DOMNULE PRIM-MINISTRU,

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2.12.2004 a contenciosului administrativ, publicata in M. Of. nr. 1.154/7.12.2004,
art. 3 si urm. din O.G. nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, publicata in M.Of. nr. 84 din 01 februarie 2002
si in temeiul dispozitiilor cuprinse in art. 51 alin. 4 coroborate cu cele inscrise in art. 52 alin. 1 din Constitutia Romaniei din 31.10.2003, publicata in M.Of., Partea I nr. 767 din 31.10.2003 si intrata in vigoare la aceeasi data, 

 Subsemnatul Lucian-Cosmin Manoloiu, domiciliat in Mun. Slatina, …, jud. Olt, formulez:

impotriva ORDONANTEI DE URGENTA Nr. 75
din 11 iunie 2008 privind stabilirea de masuri pentru solutionarea unor aspecte financiare in sistemul justitiei, publicata in Monitorul Oficial nr. 462 din 20 iunie 2008, pe motive de nelegalitate si netemeinicie,

in aplicarea dispoz. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2.12.2004 a contenciosului administrativ, considerandu-ma vatamat intr-un drept al meu, recunoscut de lege, prin care solicit reexaminarea actului normativ reprezentat de ordonanta susmentionata, intrucat a fost emisa cu exces de putere, in conditiile stipulate de art. 2 alin. (1) lit. m). din Legea nr. 554/2.12.2004, si anularea partiala a acestuia, respectiv a art. III si V in totalitate.

Mentionez ca actionez in calitate de persoana vatamata, titulara a unor drepturi subiective si interese legitime private vatamate prin actul normativ contestat, intrucat activez in sistemul juridic roman, avand functia de grefier in cadrul Judecatoriei Slatina, judetul Olt, iar prin ordonanta atacata mi-au fost restranse ilegal drepturile castigate in mod definitiv si irevocabil prin hotarari judecatoresti privind depturi banesti.

Motivele de fapt si de drept care m-au determinat sa formulez prezenta plangere prealabila in contencios administrativ sunt urmatoarele:

1). In fapt, Guvernul Romaniei, prin Ordonanta de urgenta nr. 75 din 11 iunie 2008 privind stabilirea de masuri pentru solutionarea unor aspecte financiare in sistemul justitiei, a stabilit ca plata sumelor prevazute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sistemul justitiei, se va realiza, esalonat, in termen de 18 luni de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, iar ca si modalitate de esalonare s-a precizat ca urmeaza ca prin ordin comun al ministrului justitiei, ministrului economiei si finantelor, presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie si al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sa se indice si fixeze acest aspect, ordin ce trebuie emis in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, ce urmeaza a fi comunicat executorilor judecatoresti, precum si trezoreriei ori institutiei bancare unde debitorii au deschise conturi.

2). Totodata, prin acelasi act normativ, s-a modificat procedura de judecata a cererilor avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale, in sensul ca aceste cereri formulate de personalul salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 45/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si potrivit Ordonantei Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, precum si din cadrul altor unitati din sistemul justitiei, aprobata cu modificari prin Legea nr. 247/2007, cu modificarile ulterioare, vor fi solutionate, in prima instanta, de curtile de apel, urmand ca recursul impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de curtile de apel sa fie judecate de Inalta Curte de Casatie si Justitie. In legatura cu acest aspect s-a prevazut principiul aplicarii imediate a legii noi, chiar si proceselor incepute sub imperiul celei vechi.

3). Prin art. V al OUG nr. 75/2008 s-a modificat Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, in sensul ca dupa alineatul (2) al articolului 19 s-a introdus un nou alineat, alineatul (3), care atesta ca sesizarile avand ca obiect masurile legislative adoptate in contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intra in competenta de solutionare a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.

4). In final, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, a suferit modificari in partea referitoare la impartirea sumelor rezultate din colectarea taxelor judiciare si de timbru aferente cererilor ce se poarta pe rolul instantelor jusdecatoresti.

