imobile efectuare de persoanele fizice contestatoare nu intră în sfera de aplicare a TVA.

    Începem prin a defini noțiunea de activitate economică la care face trimitere textul de lege în condiția (d) a articolului 126, alineatul (1) menționată mai sus. Trebuie avute în vedere în acest caz prevederile articolului 127, alineatele (1) și (2) pe care le-am invocat anterior.

    Așa cum reiese și din textul de lege, este lesne de înțeles că tranzacțiile cu imobiliare realizate de către persoanele fizice contestatoare nu pot fi încadrate în categoria activităților producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora, pentru că respectivele persoane nu au calitatea de producători, comercianți și nici prestatori de servicii nefiind persoane impozabile la data efectuării operațiunilor de înstrăinare a bunurilor imobile.

    Până la data de 1 ianuarie 2007, Normele prevedeau expres că nu au caracter de continuitate operațiunile de vânzare a locuințelor proprietate personală, fără a distinge între diferitele subdiziunii ale patrimoniului personal. După data de 1 ianuarie 2007 şi până la 1 Ianuarie 2010, textul legal aparent încercă o clarificare a noţiunii de continuitate însă nu a indicat în mod cert calificarea noţiunii de exploatare a bunuilor.

    Astfel, având în vedere că pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 1 ianuarie 2010 legislația nu a prevăzut expres ce se înțelege prin “exploatarea” unui bun, este necesară o analiză de text. Din punct de vedere semantic, “exploatare” are sensul de a folosi un bun conform destinaţiei, de a pune în valoare un bun în vederea unor scopuri economice – cu alte cuvinte de a folosi bunul şi nu de a-i consuma substanţa. Noţiunea de “exploatare” este mai apropiată, dacă nu chiar suprapusă noţiunii juridice de administrare a bunurilor, având conotația lucrativa specifica activităților economice, pe care o are în vedere Codul Fiscal. Astfel, textul de lege se referă expres la exploatarea bunurilor, privite individual, neincluzând deci vânzarea, ci administarea acestora. De asemenea, pornind de la atributele dreptului de proprietate – folosinţă, dreptul de a culege fructele şi dispoziţie – doctrina civilă a statuat în unanimitate, că administrarea nu cuprinde şi dreptul de dispoziţie, de unde s-ar putea concluziona că exploatarea nu cuprinde vânzarea bunurilor corporale şi necorporale, ci doar, actele de administrare – închirierea, împrumutul, etc.

    Cu alte cuvinte, vânzarea imobilelor nu este exploatare a imobilelor în sensul articolului 127 alineatul (2) din Codul fiscal. Articolului 127 alineatul (2) din Codul fiscal, aplicabil în perioada 1 Ianuarie 2007 şi până la 1 Ianuarie 2010 când s-au efectuat tranzacțiile imobiliare în cauză nu are în vedere, în mod expres, ipoteza vânzării de imobile și considerăm că nici nu este posibilă extinderea pe cale de analogie, a textului de lege la ipoteze care nu sunt în mod expres indicate.

    În concluzie, considerăm că activitatea desfășurată de către persoanele fizice contestatoare nu poate fi calificată drept activitate economică în sensul prevederilor articolului 127 alineatul (2) din Codul Fiscal. Prin urmare, în conformitate cu prevederile articolului 127, alineatul (1) din Codul Fiscal persoanele fizice contestatoare nu pot fi calificate drept persoane impozabile din perspectiva TVA.

    Într-adevăr textul în vigoare de la 1 ianuarie 2010 a adăugat noţiunii de exploatare prevederea expresă referitoare la tranzacţiile imobiliare. Astfel, începând cu data de 1 Ianuarie 2010 s-au adus clarificări cu privire la situațiile în care o persoană fizică devine persoană impozabilă. Prin prevederile articolului 127^2 din Codul Fiscal, se face trimitere la Norme pentru a clarifica situațiile în care o persoană fizică devine persoană impozabilă pentru tranzacții cu bunuri imobile, “Situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme”. Cu toate acestea, prevederile articolului 126

    (1) din Codul Fiscal menționat mai sus, nu a suferit modificări. Astfel că, în continuare conform prevederilor punctului (d) al acestui articol, pentru ca o operațiune să se califice drept operațiune impozabilă una din condiții este ca “livrarea bunurilor/prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la articolul 127, alineatul (2) din Codul Fiscal.” După cum bine se poate observa, textul de lege nu face trimitere la prevederile articolului 127, alineatul (2^1) ci în continuare la prevederile articolului 127, alineatul (2) din Codul Fiscal. Astfel, atâta timp cât în conformitate cu prevederile articolului 127, alineatul (2) activitatea persoanelor fizice contestatoare nu se califică drept activitate economică considerăm că prevederile articolului 126, alineatul (1) din Codul Fiscal nu sunt îndeplinite și astfel operațiunile desfășurate nu se califică drept operațiuni impozabile. Implicit, nici persoanele fizice contestatoare nu se califică drept persoane impozabile din perspectiva TVA.

