CLUB DEZBATERI
SSJ Internship
 
TRANSCRIPT INTEGRAL DEZBATERI JURIDICE
Revista de note şi studii juridice (RNSJ)
:: despre proiectul RNSJ
 

Despre raspunderea disciplinara a magistratilor

25 septembrie 2012 |
 | 3 comentarii
5.967 citiri
Print Friendly
 
Studentii la drept nu au voie sa fure

În ultima perioadă de timp judecătorii şi procurorii sunt tot mai mult în atenţia opiniei publice. Din nefericire nu se prezintă aspecte pozitive din activitatea lor, ci cazurile mediatizate nu fac decât să aducă un deserviciu profesiei. Deşi, cum se spune într-un vechi proverb românesc „nu există pădure fără uscături”, consider că în magistratură probitatea morală ar trebui să fie la cea mai înaltă cotă. O conduită etică corespunzătoare statutului şi rolului acestor profesii în societate trebuie să fie autoasumat.

Legislaţia care reglementează acest domeniu trebuie să fie clară şi precisă. Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată[1] a fost modificată substanţial în acest an mai ales în ceea ce priveşte răspunderea magistraţilor.

Conform art. 1 din Legea menţionată „Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.” Judecătorii sunt inamovibili, independenţi şi se supun numai legii. Ei trebuie să fie imparţiali.

Magistraţii, atât judecătorii cât şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, egalitatea lor în faţa legii, să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora şi să respecte Codul deontologic.

Aceste prevederi sunt în concordanţă cu dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Constituţia României, potrivit cărora “Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

Prin expunerea de motive a Legii nr. 24/2012[2] s-a arătat că modificările aduse Legii nr. 303/2004 vizează, în principal, extinderea sferei abaterilor disciplinare; modificarea prevederilor legale ce reglementează sancţiunile disciplinare aplicabile magistraţilor, inclusiv prin introducerea sancţiunii disciplinare a suspendării din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni; definirea noţiunii de exercitare a funcţiei cu gravă neglijenţă ori rea-credinţă; introducerea condiţiei bunei reputaţii drept cerinţă de acces şi menţinere în funcţie.

S-a susţinut că acestea au fost determinate de faptul că actuala reglementare nu acoperă o serie de conduite ale magistraţilor care pot aduce atingere gravă prestigiului justiţiei şi demnităţii funcţiei de magistrat şi, „din acest motiv, legislaţia nu a permis sancţionarea disciplinară a acestor conduite, ceea ce a produs prejudicii însemnate imaginii justiţiei, atât în România, cât şi la nivel european.”

Independenţa judecătorilor trebuie respectată de celelalte puteri în stat. Aceasta nu este reglementată ca un scop în sine nici ca un privilegiu al judecătorilor, ea reprezintă o garanţie oferită cetăţenilor pentru o bună înfăptuire a justiţiei. Aceştia trebuie să aibă certitudinea că magistraţii sunt independenţi de reprezentanţii puterii legislative şi executive şi că, indiferent de statutul lor special, se supun legii.

Prin Declaraţia privind etica judiciară, adoptată de Adunarea Generală a Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare, în cadrul întâlnirii de la Londra, 2 – 4 iunie 2010, se subliniază că independenţa nu este de fapt pentru judecător ci „independenţa este dreptul fiecărui cetăţean într-o societate democratică de a beneficia de o justiţie care este (şi este percepută ca fiind) independentă de puterea legislativă şi executivă şi care ocroteşte libertăţile şi drepturile cetăţenilor într-un stat de drept” şi „depinde de fiecare judecător să respecte şi să lucreze în scopul menţinerii independenţei justiţiei, atât în ceea ce priveşte aspectul individual, cât şi instituţional”.

Normele care consacră răspunderea disciplinară s-au introdus cu scopul declarat de a determina magistratul să-şi exercite puterile conferite cu responsabilitate.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările ulterioare: „Constituie abateri disciplinare:
a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;
b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii;
c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii;
d) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces;
f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;
g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea;
h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;
i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;
j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii;
k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului;
l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;
m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;
n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;
o) nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;
p) obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;
q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor;
r) lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în condiţiile legii;
s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;
ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;
t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Dacă în mare parte aceste abateri disciplinare sunt clare şi revine doar inspecţiei judiciare şi apoi „instanţei în materie disciplinară”[3] rolul de a analiza faptele sunt şi unele care comportă discuţii ample în mediul juridic.

