Suntem in criza, numai unii dintre noi sau poate toata lumea, in esenta insa conteaza faptul ca inca mai suntem, noi inca existam aici, in aceasta lume, si singuri sau impreuna vorbim, tipam si ne temem de aceasta criza, pentru ca inlauntrul nostru simtim primejdia cea mare, adevarul despre amagirea pe care ne-am asezat vietile noastre pana acum, inselandu-ne cu trairea unei increderi in tot ceea ce avem sau putem avea din aceasta lume.
Degeaba ametim, lasandu-ne invartiti de teama acestei crize, pana la urma criza nu este doar un fapt exterior noua si, daca am incerca sa fim atenti mai mult la noi decat la aceasta criza, am vedea ca ea simbolizeaza cu siguranta o anume stare interioara, o stare ajunsa la limita ei naturala si care este gata pregatita pentru o schimbare cu adevarat mare.
Avem doua posibilitati, sa cautam cauzele acestei crize, in obiectivul reprofilat al unei povesti despre noi, pe care fiecare si-o spune lui insusi si celorlalti, mereu imbunatatita si infrumusetata, si sa ne multumim cu o economie de criza, o politica de criza, o justitie de criza, o viata de criza, sau cealalta posibilitate, sa mergem inainte, unde criza inca nu a ajuns.
Apropo de o justitie de criza, mai ales in aceste zile, cand se vorbeste atat de mult, trebuie sa realizam ca legile nu pot reactiona, ele au rigiditatea necesara oricarei ordini alcatuite intotdeauna din elemente bine fixate. Viata oamenilior inseamna insa o reactie continua, de la gandurile ce ne fura linistea si ne arunca in desertul ars al grijilor, la cuvintele cu care incercam disperati nu numai sa vorbim, ci si sa auzim, sa vedem si, mai ales, sa traim.
Legile pot fi bune sau rele, oricum ar fi insa, ele nu pot proteja viata care se schimba in fiecare moment pe care-l traim, ci doar pot crea niste trasee pe care fiecare se poate gandi sa le foloseasca, pentru a ajunge la ceea ce el considera ca este dreptatea lui.
Justitia insa a introdus elementul uman pentru a compensa aceasta lipsa de reactie a legilor. O justitie in care judecatorul are intotdeauna de facut alegeri dificile, pentru ca el este cel care determina reactia unei legi la o viata mereu in schimbare. Legile sunt oxigenate de justitie, ele raman stranse in coridorul stramt al unei rutine, pe care judecatorul incearca, cu puterea pe care o are, sa le atraga spre luminarea unei cunoasteri adevarate a faptelor si pentru a elibera o hotarare, prin care sa arate lucrurile corecte, asa cum ar trebui sa fie. Poate ca astazi este criza, insa in justitie a existat iintotdeauna o criza a legilor, si semnul acesteia este lipsa de incredere.
Orice criza ne aduce aminte de jertfe, tu sau eu nu mai suntem aceiasi ca aceia care am fost ieri, in fiecare clipa, din noi se desprinde ceva si, in acelasi timp, in noi se naste altceva. Poate ca asa s-a nascut si omul, ca o criza a vietii.
Neputinta care nu ne mai ingaduie sa ne dezvoltam energiile poate fi o criza, insa, dupa mine, aceasta criza nu este decat un consum prostesc al unei intelegeri ce ne scufunda calatoria vietii in DE CE-uri pe care nu le vom gasi niciodata. De fapt, criza trebuie sa insemne ceva mult mai important pentru noi, ea este semnul ca suntem pregatiti pentru a termina o etapa, pentru a ne desparti de trecutul care nu ne mai lasa sa traim in el si, mai ales, este indemnul cel mai vizibil pentru a merge inainte.
Nu va mai ganditi la criza, pentru ca aceasta nu este decat o furtuna de frica in care sunt prinse gandurile si actiunile noastre lipsite de posibilitatea oricarei miscari, intr-o imobilitate ce nu se mai desparte de zilele si noptile noastre, ducandu-le departe, fara mila, de sufletul nostru.
Nu mai vorbiti atata despre criza, sunt atatea cuvinte amestecate cu idei savante, ca parca ati incerca sa faceti din ea o religie. Ceea ce s-a intamplat, s-a intamplat, putem sa traim cu ceea ce ne ofera prezentul sau sa ramanem sclavii unor amintiri pe care ni le repetam obsedant, spunandu-ne :ce bine era pana la criza.
Tocmai de aceea nu cred ca o criza are nevoie de explicatii, eu vad doar ca o usa ne inchide drumul spre ce a fost, spre ce am avut, este criza, de fapt un mod brutal de a ne forta sa mergem inainte, atunci cand ne incapatanam sa ramanem pe loc sau, mai grav, sa ne intoarcem intr-un loc care nu mai exista.
Criza este locul din care tocmai am plecat, un loc in care ne-am crezut puternici, inteligenti, bogati si poate fericiti, numai ca, acum, suntem obligati sa mergem inainte, inainte este un alt loc pentru noi, un loc care poate face parte si el din viata noastra, si el poate fi bun sau chiar mai bun pentru noi.
Poate daca privim criza ca pe o schimbare a unui pachet de carti insemnate, cu care ne jucam viata mai usor (trisand), cu un pachet nou de carti pe care nimeni nu le mai cunoaste si cu care va trebui iarasi sa o luam de la inceput, sa invatam cum sa pierdem si cum sa castigam, straduindu-ne sa vedem constiinta noastra in taina simplitatii, vom ajunge la usa inimii noastre si ne vom incredinta ca, dincolo de ea, putem gasi cu adevarat o lume mai buna in spirit decat in materie.
jud. Gabriel Balasa
PDF 
