Grile juridice
Probleme dificile de drept civil 2014
Banking
www.dreptbancar.ro
Cărţi de specialitate | Avocaţi cu experienţă

Creditul sindicalizat – aspecte juridice și economice (I)

7 februarie 2013 |
2.476 citiri
Print Friendly
 

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

 

Probleme dificile de drept civil

1. INTRODUCERE

Băncile, perpetua atracție, cu capacitatea lor aproape miraculoasă de a crea bani “peste noapte” prin intermediul funcției de emisiune a creditului, sunt principalii actori permanenți ai scenei economice aflată  în continuă mișcare și cu o nevoie avidă de fonduri.

Dinamismul și complexitatea pieței creditului au dus la evoluția finanțării mulți-bancare, finanțare care presupune un anumit număr de bănci care acționează concertat pentru a pune la dispoziţia clientului o anumită facilitate de credit. În cadrul pieței creditelor sindicalizate, băncile ocupă o poziție centrală pentru că sunt principalele insituţii inițiatoare de astfel de tranzacții, participând într-un număr mult mai mare decât orice alte tipuri de instituții financiare și furnizează de cele mai multe ori cea mai mare parte din resurse. Referindu-ne doar la bănci nu înseamnă că în cadrul tranzacţiilor de creditare sindicalizată nu pot fi implicate și instituții financiare nebancare sau alte instituții de credit, dar în lucrarea de față vom supune analizei doar creditele sindicalizate în care participanții sunt băncile și împrumutatul, fie el chiar şi o altă bancă.

Practica modernă a împrumuturilor sindicalizate poate fi descrisă ca o practică în care băncile încearcă să satisfacă nevoile tot mai sofiscticate ale cliențiilor într-un mediu concurențial care implică diferite tipuri de instituții financiare și împotriva unui complex și tot mai solicitant mediu de reglementare. La început, băncile sindicalizau împrumuturi fie pentru că nu puteau, individual, să pună la dispoziție clientului o sumă foarte mare, fie pentru că doreau dispersarea riscului de creditare. Azi, chiar dacă aceste două motive sunt la fel de importante, nu sunt singurele aspecte pentru care creditul sindicalizat a devenit o formă de finanţare atât de populară.

În ceea ce priveşte debitorii aceştia sunt, de regulă, entităţi mari si sofisticate care cunosc şi au acces la alte metode de finanţare decât companiile mici sau mijlocii, astfel aceştia caută întotdeauna cea mai ieftină sursă de finanţare schimbând creditorul ori de cate ori este necesar. Ca o consecinţă a acestui aspect, creditorii se află într-o continuă adaptare în timp ce caută să acopere nevoile tot mai mari si mai compexe ale clienţiilor lor.

2. ORIGINEA

Chiar dacă este o tehnică bancară cu tradiție și bine înrădăcinată în evoluția pieței finaciar-bancare este destul de dificil a se menționa prima tranzacție de creditare sindicalizată sau de a indica cu certitudine momentul în care această operațiune a luat naștere ca și tehnică de finanțare. Ceea ce putem aprecia este perioada în jurul căreia a început dezvoltarea cooperării inter-bancare, dar și motivul care a generat nevoia unei asemenea cooperări. Ajutat de forţa revoluției industriale aflată în plină desfășurare, secolul XIX poate fi considerat ca un big-bang în istoria creditului sindicalizat. Proiectele de dezvoltare au devenit din ce în ce mai complexe și la un nivel din ce în ce mai mare, aspect care a dus în mod corelativ la creșterea costurilor acestor proiecte, astfel crescând nevoia de finanțare, instituțiile bancare s-au aflat la un moment dat în fața imposibilității de a acoperi în mod individual și direct nevoile cliențiilor și așa a apărut ideea asocierii unor bănci pentru acordarea unui credit de o valoare mare. La început, era vorba de mai multe credite acordate în mod divizibil și garantate cu o ipoteca comună, fiecare creditor putând să se considere, într-o accepțiune largă a termenului, coproprietar fiduciar al bunului ipotecat și asta pentru că în dreptul anglo-saxon ipoteca presupunea un transfer, cu caracter fiduciar, al proprietăţii bunului, către creditor[1]. Aici vorbim de una dintre formele primitive a creditului sindicalizat, existând la acel moment mai multe forme de manifestare în plan juridic a acestui tip de operațiune bancară, de la asocieri participative până la simple împrumuturi acordate de către participanți creditorului titular al raportului direct cu debitorul. Însă cu timpul această scindare a dreptului aupra ipotecii și-a încetat aplicabilitatea pentru ca la urmă să se ajungă la o simplă participare la împrumutul accordat, dar aceste împrumuturi ipotecare au reprezentat forma primară a împrumutului cu creditor multiplu dezvoltată sub forma creditelor ipotecare divizate[2]. În Europa, Londra poate fi considerat reperul spațial principal în apariția creditului sindicalizat dat fiind faptul că la sfârșitul secolului din primele 25 de bănci din lume 10 își aveau originea în Marea Britanie cu sediul la Londra, iar într-un clasament al celor mai mari bănci din lume după mărimea capitalului propriu, London City & Midland bank deținea prima poziție, lucru datorat și faptului că în acele momente Marea Britanie era epicentrul revoluției industriale. Printre băncile care acordau astfel de credite erau așa numitele bănci londoneze merchant banks, care în restul Europei se regăseau sub denumirea de “bănci private”.

A doua jumatate a secolului al XIX-lea şi începutul celui urmator constituie perioada naşterii primelor dinastii financiare, care, prin activitatea lor accentuează penetraţia bancară în toate domeniile vieţii economice[3]. Deşi Londra era pentru Europa piaţa principală a tranzacţiilor de creditare sindicalizată în forma pe care am ţinut să o menţionăm mai sus, creditul sindicalizat mai apropiat formei în care se regăseşte azi, a luat naştere în Statele Unite ale Americii odată cu începutul marilor proiecte imobiliare de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Dat fiind faptul că aceste proiecte necesitau invesţii importante nu puteau fi suportate de către un singur creditor, iar spectrul recuperării acestora era de cele mai multe ori de minim 10 ani, băncile s-au văzut nevoite să se asocieze pentru a putea oferi o finanţare integrată și pentru a dispersa între creditori riscul unui credit de mari dimensiuni.

Marea Criza Economica a anilor 1929-1930 a produs primele probleme în sistemul bancar cu recul asupra creditului sindicalizat. Sectorul imobiliar dezvoltat şi finanţat prin creditele puse la dispoziţie de asocieri între bănci a scazut foarte mult atât ca valoare de piaţă cât şi ca bunuri care genereau încasări consistente. În condițiile în care în perioada premergătoare marii depresiuni apăreau bănci într-un ritm de 4-5 bănci pe zi, în timpul acesteia falimentau în jur de două bănci pe zi. În acest context, care a produs un real cutremur în sectorul bancar, multe împrumuturi sindicalizate au intrat în stare de executare silită. Ca urmare a destabilizării create de Marea Criză, în anii ‘40 și ‘50 principalii consumatori de credite sindicalizate erau statele[4].

