Drept civil
Cărţi de specialitate | Profesionişti cu experienţă

Rolul solidarității pasive în garantarea obligațiilor

15 aprilie 2013 |
3.851 citiri
Print Friendly
 

1. Introducere

1.1. Noţiunea de garanţie autonomă sau independentă

Garanţia autonomă sau independentă este definită[1] ca un angajament de a plăti o anumită sumă de bani cu luarea în considerare a unui contract de bază şi cu titlu de garanţie, constituind însă o obligaţie independentă faţă de obligaţia principală şi caracterizată prin inopozabilitatea excepţiilor trase din contractul de bază. Caracterul autonom sau independent al garanţiei[2] constituie o trăsătură caracteristică a acestei varietăţi de garanţie personală, distingându-se de cauţiunea sau fidejusiunea clasică, care se caracterizează prin accesorialitate. Inopozabilitatea excepţiilor trase din contractul principal, caracteristică fundamentală a acestei specii de garanţie, reflectă autonomia sa. Eficacitatea, întinderea, modalităţile de executare şi stingerea sunt determinate exclusiv prin contractul de garanţie. Prin urmare, garantul nu îi poate opune beneficiarului garanţiei nici o excepţie trasă din contractul principal (stingerea, neexecutarea, nulitatea etc.).

În dreptul românesc, de lege lata, există mai multe specii de garanţii autonome sau independente: solidaritatea, garanţiile autonome sau independente propru-zise, garanţia financiară reglementată de O.G. nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară (specie a garanţiilor independente propriu-zise) şi delegaţia-garanţie. De asemenea, indivizibilitatea poate juca un rol în creşterea securităţii creanţei.

2. Solidaritatea

2.1. Solidaritatea ca garanţie

Florin CIUTACUPrin natura sa, solidaritatea pasivă[3] constituie o modalitate a obligaţiilor (o categorie a obligaţiilor plurale, ca şi indivizibilitatea)[4]. Dar ea contribuie şi la siguranţa creditorului, deoarece mai mulţi debitori vor fi ţinuţi la plata datoriei.

Solidaritatea se deosebeşte de fidejusiune, prin aceea că în cazul fidejusiunii una dintre persoanele obligate, fidejusorul, este ţinută la plată în mod subsidiar, accesoriu, pe când în cazul solidarităţii toţi debitorii sunt obligaţi în mod principal. Solidaritatea se deosebeşte şi de garanţiile autonome propriu-zise, prin aceea că garantul autonom îşi asumă o nouă obligaţie, distinctă de cea a debitorului principal.[5]

Solidaritatea joacă rolul de garanţie doar pentru partea de datorie pe care codebitorul solidar trebuie să o suporte peste partea sa proprie din datorie.[6] Astfel, atunci când arhitectul este responsabil 30% pentru deficienţele survenite în construcţie, iar antreprenorul pentru 70%, arhitectul este garant pentru 70% şi debitor personal pentru 30%. Aceste partajări se vor aplica între codebitori; pe creditor nu-l interesează însă aceste raporturi dintre codebitori.

Această calificare a solidarităţii – de garanţie – poate privi întreaga datorie, şi nu doar o parte a acesteia. Astfel, atunci când emitentul unui cec şi beneficiarul sunt amândoi codebitori solidari faţă de banca ce scontează cecul, beneficiarul joacă rolul unui garant pentru totalitatea sumei. Dacă beneficiarul va face el plata bancherului, va avea o acţiune în regres împotriva emitentului. La fel, solidaritatea poate fi privită ca o „garanţie personală” integrală într-o obligaţie a unui codebitor solidar neinteresat: creditorul cere un garant, care, în loc să se oblige ca un fidejusor, se obligă ca un codebitor solidar.

2. 2. Codebitorul interesat de datorie şi codebitorul neinteresat de datorie

2.2.1. Codebitorul interesat de datorie

Ipoteza de principiu a solidarităţii pasive este aceea în care două sau mai multe persoane sunt în mod egal interesate în operaţiune. Fiecare este ţinut pentru o parte a datoriei, dar, faţă de creditor, ei sunt în mod egal responsabili (coîmprumutătorii, cocumpărătorii unui teren, colocatarii etc.).[7]

Fiecare codebitor este parţial interesat de obligaţie, deoarece va beneficia de o parte a acesteia. Solidaritatea[8] adaugă unei obligaţii interesate o garanţie personală pentru ceea ce depăşeşte obligaţia proprie.[9] Datorită interesului pe care îl are pentru o parte din datorie, codebitorul interesat beneficiază de mijloacele de acţiune care îi permit să prevadă atât evoluţia raportului juridic obligaţional, cât stingerea acestuia. De aceea, codebitorul interesat de datorie nu beneficiază de o protecţie specială şi este asimilat debitorului pentru întreaga datorie.[10] El joacă rolul de codebitor solidar atât faţă de creditor, cât şi faţă de ceilalţi codebitori.

