Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Blumberga vs. Lituania
Cauza 70930/01
Hotararea din 14 octombrie  2008

In cazul unei ingerinte de natura penala a unui tert in dreptul de proprietate al altei persoane, statul are obligatia unei anchete efective. Aceasta obligatie este una de mijloace si nu de rezultat iar statul va raspunde in caz de deficiente flagrante si serioase ale anchetei.

Reclamanta fusese arestata preventiv intre 19 aprilie si 19 iunie 1995. In acest interval, cele doua case ale sale fusesera sparte, hotii furandu-i anumite bunuri. In ambele cazuri politia a inceput cercetari in 1995 si, pe parcursul cercetarilor reclamanta si-a marit de mai multe ori pretentiile, adaugand bunuri pretins furate. In cursul anului 2000, doua plangeri ale reclamantei pentru lipsa anchetei au fost admise de procurorii sefi care au dispus efectuarea unor acte de ancheta in cauzele reclamantei. De asemenea, in mai multe randuri, la cererea reclamantei, procurorii sefi au dispus urgentarea anchetei. In primul caz, la 10 ani de la inceperea cercetarilor, au fost identificati 3 suspecti, dar procurorul a dispus incetarea urmaririi penale din pricina imposibilitatii de a strange suficiente probe. In cel de-al doilea caz, nu a fost identificat nici un suspect si, la momentul pronuntarii hotararii Curtii, cercetarea nu se incheiase, durand asadar mai mult de 13 ani. Reclamanta se plangea de inactivitatea organelor de urmarire penala.

Principiile generale stabilite de Curte

Dupa ce a constatat ca reclamanta era titulara "bunurilor" (in sensul Conventiei) furate, Curtea a considerat ca, in contextul articolul 1 al Protocolului nr. 1, atunci cand exista o ingerinta a unui tert in exercitarea dreptului de proprietate, se naste o obligatie pozitiva a statului: pe de o parte, de a asigura in sistemul juridic intern faptul ca dreptul de proprietate este suficient de bine protejat prin lege si, pe de alta parte, ca exista remedii adecvate prin care victima ingerintei isi poate proteja drepturile, inclusiv, daca este cazul, solicitand daune pentru orice pierdere suferita. Mai mult, atunci cand ingerinta este de natura penala, aceasta obligatie va impune, in plus, ca autoritatile sa conduca o investigatie efectiva, daca este cazul, sa trimita in judecata persoanele responsabile.

Este clar ca aceasta obligatie, ca si obligatiile asemanatoare din cadrul articolelor 2 si 3 de a realiza o ancheta efectiva in caz de atingere adusa dreptului la viata sau in caz de rele tratamente, este una de mijloace si nu poate fi una de rezultat. Cu alte cuvinte, obligatia autoritatilor de a investiga si trimite in judecata nu poate fi una absoluta, fiind evident ca multe infractiuni raman nerezolvate sau nepedepsite in ciuda eforturilor rezonabile ale autoritatilor statului. Mai degraba, obligatia ce revine autoritatilor este aceea de a asigura ca are loc ancheta penala adecvata si ca autoritatile implicate au actionat intr-un mod competent si eficient. Mai mult, Curtea este atenta la dificultatile practice cu care se confrunta autoritatile atunci cand investigheaza infractiuni si la nevoia de a face alegeri operationale si de a da prioritate in investigarea infractiunilor mai serioase. In consecinta, obligatia de a investiga este mai putin exigenta in privinta infractiunilor mai putin grave – cum sunt cele implicand dreptul de proprietate – decat in cazul celor mai grave, cum ar fi infractiunile comise cu violenta, in special cele care intra sub incidenta articolelor 2 si 3 ale Conventiei. De aceea, a considerat Curtea, in cazuri privind infractiuni mai putin grave, se va putea considera ca statul nu si-a indeplinit obligatia pozitiva numai in cazul unor deficiente flagrante si serioase ale anchetei.

