Atunci cand lansam in premiera – in
SOJUST privind profesia de avocat din 14 septembrie 2006 – sintagma crizei
identitare a profesiei de avocat, marturisesc ca nu asteptam
nicidecum ca grozavia realitatii sa imi confirme atat de curand si atat de
dramatic spusele: “Avocatura romaneasca traverseaza o preocupanta criza
identitara si este inca departe de principiile si valorile europene. Momentul
aderarii la UE ne surprinde intr-o postura deosebit de dificila atat din punct
de vedere moral, cat si din punct de vedere institutional.”
Criza se manifesta deopotriva in
plan moral (I), cat si in plan institutional (II), dar aspectul cel mai important de semnalat este ca ea se datoreaza unor cauze interne (III) si nicidecum externe organizatiilor din care facem parte. Situatia nu este insa fara iesire si ne putem deja gandi la anumite solutii de reformare autentica (IV).
I.
avocaturii. In ciuda ipocriziei principiilor legale dar pe fondul vanitatii
si refuzului liderilor profesiei de a accepta si trata realitatile, avocatura
romaneasca se manifesta predominant amoral. Redau numai cateva din observatiile
mele mai vechi.
Nevoiti sa faca constant
compromisuri, tinerii avocati devin treptat copii fidele ale celor de la
care au invatat meserie si chiar se mandresc ipocrit cu unele
pseudo-performante profesionale. Ei au aflat chiar de la maestri cum te poti
imbogati practicand cu tupeu traficul de influenta pe langa magistrati
neprincipiali, grefieri iresponsabili, sau functionari slabi de inger. Ei stiu
cum pot evita fiscalizarea veniturilor, amenintand clientul ca emiterea unor
documente contabile presupune majorarea onorariilor cu costul inerent al
taxelor datorate la fisc si al contributiilor datorate la Casa de asigurari a
avocatilor, totul pentru a-l determina sa renunte sa mai ceara factura fiscala
si chitanta pentru sumele achitate. Intr-o estimare optimista cel putin 20%
(“numai” vreo 2000) dintre avocatii activi, membri ai baroului Bucuresti si
cotizanti ai Filialei Bucuresti a Casei de Asigurari a Avocatilor, nu sunt si
onesti contribuabili la Fisc. Avem indicii ca nu sunt nici macar inregistrati
in evidentele ANAF si nimeni nu a avut curiozitatea sau autoritatea fara de
prihana sa compare (prin intermediul codurilor numerice personale) evidentele
avocatilor cotizanti ai CAA cu contribuabilii persoane fizice autorizate
evidentiati bazele de date ANAF Bucuresti. Surprizele ar putea intrece orice
asteptari, insa nu se doreste redarea demnitatii si epurarea profesiei de
membrii sai indecisi, intrucat aceasta vulnerabilitate permite controlul
efectiv al unei valoroase mase de manevra cu ocazia alegerilor si a altor
decizii ce trebuie luate in adunarile generale ordinare si extraordinare ale
profesiei. Cum respectivii avocati stiu bine ca si altii stiu sau practica
toate aceste trucuri, ei se simt vulnerabili fata de colegii avocati, de
institutiile profesiei si de autoritatile fiscale, care detin in mod prezumtiv
parghiile legale pentru a-i trage la raspundere dar omit sistematic sa o faca.
Ei prefera sa nu se implice in nici un fel in viata profesiei, aplica legea
tacerii cu privire la ceea ce stiu despre ei insisi si despre altii si nu cer
decat sa fie lasati in pace. Si chiar sunt lasati in pace, insa indiferenta lor
vinovata constituie o tara ce nu permite profesiei in ansamblu sa evolueze
demn.
II.
institutionala. Barourile de avocati reprezinta structuri corporative
sui-generis, lipsite de reguli clare de functionare, conduse pe principii de
casta, care ignora aproape cu desavarsire
corporatiste.
Eforturile doctrinare recente de
legitimare a structurilor profesionale precum studiul profesorului Corneliu
Liviu Popescu intitulat
CONTINUITATEA SI UNICITATEA ORDINULUI PROFESIONAL AL AVOCATILOR DIN ROMANIA
dau cel mult o replica sobra structurilor ilegale, caracterizate de un mimetism
ridicol, dar in buna masura si ironic, ale “avocaturii alternative” propuse de
Pompiliu Bota, insa nu aduc nici un fel de remedii precaritatii institutionale
a barourilor traditionale.