Momentul zero al pieţei internaţionale a creditelor sindicalizate poate fi reperat tarziu in jurul anilor ’60 cand existenţa eurodolarilor[5] a dat posibilitatea băncilor din mai multe jurisdicţii sa ofere împrumuturi în condiţii similare[6]. În jurul anilor ’70 începe asocierea bancară privată prin care băncile comerciale, denumite şi bănci de afaceri[7], ofereau împrumuturi mari societăţilor private. Creşterea cererii de credite sindicalizate a avut loc ulterior crizei de petrol din 1973, în urma căreia preţul petrolului a crescut de 5 ori. Astfel in 1977, existau 7 credite sindicalizate a căror valoare individuală era egală sau depăşea 1 miliard de dolari[8]. În anii ‘80 piaţa mondială a creditelor sindicalizate atingea o valoare aproximativă de 500 de miliarde de dolari însă a fost mai degrabă o perioadă de declin pe fondul pe fondul crizei datoriilor suverane[9] care a pus băncile în faţa unor noi încercări determinate de incapacităţi de plată, reeşalonări sau chiar ştergeri de datorii contractate de către state prin intermediul finanţării de tip sindicalizat[10]. Criza datoriilor suverane a avut şi un efect pozitiv asupra instituţiei creditului sindicalizat. Spre sfârşitul decadei anilor ‘80 băncile încep să se reorienteze în ceea ce priveşte persoana împrumutatului, astfel, dacă în anul 1983 statele suverane reprezentau principalul consumator de credite sindicalizate, creditele corporatiste nefiind o componentă semnificativă a pieţei, la sfâşitul deceniului sectorul corporatist reprezenta 90% din totalul facilităţilor de credit aranjate. Prin urmare pe parcursul acestei perioade caracteristica pieţei s-a schimbat de la o predominanţă a statelor emergente[11] în calitate de debitori ai acestor credite într-o piaţă dominată, în marea ei parte, de creditarea corporatistă din tările dezvoltate[12].

Odată cu debutul anilor ‘90, băncile, care au suferit mari pierderi din cauza crizei datoriilor, au început să aplice standarde de risc tot mai sofisticate, astfel că în plus faţă de statele emergente, marile corporaţii din ţările  industrializate şi-au deschis apetitul pentru creditele sindicalizate deoarece au văzut în acestă formă de finanţare o sursă flexibilă de fonduri care poate fi aranjată într-un timp relativ scurt şi pe care se pot baza pentru a completa alte surse de finanţare externă cum sunt acţiunile sau obligaţiunile. Ca efect al dezvoltării şi progresului tehnic, creditarea sindicalizată a crescut puternic începând cu anul 1990 ajungându-se ca aproape după două decade, în 2007, piaţa creditelor sindicalizate să fie evaluată la aproximativ 4,5 trilioane de dolari[13], astfel devenind o sursă de finanţare internaţională semnificativă.

În 2011 piaţa creditelor sindicalizate a avut de suferit considerabil ca efect crizei datoriilor din zona euro, aflată încă în curs, şi a volatilităţii pieţei care a rezultat din tensiunile politice şi economice din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Mediul actual de reglementare este, de asemenea, încă un aspect care pune în dificultate industria bancară în timp ce costul de capital continuă să fie o problemă pe care băncile trebuie să o abordeze. Este destul de clar că în contextul economic şi politic actual sectorul creditarii va fi afectat şi anul acesta, iar acest efect se va produce chiar şi în cazul stabilizării situaţiei deoarece anul care urmează, 2013, este anul în care va începe implementarea noului accord Basel III care impune băncilor noi cerinţe de conformitate. Ca urmare, lipsa apetitului pentru credit şi înăsprirea politicilor de creditare va însemna că preţurile îşi vor continua traiectoria ascendentă iar cererea de credite sindicalizate pe cea descendentă.

3. BENEFICIILE CREDITULUI SINDICALIZAT

În condițiile în care piața creditului sindicalizat este în plină expansiune, evoluând atât ca dimensiune cât și ca formă de finaţare a măriilor companii, devine destul de pertinentă întrebarea de ce împrumutatul ar trebuie să opteze pentru un credit sindicalizat în dauna unui credit care implică o singură bancă? Evident apariţia, evoluţia şi răspândirea acestei facilități de credit s-a datorat în mare parte unor avantaje pe care celelalte tipuri de creditare de pe piață nu le prezintă. Cel mai important dintre acestea este faptul că acest tip de credit permite împrumutătorului să obțină un împrumut cu valoare mare printr-o singură operațiune, împrumut care, în aceleași condiții, nu ar putea fi suportat de către o singură bancă. Sigur, acest aspect varianză în funcţie de natura tranzacţiei şi de identitatea celui care imprumută, deoarece este posibil ca, de exemplu, o bancă să aibă posibilitatea să ofere un credit de 60 de milioane de euro unei mari companii multinaţionale, dar în acelasi timp să nu fie pregatită sa suporte individual o finanţare de aceeaşi dimensiune unei companii regionale. Prin urmare banca va urmari întotdeauna relaţia dintre suma creditată şi riscul pe care această operaţiune îl implică, ambele raportate, printre altele, la identitatea clientului, care se poate referi la valoarea netă a companiei, activitatea desfăşurată, situaţia finaciară a acesteia sau alte asemenea aspecte care sunt analizate individual sau cumulat, caracteristici a caror importanţă depinde de viziunea băncii asupra potenţialului client. Un alt motiv ar fi acela că un credit sindicalizat oferă şansa debitorului de a îşi face simţită prezenţa pe piaţă şi să menţină relaţii bilaterale cu mai multe bănci, care este un factor de afaceri important pentru că deschide noi posibilităţi în obţinerea unor finanţări viitoare. În comparație cu negocierea mai multor împrumuturi separate, creditul sindicalizat are avantajul că este încheiat în baza unui singur set de documete, care conțin acceptul împrumutătorilor asupra unui set uniform de prevederi contractuale. Atâta timp cât împrumutatul este și el de accord cu termenii și condițiile prevăzute în setul de documente, nicio bancă nu poate cere, în mod unilateral și nejustificat, returnarea împrumutului. Întregul proces de creditare sindicalizată este conceput a fi, mai ușor, mai puțin costisitor și mai eficient în ceea ce privește consumul de timp, toate aceste aspecte privite în ansamblu au ca efect reducerea costurilor determinate de resursele pe care le-ar consuma negocierea mai multor credite bilaterale acordate individual de mai multe bănci aceluiași împrumutător. Reducerea costurilor crește proporțional cu valoarea creditului, astfel cu cât suma este mai mare cu atât costurile sunt mai reduse. Un alt aspect important este faptul că din punct de vedere al împrumutatului, acesta dispune de o foarte mare flexibilitate în ceea ce privește strucura și prețul creditului, în acest sens având la dispoziție o varietate de opțiuni pentru alegerea formei creditului sindicalizat, opțiuni care include, printre altele, diverse tehnici de management al riscului, dreptul la plată anticipată a datoriei fără a suporta penalități sau varii opţiuni privind facilitatea, ca de exemplu opţiunea multi-currency[14].

Contractul de credit sindicalizat conferă mai multe beneficii atât băncii care este însărcinată cu aranjarea împrumutului, cât și agentului de sindicalizare, posterior semnării acordului sau participanţiilor la sindicat. Prin chiar existența sa crește capacitatea unei bănci de a se plia după nevoile împrumutătorului, astfel o bancă care nu are puterea de a susține un împrumut de valoare mare se va alătura unui sindicat de bănci, participând astfel cu un anumit procent din întreagă finanțare.