În „Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară”[4] se precizează că acestea sunt menite să stabilească standarde pentru conduita etică a judecătorilor, care „pornesc de la premisa că judecătorii sunt responsabili de conduita lor în faţa unor instituţii anume create pentru a asigura respectarea normelor judiciare, instituţii ce sunt ele însele independente şi imparţiale.” Abaterile disciplinare trebuie analizate şi raportat la aceste principii.

Trebuie avut în vedere şi Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, din 20 iulie 2011 în care se arată că „România nu s-a angajat încă într-un proces de reformă aprofundată a sistemului disciplinar.”

Reglementarea răspunderii disciplinare era necesară, dar oare modul în care s-a realizat nu dă naştere la posibilitatea încălcării unor drepturi ale magistraţilor ca cetăţeni ai unui stat democratic sau la posibilitatea exercitării unor presiuni asupra acestora în exercitarea funcţiei?

Care sunt manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în afara exercitării atribuţiilor de serviciu? Această abatere disciplinară era, din punctul meu de vedere[5], deja inclusă în condiţia „bunei reputaţii” care trebuie să se menţină pe tot parcursul exercitării profesiei de judecător sau procuror şi nu doar la data intrării în magistratură.

Şi cum „buna reputaţie” este un concept larg, orice probleme în familie (divorţ, concubinaj, pensii de întreţinere…), cu vecinii de bloc (neplata cheltuielilor comune, o petrecere cu mai mulţi invitaţi cu muzica ceva mai tare…), cu vânzătorul din piaţă (care înşeală la cântar şi are gura mai mare) etc. se poate transforma într-un semn de întrebare cu privire la „reputaţia” magistratului. În ultima perioadă nu trece o zi fără ca în presă să apară o faptă „reprobabilă” săvârşită de un judecător sau procuror. Unul a fost surprins cu un pahar în mână la o nuntă (nu la volan sau la cercetarea locală), altul are un litigiu de partaj pe rol (e imoral că a divorţat sau că n-a lăsat soţului/soţiei tot ce au adunat împreună), iar altul a îndrăznit să obiecteze că vecinul i-a murdărit hainele puse la uscat. Toate acestea nu ar fi fost băgate în seamă dacă magistratul respectiv nu ar fi într-o funcţie de conducere sau nu ar avea un dosar important pe rol. Şi atunci se pune întrebarea firească dacă nu cumva în acest mod se încearcă indirect influenţarea persoanei respective.

Conform lit. s) este abatere disciplinară „utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat”.

Cu privire la calificarea „expresiilor ca inadecvate” de asemenea se lasă loc la interpretări. Magistraţii au o anumită pregătire şcolară (au absolvit studii liceale şi universitare de specialitate, INM şi mulţi dintre ei şi studii postuniversitare, masterate, doctorate), un limbaj elevat, o anumită cultură cu siguranţă nu vor utiliza jargonul[6] de cartier sau argoul[7] în motivarea hotărârilor lor. Sunt curioasă care va fi practica inspecţiei judiciare în stabilirea existenţei acestei fapte.

Discuţii au fost şi cu privire la abaterile prevăzute la lit. r) „lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în condiţiile legii” şi ş) „nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii.”

Cu privire la aceste dispoziţii s-a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate. Autorii sesizării au arătat că „lipsa totală a motivării hotărârii judecătoreşti nu poate fi reţinută ca abatere disciplinară, întrucât constituie temei pentru formularea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti respective.” Curtea Constituţională a susţinut că afirmaţia este lipsită de fundament juridic[8]. Instanţa de contencios constituţional a menţionat că „răspunderea disciplinară poate fi angajată în cu totul alte condiţii decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac. Astfel fiind, formularea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti nu exclude, de plano, angajarea răspunderii disciplinare a judecătorului pentru aceeaşi faptă. Tot astfel, recurgerea la mecanismul răspunderii disciplinare nu împiedică formularea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti. Prin urmare, textele legale criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor constituţionale invocate.”

