JURIDICE PRO
Cariere juridice
 
TRANSCRIPT INTEGRAL Dezbateri JURIDICE.ro: Penalul ține în loc civilul. Până când îl absoarbe cu totul (art. 239 NCP) / 13 octombrie 2014
Invitaţi: Bogdan Bulai, Andrei Iugan, Irina Kuglay, Mihai Mareș, Augustin Zăbrăuțanu. Moderator: Bogdan Dumitrache
Drept penal
www.dreptulpenal.ro
Cărţi de specialitate | Avocaţi cu experienţă

Calculul termenului de prescriptie speciala a raspunderii penale cand cauza a fost suspendata pentru solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate

2 iulie 2012 |
 | 1 comentariu
9.049 citiri
Print Friendly
 
Studentii la drept nu au voie sa fure

Prezentul studiu pleacă de la constatarea existenţei în practica judiciară a unor opinii, sau chiar soluţii, potrivit cărora termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale ar fi suspendat pe perioada în care judecata cauzei penale a fost la rândul ei suspendată ca urmare a invocării în faţa instanţei de judecată a unei excepţii de neconstituţionalitate[1], sens în care această perioadă nu ar trebui luată în considerare la calculul termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Întrebarea la care vom încerca să răspundem pe parcursul acestei analize este aceea dacă termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale poate fi suspendat.

Potrivit doctrinei[2] prescriţia răspunderii penale constă în stingerea raportului juridic penal de conflict, născut prin săvârşirea unei infracţiuni, ca urmare a nerealizării lui într-un anumit termen prevăzut de lege. Pornind tocmai de la raţiunea necesităţii tragerii la răspundere penală a făptuitorilor într-un termen cât mai scurt de la data săvârşirii faptelor, legiuitorul român a înţeles să instituie termene, în funcţie de gravitatea infracţiunilor, în care neluarea unei măsuri punitive să aibă ca efect înlăturarea răspunderii penale prin intervenţia prescripţiei.

În privinţa termenelor de prescripţie, a modului de calcul al acestora, a întreruperii sau suspendării cursului lor, dispoziţiile legale cuprinse în art. 122, 123 şi 128 din Codul penal oferă o imagine de ansamblu asupra acestei instituţii şi nu crează dificultăţi sporite. Însă, pe lângă aceste prevederi, legea cuprinde şi o normă specială. Art. 124 Cod penal intitulat marginal tocmai „Prescriţia specială” arată faptul că prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă o dată[3]. Se impune precizarea că prevederile art. 124 Cod penal fac trimitere exclusivă doar la întreruperea cursului prescripţiei prevăzut de art. 122, nu şi la suspendarea acestuia.

Textul legal invocat nu ridică probleme în situaţia calculării termenului de prescripţie specială a răspunderii penale în cazul intervenţiei unor situaţii de întrerupere a termenului de prescripţie, însă generează discuţii raportat la situaţia în care termenul de prescripţie general a fost suspendat.

Fiind pusă în faţa necesităţii rezolvării unei astfel de situaţii, instanţa supremă – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală printr-o hotărâre relativ recentă – Decizia penală nr. 3473/2010, a statuat că În cazul în care judecata a fost suspendată, în temeiul vechiului art. 303 alin. (6) C. proc. pen., pe perioada soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 124 C. pen. sunt incidente, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 C. pen., la care se adaugă încă jumătate din durata acestuia şi perioada suspendării judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, s-a împlinit.” Practic, prin această soluţie de speţă s-a decis faptul că termenul special de prescripţie prevăzut la art. 124 Cod penal poate fi suspendat, urmând ca acesta să fie calculat şi în funcţie de perioada în care judecarea cauzei a fost suspendată ca urmare a invocării şi soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate.

O soluţie identică, însă nedefinitivă, a fost avută în vedere de instanţa Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală[4], care într-o cauză[5] aflată încă pe rolul instanţei, fiind solicitată să rezolve o chestiune similară cu cea mai sus expusă a apreciat că termenul prescripţiei speciale nu ar fi împlinit întrucât pe parcursul cercetării judecătoreşti cauza a fost suspendată pentru soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate[6].