Principalul beneficiu al împrumutului sindicalizat din perspectiva împrumutătorului este acela că permite băncii să evite riscul unui angajament prea mare faţă de un singur împrumutat, astfel se dispersează între băncile participante la sindicat, riscul unui default[15]. Uneori împrumuturile sunt atît de mari încât eşecul împrumutatului la plata datoriei ar pereclita stabilitatea financiară a unei singure instituţii bancare. Riscul pe care băncile urmaresc sa il dividă prin contractul de credit sindicalizat poate să emane de la debitor, poate să fie datorat zonei geografice, de exemplu, o ţară sau o regiune, poate să fie creat de specificitatea unui domeniu, unui sector sau unei industrii sau chiar şi de situaţia politică din ţara de origine a debitorului.

Un alt motiv pentru care băncile sunt atrase în contracte de credit sindicalizate sunt diversele comisioane care revin acestora în urma exercitării rolului lor în procesul de sindicalizare a imprumutului. De exemplu, praecipium[16], este o parte din comisionul de aranjare[17], primită şi reţinută de către banca lider în schimbul unor sarcini care depăşesc mandatul normal de aranjare a sindicatului. Comisionul este în plus faţă de dobânzile sau alte taxe pe care e posibil ca banca să le obţină în urma participării la sindicat.

Creditele sindicalizate, cel puțin în cadrul pieței europene de împrumuturi, sunt tranzacții de prim plan, adică tranzacții care presupun o expunere ridicată, astfel prestigiul și publicitatea sunt urmări firești a participării băncilor la acest tip de înțelegeri. Un contract de credit sindicalizat aranjat și încheiat cu succes poate să ducă la creșterea reputației în fața celorlalți împrumutători și în fața actualilor și viitorilor clienți ai băncii. În plus, pe lângă aceste aspecte orice membru al unei sindicalizări de succes își va întări imaginea prin faptul că va face parte dintr-un grup respectabil de împrumutători. Participarea în cadrul împrumutului sindicalizat, este și o bună oportunitate pentru anumite bănci de a-și reduce costurile de publicitate prin faptul că se pot expune  în țări sau în sectoare care nu aparți domeniului lor de expertiză sau unde nu dețin un stabiliment. Deloc de neglijat este faptul că prin implicarea în creearea unui credit sindicalizat, membrii acestuia au oprtunitatea să formeze între ei relații de business de lungă durată. O relație de afaceri desfășurată în condiții bune între un aranjor ce deține o cotă importantă de piață și o bancă participantă la sindicat poate să ofere posibilitatea celei din urmă de a fi invitată să ia parte la viitoare înțelegeri.

Motivele pentru care băncile acorda imprumuturi sub forma sindicalizată mai sunt, cu siguranţă, dar pentru fiecare bancă sau tranzacţie, importanţa acestor motive sau prevalenţa unui motiv asupra altuia variază in funcţie de caracteristicile fiecărei înţelegeri, deoarece nicio operaţiune de creditare sindicalizată nu este identică cu alta.

4. DEFINIȚIE

Creditul sindicalizat reprezintă o varietate a creditului bancar, astfel pentru a putea defini creditul sindicalizat va trebui să stabilim semnificaţia noţiunii de credit şi contract de facilitate de credit în actuala reglementare pornind de la cea veche.

Legea bancară nr. 58/1998, care în prezent este abrogată, prevedea că prin credit se înţelege orice angajament de plată a unei sume în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum şi plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legată de această sumă, sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a unui alt drept la plata unei sume de bani. Forma cea mai simplă de credit o reprezintă angajamentul de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursare şi ea constă în avansarea unor sume pe o durată determinată în schimbul plăţii de către împrumutat a unei dobânzi. A doua modalitate  presupune modificarea unui termen contractual al unui credit deja acordat, adică a scadenţei, perioada de rambursare fiind prelungită cu acordul băncii. Ultima modalitate are în vedere atât creditul obligatar cât şi scontul[18]. O astfel de abordare este specifică şi dreptului britanic[19] care, de altfel, guvernează majoritatea contractelor de credit sindicalizat.

Adaptându-se la noile realităţi juridice şi economice, Noul Cod Civil, defineşte, pentru prima dată, în cadrul titlului privind contractele speciale la articolul 2193, facilitatea de credit ca fiind contractul prin care o instituţie de credit, o instituţie financiară nebancară sau orice alta entitate autorizată prin lege specială să ţină la dispoziţia clientului o sumă de bani pentru o perioadă de timp determinată sau nedeterminată.

Corelând toate acestea vom spune că noţiunea de credit sindicalizat desemnează, pe scurt,  mecanismul prin care, în temeiul unui contract de credit bancar unic, două sau mai multe bănci reunite intr-o entitate fără personalitate juridică, denumită sindicat bancar[20], acordă un credit, pe termen mediu sau lung, aceluiaşi împrumutat, în aceleaşi condiţii de plată şi garanţie, pentru finanţarea unor operaţiuni. Aceste operaţiuni pot să constea, printre altele, în fonduri pentru capital de lucru, refinanţări[21], finanţarea exporturilor, a marilor proiecte de infrastuctură sau imobiliare, finanţarea diverselor tranzacţii comerciale internaţionale, credite de achiziţie sau finanţări de tip leveraged buyout[22]. Deşi atât statele cît şi marile corporaţii pot sta ca debitori în aceste tranzacţii, creditarea sindicalizată corporatistă (în care includem atât corporaţiile cât şi instituţiile financiare) reprezintă aproximativ 90% din totalul pieţei, astfel că în contextul subiectului lucrării de faţă ne vom referi în special la acest sector de creditare.

În cadrul creditului sindicalizat, mai multe bănci, simultan, dar separat, oferă un împrumut unui debitor în baza aceluiaşi set unic de document (sau document unic)[23]. Documentul iniţial de facililate de credit este completat şi de alte documente.