    Mai mult, considerăm că dispozițiile articolului 127, alineatul 2^1 din Codul Fiscal nu pot fi aplicate retroactiv. Aplicarea coroborată a principiului neretroactivității și a celui privind certitudinea impunerii prevăzut la articolul 3 din Codul Fiscal, conduce la concluzia că legislația anterioară datei de 1 ianuarie 2010 nu conferea elemente suficiente pentru a putea califica și încadra activitatea desfășurată de o persoană fizică în categoria activităților impozabile din perspectiva TVA, iar o asemenea interpretare nu poate avea loc retroactiv.

    Mai mult, așa cum am mai menționat, o astfel de abordare încalcă unele dintre cele mai importante principii fiscale, și anume principiul eficienței impunerii și principiul certitudinii impunerii. Prin abordarea pe care o are, echipa de inspecție fiscală încalcă principiul eficienței impunerii, care prevede asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului Fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și persoane juridice, în raport cu regimul de impozitare în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiționale majore. De asemenea, articolul 3 litera b) din Codul Fiscal prevede principiul certitudinii impunerii, prin elaborarea de norme jurudice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și suma de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscal ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale. Nerespectarea acestor principii este clară în cazul de față și considerăm că nu mai este necesar niciun comentariu adițional.

    Se poate de asemenea constata că actualul sens de interpretare a Normelor legale este unul cu totul nou care nu a mai fost aplicat anterior inițiativei ANAF cu începere din toamna anului 2009. Contrar, există numeroase declarații publice ale reprezentanților ANAF, din anii anteriori, prin care se contesta posibilitatea legală de pretindere a TVA pentru tranzacțiile imobiliare, în lipsa unui cadru legal. Exemplificăm în acest sens, câteva dintre declarațiile acestora:

    “d-nul Bodu, șeful ANAF declara în anul 2006: “se contracteaza construirea unui imobil pe o persoana fizica, pentru a fi evitata plata taxelor. Se vand si se cumpara terenuri de catre peroanele fizice”. In acest sent S.Bodu a solicitat in primavara anului 2006 Ministerului Justitiei sa modifice Codul Comercial al Romania, lege ce a functionat si n-a fost schimbata inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, mai precis de 125 ani. Motivul: Codul nu ii da voie sa ia TVA de la populatie pe tranzactiile cu locuinte. Se pare ca d-nul Bodu s-a confruntat si cu juristii ANAF-ului, el fiind singurul care vorbeste despre “vanzari repetate”, si nu “continue” (din punct de vedere juridic vanzarea este instantanee, deci nu poate fi “continua”). Un lucru demn de subliniat este si acela ca, firmele de constructii faceau taxarea inversa, nici nu au colectat si nici nu au dat TVA la stat, cu toate ca si-l deduceau. In sectorul constructiilor care “Este unul dintre domeniile preferate in a frauda si evaziona, si acum exista foarte multe cladiri care se ridica prin intermediul persoanelor fizice, evitandu-se astfel plata TVA. Problema tine de Codul Comercial, care permite acest lucru” a declarat Presedintele ANAF, Sebastian Bodu. Potrivit Codului Comercial, vanzarea-cumpararea de imobile este un act civil si nu commercial. “Noi resimtim acum efectele acestei prevederi. Insa vom modifica acest articol de lege si nu veti mai vedea blocuri ridicate de persoane fizice”, a spus hotarat Bodu FOST SEF ANAF! (http://www.gandul.info/news/cumparari-vanzari-repetate-imobile-catre-persoanele-fizice-impoz-263220).

    D-nul Vladescu, Ministrul Finanțelor Publice în anul 2006, declara: „Orice masura menita a pune ordine in sistemul de taxe si impozite pentru persoane fizice si juridice este bine-venita. Eo problema tehnica legata de natura TVA-ului, care este o taxa speciala ce se poate impune si deduce. Persoanele fizice n-au aceasta pozitie din punct de vedere legal in acest moment. Trebuie sa incercam sa corectam. Tehnic insa, nu e usor pentru ca nu poti sa-l pui pe contribuabil doar sa plateasca TVA, ci si sa dai dreptul de a-l colecta”. (http://www.sfin.ro/articol_6057/afacerile_imobiliare_dauneaza_grav_sanatatii_persoanelor_fizice.html).