In drept, Guvernul Romaniei si-a intemeiat justetea actului normativ pe dispoz. inscrise in art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata potrivit carora Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora.
 
Fata de acestea, in conditiile date de Legea contenciosului administrativ, inteleg sa va solicit sa reexaminati actul normativ edicat cu incalcarea legii si a principiilor elementare de drept national si international, in opinia subsemnatului, astfel incat va cer sa revocati in parte Ordonanta de urgenta in privinta anularii totale si absolute a pct. 1). si 3). din prezenta plangere, cu mentinerea celorlalte puncte, care prezinta un caracter subsidiar fata de primele, 

Referitor la esalonarea platii sumelor prevazute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a ordonantei de urgenta contestate, avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sistemul justitiei, arat ca statul in conditiile date se face vinovat de nerespectarea hotararilor judecatoresti, care, in urma ramanerii irevocabile, ori chiar si numai in stadiul de definitive, in materia suspusa discutiei, sunt executorii de drept, avand o importanta impresionanta pentru reclamanti, intrucat este vorba de drepturi salariale, ce reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, si care, asa cum se stie deja, trebuie platite inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorilor, in conformitate cu dispoz. art. 156 din Codul muncii, iar la stabilirea si la acordarea salariului acelasi cod stipuleaza in mod imperativ ca este interzisa orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala (alin. (3) al art. 154).

Or, in raport de cele statuate prin art. III alin. (1) din OUG nr. 75/2008, plata drepturilor salariale restante se prelungeste in mod nejustificat, iar motivatia data de Guvern in privinta acestui aspect nu are o justificare rezonabila (fiind in contradictie si cu preambulul acesteia), nefiind necesara in corelatie cu mijloacele folosite si scopul urmarit de legiuitor, in considerarea si interpretarea jurisprudentei CEDO in aceasta privinta. 

Curtea a reamintit in cauza Ruianu impotriva Romaniei din 17.06.2003 ca dreptul la justitie garantat de articolul 6 protejeaza in egala masura si punerea in executare a hotararilor judecatoresti definitive si obligatorii, care, intr-un stat care respecta preeminenta dreptului, nu pot ramane fara efect in defavoarea uneia din parti. Prin urmare, executarea unei hotarari judecatoresti nu poate fi impiedicata, anulata sau amanata pe o perioada lunga de timp (a se vedea hotararile Burdov impotriva Rusiei, cererea nr. 59498/00, alin. 34, din 7 mai 2002, nepublicata; Immobiliare Saffi impotriva Italiei sus-mentionat, alin. 63 si 66, si Hornsby impotriva Greciei din 19 martie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, p. 510 – 511, alin. 40) si ca este responsabilitatea fiecarui Stat contractant sa creeze un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligatiilor pozitive care ii revin. Sarcina Curtii este numai aceea de a examina daca, in speta, masurile luate de autoritatile romanesti au fost adecvate si suficiente (a se vedea, mutatis mutandis, hotararea C.E.D.O. in cauza Ignaccolo-Zenide impotriva Romaniei, alin. 108, cererea nr. 31679/96, 2000-I).

Astfel, doresc sa atrag atentia asupra faptului ca accesul liber la justitie este consacrat, ca drept cetatenesc fundamental, atat prin art. 6 pct. 1 din Conventie, cat si prin art. 21 din Constitutia Romaniei, prin art. 10 din Declaratia universala a drepturilor omului, precum si prin art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, iar in Constitutie, accesul liber la justitie este conceput ca drept al oricarei persoane de a se putea adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, garantandu-se ca exercitarea acestui drept nu poate fi ingradita prin nicio lege, iar ca mijloace procedurale concrete de care pot uza cetatenii pentru a accede la justitie Codul de procedura civila prevede cererea de chemare in judecata si caile ordinare si extraordinare de atac impotriva hotararilor judecatoresti, caile procedurale mentionate asigurand persoanelor interesate accesul la o instanta de judecata, careia, prin lege, i s-a stabilit competenta de a hotari in materie civila, partea penala nefiind concludenta in speta de fata momentan.  