Se pare că această problemă a calculării termenului de prescripţie specială în situaţia în care procesul a fost suspendat ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate a fost luată în discuţie de secţia de specialitate a instanţei supreme în cadrul atribuţiilor privind unificarea practicii judiciare. Într-un comunicat de presă a ICCJ[7] datat 22 iulie 2011 se arată că problema de drept privind calcului prescripţiei speciale în cazul suspendării pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate – problemă de drept ridicată în decizia nr. 3473 din 06 octombrie 2010 a Secţiei penale a Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie – a fost discutată în şedinţa secţiei de specialitate a instanţei supreme din data de 4 iulie 2011, fiind adoptată în unanimitate prin vot soluţia potrivit căreia termenul de prescripţie specială intervine numai la momentul la care termenul de prescripţie, la care se adaugă jumătate din acest termen şi perioada suspendării judecăţii, s-a împlinit. În continuare se arată că acestă decizie a fost transmisă tuturor preşedinţilor secţiilor penale ale curţilor de apel; are valoare îndrumătoare pentru toţi judecătorii români şi a fost adoptată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul atribuţiilor privind unificarea jurisprudenţei;

Lăsând la o parte modalitatea în care hotărârea sus amintită a căpătat valoarea unei decizii de îndrumare fără ca în acest sens să fie promovat sau soluţionat un recurs în interesul legii, trebuie remarcat contextul unei astfel de decizii, influenţată în mod evident de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). De altfel, comunicatul de presă invocat vizează tocmai poziţia instanţei supreme cu privire la constatările şi recomandările cuprinse în Raportul anual din iulie 2011 al Comisiei Europene către Parlament şi Consiliu asupra progreselor României în cadrul MCV.

Raportat la aceste realităţi, apreciem că poziţia instanţei supreme raportat la problema de drept discutată nu a avut în vedere interpretarea textului legal în litera şi spiritul acestuia, conform voinţei legiuitorului, ci s-a raportat la aspecte conexe, ce ţin exclusiv de politicile penale într-un anumit context dat.

Revenind asupra situaţiei supusă analizei, credem că soluţia promovată drept decizie îndrumătoare este cel puţin criticabilă raportat la argumentele ce le vom prezenta în continuare.

Având în vedere principiul prescriptibilităţii răspunderii penale recunoscut în dreptul penal român[8], pe lângă termenele generale de prescripţie al căror calcul poate fi influenţat de întreruperi sau suspendări, în legislaţie a fost prevăzut şi un termen maximal de prescriţie definit de art. 124 Cod penal. Acest termen a fost stabilit tocmai pentru a nu ajunge în situaţia inacceptabilă a imprescriptibilităţii.

Aşa cum am aratătat, prevederile art. 124 arată că prescripţia răspunderii penale intervine oricâte întreruperi ar exista dacă termenele prevăzute de art. 122 sunt depăşite cu încă o dată, însă nu face precizări cu privire la situaţia suspendării termenelor generale de prescripţie. O astfel de prevederea apreciem că nici nu ar fi necesară atâta vreme cât în cazul termenului de prescripţie special acesta se consideră a fi îndeplinit dacă a fost depăşit cu încă o dată, indiferent câte întreruperi ar fi intervenit pe parcursul acestuia. Aici trebuie să ne raportăm şi să avem în vedere efectele întreruperii cursului prescripţiei şi efectele suspendării aceluiaşi curs. Dacă în cazul întreruperii, astfel cum este aceasta prevăzută de art. 123 Cod penal, începe să curgă un nou termen de prescripţie, în cazul suspendării termenului general de prescripţie, cursul termenului doar se suspendă, urmând ca acesta să-şi reia cursul după încetarea cauzei de suspendare. Ca atare, din punct de vedere a efectelor produse de cele două instituţii apte să influenţeze calcularea termenelor de prescripţie, întreruperea generează efecte mult mai grave din perspectiva calculării termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infractor. Raportat la raţiunea stabilirii unui termen maximal în care poate interveni prescripţia răspunderii penale, susţinem că intenţia legiuitorului român a fost aceea de a exclude orice situaţie de natură a aduce atingere acestui termen, inclusiv situaţiilor de întrerupere a cursului prescripţiei. Tocmai de aceea, apreciem şi noi, alături de alţi autori[9], că termenul de prescripţie specială nu poate fi influenţat de suspendare, aşa cum nu poate fi influenţat de întrerupere.

În situaţia invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, potrivit art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, articol actualmente abrogat prin Legea nr. 177/2010, judecarea cauzei se suspenda până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională. Este în măsură acest gen de suspendare să influenţeze termenul de prescripţie?

În mod evident, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti prezintă un interes general şi nu unul particular doar pentru autorul excepţiei, situaţie în care ar fi de neconceput ca autorul excepţiei să nu mai beneficieze de prescripţia specială doar pentru că a uzat de un drept constituţional[10].