    În 2007 noul președinte ANAF, Daniel Chițoiu spunea într-o declarație de presa, ce se regăseste pe site-ul ANAF “De la 1 ianuare 2008 se elimina taxarea inversa in constructii. Pentru tranzactiile imobiliare realizate de catre persoanele juridice sau persoanele fizice se va plati astfel TVA de 19%. Persoanele fizice nu vor plati insa TVA pe tranzactiile imobiliare. Va fi la fel ca acum, a declarat ieri pentru ‘Adevarul’, Daniel Chitoiu, presedintele Agentiei 1ationale de Administrare Fiscala (A1AF)“ citat din Economie Finante Piata Imobiliara din 21/12/2007. Tot domnul Daniel Chitoiu, dupa doar o luna de zile “Persoanele fizice neiregistrate ca platitoare de TVA si care instraineaza constructii noi sau terenuri construibile, incepand cu data de 1 ianuarie 2008 au obligatia de a plati TVA “, se arata in raspunsul ANAF semnat de presedintele institutiei Daniel Chitoiu si transmis Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania . In aceeasi publicatie din 02/02/2008 citim si “De cealalta parte, reprezentantii Fiscului abia acum se pun la punct cu noile prevederi legislative si se feresc sa dea raspunsuri transante despre aplicarea cotei de TVA asupra tranzactiilor imobiliare “. Altă publicație subliniază în 24/04/2008, Chitoiu nu a oferit un termen la care se va reglementa plata pe tranzactiile imobiliare “ , insa l-a citat pe Bodu “De vina pentru aceasta afacere a imobiliarilor ar fi Codul Comercial, spunea Bodu. Potrivit acestui Cod, tranzactia imobiliara efectuata de o persoana fizica este considerata civila si de aceea nu poarta TVA, precum trenzactiile comerciale” (http://www.adevarul.ro/actualitate/Zvonurile-umfla-preturile-piata-imobiliara_0_34198447.html).

    • Din senin din iarbă verde, toţi experţii fiscalişti manifestă o preocupaţiune faţă de mine şi de clientela mea aleasă, însă mică.

      “Domnilor şi fraţilor” câinele moare de drum lung şi domniile voastre de grija mea.

      Să discutăm dară cestiunea sulevată de maestrul Dobrev şi să lăsăm deoparte apreciaţiunile asupra probabilei mele clientele.

      E cu putinţă ca afirmaţiunile mele să fie prea absolute dar asta nu însemnează să mă inculpaţi de intenţii pe care nu le-am avut nicicând.

      Directiva Europei regulează cu preciziune conceptul esenţial şi central de “persoană impozabilă” şi conceptul de “activitate economică” fapt statuat şi întărit în numeroase hotărâri jurisprudenţiale ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

      Constat că bieţii miliardari ai României sunt fatigaţi de resbelul cu Fiscul Român in cestiunea taxei TVA asupra imobilelor pe care aceştia le-au edificat şi înstrăinat către alte persoane private.

      Fiscul pretinde că ei au exercitat un comerciu pe când ei susţin cu energie că a fost o afacere privată scutită de acest impozit sdrobitor.

      Nu vreau să insist asupra jocului de cuvinte care face baza argumentaţiunii marilor advocaţi şi a sfetnicilor tocmiţi cu simbrie să-i aplaude . Sunt convins că dumnealor înţeleg foarte bine discuţiunea noastră.

      Deşi Administraţia este datoare de simplificarea gestiunii sale finanţiare şi educaţiunea poporului în trebi fiscale, lipsa de diligenţă în strângerea taxelor nu anulează dreptul însuşi de percepţie al acestora înlăuntrul termenului de prescripţiune.

      Cum v-am obişnuit cu gingăşiile mele la adresa advocaţilor, nu mă pot opri a vă face părtaşi şi la ultima mea consideraţiune.

      Nu poporul, cu avere sau fără, trebuie să sufere inculpaţiunea hotărâtă de stăpânire şi execuţia pentru împlinirea birurilor, ci advocaţii să poarte osânda pentru consiliu stricăcios şi pentru speculaţiunile de înaltă fantazie fiscală.

      • Dle Kurtian

        In ce priveste “condiţia art. 160 (2) Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153.” Degeaba ii dati cu restrictiile date prin OUG care incalca jurisprudenta CEJ.

        Pai la mintea cocosului, daca ANAF declara retroactiv persoana ca platitor atunci conditia de la 160(2) este respectata. Dar astea sunt amanunte

        Curtea Europeană de Justiţie a statuat ȋn Cauza 90/02 Bockemühl, punctele 51 și 52.

        Elemente cu privire la faptul că ANAF nu poate impune ca să fiu ȋn posesia unei facturi ȋn conformitate cu art 22 alin (3) di a şasea directivă, respectiv citez:
        „În acest context, este adevărat că o factură are o funcţie documentară importantă, deoarece poate conţine date verificabile. Într-o situaţie de taxare inversă, cu toate acestea, este tocmai puterea de informaţii verificabile, astfel încât destinatarii de bunuri sau servicii vor fi traşi la răspundere pentru TVA, şi în ce cantitate. În cazul în care administraţia fiscală dispune de informaţiile necesare pentru a stabili că persoana impozabilă este, ca destinatar al ofertei în cauză, de natura TVA-ului, ea nu poate, în ceea ce priveşte dreptul persoanei impozabile de a deduce că TVA-ul, să impună condiţii suplimentare care pot avea efect de acordare a acestui drept ineficienţei pentru scopuri practice.

