Probleme dificile de drept civil. Impact in afaceri
Societăţi, fuziuni & achiziţii
www.dreptulsocietatilor.ro
Cărţi de specialitate | Avocaţi cu experienţă

De omnibus dubitandum es

4 februarie 2013 |
1.529 citiri
Print Friendly
 

Cand am terminat facultatea de drept, priveam cu speranta spre Marele Scaun. Marele Scaun gazduia, in viziunea mea, oameni chemati sa imparta dreptatea – degraba stiutori de drept.

Probleme dificile de drept civil

Fara a face in continuare o expunere a frustrarilor inerente unui inceput de cariera, gasesc ca este de bun simt ca atunci cand ceea ce reprezinta justitia si cum este impartita ea iti provoaca un tumult intern – codan – nimic de zis – dar tinut in frau- trebuie sa faci apel la vox populi, altfel aceste trairi capata valente pernicioase.

Am nadejdea ca un astfel de apel nu va fi interpretat drept o etichetare a intregului sistem, ci va fi citit si analizat drept ceea ce este, respeciv un binemeritat castigat drept la libera exprimare.

Motivul determinant al acestor randuri este dat de o solutie a unei instante nationale[1] care a admis un recurs declarat impotriva unei hotarari irevocabile.

Oare nu stim toti ca impotriva hotararilor judecatoresti se pot exercita caile de atac prevazute de lege prin dispozitii imperative, de la care nu se poate deroga?

In raport de aceste dispozitii nu cumva recursul declarat impotriva unei hotarari irevocabile a unei instante este inadmisibil, o asemenea hotarare nefiind susceptibila de a fi atacata cu recurs?

Sediul materiei (art. 299, coroborat cu art. 377 Cod procedura civila) stabileste in clar care este categoria hotararilor susceptibile de a fi atacate cu recurs respectiv numai acele hotarari definitive date fara drept de apel, cele date in apel, precum si hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala, in conditiile prevazute de lege.

Reglementarea legala a cailor de atac nu este lapidara pentru a lasa loc interpretarilor.

De altfel nu exista o practica eterogena la nivelul instantelor si nici nu ar putea exista fata de caracterul clar al Codului de procedura civila.

Pentru clarificare: decizia prin care s-a admis recursul a fost pronuntata urmare a recursului formulat impotriva hotararii judecatoresti prin care s-a admis cererea de incuviintare silita a unui Titlu Executoriu European de catre societatea ale carei parti sociale erau detinute de debitor.

Dispozitiile legale incidente sunt cele cuprinse in Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2010 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, instrument legislativ comunitar, cu caracter imperativ si aplicare directa, in sensul ca statele membre nu pot deroga de la dispozitiile sale si nu isi pot folosi puterea discretionara in implementarea lui.

In vederea atingerii obiectivului liberei circulatii a hotararilor in materie civila si comerciala regulamentul statueaza (i) recunoasterea de plin drept a hotararilor pronuntate intr-un stat membru fara sa fie necesara recurgerea la o alta procedura si (ii) executarea silita rapida si simpla a hotararilor pronuntate intr-un stat membru in urma unor verificari pur formale ale documentelor furnizate.

Astfel, atunci cand o instanta romana este solicitata in vederea recunoasterii si/sau executarii unei hotarari straine, pronuntata intr‐un stat membru al Uniunii Europene, aceasta va aplica regulile cuprinse in Regulamentele sus-mentionate, daca obiectul hotararii intra in domeniul de aplicare al acestora.

Totodata, exista in dreptul intern (art. 373 ind. 1 Cod de procedura civila) dispozitii care stabilesc ca instanta admite cererea de incuviintare a executarii silite printr-o incheiere care nu este supusa niciunei cai de atac.

Decizia instantei de recurs ignora sub aspect obiectiv inexistenta la indemana partilor raportului executional a unei cai de atac directe atunci cand se admite cererea de incuviintare a executarii silite (fara ca acest lucru sa conduca la ideea ca aceasta incheiere nu ar putea fi anulata pe calea unei contestatii la executare-care nu reprezinta o cale de atac [2]), iar sub aspect subiectiv lipsa calitatii procesuale active a recurentului, intrucat atat Regulamentul mai sus amintit cat si Codul de procedura civila confera calitatea procesuala in vederea respectarii dreptului la aparare doar debitorului sau creditorului, singurii indreptatiti sa introduca o actiune, in procedura contradictorie, impotriva hotararii de incuviintare a executarii, in cazul in care considera ca unul din motivele de neexecutare este indeplinit.