5. NATURĂ JURIDICĂ

Determinarea naturii juridice a contractului de credit sindicalizat are o importanţă practică semnificativă pentru ca determină drepturile fiecărui participat faţă de împrumutat şi faţă de ceilalţi participanţi. Un credit sindicalizat crează o relatie bipolară de tipul creditor-debitor între bănci în calitate de creditor şi împrumutat în calitate de debitor. Controversa, din punct de vedere a naturii juridice, privind creditul sindicalizat este aceea dacă băncile care formează sindicatul sunt obligate juridic să acţioneze ca un grup de parteneri sau join-venturers[24] ori dacă pot să urmarească propriul interes, prin aceasta indicând că fiecare acordă un împrumut separat. Această problemă a apărut în practică în contextul în care unul din membrii sindicatului urmarea o linie de acţiune contrară cu cea dorită de majoritatea băncilor care alcătuiau sindicatul[25]. Determinarea naturii juridice sau caracterizarea contractului de credit sindicalizat este dificilă deoarece de cele mai multe ori diferite părţi ale contractlui pot fi caracterizate în mod diferit. Acest tip de contract înglobează, în mod inerent, tensiunea dintre filozofia sindicală de a acţiona împreună şi cea creată de relaţia de credit tradiţională, adică mai multe împrumuturi bilaterale contractate separat. Ceea ce este incontestabil e faptul că acţiunea unitară a membrilor sindicatului este de esenţa creditului sindicalizat, astfel membrii grupului înţeleg să nu concureze sau să intre în conflict în ceea ce priveşte realizarea împrumutului sau punerea acestuia în aplicare, aşadar acţionează ca un grup omogen[26]. Această concluzie reiese din prevederile unui astfel de contract care promovează acţiunea colectivă şi simultană a participanţilor la sindicat. Spre exemplu, în general, prevederile acordului de împrumut sindicalizat sublinează rolul principiului democratic al majorităţii în procesul decizional din cadrul consorţiului bancar, aspect care reduce asperităţile ce pot fi generate de interesele diferite ale unor membrii ai sindicatului. Pe de altă parte, anumite prevederi sublinează caracterul individual a rolului băncilor în cadrul operaţiunii. Astfel, contractul de împrumut, prevede clar faptul că fiecare bancă acordă un credit separat împrumutatului sau faptul că fiecare bancă poate să pună în aplicare împrumutul cu care participă la sindicat şi faptul că sindicatul bancar s-a format doar din comoditate. Datorită faptului că participanţii acţionează împreună creditul contractul de credit sindicalizat ar putea fi fi caracterizat, prin analogie, ca fiind un parteneriat sau o asociere în participaţiune. Privit dintr-o altă perspectivă poate fi caracterizat ca o serie de contracte separate cu sau fără legătură între ele. Astfel prevederile care fac referire la faptul că obligaţiile băncilor sunt separate, statuează o regulă fundamentală a contractului de credit sindicalizat care la nivel general, demostrează că acordul nu este un parteneriat, un joint-venture sau orice altă formă similară de asociere[27]. Pe lângă aceasta generează câteva consecinţe pentru împrumutători faţă de împrumutat. În primul rând, fiecare bancă este răspunzătoare faţă de împrumutat pentru angajamentul luat prin creditare. În al doilea rând niciunul dintre creditori nu este obligat să contribuie cu fonduri noi în cazul în care una dintre bănci nu îşi respectă angajamentul luat prin partea sa de participare la împrumut. În al treilea rând, eşecul vreuneia dintre bănci de a finanţa partea sa de împrumut nu scuteşte pe niciuna dintre celelalte bănci, care alcătuiesc consorţiul, de obligaţiile asumate. În al patrulea, obligaţiile împrumutatului faţă de bănci nu se diminuează în cazul în care una sau mai multe dintre băncile creditoare nu reuşeşte să îşi onoreze sarcinile la care s-a angajat. Iar în final fiecare bancă este îndreptăţită să acţioneze separat doar dacă s-a prevăzut această posibilitate. În plus, acordul, privit ca un întreg conţine de asemenea prevederi care temperează separarea administrativă şi executorie a împrumutului de către fiecare dintre bănci. Prin urmare fiecare bancă înţelege să delege majoritatea sarcinilor administrative agentului de sindicalizare astfel încât niciuna dintre băncile participante nu va ajunge în contact direct cu împrumutatul decât prin intermediul agentului şi fiecare bancă aste de acord sa se oblige sub prin decizia majorităţii în cazul exercitării căilor de atac prevăzute de contractul de credit sindicalizat, împotriva încălcării contractului. Uneori însă băncile convin ca agentul de sindicalizare să exercite căile de atac prevazute de contract în beneficiul tuturor fără posibilitatea ca acestea să fie exercitate separat de către băncile parte a sindicatului. Privitor la posibilitatea de a declara neexecutarea contractului agentul poate să facă aceasta doar în urma unui eveniment de neexecutare stipulat în contract şi în urma deciziei majoritaţii de îndrumare a agentului de sindicalizare de a apela la această declaraţie. Doar după declaraţie, băncile pot pe cale separată să îşi valorifice drepturile rezultate în urma neîndeplinirii obligaţiilor de către împrumutat. Prin urmare, faptul că se pune accentul pe poziţia de creditor, a fiecărei bănci în parte, pentru participaţia sa la formarea împrumutului faţă de debitorul comun şi inexistenţa relaţiilor de solidaritate dintre membrii sindicatului, exclude în mod clar caracterizarea creditului sindicalizat ca fiind parteneriat sau, spre exemplu, o asociere în participaţiune[28], toate acordurile de acest gen stipulând că angajamentele băncilor sunt diferite nu comune şi mai prevăd expres că băncile nu sunt angajate într-un parteneriat[29].

În consecinţă principala particularitate a creditului sindicalizat o reprezintă faptul că fiecare dintre membrii sindicatului bancar intră în raporturi juridice directe cu debitorul, chiar dacă există un singur contract de credit, iar negocierea cu debitorul a contractului de credit sindicalizat este realizată doar de către banca lider. Aşadar, în cazul creditelor sindicalizate, avem de a face cu mai multe împrumuturi redactate în acelaşi document, ceea ce face ca acesta sa aibă forma unui grup de contracte[30] de credit, individuale, dar în care fiecare formă de securizare a creditului este luată în beneficiul tuturor membrilor grupului şi fiecare deţine o fracţiune de dobândă care este proporţională cu contribuţia la suma totală împrumutată şi care poate fi primită în mod individual sau prin intermediul agentului de sindicalizare[31].

În ceea ce priveşte caracteristicile creditului sindicalizat în raport cu cele ale contractelor de drept comun, odată cu reglementarea sa de către Noul Cod Civil, contractul de credit şi-a pierdut statutul său de contract nenumit într-un contract special sub denumirea de contract de facilitate de credit. Însa acest aspect nu a schimbat cu nimic poziţia contractului de credit sindicalizat care, datorită faptului că legislaţia română nu conţine prevederi referitoare la această varietate de credit, rămâne un contract nenumit.

Contractele de credit sunt, în general, contracte de adeziune, băncile adoptând un format comun pe tipuri de contracte de la care derogă doar în mod excepţional. Contractul este de adeziune, conform art. 1175 din Noul Cod Civil, atunci când clauzele esenţiale ale acestuia sunt impuse ori  redactate de una din părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare. Aceste clauze nu pot fi negociate in mod liber de catre părţi, iar dacă sunt acceptate atunci se aderă pur şi simplu la contractul prestabilit. În acest sens considerăm contractul de credit sindicalizat a nu fi un contract de adeziune. Aspectul înlătură caracterul de adeziune al acestuia este runda de negociere a termenilor contractului, dintre bancă şi împrumutat,  în baza cărora aranjorul, adică banca, după atribuirea mandatului, va sindicaliza împrumutul. Acest moment se referă la procesul negocierii termenilor contractului[32] în aşa fel încât să fie convenabil atât pentru împrumutător cât şi pentru împrumutat, dar şi să constea într-un set de termeni care să atragă eventualii participanţi la sindicalizare. Considerăm că aceste tratative, care au loc din momentul emiterii ofertei până la momentul atribuirii mandatului băncii care a emis oferta, reprezintă un argument corect şi solid în sprijinirea ideii pe care am expus-o. În doctrină[33] s-a precizat că este de adeziune, contractul de credit sindicalizat în care mandatul băncii se bazează pe depunerea celor mai bune eforturi pentru a sindicaliza împrumutul, iar nu pe un angajament cu subscriere totală sau parţială. Nu putem fi de acord cu o astfel de opinie deoarece orice contract de credit sindicalizat, indiferent de măsura angajamentuui pe care şi-l ia banca, va presupune o negociere a termenilor fiind în interesul băncii ca termenii să fie agreaţi şi de către client, deoarece chiar dacă un eventual eşec de a sindicaliza împrumutul nu atrage răspunderea băncii în cazul angajamentului de a depune cele mai bune eforturi, acesta poate afecta reputaţia[34] băncii, aspect care este foarte important pentru a participa în viitoare tranzacţii de acest gen atât ca participant, dar mai ales ca aranjor de credite sindicalizate