Analizând natura suspendării prevăzută de art. 303 alin. 6 s-a apreciat pe bună dreptate că aceasta nu reprezintă o suspendare efectivă a procesului penal, ci se dispune o suspendare formală[11], tocmai pentru a se evita pronunţarea unor soluţii judecătoreşti întemeiate pe texte legale ce contravin legii fundamentale. Mai mult, a fost avut în vedere faptul că dispoziţiile legale în vigoare anterior abrogării  permiteau ca pe perioada de suspendare a judecăţii să se realizeze o serie de acte cu caracter de continuitate în desfăşurarea procesului – luarea sau menţinerea măsurilor preventive, a măsurilor asiguratorii sau de siguranţă, precum şi măsurile de supraveghere specială a inculpatului[12].

O atenţie sporită trebuie acordată şi condiţiilor prevăzute de art. 128 Cod penal care reglementează modalitatea în care operează suspendarea prescripţiei. Aliniatul 1 al articolului menţionat arată că prescripţia este suspendată pe timpul cât o dispoziţie legală (…) împiedică continuarea procesului penal. Or, în cazul suspendării prevăzută de art. 303 alin. 6 Cod procedură penală, aceasta nu constituia o cauză efectivă de împiedicare a continuării procesului, ci reprezenta o etapă a acestuia, chiar dacă formal se dispunea suspendarea judecăţii[13]. În niciun caz nu se poate susţine că invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, tocmai prin implicaţiile pe care verificarea controlului de constituţionalitate le are, este în măsură să impiedice continuarea procesului penal. Apreciem că nici din această perspectivă nu se poate pune problema suspendării cursului prescriţiei speciale a răspunderii penale pe perioada soluţinării unei excepţii de neconstituţionalitate, atâta timp cât însăşi exigenţele prevăzute de art. 128 Cod penal nu sunt îndeplinite.

Este de necontestat că prescriptibilitatea răspunderii penale operează exclusiv în favoarea infractorului, legiuitorul înţelegând ca prin această cauză care înlătură răspunderea penală să amendeze lipsa de reacţie a statului în sancţionarea faptelor infracţionale. De cele mai multe ori însă, această lipsă de reacţie poate fi imputată organelor judiciare, care din varii motive nu au avut capabilitatea de a stinge raportul juridic penal prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitive. Nu este mai puţin adevărat şi faptul că o dată declanşate procedurile penale împotriva infractorului acesta încearcă de cele mai multe ori tergiversarea soluţionării cauzei, fie pentru a fi supus cât mai târziu rigorilor sancţiunilor de natură penală, fie pentru a beneficia de efectele prescripţiei. Cu toate acestea, atâta vreme cât modalitatea de organizare a apărării nu contravine dispoziţiilor procedurale, utilizarea tuturor mijloacelor de apărare prevăzute de lege, inclusiv a formulării unor excepţii de neconstituţionalitate, nu poate fi imputată inculpatului, chiar dacă prin aceasta s-a urmărit şi dilatarea timpului în vederea împlinirii termenului de prescripţie. A constata că termenul de prescripţie încetează a mai curge în favoarea inculpatului care în mod intenţionat tergiversează judecata cauzei înseamnă a adăuga la lege, întrucât prescripţia nu este condiţionată în niciun fel de atitudinea procesuală, chiar culpabilă, a infractorului.

Toate aceste argumente ne crează convingerea că interpretarea potrivit căreia la calcularea termenul de prescripţie specială prevăzut de art. 124 trebuie adăugată şi perioada în care cauza a fost suspendată în temeiul art. 303 alin. 6 pe perioada soluţionării de către Curtea Constituţională a unei excepţii neconstituţionalitate, contravine principiilor de drept recunoscute de către legislaţia noastră penală, dar şi voinţei legiuitorului.

Nu putem încheia prezentul studiu fără a ne îndrepta atenţia asupra modalităţii în care prescripţia răspunderii penale este reglementată în noul Cod penal adoptat prin Legea nr. 286/2009, ce va intra în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin legea de punere în aplicare.

La fel ca şi în actuala reglementare, noul Cod penal reglementează prescriţia ca una dintre cauzele care înlătură răspunderea penală, principiului prescriptibilităţii acesteia acordându-i-se importanţa cuvenită în cadrul art. 153 – 156. Dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale din noul Cod penal sunt similare, la nivel de principiu, cu cele aplicabile astăzi, în ceea ce priveşte efectele, calcularea termenelor de prescriţie, întreruperea sau suspendarea acestora, cu mici diferenţe.