2.2.2. Codebitorul neinteresat de datorie

Codebitorul neinteresat de datorie are faţă de creditor rolul unui codebitor solidar, iar faţă de debitor rolul unui fidejusor.[11] În raporturile cu adevăratul debitor, codebitorul neinteresat are regres pentru întreg; invers, el nu poate fi urmărit pentru restituirea unei fracţiuni din datoria plătită de obligatul principal. Absenţa interesului antrenează o absenţă totală a contribuţiei la executarea acestei obligaţii.[12] În raporturile cu creditorul, codebitorul neinteresat este considerat un debitor interesat: el nu poate beneficia de protecţia juridică acordată fidejusorului relativă la formalitatea dublului exemplar (nefiind un contract unilateral) şi nici de beneficiul subrogării în drepturile creditorului.[13]

2.3. Regimul juridic general al obligaţiilor solidare privite din punctul de vedere al garantării creanţei

2.3.1. Introducere

Efectul beneficiului solidarităţii este acela de a aduce mai multe persoane care răspund faţă de creditor(i) pentru întreaga datorie.[14] Pentru partea care excede datoria sa, codebitorul este un adevărat garant personal. Dimpotrivă, obligaţiile conjuncte fac ca datoria să se dividă între coobligaţi. În ceea ce priveşte evoluţia obligaţiilor solidare, se constată în prezent că legea impune în foarte multe cazuri ca debitorii să se oblige solidar. De asemenea, în contracte a devenit o uzanţă stipularea clauzei de solidaritate.[15]

2.3.2. Sursele solidarităţii

Solidaritatea poate avea ca izvor convenţia părţilor sau legea. În ceea ce priveşte solidaritatea contractuală aceasta trebuie să fie stipulată expres de către părţi (art. 1041 C. civ. vechi, corespondent art. 1445 Noul Cod civil). Potrivit art. 1446 din Noul Cod civil, Solidaritatea se prezumă între debitorii unei obligații contractate în exercițiul activității unei întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel. Stipulaţia de solidaritate poate fi folosită ca garanţie atunci când codebitorul nu are nici un interes personal în privinţa datoriei. Această garanţie este mai puternică decât fidejusiunea, căci codebitorul nu poate invoca beneficiul subrogării acordat in materie de fidejusiune şi nici protecţia în materie probatorie.[16] În ceea ce priveşte solidaritatea legală[17], conform art. 1446 NCC, ea este prezumată (în vechea reglementare, în materie comercială solidaritatea pasivă este prezumată – art. 42 alin. 2 C. com.).

2.3.3. Efectele solidarităţii

2.3.3.1. Obligaţia asupra întregii datorii

Art. 1042 din Codul civil vechi, echivalentul art. 1443 din NCC fixează principiul potrivit căruia creditorul se poate îndrepta, la alegere, împotriva oricăruia dintre codebitorii care înţelege să plătească întreaga datorie. Această egalitate între codebitorii solidari este întărită de unitatea datoriei, în lipsă de stipulaţie contrară în contract. Exigibilitatea obligaţiei este aceeaşi pentru toţi. Cauzele de stingere sunt aceleaşi şi pot fi invocate de toţi dacă ele sunt inerente datoriei.

Unitatea de regim juridic a codebitorilor solidari este atenuată în anumite situaţii.

Astfel, voinţa părţilor poate face ca un codebitor solidar să fie avantajat prin modalităţile obligaţiilor – termene şi condiţii. Remiterea de datorie, act unilateral, este riscantă pentru creditor, căci remiterea făcută unuia dintre codebitorii solidari liberează întru totul pe ceilalţi; dar creditorul poate limita liberarea la o parte a datoriei precizând că îşi rezervă dreptul asupra celorlalţi (în acest caz însă nu-i poate urmări pe ceilalţi codebitori pentru totalitate).

Nevoile practice determină uneori un tratament juridic diferit pentru unii codebitori solidari, cum ar fi codebitorul al cărui consimţământ a fost viciat, acesta fiind liberat de datorie.[18]

2.3.3.2. Contribuţia parţială la datorie

Codebitorul solvens dispune de două acţiuni în regres împotriva celorlalţi codebitori: o acţiune personală şi o acţiune subrogatorie. Fiecare dintre acestea prezintă avantaje şi dezavantaje, ca şi în cazul fidejusiunii.

Pentru a evita repetarea acţiunilor în regres, Codul civil impune codebitorului solvens să-şi împartă acţiunea în regres, iar în cazul insolvabilităţii unuia dintre codebitori, pierderea este suportată de toţi.