O altă caracteristică este consensualismul contractului sindicalizat, simplul acord de voinţă al părţilor fiind suficient pentru încheierea valabilă a contractlui, nefiind condiţionată de punerea la dispoziţia împrumutatului a sumei de bani. În practică toate contractele de credit sindicalizat se încheie în formă scrisă, având în vedere complexitatea acestora, obligaţia băncilor de a întocmi şi păstra la sediul social sau la sucursalele acesteia un exemplar al documentelor contractuale. În plus contractul de credit sindicalizat, alături de contractele de garanţie aferente, consitutie şi titlu executoriu, ceea ce impune din considerente practice forma scrisă[35].

Caracterul oneros al contractului de credit sindicalizat este un aspect important deoarece îl diferenţiază de împrumutul de consumaţie (propriu-zis), care poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. O altă diferenţă dintre cele două contracte o constituie obiectul contractului care la împrumutul de consumţie sunt întotdeauna bunuri fungibile şi consumptibile potrivit naturii lor, în timp ce obiectul contractului de credit sindicalizat îl constituie întotdeauna o sumă de bani[36].

6.TIPURILE DE CREDIT SINDICALIZAT

În ultimii ani finanţările corporatiste, sub forma creditului sindicalizat, au cunoscut o dezvoltare fără precedent, fiind încurajate şi de deschiderea de noi pieţe, de contextul globalizării, a cărei dimensiune economică este dominantă, dar şi de nevoia de finanţare din ce în ce mai mare a marilor corporaţii pentru a putea concura în noua economie globală. Bănci din întreaga lume sindicalizează în mod regulat împrumuturi. Cele mai mari tranzacţii de acest gen sunt internaţionale[37] şi sunt aranjate în principalele centre financiare ale lumii (Londra, New Zork), însă există sidicalizări de credite, atât naţionale cât şi internaţionale care sunt structurate în diverse oraşe ale globului. În Romania marea majoritate a creditelor sindicalizate sunt internaţionale, acest lucru este datorat şi faptului că o mare parte din băncile care activează în acest sector al creditării, fac parte din grupuri bancare internaţionale în administrarea cărora pot să intre mai multe bănci. Diferenţa între creditele sindicalizate naţionale şi cele internaţionale este că primele nu presupun sume foarte mari şi au în componenţă mai puţine bănci, iar documentaţia e mai uşor de întocmit dat fiind faptul că toate băncile fac parte din aceeaşi jurisdicţie. Faptul că un credit sindicalizat este intern sau internaţional generează efecte variate. Ipoteza de lucru în marea majoritate a împrumuturilor interne este că băncile vor finanţa împrumutul din propriul depozit, fapt ce va influenţa dobânda împrumutului, care poate să fie fixă, dar şi condiţiile de rambursare. Însă, în cazul celor internaţionale băncile vor finanţa creditul prin împrumuturi de pe piaţa interbancară, ceea ce va influenţa dobânda creditului, aceasta fiind stabilită peste nivelul celei interbancare, care de obicei fluctuează.

Succesul acestei instituţii reiese din gradul ridicat de adaptabilitate la cerintele pieţei. Flexiblilitatea de care a dat dovadă piaţa creditelor sindicalizate i-a asigurat supravieţuirea în comunitatea financiară internaţională, creditul putând fi folosit pentru majoritatea nevoilor debitorului. De cele mai multe ori în cadrul unui contract de credit sindicalizat, după cum am mai menţionat, se contopesc mai multe contracte de credit distincte[38], care acoperă întreaga paletă de nevoi de creditare ale debitorului, coexistând astfel în acelaşi context contractual credite la termen cu linii de credit, credite pentru achiziţii cu furnizarea de capital de lucru. Astfel, în cadrul contractului de credit sindicalizat întâlnim patru tipuri principale de facilităţi de credit[39] însă pe piaţa creditelor sindicalizate din România cele mai întalnite sunt creditul la termen şi cel reînoibil. În cazul facilităţii de credit la termen (term loan facility) sumele împrumutate trebuie restituite la o anumită dată şi nu mai pot fi solicitate (trase) din nou. Facilitatea de tip reînoibil sau rotativ (revolving loan facility) pune la dispoziţia entităţii care se împrumută o sumă maximă de capital, disponibilă pe o anumită perioadă de timp, permiţând împrumutatului să reducă, să ramburseze, şi să reatragă credite din capitalul disponibil, pe perioada de timp prevazută. Fiecare credit este împrumutat pentru o anumită perioadă de timp, de obicei una, trei sau şase luni, după care este, tehnic, rambursabil. Rambursarea unui credit de tip rotativ este efectuată fie prin rambursarea tuturor creditelor restante din suma totală a facilităţii în timp, fie prin returnarea tuturor creditelor restante care sunt restituite la data încheierii. Creditarea de tip revolving este o formă foarte flexibilă şi de cele mai multe ori răspunde mai bine nevoilor clienţilor, astfel că poate sa fie strucurată sub diverse forme[40] şi poate fi asemănată unui card de credit corporativ. În România creditul revolving este folosit în principiu pentru finanţarea capitalului de lucru şi a cheltuiellilor de capital sau investiţii. Noul Cod Civil reglementează creditul revolving prin art. 2194 care prevede că în situaţia potrivit căreia părţile nu au convenit altfel, clientul poate să utilizeze creditul în mai multe tranşe, potrivit uzanţelor, şi poate, prin rambursări succesive, să reînoiască suma disponibilă. În consecinţă, în lipsa unei prevederi contractuale exprese, facilitatea va lua forma liniei de credit de tip revolving si nu a creditului la termen[41].