Totuşi consider că a permite părţii „să provoace” o rejudecare a cauzei sale prin sesizarea inspecţiei judiciare pe considerentul că hotărârea judecătorească nu a fost motivată după ce a pierdut termenul pentru promovarea căii de atac sau a pune o presiune asupra judecătorilor din apel/recurs ori a judecătorului fondului în caz de trimitere spre rejudecare cu un dosar cu obiect răspunderea disciplinară legată de cauza concretă dedusă judecăţii nu sunt măsuri de natură să susţină principiul independenţei judecătorilor.

În privinţa cerinţei respectării deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii nu am obiecţiuni, aceasta este în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la necesitatea unei practici judiciare uniforme. Principiul independenţei judecătorilor nu exclude intervenţia instanţelor de control judiciar pe calea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, şi nici pronunţarea de către ÎCCJ a unor decizii menite să unifice diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege. Scopul legiuitorului a fost de a reglementa o modalitate de stabilire a unei practici unitare, atunci când se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Referitor la prima teză a lit. ş, conform dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţia României „de la data publicării, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

Deoarece textul constituţional citat nu distinge nici în funcţie de tipurile de decizii pe care Curtea Constituţională le pronunţă, nici în funcţie de conţinutul acestor decizii, această instanţă de contencios constituţional a reţinut că aceasta „conduce la concluzia că toate deciziile acestei Curţi, în întregul lor, sunt general obligatorii.” Curtea Constituţională s-a pronunţat în acest sens prin Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008[9], prin care a subliniat că „decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor”, dar şi prin Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009[10] sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010[11], prin care a arătat că „puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta.” Şi că „atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul deciziei.”

Dacă în ceea ce priveşte respectarea unei decizii de neconstituţionalitate a unei legi este firească aplicarea ei, nu se poate judeca după un act normativ care nu este conform cu Constituţia, interpretarea în sensul că ar trebui să se respecte toate deciziile Curţii Constituţionale inclusiv cele care nu se referă la controlul de constituţionalitate şi la considerentele tuturor hotărârilor pronunţate de aceasta este excesivă.

Cu titlu de exemplu menţionez considerentele din Decizia nr. 408 din 13 aprilie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 4 lit. a) şi art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule[12] sau cele din Decizia nr. 668 din 18 mai 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, ale anexelor nr. 1-4 la această ordonanţă de urgenţă, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, în ansamblul său[13] etc. care sunt în contradicţie cu cele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care la data de 7 aprilie 2011 a pronunţat o hotărâre preliminară în Cauza C-402/09 Ioan Tatu împotriva României cu privire la taxa de poluare. Instanţele de judecată nu vor putea să respecte considerentele deciziilor de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate în materie nesocotind hotărârea pronunţată de CJUE.

O altă abatere disciplinară controversată este cea prevăzută la lit. t) „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Conform dispoziţiilor art. 99^1 din Legea nr. 303/2004 „(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte, din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.” Aceste definiţii nu sunt suficient de precise putând da naştere la arbitrariu.

Deşi se afirmă că obiectul judecăţii îl constituie numai abaterile disciplinare, deci conduita magistraţilor, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificaţia unui control administrativ al hotărârilor judecătoreşti pronunţate de aceştia, în fapt se urmăreşte de cele mai multe ori sau chiar se ajunge la verificarea „fondului pricinii” ( sunt analizate aspecte de drept material şi procesual după finalizarea procesului) încălcându-se autoritatea de lucru judecat.

Astfel, deşi modificarea legislativă s-a bazat (cel puţin la nivel declarativ) pe bune intenţii, unele din textele legale pot fi interpretate şi în sensul producerii de efecte negative. Dispoziţiile actului normativ pot fi utilizate pentru intimidarea judecătorilor sau procurorilor atunci când au dosare cu mare impact pe rol. Keynes[14] spunea „Prefer să am în bună măsură dreptate decât să mă înşel cu exactitate”, eu aş prefera să mă înşel în cele afirmate anterior. Mă opresc aici, deşi sunt şi alte norme privind răspunderea disciplinară a magistraţilor care pot fi supuse discuţiei.


