Arii de practică
Achizitii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţii
Drept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul Uniunii Europene
EnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăInternetJocuri de norocLitigiiMediere
Piaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia mediuluiSocietăţiVaria
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
JURIDICE

MEMBERSHIP
JURIDICE
Av. Luminița DĂNILĂ    Av. Ovidiu GORAN    Exec. jud. Silviu OANĂ    Av. dr. Adriana ALMĂȘAN    Av. dr. Doru TRĂILĂ    Av. Alexandru MOISE    Av. Eugen CHIVU    Av. Tiberiu CSAKI    Av. Magdalena GHIOCA    Av. Laura BELECA    Victor BELECA    Av. Cristian Paul LOSPA    Exec. jud. dr. Adrian Constantin STOICA    Jud. dr. Evelina OPRINA    Jud. Ana-Maria PUIU    Jud. dr. Mirela STANCU    Jud. Liviu UNGUR    Av. Elena Simona SPĂTARU    Av. Nicoleta Cristina ȘERBĂNOIU    Prof. univ. dr. Verginia VEDINAȘ    Av. dr. Radu Răzvan POPESCU    Av. Andreea SZABO    Av. dr. Raul-Felix HODOȘ    Av. Ovidiu George MIHEȚ    Av. dr. Mihai OLARIU    Prof. univ. dr. Sevastian CERCEL    Av. drd. Vladimir DIACONIȚĂ    Av. Andreea Ramona GHEORGHIU    Av. Alina MOLDOVAN    Av. dr. Carmen NENU    Av. Alin POSTELNICESCU    Drd. Mădălina IORDACHE    Drd. Georgina BODORONCEA    Liliana IOSIF    Răzvan-Horaţiu RADU    Catrinel BRUMAR    Dr. Iulia MOTOC    Dr. Camelia TOADER    Av. Alexandra NANIA    Av. dr. Norel NEAGU    Jud. Manuela GUȚU    Av. Emma PERȘU    Av. dr. Gabriel ULUITU    Av. dr. Magda VOLONCIU    Av. dr. Brândușa VARTOLOMEI    Prof. univ. dr. Ion Traian ȘTEFĂNESCU    Av. Adriana RADU    Jud. Amelia FARMATHY    Av. Laurențiu PETRE

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Noţiunea de consecinţe ”deosebit de grave” în NCP

8 ianuarie 2016 | Andrei PAP
2.823 citiri
Print Friendly
 

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din data de 8 ianuarie 2016 a fost publicată Decizia nr. 30/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov, Secţia penală, prin Încheierea din data de 16 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 121/62/2014, pentru a se pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a unei probleme de drept.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 16 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 121/62/2014, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei probleme de drept „dacă în situaţia unei infracţiuni de înşelăciune (dar şi a altor infracţiuni, de pildă, furtul calificat), comise sub imperiul legii anterioare, prin modificarea conţinutului noţiunii de «consecinţe deosebit de grave» şi existenţa unui prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei are loc o dezincriminare parţială (a formei agravate), prin modificarea cerinţelor de tipicitate ca trăsătură esenţială a infracţiunii”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]
Problema de drept are în vedere aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, şi nu aplicarea legii penale de dezincriminare. Faptul că în Codul penal în vigoare nu mai este prevăzută o formă calificată ce presupunea un element circumstanţial agravant adăugat conţinutului constitutiv nu produce consecinţele juridic proprii dezincriminării. Înlăturarea elementului circumstanţial agravant, ca urmare a intervenirii unei legi noi, conduce la abrogarea formei calificate, şi nu la dezincriminarea faptei.

Retroactivitatea legii de dezincriminare este prevăzută expres de art. 4 din Codul penal, potrivit căruia „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă”. Textul este completat prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit căruia dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii. Ipoteza avută în vedere este aceea a faptei care nu mai constituie infracţiune, şi nu cea a faptei care pierde un element circumstanţial de agravare adăugat conţinutului constitutiv, dar rămâne în sfera ilicitului penal prin conţinutul său constitutiv. Nu există dezincriminare nici atunci când fapta incriminată de norma abrogată este o infracţiune complexă şi cel puţin una dintre componentele sale continuă să rămână incriminată de o altă normă.