7. PROCEDURA PE SCURT

Procedura de aranjare a unui împrumut sindicalizat este una complexă şi presupune o serie de etape şi diferite roluri pentru părţile implicate. Drepturile si obligaţiile dintre părţi sunt determinate, în principiu, prin documentele pe care acestea le încheie, dar mai sunt determinate şi de principii generale de drept comun.  Procedura de de urmat în cadrul sindicalizării depinde de caracteristicile fiecărui împrumut în parte, dar în termeni generali mecanismul de sindicalizare a unui împrumut reprezintă acea procedură, în care o bancă, denumită aranjor[42], este mandatată de către un posibil debitor să formeze un sindicat bancar care să pună la dispoziţia sa o anumită sumă de bani sub forma unui împrumut sindicalizat. Mandatul sau permisiunea de aranja poate fi rezultatul unei oferte competitive a celui care doreşte să împrumute sau a unei simple discuţii incheiate cu succes. Cu mandatul primit aranjorul începe structurarea sindicatului. Aceasta constă în promovarea împrumutului şi obţinerea de angajamente din partea altor bănci în vederea participării la împrumut. Primul pas este acela de a solicita băncilor exprimarea interesului[43] asupra posibilităţii de a lua parte la tranzacţie. Nu există o metodă standard după care se face această solicitare, însă cea mai prudentă metodă este aceea de a identifica băncile care ar putea fi interesate de participarea la sindicat şi trimiterea unui fax sau email care să menţioneaze termenii şi condiţiile în care se doreşte încheierea acordului. Astfel se vor transmite informaţii puţine, dar importante, cu privire facilitatea de credit propusă, identitatea împrumutatului şi taxele sau comisioanele relevante. Băncile care vor prezenta interes vor primi mai apoi un memorandum de informare. Acest document va cuprinde imformaţii ample şi pertinente despre facilitatea de credit propusă, incluzând situaţia financiară a împrumutatului, dar şi alţi factori economici sau politici relevanţi cu privire la capacitatea de rambursare a debitorului. Astfel extinde dimensiunea informaţiilor care au circulat anterior prin fax sau email. În acelaşi timp, în timp ce structurează sindicatul, aranjorul, poartă negocieri cu împrumutatul asupra termenilor contractului de împrumut sindicalizat cu inteţia ca în momentul in care participanţi vor fi cunoscuţi aceştia să aibă la dispoziţie cel puţin un proiect de contract. Atunci când membrii sindicatului sunt indentificaţi, iar contractul este format în aşa fel încât să convină tuturor, tranzacţia se încheie ceea ce înseamnă că se va trece la executarea contractului. La acest moment îndatoririle aranjorului iau sfârşit, iar în continuare relaţia dintre debitor şi creditori va fi intermediată de către agentul de sindicalizare al cărui rol principal este de a acţiona în numele băncilor participante, fiind mandatată de către aceştia, în vederea administrării creditului după semnarea contractului. În această fază doar banca agent are o relaţie directă cu împrumutatul acţionând ca un intermediar între cel împrumutat şi participanţii la sindicalizare. În cadrul pieţei creditelor sindicalizate practica comună constă în numirea aranjorului, după terminarea mandatului, în poziţia de agent de sindicalizare. Rolul agentului este de a verifica îndeplinirea de către client  a condiţiilor stipulate în contractul de credit, de a primi de la client cererile de tragere, de a notifica băncile participante cu privire la sumele pe care acestea trebuie să le transfere agentului, pentru contul împrumutatului. De asemenea agentul primeşte şi distribuie către sindicat toate documentele şi notificările venite de la împrumutat.

Există trei tipuri principale de sindicalizare[44]. Primul tip de sindicalizare şi cel mai simplu constă in faptul că o bancă (aranjorul), care a fost mandatată de către împrumutător să sindicalizeze creditul, invită alte câteva bănci (participanţii) să se alăture împrumutului. Este de aşteptat ca fiecare bancă să deţină o cotă din împrumut. În cazul în care  mandatul a fost atribuit unui grup mic de bănci acestea se vor numi aranjori lideri[45]. Al doilea tip de sindicalizare[46] presupune că o bancă[47] sau un grup de bănci asigură pentru început întreaga valoare a împrumutului, sindicalizând mai departe împrumutul altor bănci. Astfel, banca sau grupul care subscrie întreaga sumă poate să atragă un alt grup de bănci care la rândul lor să subscrie o parte din angajamentul luat iniţial de grupul sau banca lider, înainte de a se trece la sindicalizarea propriu-zisă, operaţiune care este denumită şi subsindicalizare. Al treilea tip de sindicalizare este acela în care banca lider procedează direct la sindicalizarea propriu-zisă. Din motive de a nu crea confuzii vom folosi doar termenul singular de aranjor sau bancă lider, iar unde va fi cazul vom menţiona termenul de grup.

8. REGLEMENTARE

În ceea ce priveşte creditul sindicalizat, legislaţia română nu conţine dispoziţii referitoare la acest contract, de aceea contractele de acest gen sunt elaborate în limba engleză şi guvernate de legislaţia britanică. Desigur că în contractele privind garanţia asupra bunurilor debitorului şi a garantului  aflate pe teritoriul României[48] sau în orice alte cazuri în care garanţia trebuie constituită conform legii române, se vor aplica dispoziţiile legii romîne.

Referitor la reglementarea acestui contract pe plan internaţional nu se poate spune că există norme care să vizeze în mod particular creditul sindicalizat, dar desigur există anumite dispoziţii care indirect se aplică şi acestor contracte. În acest sens ne referim domeniul complex al legislaţiei bancare cu efect evident asuppra acordurilor de tip sindicalizat. La nivel internațional există schimbări continue în ceea ce privește reglementarea în domeniul bancar, iar acest lucru are un impact direct asupra tranzacțiilor de tip sindicalizat. Poate cea mai notabilă reglementare care a afectat direct creditul sindicalizat este acordul privind adecvarea de capital[49], implementat în 1993[50] şi denumit Basel I, a avut un impact dramatic în practica creditului sindicalizat Acesta a definit capitalul minim reglementat, a recomandat unele măsuri ce trebuie luate de bănci pentru preintâmpinarea expunerilor la riscuri bancare şi a stabilit reguli care specifică nivelul de capital ce trebuie menţinut în relaţia cu aceste riscuri. O consecinţă survenită ca urmare a recomandărilor facute de comitetul de supraveghere este ca instituţiile de credit nu trebuie sa accepte o expunere pe client sau un grup de clienţi corelaţi, mai mare de 40% din fondurile proprii, astfel s-a impus un cadru de creditare mai puţin flexibil[51]. Cel de-al doilea acord[52], denumit Basel II, vine ca o continuare a primului încercand să acopere lipsurile celui din urma care nu mai face faţă noilor realităţi financiar-bancare ale anilor ’90 şi restricţionează mai puternic accesul la creditare impunand bănciilor condiţii mult mai drastice în ceea ce priveste riscul de expunere afectând astfel activitatea creditarii sindicalizate, prima masură luată de banci fiind reducerea creditării. Ca raspuns la criza economică care a debutat in 2008 a fost elaborat un al treilea accord[53], denumit Basel III, care urmează să îşi producă efectele începand cu 2013, prin implementarea căruia se va impune băncilor, printre altele, să constituie rezerve de capital comun de 4,5 % din activele ponderate la risc (faţă de 2% sub incidenţa Basel II) şi o rată a rezervelor de capital de rang întâi de 6% (de la 4%). Totodată, băncile ar putea fi obligate să constituie rezerve suplimentare de capital de 2,5% în perioade de creştere susţinută a creditării. Rezultatele care se urmăresc a fi obţinute prin acordul Basel III sunt, întărirea capitalului bancar, a lichidităţii instituţiilor de credit şi a relaţiei de afaceri a acestora cu clientela bancară care, prin folosirea creditului în limite rezonabile de risc, să dezvolte creaţia monetară şi să ducă la stabilitate financiară. Rămâne de vazut în ce masură prevederile noului accord vor afecta creditarea sindicalizată, existand deja discuţii privind modificarea accordului. Alte reglementări care au avut un impact asupra creditării sindicalizate au fost cele care au cerut limitarea expunerii mari a băncilor, introducand efectiv limite de expunere faţă de un client sau de un grup de clienţi aflaţi în legătură. În Romania acest lucru este implementat de către Banca Naţională a României prin Regulamentul BNR nr. 16/2006[54] privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii prin care se consideră ca fiind expunere mare faţă de un client sau de un grup de clienţi aflaţi in legătură, expunerea care este egală sau depăşeşte pragul de 10% din fondurile proprii ale instituţiei de credit. Valoarea expunerii faţă de un client sau de un grup de clienţi aflaţi în legătură nu poate depăşi 25% din fonduri, iar valoarea cumulată a expunerilor mari ale unei instituţii de credit nu poate depăşi 800% din capitalul propriu.