Deci, modalitatea de reglementare a dreptului de acces la justitie este in concordanta cu abordarea europeana a aceluiasi concept, caci, in acceptiunea Conventiei, exercitarea dreptului de acces la justitie presupune tocmai asigurarea accesului oricarei persoane la un tribunal instituit de lege, adica garantarea unei proceduri judiciare in fata careia sa se poata realiza, efectiv, acest drept, iar in ceea ce priveste mijloacele concrete de asigurare a accesului liber la justitie, acestea sunt lasate de Conventie la latitudinea statelor care au ratificat-o, devreme ce prin art. 6 pct. 1 nu s-au prevazut expres alte asemenea mijloace.

Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, desi garanteaza, in principal, drepturi materiale, contine si cateva garantii de natura procedurala menite sa confere eficienta celor din prima categorie. Articolul 6 este o astfel de dispozitie, rolul sau fiind, in principal, de a arata cum trebuie sa se desfasoare un proces in cazul contestatiilor ce poarta asupra drepturilor cu caracter civil sau al acuzatiilor in materie penala. Curtea EDO, in hotararea Golder c. Marea Britanie, a mentionat urmatoarele:

“Daca acest text ar fi interpretat ca vizand doar derularea unei proceduri aflate deja in curs in fata unei instante, un stat parte ar putea, fara sa-l incalce, sa suprime jurisdictiile sau sa sustraga din competenta lor solutionarea anumitor categorii de contestatii cu caracter civil pentru a le incredinta unor organe dependente de guvern. Astfel de ipoteze, ce nu pot fi disociate de riscul arbitrarului, ar produce consecinte grave, contrare principiilor amintite si pe care Curtea este obligata sa le ia in considerare (hotararea Lawless din 1 iuie 1961, seria A nr. 11, pag. 14, ultimul alineat).

In opinia Curtii nu este de conceput ca articolul 6 paragraf 1 sa descrie in detaliu garantiile procedurale acordate partilor intr-o actiune civila in curs si sa nu protejeze singurul lucru care in realitate permite sa beneficiezi de aceste garantii: accesul la judecator. Echitate, publicitate si celeritate ale procesului nu prezinta nici un interes in absenta procesului.” 

In cauza Airey, Curtea a aratat ca dreptul fiecarei persoane de a avea acces la justitie se completeaza cu obligatia statului de a facilita accesul, astfel incat pentru respectarea acestei exigente nu este suficienta obligatia negativa de a nu impiedica in niciun fel accesul la o instanta, ci, uneori, statele sunt obligate sa asigure adevarate drepturi sociale si economice.

Intrucat Conventia tinde sa protejeze drepturi reale si efective, statul are o obligatie de rezultat de a asigura un acces efectiv la instanta, iar in indeplinirea acestei obligatii, statul este liber sa aleaga mijloacele, atata timp cat rezultatul final, accesul efectiv la o instanta, este asigurat. Or, in raport de situatia nou-creata prin adoptarea actului normativ atacat, a fost incalcat acest principiu fundamental, intrucat continutul art. 6 din CEDO a fost golit de continutul sau, nemaifiind unul efectiv, ci doar iluzoriu, intrucat statul a pus mai presus de siguranta cetateanului sau interesele nationale, care nu au o justificare rezonabila, asa cum se prezinta din motivatia Guvernului, intrucat nu este vorba de conditii care sa se plieze pe cele stipulate in art. 53 din Constitutie, privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, care poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Totodata, restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii. 