[1] Legea nr. 303/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005;
[2] Legea nr. 24 din 17 ianuarie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii; publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012;
[3] Conform art. 44 din Legea nr. 317/2004 „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”
[4] Principiile au fost discutate în Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciară – 2001, adoptat de Grupul judiciar de întărire a integrităţii magistraţilor, astfel cum a fost revăzut la masa rotundă a preşedinţilor de tribunal, care a avut loc la Palatul Păcii din Haga, 25 – 26 noiembrie 2002;
[5] A se vedea M. Comşa – „Despre buna reputaţie a judecătorilor şi procurorilor” pe www juridice.ro, 13 iunie 2012;
[6] Jargonul este un limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorinţele celor ce-l vorbesc de a se distinge de marea masă a vorbitorilor şi care se caracterizează prin abundenţa cuvintelor şi expresiilor pretenţioase, de obicei împrumutate din alte limbi, sau a celor de îngustă specialitate – Wikiperdia
[7] după Ion Pachia Tatomirescu , «argoul este un mod de exprimare nonliterar, specific anumitor grupuri sociale „certate cu legea“ şi cu „codul manierelor elegante“ – grupuri alcătuite din vagabonzi, delincvenţi, dar şi din elevi, studenţi, militari ș. a. –, care şi-au format un „vocabular special“, cuprinzând cuvinte „cu sensuri deturnate“, din limba comună, ori din sfera regionalismelor, neologismelor etc., după un „cod propriu-încriptat“, cu „înţelesuri“ fără vreo legătură cu sfera lor propriu-zisă, încât să fie „de nebănuit“ îndeosebi celor ce reprezintă autorităţile, ori celor ce au legături cu autorităţile.» – Wikiperdia
[8] Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii;
[9] Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008;
[10] Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009;
[11] Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010;
[12] Decizia nr. 408 din 13 aprilie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din  9 iunie 2010;
[13] Decizia nr. 408 din 13 aprilie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din  8 iulie 2011;
[14] John Maynard Keynes, Primul Baron Keynes de Tilton  (n. 5 iunie 1883, Cambridge – d. 21 aprilie 1946)  a fost economist britanic ale cărui idei numite economie keynesiană radicală au avut un impact major atât asupra teoriei politice şi economice moderne, cât şi asupra politicilor fiscale ale multor guverne.


dr. Marcela COMŞA
judecător, Curtea de apel Braşov


Cuvinte cheie: , , , ,
UJMAG


Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Despre raspunderea disciplinara a magistratilor”

  1. Ioan PITICAR spune:

    Din pacate PROFESIA a fost politizata si pangarita atat de factorul politico-administrativ cat si de insasi judecatorii si procurorii care s-au pretat la acte de coruptie directa ori la coruptia prin trafic de influenta (ceva mai greu de dovedit) in scopul primirii drept recompensa a unor functii superioare in sistem/in spatiul Comunitar.
    Este inutil sa ne ascundem dupa cuvinte, iar pentru doritori pot pune la dispozitii realitatea datelor colectate pentru MCV-RO si EWG Corruption a Comisiei, privind incalcare cu buna-stiinta si rea-credinta a propriei jurisprudente chiar la cel mai inalt nivel judiciar – ICCJ.
    Daca la toate acestea mai adaugam cazurile deja cunoscute (MODERAT, MODERAT, etc.) vorbele sunt de prisos, pentru ce se petrece mai jos (in insolventa ori in executarea silita).
    Sistemul Just-RO sufera in afara de coruptia sistemica (acutizata de criza) de o lipsa evidenta de real feed-back in curatirea morala si filtrarea sistemului.
    A intra in sistemul judiciar doar pentru a urmari imbogatirea ori promovarea cu orice pret (mai ales traficandu-ti hotararile) este un aspect pe care Sistemul a evitat sa le identifice prin testari psihologice periodice si prin teste de integritate.
    Din pacate Just-RO se ponegreste prin propriile actiuni si prin modul de comportament in prestarea serviciului public catre Cetatenii/Intreprinderile platitoare de TJT si TJ de valori nejustificat de mari in raport cu nivelul calitativ al serviciilor prestate ori, de cele mai multe ori refuzate a fi prestate desi sunt platite (inadmisibilitati…inacceptabile, obligarea la taxe nejustificate legal urmate de respingere pentru netimbrare fara restituiri de taxe, expertize trucate etc.)
    Ori in aceste conditii mai putem vorbi de magistrati carora nu le trebuie antrenata raspunderea directa?
    Adica de ce unui pilot care produce un accident din vina sa i se imputa neglijenta iar unui judecator/procuror NU!
    Este mai presus de Lege??
    Pana acum DA! In RO asa sa dorit -un sistem de tip STALINIST-discretionar, dar care se afla pe cale disparitie prin apropiata Legislatie Comunitara ce va fi introdusa obligatoriu.
    Si Just-RO, ca si oricare alt serviciu public trebuie sa devina un serviciu calitativ, bazat pe standarde operationale publice si de moralitate individuala testate periodic (prin certificari, declaratii de integritate, etc.).
    Cine nu indeplineste criteriile -va parasi sistemul, deoarece va apare si in Just-RO competitia calitativa si mobilitatea alegerii serviciului la nivelul justitiabilului.