Nu este de
mirare ca un astfel de studiu (solicitat expres de UNBR Facultatii de Drept din
Bucuresti care a girat elaborarea sa, aprobandu-l in Consiliul Facultatii din
13 septembrie 2006), identifica numai cauze externe pentru criza
identitara a avocaturii. Astfel, pentru a concluziona vindicativ ca “toate
argumentele normative, jurisprudentiale
si doctrinale demonstreaza indubitabil
legalitatea, unicitatea si continuitatea juridica a structurilor ordinului profesional al avocatilor din
Romania si caracterul uzurpator al structurilor avocatiale paralele si al
membrilor acestora”, studiul amintit plaseaza raspunderea
juridica pentru violarea monopolului legal al membrilor ordinului profesional al
avocatilor de exercitare a profesiei de avocat exclusiv asupra unor factori
si actori externi, numai asupra structurilor traditionale insesi nu!
Vinovatii de criza sunt:
1)
persoanele care, membre ale acestor auto-intitulate “barouri” si
“Uniunea Nationala a Barourilor din Romania”, structuri ilegale, au
uzurpat calitatea si titlul de avocat si desfasoara activitati avocatiale,
2)
judecatorii care au pronuntat incheierile prin care au dobandit personalitate
juridica cele trei entitati
avand in obiectul lor de activitate infiintarea de barouri.
3)
judecatorii, procurorii si ofiterii de politie judiciara
uzurpa calitatea si
titlul profesional de avocat sa desfasoare
in mod vadit ilegal activitati avocatiale, fie exprima
Replica
academica este nu numai partinitoare (Corneliu Liviu Popescu este si avocat in
Baroul Bucuresti) dar si disproportionata fata de neinsemnatatea (altfel decat
mediatica in termeni de PR), a avocaturii clandestine “organizate” de Bota,
care nimic nu isi doreste mai mult decat sa beneficieze de publicitate.
Nu am facut
un secret din convingerea mea ca barourile alternative sunt mai degraba o
serioasa provocare ontologica la adresa barourilor traditionale, si mai putin
un fenomen social grav prin amploare si consecinte.
Adevaratele cauze ale crizei identitare. Acestea sunt interne pot fi gasite in chiar precaritatea institutionala
a structurilor avocaturii traditionale.
Nici legea
nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat si nici Statutul
profesiei de avocat din 25.09.2004 nu pot servi drept acte corporative
complete si satisfacatoare pentru constituirea si functionarea barourilor
teritoriale si nici macar pentru UNBR.
Este de
neconceput ca persoane juridice de drept privat si de interes public precum
barourile sa nu dispuna de acte statutare proprii care sa le fixeze expres
macar elementele de identificare ce caracterizeaza orice persoane juridice: numele
si sediul. De pilda, adresele de sediu ale nici unui barou din Romania,
dar nici adresa de sediu a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, nu reies
fara echivoc din nici un document statutar public! Cu o astfel de dilema simpla
nu se confrunta nici un SRL din Romania si nici macar vreo asociatie de
proprietari constituita potrivit legii.
Cu atat mai
putin, acte normative de prim rang (legea 51/1995 este chiar lege organica!) nu
pot reglementa in detaliu functionarea corporatista a barourilor. Dupa esecul
constituirii cvorumului de sedinta de 50%+1 in adunarea electiva a Baroului
Bucuresti in doua randuri, la 31.03.2007 si la 16.04.2007, este de-a dreptul
penibil sa fim nevoiti sa apelam atat la Congresul Avocatilor (pentru
modificarea Statutului profesiei) cat si la Parlamentul Romaniei (pentru
modificarea legii organice) insa nu pentru a reglementa exercitiul si
organizarea de ansamblu a profesiei de avocat, ci pentru a modifica
niste reguli interne de vot care au devenit inaplicabile in Capitala, insa
nu si in barourile din provincie!
Privind in
trecut, trebuie sa recunoastem ca baricadele instituite impotriva proliferarii
structurilor avocaturii alternative prin modificarile aduse Legii 51/1995 prin
Legea 255/2004 s-au dovedit a fi o optiune nu numai ineficace, dar si
nefericita din punct de vedere logic. Prin modificarea adusa art. 1 alin. 3 din
Lege s-a prevazut: “Constituirea si functionarea de barouri in afara
U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire si de inregistrare ale acestora
sunt nule de drept.” Rationamentul introdus in lege urmeaza o logica
inversata, un fel de a pune caruta inaintea cailor. Se pare ca nu a observat
nimeni ca UNBR nu poate constitui sursa de legitimitate a barourilor pentru
simplul motiv ca barourile formeaza Uniunea si nu invers.