2.4. Concluzii. Deosebirile dintre solidaritate şi fidejusiunea (cauţiunea) solidară

Din cele arătate, rezultă că numai în cazul codebitorului neinteresat de datorie se poate vorbi de o garanţie, anume pentru partea care excede datoria sa. O asemenea garanţie este autonomă faţă de raportul juridic fundamental, anume faţă de partea de datorie ce-i incumbă codebitorului în cauză. Autonomia nu este însă absolută (ca în cazul garanţiilor autonome propriu-zise – de exemplu, garanţia bancară autonomă), căci, aşa cum am arătat, garantul autonom îşi asumă o obligaţie distinctă în mod absolut de cea a debitorului principal.[19]

În ceea ce priveşte deosebirile faţă de fidejusiunea solidară, reţinem[20], în primul rând, faptul că pe când fidejusorul poate opune creditorului toate excepţiile inerente obligaţiei principale, chiar pe cele personale ale debitorului principal, codebitorul nu îi poate opune creditorului decât excepţiile ce îi sunt lui însuşi personale, precum şi pe cele inerente datoriei; codebitorul solidar nu poate opune excepţiile ce sunt personale celorlalţi codebitori (vicii de consimţământ, remiterea de datorie, compensaţia).

În al doilea rând, beneficiul cesiunii de acţiuni este acordat numai fidejusorului, nu şi codebitorului obligat solidar, atât celui interesat de datorie, cât şi, mai ales, celui neinteresat de datorie.[21]


[1] Philippe Simler, Philippe Delebecque, Droit civil. Les sûretés. La publicité foncière, ediţia a II-a, Dalloz, Paris, 1995, p. 184.
[2] În acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti, în Decizia nr. 166 din 30 aprilie 2004 (Secţia a V-a comercială), în Dan Lupaşcu (coordonator) şi colab., Curtea de Apel Bucureşti. Practică judiciară comercială. 2003-2004, Editura Brilliance, Colecţia Lex Epert, Piatra Neamţ, 2005, pp. 156-162.
[3] Solidaritatea activă este total străină de ideea de garanţie, căci nu presupune nici o obligaţie.
[4] Michel Cabrillac, Christian Mouly, Droit des sûretés, ediţia a V-a, Litec, Paris, 1999, p. 311 şi urm; Ph. Simler, Ph. Delebeque, op.cit., p. 231 şi urm.
[5] Ph. Simler, Ph. Delebeque, op.cit., p. 231.
[6] Ion Turcu, Veronica Rebreanu, Garanţii proprii ale obligaţiilor comerciale, în Revista de drept comercial, nr. 11/1996, pp. 20-21.
[7] M. Cabrillac, Ch. Mouly, op.cit., p. 312.
[8] În sensul identificării absolute a fidejusiunii cu solidaritatea, a se vedea doctrina citată în Constantin Hamangiu, Nicolae Georgean, Codul civil adnotat cu textul corespunzător francez, italian şi belgian, cu trimiteri la doctrina franceză şi română şi jurisprudenţa completă de la 1868-1926, Bucureşti, Editura Librăriei Universala Alcalay & Co., volumul IX, 1934, p. 310, nr. 2.
[9] M. Cabrillac, Ch. Mouly, op.cit., p. 312. S-a decis însă că solidaritatea nu este atât o garanţie, cât mai cu seamă o condiţie stipulată în primul contract – Curtea de Casaţie franceză, decizia din 26 octombrie 1898, citată în Fuzier-Herman, Code civil annoté. Supplement. Art. 1387-2281, Librairie de la Société du Recueil Général des Lois et des Arrêts, L. Larose, Paris,1903.
[10] M. Cabrillac, Ch. Mouly, op.cit., p. 312.
[11] Ibidem. Art. 1055 C.civ.(vechi) face aluzie la codebitorul neinteresat: Dacă datoria solidară era făcută numai în interesul unuia din debitorii solidari, acesta în faţă cu ceilalţi codebitori răspunde pentru toată datoria căci, în raport cu el, ei nu sunt priviţi decât ca fidejusori. Pentru o aplicaţie a art. 1055 C.civ. (vechi), a se vedea şi Tribunalul Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 1778 din 28 octombrie 1976, în Revista română de drept, nr. 3/1977, p. 59. În același sens dispune și art. 1459 din NCC (în vigoare de la 1 octombrie 2011).
[12] M. Cabrillac, Ch. Mouly, op.cit., p. 312, p. 313. De lege ferenda  se propune a se acorda beneficiul subrogării şi codebitorului neinteresat. De asemenea, se consideră că ar fi de dorit ca obligaţia codebitorului neinteresat să fie dezvoltată, aceasta atât pentru a acoperi lipsurile unei cauţiuni slabe oferite de acesta, cât şi pentru a evita rigorile excesive ale unei garanţii autonome (ibidem). Pe de altă parte, păstrarea caracterului autonom al obligaţiei codebitorului neinteresat nu este lipsit de fundament, căci libertatea contractuală permite aşezarea pe picior de egalitate cu debitorul principal a celui ce doreşte să se oblige în mod ferm (ibidem, precum şi alte argumente aduse de autori – text şi notele 6, 7, 8 şi 9). În ceea ce priveşte libertatea contractuală, a se vedea şi Juanita Goicovici, Formalism şi libertate contractuală în dreptul privat contemporan, în Revista de drept privat, nr. 3/2002, Chişinău.
[13] M. Cabrillac, Ch. Mouly, op. cit., p. 313, cu jurisprudenţa acolo citată (nota 4).
[14] Solidaritatea a fost privită uneori ca o cauţiune mutuală. A se vedea, în acest sens, Marcel Planiol, Traité élémentaire de Droit civil, vol. II, Paris, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, 1905, p.745, nota 3. Calificarea a fost considerată greşită, deoarece în cazul solidarităţii nu există nici o reprezentare – M.Cabrillac, Ch. Mouly, op. cit., p. 319.
[15] Idem, p. 314.
[16] Idem, p. 314-315.
[17] Printre alte cazuri de solidaritate legală cea din materia delictelor; art. 5 din Legea nr. 240 din 7 iunie 2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase, publicată în M. Of. nr. 552 din 22 iunie 2004 (potrivit art. 5: dacă mai multe persoane sunt răspunzătoare pentru pagubă, ele răspund solidar; pentru comentarii, a se vedea şi Ioan I. Bălan, Răspunderea civilă pentru produsele cu defecte în reglementarea Legii nr. 240/2004, în Dreptul, nr. 12/2004, pp. 54-67); etc.
[18] În dreptul francez, debitorul solidar nu poate opune compensaţia pentru ceea ce creditorul datorează codebitorului solidar (art. 1294 alin. 3 C. civ. fr.). Această dispoziţie a fost eliminată de legiuitorul român. A se vedea: M. Cabrillac, Ch. Mouly, op. cit., p. 316; doctrina citată de C.Hamangiu, N.Georgean, op. cit., vol. IX, p. 176, nr. 6.
[19] În acest sens, Ph. Simler, Ph. Delebeque, op. cit., p. 231.
[20] Idem, p. 232-233.
[21] Idem, p. 233, cu jurisprudenţa în acest sens acolo citată (nota 1).