    Sa auzim de progres real si nu doar de vorbe goale.

  2. Ioan PITICAR spune:

    Si ca sa intaresc cele expuse mai sus…
    Am colectat “o maxima” de judecator de la JS-5 care a mentionat in sedinta despre o deciziei ce era pe cale sa o pronunte:
    “mai dam de lucru si la altii…”
    Prin urmare stia perfect ca va da o sentinta vicioasa dar….nu conta!
    De ce? Exista calea de atac!
    OARE dar pe banii CUI???

    Ori exact aici sta VICIUL profund al sistemului JUST-RO:

    “Ce daca ma las corupt!…Corecteaza situatia altul in calea de atac superioara! Eu raman cu SPAGA!”
    NO COMMENT!!

  3. Vasile DUMITRU spune:

    Din pacate Consiliul Superior al Magistraturii este o institutie cu ”capital mixt ”… nu este independenta decat la nivel generic. Magistratii parte din ei formeaza o ”hora” si pe cale de consecinta devin si ”legiuitori”, dumnealor inteleg ca pot sa nu mai aplice legea decat conditionat, altfel nu se explica atitudinea obedienta a unor magistrati fie ei judecatori sau procurori. Nici un presedinte nu a dispus reexaminarea psihologica a magistratilor din 6 in 6 luni pentru ca intelectul lor poate suferi schimbari majore si viata oamenilor, libertatea lor este pusa in pericol de un magistrat incompetent, corupt sau bolnav psihic in unele situatii santajat de alti magistrati. Se cunoaste bine”traficul ce bantuie prin instantele de judecata” insa toleranta este devastatoare, magistratii sunt inamovibili.CSM-ul nu doreste a face curatenie in sistem, s-a obisnuit cu mirosul de ”cloaca”! Daca s-ar implica in mod firesc ca unii magistrati nu ar mai fi arestati pentru ca din timp s-au luat masuri de preventie!
    ” Legislatia actuala H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor, precum si Legea Sanatatii si Securitatii in munca nr.319/2006, impune efectuarea unui control medical si o verificare a aptitudinilor psiho-profesionale, la angajare, periodic, reluarea/ schimbarea activitatii angajatului, cu urmatoarele tipuri de evaluari psihologice:
    1)Examinare psihologica la angajare, prin care se evidentiaza daca candidatul are abilitatile si aptitudinile necesare pentru a indeplini cerintele postului pe care urmeaza sa il ocupe. Pentru urmatoarele meserii si profesii, evaluarea psihologica este obligatorie :
    a)personal cu functie de decizie
    b)personal cu functie de conducere,
    c)cadre didactice,etc ”

    Av. Vasile Dumitru Baroul Bucuresti- str. Academiei, nr. 4 – 6

Dumneavoastră ce părere aveți?

кредит наличными онлайнтинькофф кредитная карта Return to Top ▲Return to Top ▲