In aceeasi
ordine de idei, ar mai trebui remarcat ca nimeni nu si-a dat osteneala sa
califice de o maniera lipsita de echivoc regimul juridic aplicabil Barourilor
(in acceptiunea Legii 51 art. 48.2 – organizatii cu personalitate juridica,
patrimoniu si buget propriu). La atata autonomie conferita prin chiar legea
de organizare a profesiei, oare cat mai lipsea pentru ca structurile asociative
numite barouri sa isi castige dreptul de a se autoguverna corporatist dupa
regulile si principiile cunoscute in materie societara, pe baza unor statute
proprii, pe care la nevoie si le-ar putea singure modifica si adapta in
anumite conditii.
Spre
deosebire de cadrul corporatist precar instituit prin Legea 51 si prin Statutul
profesiei, si distinct de problema organizarii de ansamblu a profesiei si a
fixarii reperelor deontologice, statutele barourilor ar putea reglementa in
detaliu:
drepturile si tratamentul echitabil al membrilor,
rolul si raspunderea organelor executive, modalitatile specifice
de angajare a raspunderii individuale si solidare a persoanelor cu atribute de
conducere
integritatea si etica manageriala, caile specifice de regres
intern sau judiciar impotriva deciziilor prejudiciabile ale consiliului si ale
hotararilor adunarilor generale, precum si contenciosul electoral
transparenta decizionala si independenta controlului intern, modalitatile
de prezentare, dezbatere si aprobare a rapoartelor anuale, normele de
fundamentare si aprobare a bugetelor de venituri si cheltuieli, inclusiv
incidenta sau nu a auditului financiar, dupa caz si dupa nevoile specifice
fiecarui barou
organigrama de baza si remunerarea functiilor,
managementul riscului si regulile prudentiale,
modalitatile de convocare a adunarilor generale, si de diseminare
a materialelor si informatiilor necesare pentru exprimarea unui vot avizat,
formele de depunere, prezentare si contestare ale candidaturilor
in adunarile elective, intrucat nu este normal ca
desfasurarea adunarii generale elective prevazut de art. 68 alin 5 din
Statutul profesiei sa fie adoptat de un Consiliu, de obicei interesat sa
participe in alegeri, si asta, de fiecare data altfel, pentru fiecare sesiune
de alegeri in parte, cu un continut variabil si incomplet,
conditiile specifice de cvorum si reconvocare a adunarilor, precum
si situatiile de interimat in circumstante exceptionale,
modalitatile specifice de vot (electronic?) inclusiv cu privire
la alegerea organelor de conducere si a delegatilor la Congres (prin delegare?,
vot uninominal? pe liste? incremental? negativ? pe tururi?), precum si modalitatile
de scrutin referendar,
limitele de competenta decizionala ale Consiliului baroului in
raport de adunarile generale,
delimitarea clara a sferei contenciosului administrativ de
contenciosul civil in privinta actelor institutionale dupa cum acestea vizeaza
un interes public sau unul privat asociativ, etc.
Observati ca
atunci cand o organizatie precum Baroul Bucuresti se blocheaza din punct de
vedere institutional, nici o alta autoritate publica nu are prerogative sa
intervina interimar si salvator, in nici un caz Ministerul Justitiei, atat de
intens petitionat sa intervina in locul instantelor judiciare in problema descurajarii
avocaturii clandestine.
De altfel,
barourile administreaza si utilizeaza resurse financiare publice (in
sens larg, atat bani publici pentru plata asistentei juridice din oficiu, cat si
bani colectati cu titlu de taxe si contributii ale membrilor) fara ca vreo
autoritate publica de control sa poata interveni util ca in cazul altor
entitati. Este putin probabil ca Curtea de Conturi sa fie interesata in executia
bugetara a barourilor si este de-a dreptul de neconceput ca Garda Financiara sa
verifice regularitatea contabila a conturilor unei asociatii cu scop
nelucrativ. Atunci cand singurul organ de resort intern, comisia de cenzori, este
fie slab pregatit, fie lipsit de initiativa si de autoritate, nimeni si nimic
nu va verifica si raporta membrilor baroului neregularitatile executivului. Prin
analogie, lucrurile stau in mod similar insa cu potential exploziv inzecit in
cazul Casei Nationale de Asigurari a Avocatilor si a filialelor din subordine.