dr. Florin CIUTACU


Cuvinte cheie: , , ,
UJMAG


Dumneavoastră ce părere aveți?

Return to Top ▲Return to Top ▲
UNBR
Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania
Ministerul Public
Directia Nationala Anticoruptie
Consiliul Superior al Magistraturii
ARDAE
Centrul de Strategii Aplicate
Centrul de Excelenta Academica
Consiliul de Mediere
Camera de Comerti si Industrie a Romaniei
Baroul Ilfov
Curtea de Arbitraj Comercial si Maritim Constanta
Centrul de Studii de Drept European
Uniunea Colegiilor  Consilierilor Juridici
Uniunea Nationala a Expertilor in Legislatia Muncii
Universitatea de Vest - Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative
Universitatea Lucian Blaga- Sibiu - Facultatea de Drept Simion Barnutiu
Universitatea Romano-Americana
Universitatea Alexandru Ioan Cuza - Facultatea de Drept
ELSA Romania
ELSA Bucuresti
ELSA Timisoara
ELSA Oradea
ELSA Cluj
UN YOUTH ROMANIA
Asociatia Studentilor in Drept
Liga Studentilor Romani din Strainatate
Wolters Kluwer Romania
GRIMBERG
isoLEX
ESET
FAIRSOLVE
PIPEREA & ASOCIATII
SAVESCU & ASOCIATII
BONDOC & ASOCIATII
KINSTELLAR
POPESCU LAW GROUP
HOTCA & ASOCIATII
SORA & ASOCIATII
SERBAN & ASOCIATII
STANCULESCU GABUREAC
DLA Piper
CATUNA & ASOCIATII
RADULESCU MUSOI
CRISTINA GHICA
FRUNZA & ASOCIATII
OGLINDA NEMES VOICU
DOBRINESCU DOBREV
IONESCU SAVA
VILAU & ASOCIATII
CMS Romania
VASILIU MICLEA
LEAUA & ASOCIATII
DRAGOMIR & ASOCIATII
SINESCU NAZAT
DUNCEA STEFANESCU & ASOCIATII

Dezbateri juridice