Dreptul la actiune ii este recunoscut doar creditorului in cazul in care hotararea de incuviintare a executarii este respinsa.

Or in cauza, persoana care a formulat recurs nu era parte a raportului juridic executional, fiind discutabila posibilitatea de a fi catalogat tert poprit. Spun asta pentru ca la o exegeza juridica a raportului executional, societatea ale carei parti sociale urmau a fi poprite nu poate fi catalogata drept tert poprit (fata de posibilitatea creditorilor de a popri in timpul vietii societatii doar acele parti care li s-ar cuveni asociatilor din lichidare – evident prin lichidare asociatilor nu le revin parti sociale) si fata de obligatia instantei de a stabili cu precadere si existenta celor doua raporturi juridice specifice popririi, respectiv primul intre creditorul popritor si debitor, iar cel de-al doilea intre debitor si tert, raport in care tertul este debitor al celui urmarit de creditorul popritor.

Este evident ca aceasta analiza a scapat instantei intrucat, desi cu privire la partile sociale se poate constata existenta unui drept al creditorului de a le urmari (intrucat sunt bunuri aflate in patrimoniul debitorului sau), nu acelasi lucru se poate stabili si in ceea ce o priveste pe societatea care detine partile sociale ale carei urmariri a fost incuviintata intrucat partile sociale nu sunt in patrimoniul acesteia, iar fata de acestea nu se poate stabili vreo obligatie de a le transfera ( nici in present nici in viitor).

De altfel, scopul popririi este de a indisponibiliza sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale datorate debitorului poprit de tertul poprit sau pe care acesta i le va datora in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente.

Or, daca partile sociale sunt deja in patrimoniul debitorului (debitorul fiind asociatul societatii care a formulat recurs) este evident ca justetea calificarii drept tert poprit a societatii ale carei parti sociale urmau a fi urmarite, fata de actele de executare care vizeaza partile sociale este criticabila.

Calitatea de tert poprit a contestatoarei se poate discuta cel mult fata de pozitia acesteia de societate obligata in temeiul prevederilor art. 67 din Legea nr. 31/1990 sa distribuie cote parti din profitul acesteia proportional cu cota de participare la capitalul social varsat exprimata in parti sociale.

Prin urmare, in cauza se putea pune problema in fazele ulterioare a executarii silita a unei calitati procesuale active in formularea unei contestatii la executare justificata pe existenta in ceea ce o priveste a unei vatamari care rezulta din actele de executare, fiind deci tert fata de raportul executional (art. 399 Cod procedura civila).

Insa articolului care permite tertilor vatamati printr-o masura gresita si ilegala de executare sa formuleze contestatie la executare i se opun conditiile generale de formulare a oricaror actiuni civile respectiv inter alia justificarea unui drept sau a unui interes si nu fara importanta existenta acestui cadru procesual. Or in cauza nu ne aflam in aceasta etapa.

Astfel, contestatia la executare poate fi exercitata si de tertii vatamati printr-o masura gresita sau ilegala de executare numai in masura in care pot justifica posibilitatea producerii unui prejudiciu ce li s-ar putea crea prin continuarea executarii, in caz contrar contestatia introdusa de ei urmand sa fie respinsa ca lipsita de interes.

Fata de imposibilitatea determinarii dreptului pe care contestatoarea il invoca si nici macar a unei vatamari, acesteia nu ii era permis sa intervina in procedura executionala.

Iertata imi fie indrazneala de a pune sub indoiala elementele care au fost de natura a forma convingerea instantei ca se impune reformarea incheierii prin care s-a incuviintat executarea silita, dar ma tem ca aceasta a uzat de alte notiuni si reguli decat cele enuntate de Codul de procedura civila.

De ce trebuie ca noi, restul atunci cand avem de-a face cu justitia sa ne simtim parte a universului gidian?


[1] Curtea de apel Pitesti, Decizia civila nr.1338/2012, nepublicata
[2] Decizia nr.130 din 4 noiembrie 2002, ICCJ, Completul de 9 Judecatori, www.scj.ro


Ana-Maria CUCEA
Avocat


Cuvinte cheie: , , , , ,
UJMAG


Dumneavoastră ce părere aveți?

Return to Top ▲Return to Top ▲