Mai mult, posibilitatea de a introduce o actiune civila impotriva presupusilor infractori poate furniza victimei o alternativa viabila pentru a asigura protectia drepturilor sale, chiar daca ancheta penala nu a condus la un rezultat favorabil, cu conditia ca actiunea civila sa aiba sanse rezonabile de succes. Atunci cand rezultatul anchetei penale are un efect semnificativ sau decisiv cu privire la sansele de succes ale unei actiuni civile, statul nu poate fi responsabil de lipsa de sanse a unei asemenea actiuni pentru simplul fapt ca investigatia nu a condus, in final, la condamnare. Mai degraba, statul nu isi va indeplini obligatia pozitiva in baza articolului 1 al Protocolului nr. 1, daca lipsa de sanse de succes a actiunii civile este consecinta directa a deficientelor flagrante si serioase in conducerea proceselor penale rezultand din aceleasi circumstante mentionate anterior.

Aplicarea in speta

Curtea a observat ca anchetele durasera 10 ani si, respectiv, aproximativ 13 ani si ca deficientele anchetelor fusesera remarcate de catre procurorii sefi, iar dispozitiile acestora de urgentare a anchetei nu fusesera urmate. Totusi, aceste deficiente nu erau de asa natura incat sa se poata considera ca statul nu isi indeplinise obligatia pozitiva de ancheta. In cele din urma, prima ancheta se terminase din pricina imposibilitatii de a strange suficiente dovezi pentru a dovedi vinovatia persoanelor suspectate, iar in cea de-a doua ancheta nu permisese sa se identifice nici un suspect. In aceste circumstante, nu se stabilise ca imposibilitatea finalizarii cu succes a anchetelor fusese rezultatul unor deficiente flagrante si serioase, care sa atraga raspunderea statului in baza articolului 1 al Protocolului nr. 1. In plus, in ceea ce privea prima ancheta, reclamanta avea posibilitatea introducerii unei actiuni civile separate, mai ales avand in vedere ca sarcina probei intr-o asemenea actiune era mai lejera decat in cadrul procesului penal; altfel spus, actiunea civila nu era lipsita de orice sansa rezonabila de succes.

Nota: Prin aceasta hotarare Curtea stabileste pentru prima data principiile aplicabile in cazul anchetelor penale pentru ingerinte penale in dreptul de proprietate. Nu este vorba numai de furturi – desi cazul se refera la acest tip de atingere – ci si de alte atingeri de natura penala, cum ar fi cazul infractiunilor de contrafacere de marca sau brevet, incalcare a dreptului de autor, tulburare de posesie, distrugere etc.

Curtea stabileste ca, pe de o parte, statul are obligatia de a conduce o ancheta efectiva si, pe de alta parte, ca raspunderea sa va interveni in caz de deficiente flagrante si serioase ale anchetei. Altfel spus, controlul Curtii nu va fi la fel de riguros ca in cazul anchetei realizate in baza articolelor 2 sau 3 (a se vedea, pentru detalii Arestarea preventiva si detentia in jurisprudenta CEDO).

Principiile stabilite de Curte sunt promitatoare, dar aplicarea lor in speta de fata pare sa indice ca, in cazul anchetei pe 1 Protocolul nr. 1 – spre deosebire de anchetele de pe articolele 2 si 3 – durata anchetei nu mai este un factor hotarator. Ne putem insa astepta ca, in viitor, Curtea sa isi indrepte atentia spre neefectuarea unor acte de ancheta care s-ar fi impus fata de circumstantele cauzei, adica spre controlul masurilor propriu-zise de ancheta luate de autoritati.

Dragos Bogdan, Mihai Selegean

Alte articole interesante

• Monitorul Oficial nr. 57/29.01.2009
• Cerere de reexaminare ref. OUG de modificare a Legii privind statutul judecatorilor si procurorilor
• Cresterea economica verde – premisa pentru dezvoltarea durabila – Bucuresti, 19 aprilie 2011
• Monitorul Oficial nr. 617/1.10.2001