În privinţa excepţiilor de la principiul prescriptibilităţii art. 153 alin. 2 din noul Cod penal arată că sunt imprescriptibile infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război. În schimb, actualul Cod penal include în sfera infracţiunilor imprescriptibile infracţiunile contra păcii şi omerii, infracţiunile prevăzute la art. 174 – 176, dar şi infracţiunile intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei, prevedere cuprinsă în art. 121 alin. 2[14]. În actuala reglementare sfera infracţiunilor imprescriptibile este mult mai largă decât cea din noul Cod penal ce urmează să intre în vigoare, fiind evidentă inconsecvenţa legiuitorului sub acest aspect.

În privinţa termenelor de prescripţie generală, acestea sunt oarecum similare, cu câteva elemente de noutate în privinţa calculării lor. Dacă actuala reglementare face trimitere explicită doar la data de la care începe să curgă termenul de prescripţie în cazul infracţiunilor continue şi continuate (art. 122 alin. 2), noul Cod penal în art. 154 alin. 2 face trimitere şi la modul de calcul al termenului de prescripţie în cazul infracţiunilor de obicei şi a infracţiunilor progresive. De asemenea, noul Cod penal cuprinde o dispoziţie specială în art. 154 alin. 4 care arată că în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului. În această situaţie specială, limitată strict la infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale comise împotriva minorilor, data de la care se calculează termenul de prescriţie a fost prorogată până la momentul împlinirii majoratului sau a decesului minorului, fiind o excepţie de la principiul instituit de art. 154 alin. 1 prima teză, potrivit căruia termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

În privinţa întreruperii cursului prescripţiei, spre deosebire de actuala reglementare în care se arată că prescripţia este întreruptă prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, se comunică învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal, noua reglementare prevede că termenul de prescripţie se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, fără ca actul întocmit să fie condiţionat de comunicare către învinuit sau inculpat. Practic, orice act de procedură efectuat pe parcursul cauzei, indiferent dacă potrivit legii acesta trebuie sau nu comunicat învinuitul sau inculpatului, are ca efect întreruperea cursului prescripţiei, şi curgerea unui nou termen ab initio.

Ca element de noutate, viitoarea legislaţie penală are în vedere un caz special de întrerupere a cursului prescripţiei, respectiv în situaţia în care este admisă în principiu o cerere de redeschidere a procesului penal – art. 155 alin. 5.

În noul Cod penal, prescripţia specială nu este prevăzută într-un articol distinct ca în actuala legislaţie, însă are corespondent în aliniatul 4 al art. 155 ce reglementează întreruperea cursului prescriţiei speciale.  Textul legal invocat arată că termenele prevăzute în art. 154, dacă au fost depăşite cu încă jumătate, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni. Două aspecte merită punctate aici. Pe de o parte, noua legislaţie nu mai are în vedere instituţia prescriţiei speciale, întrucât din redactarea textului legal se deduce faptul că legiuitorul a perceput situaţia exclusiv prin prisma îndeplinirii termenului de prescripţie, apreciind că acesta este îndeplinit oricâte întreruperi ar interveni, dacă este depăşit cu încă jumătate. Oricum, sub aspectul efectelor, depăşirea termenelor generale cu încă jumătate este identic cu efectul produs de prescripţia specială în actuala reglementare. Pe de altă parte, nu poate fi trecută cu vederea aceeaşi inconsecvenţă de reglementare. Noul Cod penal arată că termenul de prescripţie general este îndeplinit oricâte întreruperi ar interveni, dacă a fost depăşit cu incă jumătate, în timp ce legislaţia în vigoare arată că acest termen este îndeplinit dacă a fost depăşit cu încă o dată. Trebuie precizat că înainte de modificare Codului penal prin Legea nr. 63/2012 prescripţia specială opera dacă termenul era depăşit cu încă jumătate, reglementarea fiind identică cu legislaţia ce urmează a intra în vigoare. Ca atare, nu putem să nu ne întrebăm care a fost rostul modificării actualului Cod penal cu privire la majorarea termenului de prescripţie specială în contextul în care acesta urmează a fi abrogat şi a se reveni la vechea reglementare? Inconsecvenţa pare cu atât mai evidentă, iar efectele Legii nr. 63/2012 mai lipsite de relevanţă, cu cât, şi în actuala şi în viitoarea reglementare se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Raportat la suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale, dispoziţiile art. 156 alin. 2 din noul Cod penal sunt identice cu cele cuprinse în art. 128 alin. 1 şi 3 din actualul Cod penal.

Nu în ultimul rând, prevederile art. 129 Cod penal cu privire la termenele de prescripţie pentru minori se regăsesc şi în viitoarea legislaţie, fiind preluate în art. 131.