Astfel, vor fi incidente dispoziţiile referitoare la dezincriminare doar atunci când, sub legea veche, fapta se putea comite atât cu intenţie, cât şi din culpă, dar comiterea din culpă (reţinută în cazul inculpatului) nu mai este avută în vedere de legea nouă. Aşa se întâmplă, de pildă, în cazul infracţiunii de nedenunţare (art. 266 din Codul penal) ca efect al modificării regulii privind sancţionarea omisiunii [art. 16 alin. (6) din Codul penal]. Tot astfel, tulburarea de posesie comisă fără a utiliza constrângerea sau desfiinţarea ori mutarea semnelor de hotar, incriminată de art. 220 alin. 1 din Codul penal 1969, îşi pierde caracterul infracţional sub imperiul noului Cod penal (art. 256), protecţia valorii sociale în cauză putând fi asigurată prin mijloacele oferite de dreptul civil. În consecinţă, fapta persoanei care, sub imperiul vechii reglementări, a ocupat fără drept un imobil al altuia, fără a recurge la mijloacele respective, nu mai constituie infracţiune după intrarea în vigoare a noului Cod penal, fiind dezincriminată (Florin Streteanu, Daniel Niţu, Drept penal general, Curs universitar, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 125).

Producerea unor consecinţe deosebit de grave reprezenta forma calificată a unor categorii de infracţiuni contra patrimoniului. Aplicând principiile anterioare la speţa de faţă, se constată că în conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune (ca şi în conţinutul infracţiunii de furt) nu au intervenit modificări în Codul penal actual faţă de Codul penal din 1969, astfel că nu este incident art. 4 din Codul penal referitor la aplicarea legii de dezincriminare şi nici art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, ambele norme raportându-se la ipoteza în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi. Înşelăciunea (ca şi furtul) constituie infracţiune potrivit legii noi, astfel că instanţa va avea de verificat incidenţa art. 5 din Codul penal (aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei), comparând efectele legii în vigoare la data faptei, care prevedea forma calificată, cu efectele legii în vigoare la data soluţionării apelului, care nu mai prevede forma calificată, asupra situaţiei juridice a persoanelor acuzate. Compararea efectelor formei simple a infracţiunii în legile în vigoare ar fi echivalentă cu aplicarea unei lex tertia.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, prin Încheierea din data de 16 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 121/62/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept „dacă în situaţia unei infracţiuni de înşelăciune (dar şi a altor infracţiuni, de pildă, furtul calificat), comise sub imperiul legii anterioare, prin modificarea conţinutului noţiunii de «consecinţe deosebit de grave» şi existenţa unui prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei are loc o dezincriminare parţială (a formei agravate), prin modificarea cerinţelor de tipicitate ca trăsătură esenţială a infracţiunii”.

Stabileşte că în situaţia unei infracţiuni de înşelăciune comise sub imperiul Codului penal din 1969, care a produs un prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei, modificarea noţiunii de „consecinţe deosebit de grave” în Codul penal nu produce efectele prevăzute de art. 4 din Codul penal şi nici pe cele prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codului penal şi nu conduce la dezincriminarea infracţiunii de înşelăciune”.

Andrei PAP


CONFERINȚE JURIDICE PROGRAMATE


Probleme dificile de drept comercial | 23 septembrie 2016
CONFERINȚA STANCIU CĂRPENARU

Probleme dificile de drept civil | 21 octombrie 2016
CONFERINȚA VALERIU STOICA

Probleme dificile de dreptul internetului | 25 noiembrie 2016
Prima ediție!

Probleme dificile de drept fiscal și procedură fiscală | 27 ianuarie 2017
CONFERINȚA RADU BUFAN

Cuvinte cheie: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Return to Top ▲Return to Top ▲