Tabloul
avocatilor in reglementarea actuala nu este acel document public de
referinta care sa confere legitimitate avocatilor cu drept de practica fata
de autoritati si societate in ansamblul ei. In reglementarea legii 51/1995 tabloul
avocatilor este un document intern al barourilor, tinut si operat de
“Barou” (art. 23) pe raspunderea colectiva a Consiliului (art. 53). Dupa 1989,
barourile s-au dorit complet emancipate de sub orice forma de tutela a oricaror
autoritati publice, si au refuzat categoric sa se intituleze Baroul de pe
langa Tribunalul… creand astfel premisele aparitiei barourilor
alternative si chiar a uniunii nationale a barourilor (Uniunea personala Bota).
Acestea din
urma sunt entitati cu legitimitate si existenta cel putin discutabila, insa nu
cu totul de neconceput, atata vreme cat si acestea se conformeaza cel putin aparent
legii de organizare a profesiei comunicand la inceput de an instantelor
judecatoresti, organelor de urmarire penala si autoritatilor administrative locale,
tabloul anual al avocatilor (alternativi). Acest document intern si
public, nu este insa este si de ordine publica! Cu totul altfel ar fi stat
lucrurile daca Tabloul Avocatilor ar fi fost plasat sub autoritatea Tribunalelor
sau a Curtilor de Apel, cum de pilda stau lucrurile in Franta, unde barourile
functioneaza bine-mersi autonom si liberal dar pe langa tribunalele de mare
instanta, iar activitatile lor de interes public (inclusiv accesul in
profesie, incompatibilitatile si regulile deontologice) sunt reglementate in
detaliu prin decrete ale Consiliului de Stat francez. Bineinteles ca in Franta
nu sunt posibile doua tablouri ale avocatilor in una si aceeasi jurisdictie si
nici avocatura alternativa nu este de conceput. Dar tot in Franta
71-1130 din 31.12.1971 modificata lasa organizarea corporativa a barourilor
de avocati la latitudinea barourilor insesi care dispun de “personalitate
civila” (articolul 21 din Lege) – adica pot detine, cumpara si vinde,
dobandind venituri si dispunand de drepturi si proprietati (similar
asociatiilor si fundatiilor), si numai Consiliului National al Barourilor ii
este recunoscuta personalitatea juridica de utilitate publica (art. 22)
subsumata misiunii de unificare a regulilor si uzantelor profesiei de avocat.
IV.
esecul lamentabil al tinerii adunarii generale anuale si elective a Baroului
Bucuresti de anul acesta din cauza neintrunirii cvorumului legal se vorbeste
tot mai insistent despre modificarea Legii 51/1995.
Ideea in
sine nu poate fi una rea si cu siguranta este mult mai fezabila decat
unificate pe baza
Baroului Bucuresti. Consensul insistent prezumat de decanul Iordanescu
asupra acestei propuneri imature a fost categoric infirmat atat de alte
profesii juridice, cat si de membrii Baroului Bucuresti care dau dovada de o
maxima indiferenta fata de orice initiative si activitati ale organizatiei din
care fac parte.
cum am aratat, problemele Baroului Bucuresti sunt in special de ordin
corporativ si trebuie clar disociate de problemele si frustrarile generale si
perene ale profesiei de avocat in raport de autoritatile publice sau de alte
profesii juridice.
In
conditiile in care independenta de care se bucura organizatiile de avocati din
Romania prin reglementarea Legii 51/1995 este incomparabil mai mare decat a
oricaror alte profesii liberale din Romania sau din alte tari, este cu atat mai
important ca Barourile sa functioneze democratic si sa fie demn, legitim si
credibil reprezentate de organele proprii de conducere.
Legea
51/1995 privind profesia de avocat ar trebui nu sa fie pur si simplu modificata
in privinta cerintelor de cvorum pentru adunarile generale (este cu totul
absurd ca Parlamentul sa intervina pe calea unui act normativ doar pentru a
rezolva dilema unei organizatii de aproape 8000 de membri din Bucuresti) ci
in sensul legiferarii posibilitatii si chiar a obligatiei barourilor de a
adopta, in anumite conditii, Statute proprii care sa le reglementeze
activitatea corporativa pe baza principiilor cunoscute de
In masura in
care Statutele barourilor vor fi rodul unor autentice dezbateri, sunt convins ca
barurile vor deveni exact organizatiile pe care le meritam, cu nimic mai bune
sau mai rele decat noi insine.
PDF 
