Prin Revolutia din 22 decembrie 1989 poporul roman s-a eliberat de marele lui sef. Pana la acea data societatea era plina de sefi, unii mai mari, altii mai mici. Nu conta anvergura, nu conta sfera competentelor. Importanta era titulatura. Iar sefi erau mai peste tot. Sefia era telul suprem. Important era sa fii la un moment dat, sa ajungi candva SEF.
Dupa 1989, societatea (cu de la sine vointa, de buna voie sau de rusinea occidentului) se zbate sa scape de sefi. Competentele, atributiile acestora sunt incorsetate in legi, dispozitii clare. Cu toate acestea: rezultate palide. Dovada: vorbim si dupa 18 ani despre aceasta categorie a semenilor nostri. Nu reusim sa ne desprindem de aceasta molima.
Pe de o parte pentru ca multi au ramas tanjind la sefia neobtinuta inca, iar pe de alta parte pentru ca multi au ramas tributari argumentului autoritatii, cultului personalitatii (sefului).
Privind cand de o parte cand de cealalata nu prea stii pe cine sa compatimesti: pe cei care sunt sclavii functiei, sefiei ori pe cei care sunt sclavii sefului? Realitatea este ca nu ar trebui compatimiti niciunii. Fiecare isi merita destinul pentru care opteaza, constient sau inconstient. Isi vor juca fiecare, pana la final, succesiv, cu alternanta, cand rolul de victima, cand pe cel de calau.
Daca nu am trai intr-o colectivitate, mi-ar fi realmente indiferenti. Atat cei care cauta cu indarjire sa imi fie sefi, cat si cei care tanjesc nesatisfacuti dupa un sef.
Insa ne-a fost dat sa ne intalnim la un moment dat in aceasta viata, in aceasta lume, s-a intamplat sa traim alaturi, in niste vremuri cand sefia nu mai e la moda.
Se face sa intalnesc inca oameni care vor cu tot dinadinsul sa fie sefii mei si ai altora. Se intampla sa am colegi, la fel de tineri, care cauta sa-si linguseasca in orice moment seful. Toate acestea acum, in 2008, dupa marea eliberare de sub dictatura sefiei, in momente in care sefia a fost incatusata in zalele legii, in clipe in care individului i s-a deschis larg scena libertatii.
Or, tocmai acest lucru este de neexplicat, de nesuportat, de neingaduit: Dragii mei colegi, de ce va mai doriti sefi? De ce vi-i cresteti si hraniti la piept? De ce nu va place libertatea? E grea, e drept. Stiu. Dar nici nu stiti cat e de frumoasa, cate satisfactii va ofera!
Dincolo de optiunea in plan individual, dragii mei, nu uitati, ati jurat ca veti respecta legile tarii! Sunteti obligati sa promovati suprematia legii! V-ati inhamat la o gingasa sarcina sociala: aceea de a aplica legea. Or, va puteti raspunde, voua, celor care stati ascunsi in voi, mici, tematori: cum veti putea face ca legea sa fie aplicata pentru altii, atunci cand nu aveti taria sa va luptati pentru aplicarea legii in cazul vostru? Cum promovati suprematia legii in cazul altora, daca permiteti sefului sa calce legea in picioare in detrimentul vostru?
… Nimic nu e mai trist decat sa vezi tineri tematori. Nimic nu e mai trist decat sa traiesti printre cei care, cu legea in mana, se tem de altceva/altcineva decat de lege.
Dragii mei, fiti liberi! Nu va legati singuri! Dragii mei, aparati-va drepturile! Caci voi sunteti cel mai in masura sa faceti asta! Promovati legea chiar si in detrimentul sefului! Caci v-ati asumat aceasta nobila obligatie! Fiti propriul vostru stapan! Daca simtiti nevoia sa plecati capul, faceti acest lucru doar in fata legii! Dragii mei, traiti vremuri in care nu aveti sefi. Aveti presedinti, decani, maestri, directori. Iar atributiile acestora sunt strict determinate de lege. Dar nu aveti sefi! Nu aveti nevoie de sefi! Deci, va implor, nu cersiti SEFI!
PDF 
Achiesez la gandurile numitei Rastoca Gabriela..fara dubiu..intotdeauna este nevoie de o ierarhie..altfel ce s-ar alege de societate..de activitatile care au nevoie de coordonare…poate sunt domenii unde se simte diferenta, unde te simti mai incorsetat…dar acel domeniu este coordonat de niste reguli clare..de la care abaterea este sanctionata strict..dar personal alegi acel domeniu..nimeni nu te obliga sa o iei intr-o anumita directie… Sunt liber…ma simt liber…si nimeni niciodata nu-mi va dicta ce sa fac…totul depinde si de alegerile personale…dar cuvantul de ordine intr-o relatie de orice tip…este "respectul"..o notiune prea putin cunoscuta se pare in zilele noastre..respectul pentru semeni..pentru..coordonatori…..dar si pentru cei mai mici…Iar de cersit…declar sus si tare..niciodata nu voi cersi mila altora…sefi..cu atat mai putin…dar de indrumare vom avea nevoie toata viata….iar coordonatorii…ai poti considera foarte simplu..PRIETENI
E drept ca sefia nu este "compatibila" cu profesia de magistrat, ori cu alte profesii care se pot exercita in mod liber, fara consecinte "de grup" ale activitatii desfasurate. Dar, atunci cand o colectivitate activeaza avand un obiectiv comun, este necesar ca cineva sa conduca activitatea. A fi sef nu inseamna doar emite "porunci", ci si a coordona o activitate, a o dirija in scopul realizarii obiectivului propus! Cred ca trebuie mai intai sa definim in mod clar conceptul de sef, si apoi sa-l refuzam categoric. Nu am fost niciodata sef si nici nu-mi doresc, nu voi fi NICIODATA nostalgica dupa vremurile comuniste, dar intro societate (la nivel micro sau macro) este necesara o ierarhie. Lipsa unei ierarhii inseamna haos. Nu stiu daca ar exista ceva mai periculos pentru omenire decat un haos general!
ESTE CAT SE POATE DE REAL SI DE ADEVARAT. MATERIALUL ESTE EXTREM DE BUN. PUNE O PROBLEMA CARE EXISTA, ESTE DE ACTUALITATE. IN CONCLUZIE, AVEM SEFII PE CARE II MERITAM .
nu avem nevoie de sefii pe care i-ati descris. dar avem nevoie de oameni care sa ne inspire, sa planifice, sa negocieze in numele nostru, sa actioneze in numele valorilor comune.avem nevoie de lideri, dincolo de ceea ce facem bine fiecare din noi.