La invitatia subsecretarul de stat Razvan-Horatiu Radu, Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului, o delegatie de judecatori ai Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) se va afla in vizita in Romania in perioada 25-29 octombrie 2008. Delegatia este compusa din Josep Casadevall, presedintele sectiei a III-a care judeca cauzele romanesti si din profesorul universitar dr. Corneliu Birsan, judecatorul din partea Romaniei la CEDO.
In cadrul programului vor avea loc intalniri cu ministrul afacerilor externe, Lazar Comanescu, ministrul justitiei, Catalin Marian Predoiu, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si cu presedintii curtilor de apel din tara. De asemenea, cei doi judecatori vor efectua o vizita la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, unde se vor intalni cu decanul Facultatii de Drept din Bucuresti, precum si cu membri ai corpului profesoral, ocazie cu care vor sustine o conferinta in fata studentilor facultatii.
Vizita reprezinta o noua etapa in derularea dialogului direct dintre autoritatile din Romania si judecatorii instantei de la Strasbourg, promovat de Agentul Guvernamental al Romaniei la CEDO. Prin intermediul acestor intalniri se vor crea premisele unei mai bune cunoasteri reciproce si colaborari intre magistratii romani si judecatorii instantei de la Strasbourg.
In cadrul aceluiasi dialog institutional, doua delegatii de magistrati romani, formate din membri ai Consiliului Superior al Magistraturii si din judecatori si procurori de la instantele si parchetele din tara au efectuat vizite de studiu la Strasbourg si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului in perioada 25-27 februarie 2008, respectiv 6-8 octombrie 2008.