        Prin urmare, în cazul în care o persoană impozabilă, în calitate de destinatar al serviciilor, este desemnat ca responsabil pentru TVA-ului aferent, administraţia fiscală nu poate impune ca o condiţie suplimentară pentru dreptul de a deduce că această persoană să fie în posesia de o factură întocmită în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) din a şasea directivă. O astfel de cerinţă ar duce la o persoană impozabilă fiind, pe de o parte, de natură ca destinatarul de servicii pentru TVA-ului în cauză, dar, pe de altă parte, riscând să nu fi capabil să deducă această taxă.”

      • Dle MODERAT

        Sunt CPA cu examenul dat in Georgia SUA de aproape 20 de ani, Am infiintat biroul Price Waterhouse in 1993, am ajutat la infiintarea Coca-Cola in 1991, am auditat BCR, due dilligence la Banca Agricola in Romania. Expertiza mea in domeniul insa nu are relevanta. Chiar daca as fi fost ACCA tot nu mi-as permite sa folosesc cuvantul prost. As zice mai slab pregatit sau incorect folosit.

        TVA este taxa. Dambovitenii au o istorie de englezisme aplicate gresit. Persoana care plateste TVA ar trebui sa fie persoana platitoare de taxa, nici macar taxabila, iar persoana care plateste impozit pe venit sa fie persoana platitoare de impozit, nu impozabila. Asa s-ar evita confuzia intre art 83 (3) (h) CF 2012 unde persoana nu trebuie sa depuna declaratie fiscala:

        “Nu se depun declaraţii privind venitul realizat pentru următoarele categorii de venituri:h) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare”

        si art 127

        Asa ca va rog sa va abtineti de a mai comenta subiectul. Trimiterile Dvoastra si comentariile depasesc ridicolul. Ex citat din Kurtian:

        “Adică vrei ca fiscul să înregistreze în scopuri de TVA şi vânzătorul de imobile comerciant şi cumpărătorul persoană fizică şi să oblige cumpărătorul să plătească TVA-ul în locul samsarului? Cumpărătorul nu este comerciant.”

        TVA este taxa pe valoare adaugata. Asa ca “samsarul” are obligatia si dreptul sa o adauge la pret si sa o deduca.

        Numai ca norma 23(2) la art 140 CF, pe care ANAF in control nu o aplica spune: “preţul include taxa în cazul livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii direct către populaţie”

    • Dle Dobrinescu

      Am folosit argumentatia de la conditiile cumulative ale art 126, in special (1)(a) care este anulata de norma 3.1 inainte de 2009, 3.7 dupa, si am pierdut exceptia de nelegalitate la CA Alba Iulia. M-ar interesa orice altceva mai aveti. Va atasez argumentatia noastra:

      Legea 571/2003 (Textul initial), arăta în art. 42 lit g) că tranzacţiile imobiliare nu sunt impozabile (deci nici persoana nu poate fi impozabilă). Tranzacţiile imobiliare erau reglementate, din punct de vedere al veniturilor statului de Legea 146/1997 a taxelor judiciare de timbru. La introducerea sa, Codul Fiscal nu reglementa în sensul impozitarii veniturilor din tranzacţii imobiliare. Veniturile introduse ca bază de impunere in ceea ce priveste impozitul pe venit, s-au reglementat abia prin Legea ORDINARĂ 163/2005 (deci, cu începere de la 01.01.2006). La data apariţiei Legii 571/2003 atât art 41, art 42 cât şi art. 127 erau publicate, rezultând la acea dată, că dacă veniturile primite din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile nu sunt impozabile atunci aceste venituri, la data publicării legii, nu puteau intra în considerentele art 127. Interpretarea oficială dată textului art 127 de autoritatea publică competentă în aplicarea codului fiscal, in perioada 2003-2005 nu se poate modifica după 2005, dacă nu erau incluse în descrierea art. 127 in 2003-2005 şi daca art 127 nu s-a modificat, atunci nici după 2005 nu pot intra in compoziţia art 127.