Încă de prin 1970 practicienii dreptului au încercat să standardizeze documentele folosite în practica creditelor sindicalizate guvernate de dreptul englez. În prezent această tendinţă de standardizare se realizează la nivel european prin intermediul organizaţiei denumită Loan Market Association (LMA), cu sediul la Londra, care în colaborare cu British Bankers Association şi cu Association of Corporate Treasures, a elaborat un set de şase contracte tip[55], dar şi o multitudine de alte documente care sunt în legătura cu acest contract, cu menţiunea că aceste contracte şi documente pot fi folosite exclusiv de către membrii asociaţiei. Printre membrii LMA se numără bănci, case de avocatură, investitori instituţionali sau alţi membri implicaţi activ pe piaţa primară şi secundară a creditelor sindicalizate. De asemenea, pentru a exista o oarecare uniformizare a acestor standarde la nivel internaţional, LMA colaborează cu Loan Syndications and Trading Association (LSTA), cu sediul la New York şi Asia Pacific Loan Market Association (APLMA), cu sediul la Hong Kong.


[1] Radu Rizoiu, Reprezentarea creditorilor garantaţi printr-un agent specializat, în Probleme actuale în dreptul bancar, Wolters Kluwer, Bucuresti, 2008, p. 749.
[2] W.H Kight Jr., Loan Participation Agreements: Catching Up With Contract Law, Columbia Business Law Review, 1987, p. 592.
[3] Maria Mu reşan, Andrei Josan, Istoria economiei Europene: De la revoluţia industrială la Uniunea Europeană, Ed. ASE, Bucuresti, 2005, p. 27.
[4] Ibidem.
[5] Eurodolarii reprezintă dolarii americani depozitaţi în bănci din afara Statelor Unite ale Americii, în special în Europa şi disponibili pentru diverse operaţiuni financiare.
[6] Pentru detalii, T. Rhodes, K. Clark, M. Cambell, op. cit., third edition, p. 2.
[7] Ion Turcu, op. cit., p. 28.
[8] Lucian Săuleanu, Smarandache Lavinia, Alina Dodocioiu, Drept bancar, ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p. 96.
[9] A se vedea cazul Mexicului care în 1982 suspendă plăţile datoriei de 50 de miliarde de dolari urmate de Argentina, Brazilia, Venezuela.
[10] Pentru detalii privind criza datoriilor suverane din anii ’80 a se vedea Vinod K. Aggarwal, International Debt Threat: Bargaining among creditor and debtors in the 1980’s, Institute of international studies, University of California, Policy Papers in International Affairs nr. 29, Berkeley, 1987.
[11] Pentru detalii despre creditele sindicalizate în cadrul pieţelor emergente a se vedea Christophe J. Godlewski, Laurent Weill, Syndicated loans in emerging markets, Emerging Markets Review, No. 9/2008, Ed. Elsevier B.V., p. 206-219.
[12] Stanley Hurn, Syndicated Loans: a handbook for banker and borrower, Woodhead-Faulker, Cambridge, 1990, p. 14.
[13] Christophe J. Godlewski, Banking environment and loan syndicate structure: a cross-country analysis, Applied Financial Economics, nr. 2/2010, p. 637.
[14] Optiunea multi-currency este un drept la discreţia împrumutatului care permite acestuia să primească imprumutul în mai multe tipuri de monedă. Este foarte utilizată în cazul corporaţiilor multinaţionale care doresc să reducă riscul ratei de schimb în cazul finanţării unor proiecte care privesc implicarea mai multor tări deodata.
[15] Starea de default a unui credit sindicalizat reprezintă situaţia în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de contractul de împrumut sindicalizat, adică reprezintă un caz de neexecutare a contractului.
[16] Bank for International Settlements, Quarterly Review – International banking and financial market developments, Bank for international Settlements Press & Communications, Basel, 2004, p. 80.
[17] Eng. Front-end fee, arrangement fee.
[18] Creditul obligatar reprezintă o grupă a operaţiunilor de finanţare pe termen mediu sau lung, în care parteneri sunt instituţii publice, companii cu capital de stat sau privat,care emit obligaţiuni, în calitate de debitori şi creditorii, respectiv subscriitorii care cumpără obligaţiuni în vederea obţinerii unui venit sigur sub formă de dobânzi, iar scontul reprezintă operaţiunea financiară prin care o bancă cumpară de la clienţi efecte de comerţ (cambii, bilete la ordin, etc.) înainte de data scadenţei, posesorul obţinând numai valoarea nominală a efectului de comerţ, mai puţin dobânda. Pentru detalii asupra creditului de scont, a se vedea, Nicolae Dănilă, Coporate Banking: Produse şi servicii bancare corporate, Editura ASE, Bucureşti, 2010, p. 35-40.
[19] Pentru detalii în acest sens a se vedea, Cătălin Predoiu, Consideraţii privind noţiunile de activitate bancară şi credit bancar, R.R.D.A nr.6/2003, p. 27-28 şi autorii citaţi acolo.
[20] În doctrina franceză se mai gaseşte şi sub denumirea de pool bancaire, în acest sens a se vedea F.-J. Crédot, Y. Gérard, Pool bancaire. Responsabilité du chef de file, în Revue de droit bancaire et financier nr. 5/2002.
[21] În 2011 RCS & RDS, cea mai valoroasă companie cu acţionariat românesc, a accesat două împrumuturi majore cu o valoare cumulată de circa 450 de milioane de euro, banii fiind atraşi de la două consorţii de bănci care au refinanţat datorii mai vechi, dar au oferit şi fonduri pentru capital de lucru şi eventuale achiziţii. RCS & RDS, liderul pieţei de televiziune prin cablu în România, a accesat un împrumut de până la 300 milioane de euro de la Credit Suisse, BCR şi CEC Bank şi a refinanţat un alt împrumut de peste 200 mil. dolari (155 mil. euro) de la BRD, ING, Raiffeisen, RBS şi UniCredit.
[22] Operaţiunea LBO reprezintă preluarea (achiziţia) unei companii sau controlul interesolor într-o companie folosind o sumă semnificativă de bani împrumutaţi.
[23] T. Rhodes, K. Clark, M. Cambell, op. cit., third edition, p.13.
[24] Contract specific dreptului nord-american, cu tendinţa de largă raspandire în întreaga lume. Are două întelesuri: primul sub forma de “Joint Venture Company”, este de societate mixtă, cu personalitate juridică, iar al doilea de raport contractual intre persoane fizice sau juridice, in scopul coordonarii activităţii lor pe o anumita perioadă sau pentru realizarea unui obiectiv determinat, fară ca asocierea constituită să dobandească personalitate juridică.
[25] Agasha Mugasha, The law of multi-banking financing:Syndicated Loans and the Secondary Loan Market, Oxford University Press, New york, 2007, p.206 .
[26] J. Terray, Syndication directe. Formation de contrat, în Revue de droit bancaire et financier nr. 1/2004, p. 60.
[27] T. Rhodes, K. Clark, M. Cambell, Syndicated lending. Practice and Documentation, fourth edition, Euromoney Books, Londra, 2004, p. 288.
[28] Pentru detalii, a se vedea, Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român,Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 427-434.
[29] Agasha Mugasha, op. cit., p. 206-210.
[30] Pentru detalii privind efectele generice ale grupului de contracte, a se vedea,  Ion Deleanu, Grupurile de contracte şi principiul relativităţii efectelor contractului – Răspunderea contractuală pentru fapta altuia , în Dreptul 3/2002, p. 10-17.
[31] Agasha Mugasha, op. cit., p. 22.
[32] Cum ar fi scopul, cota, rata dobânzii, termenul, forma de garanţie, condiţiile de tragere, metoda de plată sau comisioanele.
[33] Alexandru Biolan, Structura unui contract de finanţare internaţională, Revista Română de Drept al Afacerilor, Nr. 3/2005, p. 3.
[34] Pentru detalii privind reputaţia băncilor în cazul creditelor sindicalizate a se vedea Huang Jessie Zhang, Reputation and monitoring ability in loan syndication, 2003, disponibil la adresa http://www.fsa.ulaval.ca/nfa2003/papiers/Hua%20Zhang.pdf .
[35] Radu Diaconu, Contractul de facilitate de credit conform reglementării noului Cod Civil, Revista Română de Drept al Afacerilor, nr. 2/2010, p. 73.
[36] Pentru împrumutul de consumaţie, a se vedea, Francisk Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. III, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 28.
[37] Creditul sindicalizat internaţional este definit în statisticile Bank for International Settlements drept o facilitate pentru care există cel puţin un creditor prezent în sindicat cu naţionalitate diferită de cea a entităţii care împrumută.
[38] Pentru clasificări ale contractelor de credit bancar a se vedea Ion Turcu, Drept Bancar, vol.3, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 29.
[39] R.Polenberg, M.Lukatsky, S.C. Gupte, A primer for the European Syndicated Loan Market, Standard & Poor’s, January 2010, p.14. disponibil la adresa https://www.lcdcomps.com/d/pdf/European_Loan_Primer.pdf
[40] Swingline Loan care permite entităţilor care împrumută acces la sume mari de bani cu scopul de a acoperi posibile deficite de la alte angajamente de credit; Multycurency permite împrumutul în mai două sau mai multe tipuri de valută; Term out permite împrumutatului să convertească împrumuturile reînoibile în credite la termen la o dată stabilită de părţi; Evergreen extension reprezintă opţiunea care permite celui împrumutat, cu acordul membrilor sindicatului, să prelungească, în fiecare an, facilitatea cu încă unul.
[41] Radu Diaconu, op. cit., p. 73.
[42] Eng. The arranger/mandated lead manager/lead bank.
[43] Este o expresie preluată de pe piaţa de capital unde înseamnă exprimarea din timp si in mod reglementat de catre un investitor a interesului de a cumpara instrumente financiare transferabile dintr-o emisiune care, in curand, urmeaza sa fie oferita spre vanzare.
[44] Agasha Mugasha, op. cit., p. 101.
[45] Eng. Lead arrangers/Mandate Lead Arrangers.
[46] Eng. The underwritten deal, a se vedea R.Polenberg, M.Lukatsky, S.C. Gupte, op.cit., p. 8.
[47] Eng. Lead underwriter/Mandated Lead Underwriter.
[48] În baza principiului lex rei sitae.
[49] Basel Committee on Banking Supervision, International convergence of capital measurement and capital standards (Basel I), Basel july1988; www.bis.org/publ/bcbs04a.htm
[50] T. Rhodes, K. Clark, M. Cambell, Syndicated lending. Practice and Documentation, third edition, Euromoney Books, Londra, 2000, p. 7.
[51] Pentru detalii asupra celor 3 accorduri a se vedea : Medar Lucian-Ion, Care a fost rolul recomandarilor comitetului de supraveghere pentru institutiile de credit si noile cerinte ale accordului Basel III , Analele Universitatii “Constantin Brancusi”, nr 4/2010, Seria Economie, Tg-Jiu, 2010, p.277.
[52] Basel Committee on Banking Supervision, The New Basel Capital Accord (Basel II), Basel january 2001; www.bis.org/publ/bcbsca03.pdf
[53] Basel Committee on Banking Supervision, Basel III: International framework for liquidity risk measurement, standards and monitoring, Basel,  December 2010;  www.bis.org/publ/bcbs188.pdf
[54] Publicat in  M. Of. Nr. 1033 din 27 Decembrie 2006.
[55] Poartă denumirea de Primary Documents şi sunt guvernate de legea engleză.


