Prezent ieri la Ziua Justitiei, la Hotelul Rex din Mamaia, presedintele Traian Basescu s-a adresat magistratilor:
"Buna ziua!
Incep prin a va spune La multi ani, cu ocazia Zilei Justitiei, dumneavoastra: judecatorilor, procurorilor, avocatilor, executorilor judecatoresti, notarilor. Toti, intr-un fel sau altul, participati la actul de justitie.
Interesanta chestiunea cu "baieti buni si baieti rai". Foarte interesanta, domnule presedinte al Inaltei Curti. Vreau sa stiti ca, dupa parerea mea, "baieti buni si baieti rai", "fete bune si fete rele" sunt peste tot, fie ca discutam de procurori, fie ca discutam de judecatori, cum, in mod egal, oameni de exceptie sunt si printre procurori, si printre judecatori. Marea problema insa este ca, la o zi de sarbatoare, ar fi pacat sa nu ne amintim de cel mai important lucru care se intampla zilele acestea si care a fost extrem de important si este extrem de important pentru Romania si se afla, in mod egal, in mana "baietilor buni si a baietilor rai".
Este vorba de interesul national, domnule presedinte al Inaltei Curti, si acesta ar fi constat, daca reuseam sa-l materalizam, in incetarea monitorizarii Romaniei. Nu as vrea sa va spun ca, de ziua dumneavoastra, puteati sa ne faceti noua, celor 22 de milioane de romani, un cadou foarte frumos: incetarea monitorizarii. Din pacate, rezultatul muncii oamenilor exceptionali din justitie, dar si al "baietilor rai" este ca Romania va continua sa fie monitorizata. Acesta era termenul de monitorizare, la care noi, la semnarea Tratatului de aderare, la Luxemburg, ne-am angajat ca vom remedia deficientele din justitie intr-un an si jumatate. A fost convenit intre Guvernul Romaniei si autoritatile de la Bruxelles. Este adevarat ca efortul principal a fost in mana Justitiei. si va rog sa ma credeti ca am un discurs foarte bine pregatit. Sunt treizeci de jumatati de pagini, care ar fi sunat la fel de frumos ca discursul domnului Popa, ca discursul domnului ministru Chiuzbaian sau al domnului ministru al Justitiei, ca discursul doamnei procuror general. Nu pot insa…
Aceasta intalnire este dominata, pentru mine, de esecul Justitiei, pe care il vom avea consfintit in doua saptamani. Nu as vrea sa spun ceea ce aveam in discurs si cred ca va trebui sa facem o discutie inchisa, pentru ca Justitia nu este a dumneavoastra, iar eu nu pe dumnevoastra va reprezint, ca si corp, ca si putere. Eu ii reprezint pe romani in fata dumneavoastra si am dreptul si obligatia sa fiu exigent, atunci cand, din neimplinire, Romania si toti romanii vor suferi, in continuare, un proces umilitor de monitorizare.
Dincolo de asta, trebuie sa va spun ca aroganta nici unei puteri nu foloseste nimanui. Fie ca e vorba de aroganta puterii executive in raport cu romanii si cu celelalte puteri, fie ca este vorba de aroganta puterii legislative in raport cu romanii si celelalte puteri, fie ca este vorba de aroganta justitiei in raport cu romanii si celelalte puteri. Spunea foarte bine domnul Chiuzbaian, ideea utopica, a separarii, a dispersarii puterilor, a nelucrarii in comun pentru atingerea obiectivelor, ne poate duce la evenimente de acest gen. Nici unuia dintre noi n-o sa-i placa cand va citi raportul, indiferent care este continutul lui, indiferent ca acest raport va defini, asa cum nu-i place domnului presedinte Popa, “baieti buni si baieti rai”, institutii functionale si institutii nefunctionale, indiferent cum va fi acest raport al Bruxelles-ului pe justitie, el va reflecta realitatea de la noi, dincolo de demagogia fiecaruia.
De aceea, domnilor procurori si domnilor judecatori, in primul rand dumneavoastra ma adresez, in calitate de sef al statului, iar dumneavoastra sunteti o putere in statul roman, va chem la parteneriat, pentru a preveni ceea ce se poate intampla dupa prelungirea monitorizarii, adica aplicarea clauzei de salvgardare pentru Romania si scoaterea ei din Europa justitiei.
Mai mult nu vreau sa va spun, decat ca am venit la aceasta manifestare din respect pentru puterea judecatoreasca si pentru aceia din puterea judecatoreasca care isi fac treaba cu dedicatie, cu responsabilitate, cu dragoste pentru meseria lor.
Va multumesc mult. La multi ani, inca o data!"















In zilele noastre sa critici e cel mai la indemana. Discursul lui N. Popa a fost, surprinzator, de luat in seama.
Domnilor in M.J mai exista si institutia de punere in aplicare a hotaririlor judecatoresti care se numeste PENITENCIAR s-au pe poate ne-ati uitat
Nu cred ca domnul Basescu era cel mai in masura a critica justitia, nu cu "bubele" dansului. Se vede ca se apropie o noua campanie electorala…
lipsit de substan?? discursul d-lui B?sescu, care sunt de fapt deficien?ele organiz?rii sistemului judiciar ?i legisla?iei aferente? Când nu convine ghimpele din coast? încerci s?-l sco?i prin sprijinul opiniei publice. De ce nu se face delimitarea clar? între actul de justi?ie ?i sistemul judiciar? Justi?ia va întotdeaua proast?, corupt? ?i ineficient? pentru cei care pierd procese dar dura lex sed lex.
Draga Marinero, chiar daca Angela asta a Germaniei s-a infipt in preturile mondiale ale produselor alimentare tu da-i inainte cu integrarea…
Cuvantarea Presedintelui Basescu este de bun simt. Urechile destinatarilor sunt insa infundate. Urechile noastre nu sunt.
Vorbim degeaba !
Atata vreme cat nici un magistrat nu raspunde nici macar pentru hotararrile de la CEDO, nu se intampla nimic.
Urarea d-lui Basescu se poate rezuma in cateva cuvinte:
"Cine are urechi de auzit, sa auda!"
Si cred ca ar cam fi cazul…