Faza de executare a unei hotarari judecatoresti face parte din procesul civil, in sensul articolului 6 paragraf 1 din Conventie. Prin urmare, neexecutarea (Curtea EDO, Hornsby c. Grecia, din 19 martie 1997, Rec. 1997 –II, nr. 33, p. 512, par. 45; Curtea EDO, Burdov c. Russie, hotarare din 7 mai 2002 ; Curte EDO, Ruianu c. Romaniei,hotarare din 17 iunie 2003; Curte EDO, Sabin Popescu c. Romaniei,hotarare din 2 martie 2004) sau executarea cu intarziere (Curtea EDO, Immobiliare Saffi c. Italiei, din 28 iulie 1999) a unei hotarari judecatoresti poate, in mod indirect, sa duca la lasarea fara continut a dreptului de acces la un tribunal. 

Ingerinte ale puterii executive – prin nepunerea la dispozitia partii a fortei publice (Curtea EDO, Immobiliare Saffi c. Italiei, din 28 iulie 1999) – ale puterii legislative – prin adoptarea unei legi prin care se anuleaza sau se lasa fara efect o intreaga procedura judiciara (Curtea EDO, Rafinariile grecesti, Stran si Stratis Andreadis c. Greciei, hotarare din 9 decembrie 1994) – sau chiar ale puterii judecatoresti – prin admiterea unei cai extraordinare de atac avand ca efect anularea unei intregi proceduri judiciare finalizate cu pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive si care eventual a si fost pusa in executare, au condus al constatarea de catre Curte a incalcarii dreptului de acces la o instanta. Acest principiu nu se opune existentei procedurilor extraordinare, insa necesitatea respectarii principiului sigurantei circuitului civil – care este unul din aspectele esentiale ale principiului preeminentei dreptului intr-o societate democratica – cere ca folosirea acestora in materie civila sa imbrace un caracter exceptional in ceea ce priveste termenul in care pot fi promovate, motivele de admisibilitate cat si partile care au dreptul la actiune.

Termenul in care instanta solutioneaza cererea cu care este sesizata intra in discutie prin prisma dreptului de acces la justitie. Daca simple depasiri ale termenelor legale de solutionare nu reprezinta incalcari ale accesului la judecator (Curtea EDO, Messina c. Italie (no 2), plangerea nr. 25498/94, par. 84-97, CEDH 2000-X), totusi, in masura in care solutionarea cererii in afara termenului legal prevazut lipseste de interes cererea, o astfel de depasire va fi considerata ca un obstacol de fapt in calea accesului la justitie de natura sa atraga constatarea incalcarii articolului 6 din Conventie (Curtea EDO, Ganci c. Italiei, din 30 octombrie 2003).

In privinta limitarilor admise ale dreptului de acces la justitie, in hotararea Golder c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca “pot fi aduse restrictii exercitiului acestui drept intrucat dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor.” (Curtea EDO, Golder c. Marii Britanii, din 21 februarie 1975, seria A nr. 18, p. 19, par. 38), limitarile astfel aduse trebuind sa respecte principiile ce reies din jusriprudenta Curtii, respectiv ele trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa nu afecteze substanta insasi a dreptului. De asemenea, este necesara asigurarea unui raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele alese.

Un exemplu de limitare a drepturilor recunoscute de Conventie admisa de Curte, pentru motive de securitate nationala, il reprezinta cauza Klass c. Germania (Curtea EDO, Klass c. Germaniei, din 22 septembrie 1993, seria A nr. 269). Motive de securitate nationala au fost invocate si in cauza Tinnelly & Sons Ltd si altii si McElduff si altii c. Marii Britanii (Curtea EDO, Tinnelly & Sons Ltd si altii si McElduff si altii c. Marii-Britanii, din 10 iulie 1998, Recueil 1998-IV, vol. 79). Curtea a decis ca nu a fost asigurat un raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit – protejarea securitatii nationale – si ingerinta in dreptul de acces la o instanta.

Asa incat in cazul de fata aceste limitari nu se pot produce decat in situatia in care aceasta restrangere este exercitata cu exces de putere si in chip abuziv, motiv pentru care va solicit sa anulati prevederea de la art. III al ordonantei sus-mentionate, intrucat aceasta nu este legala, fiind, totodata, si neconstitutionala, fiind data cu incalcarea dispoz. art. 16 din Constitutie, intrucat creeaza discriminare intre cetatean si statul Roman, dand posibilitatea organelor administrative ale statului sa prelungeasca in mod nejustificat executarea titlurilor executorii detinute de personalul ce activeaza in sistemul juridic.