Ionuț Adrian ŞANDOR


Cuvinte cheie: , , ,
UJMAG

Dezbateri juridice. Legile nu sunt ceea ce par a fi

JURIDICE
Mai suspensivă decât condiția suspensivă: condiția rezolutorie    Accesul la Justiția Achizițiilor Publice, un pariu de 100.000 euro    Pierdut instanță de executare. Găsitorului recompensă    Renunțarea la moștenire – prezumată (art. 1112 NCC), considerată (art. 1113 NCC) și, din când în când, autentică (art. 1120 NCC)    Latura civilă a acțiunii în contencios administrativ, sau De ce își permite autoritatea să comită abuzuri...    Insolvența se întoarce: Codul insolvenței    Acordul de recunoaștere a vinovăției    Cum să (nu) concediem un salariat    Mai rară decât fiducia: logodna    Eternul risc al achiziției imobiliare: calitatea de proprietar a vânzătorului    Lama rece a procedurii civile: nulitatea necondiționată    CCR vs. ICCJ. Legea penală mai favorabilă    Avocații în Noile Coduri Penale    Clauzele abuzive, un teren pe care consumatorii câștigă (înca prea puțin?) teren    Arbitrajul. Un nou început    Mai gravă decât civilul, mai rapidă decât penalul: răspunderea disciplinară    Anticamera judecății penale: Camera Preliminară    Legea nr. 17/2014: birocratizarea vânzării terenurilor agricole din extravilan    Judecătorul față în față cu avocatul: cenzurarea onorariului avocațial    Spălarea banilor. Trecut, prezent și viitor    Cât de judiciară (mai) este rezoluţiunea?    Ipoteca, o garanție... reală?    Achizițiile publice. Suspiciuni, inerții, blocaje    O problemă insolubilă: Insolvența    Evacuarea de drept comun, evacuată de Noile Coduri?    Încuviințarea executării silite, o instituție pe cale de dispariție?    Aplicarea în timp a noilor coduri penale

Dumneavoastră ce părere aveți?

Return to Top ▲Return to Top ▲