      Normei 3 alin (1), înainte de 31.12.2009, Teza 1 fiind modificată devenind Norma 3 alin (1) şi Teza 2 fiind modificată şi devenind Norma 3 alin (7), după 31.12.2009.la art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, teza a doua, prevede că: „Transferul bunurilor achiziţionate în scop personal în patrimoniul comercial în scopul utilizării pentru desfăşurarea de activităţi economice, nu este o operaţiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii… Nefiind asimilate unei livrări de bunuri sau prestări de servicii, transferurile reîncadrate de ANAF din patrimoniul personal (tranzacţie civilă) în cel comercial (activitate economică desfăşurată în mod independent) al persoanei nu mai îndeplinesc condiţia de deductibilitate:

      a) Condiţia din Art. 126 CF, defineşte operaţiunile impozabile: „(1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii – a) operaţiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată; Conform Normei 3 (1) pană la 31.12.2009, respectiv Norma 3 (7) după 31.12.2009, persoana fizică care transferă din patrimoniul personal (tranzacţie civilă) în cel comercial (activitate economică desfăşurată în mod independent) al persoanei, nu este o operaţiune desfăşurată cu plată şi nu este asimilată cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
      b) condiţia din Art 150, alin (1) lit a), respectiv este obligată la plata TVA persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile. Contradicţia este logică între tezele de reglementare a celor 3 trimiteri (în sensul că persoana care efectuează operaţiuni economice ar fi persoană impozabilă) deşi Art 150, alin (1) lit a), din acelaşi act normativ obligă la calificarea operatiunii ca fiind taxabilă (este obligată la plata TVA persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile). Conform Normei 3 (1) pană la 31.12.2009, respectiv Norma 3 (7) după 31.12.2009, persoana fizică care transferă din patrimoniul personal (tranzacţie civilă) în cel comercial (activitate economică desfăşurată în mod independent) al persoanei nu desfăşoară o operaţiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii.

      Cauza C-90/2002 Bockemühl, dar şi Pannon Gép Centrum, Cauza CEJ 368/09, punctul 37 – În această privință, trebuie amintit că dreptul de deducere prevăzut la articolele 167 și următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA ului și, în principiu, nu poate fi limitat. Acesta se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte (a se vedea printre altele Hotărârea din 6 iulie 1995, BP Soupergaz, C 62/93, Rec., p. I 1883, punctul 18, Hotărârea din 21 martie 2000, Gabalfrisa și alții, C 110/98-C 147/98, Rec., p. I 1577, punctul 43, precum și Hotărârea din 6 iulie 2006, Kittel și Recolta Recycling, C 439/04 și C 440/04, Rec., p. I 6161, punctul 47).

  5. Horiana SECARĂ spune:

    Este un articol interesant, am fost foarte entuziasmata cand l-am citit. Ulterior, din curiozitate am citit si cauza respectiva si cred ca afirmatiile dumneavoastra sunt fundamentate gresit. Intamplator, lucrarea mea de licenta este pe aceasta tema, “Incidenta Conventiei Europene a Drepturilor Omului in materie fiscala: o perspectiva jurisprudentiala”, pentru care am citit jurisprudenta relevanta de mai bine de un an (in lucrare am analizat 39 de cauze). De asemenea, imi place sa cred ca am parcurs si majoritatea lucrarilor stiintifice de la noi si din afara (din fericire pentru mine si din pacate pentru domeniu, nu sunt foarte multe), inclusiv cea mai recenta publicatie a IBFD-ului, singura carte de pana acum dedicata in intregime incidentei drepturilor omului in materie fiscala (Georg Kofler, Miguel Poiares Maduro, Pasquale Pistone, Human Rights and Taxation in Europe and The World, publicată in octombrie 2011). Este adevarat ca imi lipseste experienta practica dar din umila mea intelegere de pana acum, Curtea a urmărit în principal sancționarea statului pentru inconsecvența de a aplica propriile principii și reguli.
    Nu consider că se poate pune problema afirmării principiului „in dubio contra fiscum” sau a ridicării acestuia la ” la rang de drept al omului”. În cauză, încălcarea articolului 1 din Primul Protocol, s-a datorat atingerii „ilegale” a dreptului de proprietate, ilegalitatea fiind generată de încălcarea unei norme interne, în acest caz, a principiului „in dubio contra fiscum”, prevazut în mod expres în legislația ucrainiană. Prin urmare atunci când Curtea a analizat situația de fapt, a facut-o în lumina verificării legalității pe plan intern a limitării dreptului de proprietate (a se vedea para. § 43-44 din cauza). Astfel, intr-o situatie asemanatoare, in fata instantei romanesti (sau a oricarui alt stat semnatar al Conventiei ce nu are reglementat expres acest principiu), nu poate fi invocat „in dubio contra fiscum” pentru ca nu este prevazut in legislatia nationala. Nu cred ca aceasta cauza are o alta valoare jurisprudentiala decat cea prin care s-ar putea valorifica dreptul de proprietate a unui contribuabil in cazul in care acesta a i-a fost limitat/incalcat in mod ilegal de catre autoritatile fiscale.

  6. Mihai COSTACHE spune:

    poate ca nu avem in asemenea principiu in codul fiscal dar avem “in dubio pro reo”. De ce nu ar fi aplicabil si in materie fiscala, unde contribuabilul este cel care se obliga?