[1] Până la modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, al Codului de procedură civilă şi al Codului de procedură penală al României, alin. 6 al art. 303 din C.proc.pen. prevedea faptul că instanţa suspendă judecata prin încheiere motivată şi în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei. O prevedere similară era cuprinsă în art. 29 alin 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Ambele texte normative invocate au fost abrogate prin dispoziţiile Legii nr. 177/2010.
[2] C. Mitrache, Drept penal roman – Partea generală, ediţia a IV-a revăzută şi adăugită, Casa de editură şi presă Şansa, Bucureşti 2000, p. 275
[3] Art. 124 Cod penal a fost modificat prin Legea nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi al Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 258/19 aprilie 2012. Anterior acestei modificări textul art. 124 Cod penal prevedea că pentru a opera prescripţia specială termenul general de prescripţie trebuie să fie depăşit cu jumătate.
[4] Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, încheierea de şedinţă din data de 16 noiembrie 2011 pronunţată în dosarul penal numărul 30041.01/3/2006.
[5] Cauza a fost mediatizată pe larg în presă fiind cunoscută ca ”Dosarul Rompetrol”. Încheierea prin care Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală s-a pronunţat asupra prescripţiei speciale a răspunderii penale la data de 16 noiembrie 2011 a fost postată pe site-ul www.luju.ro
[6] Din lecturarea Încheierii de şedinţă reiese faptul că judecătorul fondului a avut în vedere la pronunţarea acestei soluţii exclusiv decizia penală nr. 3473/2010 a ICCJ.
[7] Comunicatul de presă invocat poate fi vizualizat pe site-ul ICCJ – www.scj.ro – la rubrica Communicate de presă.
[8] Cu excepţiile expres prevăzute de lege potrivit cărora un grup restrâns de infracţiuni sunt imprescriptibile
[9] C. Bulai, Manual de drept penal – parte generală, ed. All, Bucureşti 1997, p. 338
[10] O. Rădulescu, P. Rosenberg, A. Tudor, Probleme controversate în legătură cu prescripţia specială a răspunderii penale, în Revista Dreptul, nr. 3/2008, p. 165
[11] O. Rădulescu, P. Rosenberg, A. Tudor, op. cit., p. 165
[12] I. Griga, O ipoteză de suspendare a prescripţiei răspunderii penale, în Revista de Drept Penal, Anul XVII, nr. 4/2011, p. 60
[13] Aici nu trebuie pierdut din vedere faptul că anterior abrogării art. 303 alin. 6 practica instanţelor judecătoreşti a fost în sensul că deşi se dispunea sesizarea Curţii Constituţionale cu judecarea unei excepţii de neconstituţionalitate, cauza nu era suspendată. O astfel de jurisprudenţă era împărtăşită la momentul respectiv chiar de Secţia penală a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie. Chiar dacă în esenţă vizează alte aspecte, relevantă din prisma unei astfel de situaţii este decizia penală nr. 2554/02.07.2009 pronunţată de ICCJ – Secţia penală.
[14] Înfracţiunile cuprinse în art. 174-176, dar şi infracţiunile intenţionate ce au avut ca urmare moartea victimei intră în sfera infracţiunilor imprescriptibile ca urmare a modificării codului penal prin Legea nr. 27/2012 în vigoare din data de 23 martie 2012.


Milu-Constantin TIMOCE


Cuvinte cheie: , , ,
UJMAG


Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Calculul termenului de prescriptie speciala a raspunderii penale cand cauza a fost suspendata pentru solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate”

  1. Florin RADU spune:

    deoarece sezizarea CCR (care, de cele mai multe ori se facea cu rea credinta),se face voluntar de catre inculpat si deci, nu se datora unor cauze exterioare si neimputabile lui, consider ca solutiile jurisprudentiale enumerate la inceputul materialului, sunt perfect legale si temeinice.
    este firesc, deci, ca “termenul de prescripţie specială intervine numai la momentul la care termenul de prescripţie, la care se adaugă jumătate din acest termen şi perioada suspendării judecăţii, s-a împlinit”.
    daca am considera altfel, am ajunge la solutii de impiedicare a condamnarii, cauzate de activitatea inculpatului.
    eu inteleg ca avocatilor nu le convine acest punct de vedere al instantelor, dar trebuie sa fim principiali si sa recunoastem adevarul …

Dumneavoastră ce părere aveți?

кредит наличными онлайнтинькофф кредитная карта Return to Top ▲Return to Top ▲