Referitor la pct. 2 al prezentei plangeri, privind modificarea procedurii de judecata a cererilor avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale nu pot decat sa subliniez jurisprudenta Curtii EDO pe acest aspect care a adoptat o pozitie mai nuantata in problema legilor modificand, in favoarea statului, dispozitii de drept material sau procesual aplicabile in procesele aflate in curs. Curtea s-a aratat dispusa sa accepte astfel de modificari legislative daca sunt indeplinite, in mod cumulativ, mai multe conditii: sa nu existe o hotarare definitiva pronuntata in cauza, modificarea legislativa sa fie inspirata dintr-un motiv imperios de interes general si sa fie mentinut un raport rezonabil de proportionalitate intre interesul general urmarit si restrangerea drepturilor individuale (Curtea EDO, Gorraiz Lizarraga, hotarare din 27 aprilie 2004; Curtea EDO, Zielinski si Pradal, Gonzalez si altii c. Frantei, hotarare de Mare Camera din 28 octombrie 1999; Curtea EDO, National & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society et Yorkshire Building Society c. Marii Britanii, din 23 octombrie 1997; Curtea EDO, Papageorgiou c. Greciei, din 22 octombrie 1997; Curtea EDO, Rafinariile grecesti, Stran si Stratis Andreadis c. Greciei, din 9 decembrie 1994). Normele de procedura pot fi de imediata aplicare (Curtea EDO, Brualla Gomez de la Torre c. Spaniei, hotarare din 19 decembrie 1997). Statul nu poate insa sa amane, pana la adoptarea unei noi legislatii in domeniu, judecarea unor procese introduse impotriva sa si aflate pe rolul instantelor (Curtea EDO, Kutic c. Croatiei, din 21 februarie 2002). Pe acest aspect arat ca las la aprecierea dvs justetea acestei masuri, in raport de atributiile legiuitorului in aceasta privinta reglementate ca atare in art. 126 alin. (2) din Constitutie, conform carora competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege. 
 
Referitor la pct 3) al prezentei plangeri privind modificarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, in sensul ca sesizarile avand ca obiect masurile legislative adoptate in contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intra in competenta de solutionare a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, aceasta masura mi se pare cel putin bizara, intrucat in Romania, stat de drept, democratic si social, demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane reprezinta valori supreme si sunt garantate de lege, iar principiul egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarii sunt garantate in special in exercitarea urmatoarelor drepturi: a) dreptul la un tratament egal in fata instantelor judecatoresti si a oricarui alt organ jurisdictional; b) dreptul la securitatea persoanei si la obtinerea protectiei statului impotriva violentelor sau maltratarilor din partea oricarui individ, grup sau institutie; c) drepturile politice, si anume drepturile electorale, dreptul de a participa la viata publica si de a avea acces la functii si demnitati publice; d) drepturile civile, in special: (i) dreptul la libera circulatie si la alegerea resedintei; (ii) dreptul de a parasi tara si de a se intoarce in tara; (iii) dreptul de a obtine si de a renunta la cetatenia romana; (iv) dreptul de a se casatori si de a-si alege partenerul; (v) dreptul de proprietate; (vi) dreptul la mostenire; (vii) dreptul la libertatea de gandire, constiinta si religie; (viii) dreptul la libertatea de opinie si de exprimare; (ix) dreptul la libertatea de intrunire si de asociere; (x) dreptul de petitionare; e) drepturile economice, sociale si culturale, in special: (i) dreptul la munca, la libera alegere a ocupatiei, la conditii de munca echitabile si satisfacatoare, la protectia impotriva somajului, la un salariu egal pentru munca egala, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare; (ii) dreptul de a infiinta sindicate si de a se afilia unor sindicate; (iii) dreptul la locuinta; (iv) dreptul la sanatate, la ingrijire medicala, la securitate sociala si la servicii sociale; (v) dreptul la educatie si la pregatire profesionala; (vi) dreptul de a lua parte, in conditii de egalitate, la activitati culturale si sportive; f) dreptul de acces la toate locurile si serviciile destinate folosintei publice. 