    • Horiana SECARĂ spune:

      Difera regimurile juridice. In “dubio pro reo” se aplica in penal si civil, in dreptul public, mai ales in dreptul fiscal, exista o pozitie de inegalitate intre parti justificata de interesul general urmarit. Beneficiara a obligatiei fiscale este intreaga societate desi calitatea de creditor o are statul. În dreptul administrativ, diferența de forțe dintre părți, în cazul nostru, dintre autoritățile fiscale și contribuabili, este explicată prin protejarea interesului general. Chiar si CEDO recunoaste statelor puterea de a limita dreptul de proprietate daca se realizeaza in interes public. (articolul 1 din Primul Protocol) Stiu ca e o realitate faptul ca de cele mai multe ori autoritatile ajung să abuzeze de puterea pe care o au dar sacrificarea unor contribuabili este considerată legitimă și justificată dintr-o perspectivă socială. În ipoteza încălcării reale a drepturilor unor contribuabili, urmată de eșecul valorificării acestora în fața instanțelor naționale, situația poate fi ironică și ușor frustrantă pentru aceștia din urmă, în contextul în care activitatea celor care le provoacă aceste abuzuri și chiar și a celor care ar trebui să îi protejeze, este finanțată indirect din taxele pe care aceștia le plătesc. Constientizez toate aceste aspecte.

      • Consider ca cele 2 situatii trebuie analizate separat si nu se pune problema limitarii dreptului de proprietate in cazul controalelor abuzuve la tranzactiile imobiliare. Ele sunt:
        a) Fata de contribuabil Autoritatea Publica a emis norme care nu sunt clare si a incalcat drepturi reale, sanctionate chiar de CJUE, respectiv dreptul de deducere a TVA deductibil, taxarea inversa, cota de 5% sau lipsa unei facturi. Putem vorbi si de principiul articolului in dubio contra fiscum, dar forta altor argumente este mult mai mare.
        b) Directiva 112/2006 este clara si Romania doreste sa evite sanctionarea de catre Comisie.

        Prin Hotararea 4349/2011 ICCJ a statuat abuzul fiscului

        • Horiana SECARA spune:

          De principiul in dubio contra fiscum, se poate vorbi numai la nivel teoretic. Acesta nu are nicio forta juridica in instanta deoarece nu este reglementat expres de legea romana. Curtea explica clar motivul pentru care este sanctionat statul ucrainian: in indeplinirea atributiilor, autoritatile fiscale au incalcat o norma interna (intamplator, aceasta cuprinde expres principiul in dubio contra fiscum). Cum la noi nu este reglementat expres, nu poate fi invocat in instanta.

          • Într-adevăr, este interesant cum invocă un judecător suprem un principiu fiscal specializat nereglementat şi îl aplică după bunul plac. In dubio contra fiscum nu este un principiu fundamental ci trebuia consacrat in sistemul juridic intern.
            Nu poţi invoca principii istorice din dreptul feudal, din dreptul absolutist monarhic sau din dreptul roman de răsărit.
            România are o constituţie, are nişte principii clare care se aplică doar în măsura în care sunt recunoscute legislativ.
            Judecătorii care aplică principii străine de dreptul românesc CREEAZĂ lege, atribut care excede puterii judecătoreşti.

          • Senor Alberto

            O norma intreaga la fisc v-ar asigura existenta in tarile calde de unde ziceti ca va castigati existenta.

            Romania are multe curiozitati care nu exista in lege. De Legea pamantului si de obiceiuri judecate de judecatori, mai ales mai pe la tara unde pantofii dvoastra nu calca, ati auzit?

            Serios vorbind, in dubio pro reo poate fi extins si poate fi aplicat si ca in dubio contra fiscum, de orice judecator, nu numai cei supremi, atunci cand legea nu este clara. Tine de art 3 lit b din Legea 571/2003 modificata din care citez:

            certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

  7. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    referitor la principii generale de drept, ca o persoană care a studiat dreptul UE … și care l-a și aplicat și văzând cum Curtea de Justiție nu numai că a creat principii generale de drept uitându-se în tradițiile comune ale Statelor Membre (și alea nu neapărat scrise) precum și în tratatele și convențiile internaționale și văzând cum a luat Curtea de Justiție un principiu general de drept și cum nu numai că l-a impus ca instrument de interpretare a unor norme SCRISE vagi… dar l-a ridicat și la rangul de normă scrisă precum și văzând că i-a dat și aplicare orizontală – nu numai verticală (adică cetățean-cetățean nu doar cetățean – Stat) nu reușesc să înțeleg deloc argumentarea juridică a domnului Kurtyan.

    apoi, țin să menționez că dacă puterii legislative nu-i convine ce decide Curtea Supremă, poate oricând să dispună norme SCRISE care să contrazică o decizie a Curții Supreme sau să o împământănească. Nimeni nu oprește Parlamentul să intervină.

    • Aratati-mi mie pe ce traditie juridica romaneasca si pe ce cutume vechi fiscale romanesti sau europene se bazeaza acest “principiu” – “in dubio contra fiscum”.
      Aratati-mi care este traditia comuna europeana care a aplicat constant acest adagiu?

