Toti vorbesc azi dar nimeni nu mai doreste sa asculte, pentru ca toti vor sa-si spuna cuvintele lor lansindu-le ca pe niste arme impotriva celorlalti, si aceasta nu se intimpla doar din motive de “boala sociala” (…ups, era sa zic securitate sociala), pentru ca oamenii au ajuns sa creada ca inteleg totul fara sa-i asculte pe ceilalti, ca ei inteleg totul numai ascultindu-se pe ei insisi. Acesta este si motivul pentru care nu voi vorbi despre vorbele ce se spun azi (pentru ca oriunde ar fi spuse, in politica, in societate, etc. ele raman simple vorbe) lasandu-le sa ramina simple imagini infasurate pe reflectorul intunecat al unei constiinte inchise, absorbite in propriul egoism si care doar incearca sa controleze o realitate pe care au creat-o si au supus-o propriilor interese.
Problema care mi se pare insa cea mai importanta azi este ca nu mai exista “cuvintul”, iar in lipsa acestuia ne lipsesc si cuvintele adevarate. Pentru ca un “cuvint”este viu, el il pune intotdeauna alaturi de cel care-l spune pe cel care-l asculta. El nu este doar o vorba care imbraca un gand, pentru ca un “cuvint” este cel care trage dupa el gandul si nu doar il acopera. Am uitat “cuvintul” si asta ar trebui sa ne intristeze pina la a ne trezi din “comediile” pe care le traim zi de zi, ar trebui sa ne trezeasca sa nu ne mai lasam aruncati doar in vorbe, vorbe ce ne agita mintile, muschii si tot ce mai poate fi agitat indepartindu-ne de linistea adevaratului “cuvint”. Aici traim azi cu toti, intr-o lume care a uitat “cuvintul”, in care caderea sufletelor nu poate atinge prapastia mintilor sapata de saracia spiritului nostru. Degeaba amesteca politicienii vorbele, ele nu pot crea “cuvintul” tocmai pentru ca acestea nu pot patrunde unele in altele fiind inconjurate de golul gandurilor pe care ei le poarta. Degeaba vorbesc despre ministri, reforme, justitie, legi, pentru ca din pacate toate acestea si multe altele nu sunt decit aranjarea unor vorbe, in condamnari, limitari, si simple agitatii pentru crearea unei impresii de libertate, iar taina “cuvintului” nu se afla in niciunele din mijloacele si scopurile lipsite de vointa de a darui ceva celorlalti, si nici in amagirile dorintelor si asteptarilor personale care ne slabesc lumina sufletelor noastre.
“Cuvintul” este unirea celui care-l spune, cu cel care-l aude, cu cel care-l asculta, cu cel care-l intelege si cu cel care-l traieste, toate acestea sunt un singur cuvint… “CUVINTUL”!!!
PDF 