Exercitarea drepturilor enuntate mai sus priveste persoanele aflate in situatii comparabile, iar orice persoana fizica sau juridica are obligatia sa le respecte.

Prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice.

In conceptia ordonantei susmentionate, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin. (1) al art. 2 din OG nr. 137/2000, fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.

Organismul chemat sa se pronunte la nivel national asupra celor de mai sus este Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, astfel incat apare ca fiind de neinteles care a fost motivatia restrangerii competentei institutiei susmentionate de a se pronunta cu privire la sesizarile avand ca obiect masurile legislative adoptate in contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar. In aceste conditii, interpretand aceasta reglementare per a contrario, rezulta ca sesizarile avand ca obiect masurile legislative adoptate in contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul privat sunt in competenta CNCD-ului, in acest fel creandu-se premisele unei discriminari intre salariatii din sectorul bugetar si cei care activeaza in sistemul privat, discriminare care nu are niciun fundament.

Pentru aceste motive, solicit anularea si a acestui punct al ordonantei de urgenta nr. 75/2008 ca fiind neconstitutional, in contradictie cu egalitatea in fata legii si a autoritatilor publice, fiind discriminatorii prin prevederile, criteriile si practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane.

Fata de dispoz. inscrise in art. 3 din OG nr. 137/2000, dispozitiile prezentei ordonante se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si institutiilor publice cu atributii in ceea ce priveste: a) conditiile de incadrare in munca, criteriile si conditiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfectionare profesionala; b) protectia si securitatea sociala; (…)

Tratarea inegala a indivizilor sau grupurilor in raport cu unele trasaturi categorice cum ar fi apartenenta etnica, rasiala, religioasa sau de clasa este caracteristica ideeii de discriminare. In mod obisnuit, termenul este folosit pentru a descrie actiunea unei majoritati dominante in raport cu o minoritate dominata si implica un prejudiciu adus unei persoane sau unui grup. Organizatia Natiunilor Unite include in discriminare „orice conduita bazata pe distinctia operata in raport cu anumite categorii naturale si sociale si care nu este legata de capacitatile si meritele individuale sau de comportamentul concret al unei persoane." Discriminarea este favorizata de urmatoarele situatii: etnocentrismul, cunoasterea insuficienta a celorlalti, generalizarea propriei experiente de viata (emiterea de judecati privind un intreg grup pornind de la experienta avuta cu un singur membru sau cu putini membri ai acestui grup), selectarea stereotipurilor concordante cu credintele si impresiile anterioare si dezvoltarea de prejudecati privind persoanele cu care se intra in competitie. 

In privinta punctului 4). las la aprecierea dvs sa constatati daca masurile prognozate se vor materializa in plan faptic si vor aduce o imbunatatire a nivelului colectarii taxelor judiciare de timbru si a sistemului de impartire a sumelor colectate catre cei in drept sa le foloseasca.

Pentru toate aspectele ce preced, in temeiul dispozitiilor cuprinse in art. 51 alin. (4) din Constitutia Romaniei republicata in 2003, care dispun ca autoritatile publice au obligatia sa raspunda la petitii in termenele si in conditiile stabilite potrivit legii, si avand in vedere si dispoz. inscrise in art. 4 si 8 alin. (1) din O.G. nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, va rog a-mi comunica un raspuns adecvat, temeinic si motivat la cele solicitate mai sus. 

Data
23.06.2008

DOMNULUI CALIN POPESCU-TARICEANU, 
PRIM-MINISTRU AL GUVERNULUI ROMANIEI