      Aratati-mi care este doctrina care a determinat-o pe acea doamna judecator sa scoata un adagiu prafuit dintr-o compilatie vetusta de norme de acum 1600 de ani fara nicio aplicatie.

      Vreti sa imi spuneti ca vreti sa comparati anul 400 si accesul la justitie si informatii de atunci cu anul 2012 si accesul la informatii juridice din era digitala?

      Cum puteti sa comparati dreptul pontifilor care era secret cu legile publice de astazi?

      Aratati-mi ca nu exista mijloace de reglementare administrativa fiscala a impozitelor, inainte de a se ajunge la instanta.

      Normal ca toti debitorii de TVA aveau metode de a clarifica problema acestui impozit.

      Normal ca au existat si exista instrumente.

      Dar in mod voit nu au vrut sa le utilizeze pentru a profita de nedeclararea acestor baze impozabile.

      Cum poti invoca “in dubio contra fiscum” cand acel “dubio” este creat de tine? Nimeni nu poate invoca propria turpitudine, mai ales ca aici este o turpitudine deliberata.

      Fiscul nu are niciun “dubio”. Fiscul te-a prins si te-a executat, dupa lege.

      Dar discutam degeaba pentru ca aplicarea “in dubio contra fiscum” nu reprezinta practica stabilizata unitara curenta.

      Solutiile sunt coplesitor majoritare in favoarea fiscului.

      Iar in Romania deciziile nu sunt niciodata ale Curtii Supreme pentru ca aceasta nu are niciodata practica unitara, ci deciziile sunt pur si simplu creatiile personale ale unor judecatori.

      Curtea Suprema nu exista ca unificator de jurisprudenta, ci este o simpla cladire, un stup in care locuiesc mai multe albine bezmetice, fara regina si fara directie.

      ICCJ are sute de judecatori si magistrati asistenti. Ce sa unifice astia cu atata amar de omenire? Poti sa populezi o noua planeta cu atatea specimene, in niciun caz sa decizi unitar asupra unei probleme punctuale de drept.
      Este o curte uriasa.

  8. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Cu tot respectul, nu vă înțeleg.

    Vă spuneam că judecătorul are această competență iar în acest caz a folosit un principiu general din care a derivat unul specific, l-a folosit doar ca instrument de interpretare. nu mai mult. și atrăgeam atenția că ar avea competența să meargă mult mai departe. de asemenea, punctam faptul că legislatorul poate oricând interveni, sancționând orice derapaj al unei curți supreme.

    • Nu l-a folosit ca instrument de interpretare, l-a folosit ca lege desi nu este.
      Mai rau, l-a folosit ca UNIC temei ca sa isi justifice propria decizia.

      tara noastra are un corpus legis urias iar magistratul gaseste aplicabil si unic temei un adagiu latin cu origini incerte din anul 400.

      Asta nu este frumusete a legii ci este ca poezia legionara: este frumos sunatoare la ureche dar este putreda in principii.

      Instrumentu de interpretare este un obiect auxiliar ajutator, nu legea insasi.

    • iar clisee gen “cu tot respectul” nu se utilizeaza in mediile academice (cum e si juridice).
      Nimeni nu trebuie sa isi ceara iertare pentru opinia sa.

  9. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    așa am gândit, așa am scris.

  10. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    OK. am recitit decizia 4349/2011 a ÎCCJ- dacă la aceasta vă referiți, domnule Kurtyan, și am să încerc să vă conving:

    1. este vorba, pe fond, de temeinicia motivării Curții de apel, cu privire la suspendarea executării unei decizii ce fuse contestată ca fiind nelegală. – deci doar cu privire la măsura de suspendare a executării, nu cu privire la legalitatea deciziei de impunere.(contează)

    2. la pg. 4, ICCJ spune: “curtea (de apel) a reținut că până la data de 01.01.2010, codul fiscal român nu a reglementat EXPRES obligativitatea persoanelor fizice care înstrăinează imobile proprietate personală de a plăti TVA-ul aferent acestor operațiuni” VERSUS “Normele de aplicare ale art. 127 din Codul fiscal în vigoare până la data de 1 ianuarie 2007 precizau EXPRES faptul că nu are caracter de continuitatea obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală.” (pg.4 – motivare ICCJ) –->> avem o perioadă în care deși era aplicată directiva TVA, aceasta nu poate să fie opozabilă justițiabilului-contribuabil. (am mai zis, și tot într-un dialog cu dvs că o directivă nu poate da naștere la obligații în sarcina justițiabilului – nu are efect direct vertical invers- ci doar poate să dea naștere la obligații în sarcina statului pe care justițiabilului le poate invoca direct, prin acțiune sau pe cale de excepție, în fața instanței sau a organelor administrative, etc (orice se poate califica, ca o emanație a statului – jurisprudența Foster).

    Drept urmare, rezultă că avem o perioadă, între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2010, în care nu avem nimic EXPRES menționat cu privire la aceste activități. Unde este expres menționat? posibil, în directivă, dar directiva nu se poate aplica împotriva justițiabilului de către statul ce nu o transpuse cum trebuie.

    3. “în dreptul fiscal funcționează principiul de interpretare in dubio contra fiscum, conform căruia prevederile legale incerte se interpretează în contra autorităților fiscale” – de aceea eu am zis că a fost folosit doar ca un instrument de interpretare. De asemenea, atrag iar atenția că vorbim doar de o hotărâre ce s-a dat în legătură cu o măsură de suspendare a executării unei decizii de impunere nu cu privire la legalitatea deciziei de impunere (deci consecințele sunt clar mai slabe decât dacă s-ar fi folosit acest principiu fie și direct – așa cum susțineți dvs – dar în legătură cu anularea decizie și nu doar cu suspendarea executării ei.)

    Eu am susținut și pe pagina articolului scris în legătură cu fix această decizie nr. 4349/2011, de pe juridice.ro, că decizia e prost motivată. Eu aș fi apelat clar la dreptul UE și la directivă și aș fi arătat că nu fuse implementată cum trebuie și cum o directivă nu poate fi folosită împotriva justițiabilului, aș fi aprobat măsura suspendării și ulterior, ca instanță de fond, aș fi anulat și impunerea.

    Cu stimă,
    Mihaela

  11. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    și pentru a merge până la capăt, mai precizez:

    1. cine are competența să stabilească dacă o directivă a fost corect transpusă sau nu? – instanțele din statele membre sau Curtea de Jutiție (judecătorul național poate decide cam tot ce poate CJ cu excepția invalidării dreptului UE – aici ar putea să intervină și instanța constituțională care ar putea să spună ca are dreptul să invalideze chiar dreptul secundar unional, însă, a priori, va considera necesar să întrebe CJ (a se vedea cazul Tribunalului Constituțional din Polonia și regulamentul 44/2001)) – cu precizarea că dacă se ajunge până la instanța de ultim grad într-o cauză pe rolul unei instanțe interne, aceasta are obligația (cf. art. 267 alin. 3 TFUE) să trimită întrebare preliminară cu privire la concordanța dintre rezultatul dorit de directivă și cel obținut prin legislația internă – asta în condițiile în care nu se aplică CILFIT sau dacă nu avem deja o condamnare a statului respectiv pentru proasta transpunere sau insuficiența transpunerii cu privire la directivă)

    Proasta transpunere, în cazul de față, ar rezulta din faptul că:

    1.1. până la 1 ianuarie 2007 se preciza 1. expres că tva-ul nu se aplică la situația de fapt prezentă iar dupa 1 ianuarie 2007 și până la 1 ianuarie 2010 – nu s-a mai precizat nimic EXPRES ȘI

    1.2. din faptul că, de facto, autoritățile care trebuiau să colecteze nu au colectat nimic și nu au investigat nimic. (este știut faptul că CJ, în acțiunile Comisiei contra Statului pentru proasta transpunere a directivei, se uită la efectul practic si aplicat al legislației interne și compară acel efect cu rezultatul urmărit de directivă. Iar în cazul prezent, admițând că directiva ar impune tva cu privire la aceste tranzacții, acest efect nu a fost de facto obținut după 1 ianuarie 2007 iar autoritățile nu au făcut nimic în acest sens, pe o perioadă mare de timp) – deci avem proastă transpunere sau lipsă de transpunere totală cu privire la tva și tranzacțiile imobiliare. – iar acest lucru poate fi constatat de orice instanță internă (nu trebuie să trimită întrebare la CJ decât dacă e instanță de ultim grad și nu există vreo situație CILFIT (*știu, mă repet)

    2. de asemenea, ca să fiu avocat până la capăt, deși sunt doar jurist, aș putea chiar pleda în fața instanței că orice altă decizie, în cazul de față, ar duce la încălcarea jurisprudenței CJ de către judecătorul național român, jurisprudență care interzice aplicarea directivei împotriva justițiabilului, într-o cauză în care avem stat- justițiabil (interzicerea efectului vertical invers mai sus-menționat). Acest lucru s-ar întâmpla, dacă judecătorul ar aproba legalitatea unei asemeni decizii de impunere.

    Practic, dacă judecătorul ar decide altfel, acest lucru ar duce la încălcarea jurisprudenței UE, jurisprudență care face parte din dreptul UE.

  12. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Și așa poate vă treziți cu a Comisie că începe acțiunea de “infringement” tocmai pentru că judecătorul național sau ANAF aplică o directivă împotriva justițiabilului, în avantajul statului care a stat pasiv și nu a asigurat norme clare și univoce. :)

Dumneavoastră ce părere aveți?

Return to Top ▲Return to Top ▲