Articole
Condiţii de publicare Despre revistă
ESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriRevista revistelor juridiceCitate juridiceLegal FUN
Rubrici de autor: AgapiiAvocatura AltfelBellsBeyond limitsDespre sistemul juridic şi magistraţiFace PRFarmathycsGânduri din Sala paşilor pierduţiLegal pepperPastila de arbitrajSLawZamshe
 
Opinii
JURIDICE

MEMBERSHIP
JURIDICE
✓ Acces nelimitat la transmisiuni LIVE, înregistrări VIDEO și transcripturi JURIDICE.ro. Şi multe altele. Click aici pentru detalii.

Crezi că ești atât de bun?

21 ianuarie 2016 | Adriana ALMĂȘAN
 | 9 comentarii
4.937 citiri
Print Friendly
 
Legea dării în plată DREPT COMERCIAL 2016 DREPT CIVIL 2016 DREPTUL INTERNETULUI 2016

De la începutul acestui an sunt în proces de cooptare de avocați colaboratori stagiari și asta îmi dă prilejul să discut cu tineri profesioniști în drept despre lucruri care se depărtează de problemele juridice ce îmi amenajează viața obișnuită de avocat. Câteva discuții recente m-au îndemnat chiar la reflecție, pentru a analiza numitorul comun al tuturor reperelor pe care le urmăresc în procesul de selecție, și anume, motivația profesională.

Aparent, discuția despre motivație este la fel de anostă ca și o discuție despre legume gătite la abur. Da, desigur că trebuie să ai motivație (așa cum este sănătos să mănânci legume, și nu oricum, cel mai bine este ca legumele să fie preparate la abur, iar nu în ulei prăjit) dar cum identifici motivația și ce faci pentru a urma în mod „sănătos” ceea ce ți-ai propus (adică să armonizezi scopurile cu mijloacele)? Mai mult, nu cumva motivația a ajuns ridiculizată de standardizarea cv-urilor și scrisorilor de intenție, devenind o chestiune predefinită precum o declarație fiscală? Vezi pentru ce soliciți angajarea și pregătești la secțiunea „obiective” una dintre formulele consacrate, mai ales dintre modelele care circulă pe internet, eventual puțin adaptată. Plus că unele sunt best seller-uri ce pot să fie folosite cu succes la aproape orice interviu.

Ei bine, eu cred că tinerii care sunt acum în procesul de formare profesională trebuie să se gândească serios la ceea ce urmăresc să obțină din viitoarea lor carieră. De ce? Pentru că ceea ce faci te definește și îți modelează personalitatea. De asemenea, profesia îți ocupă majoritatea timpului petrecut conștient, iar oamenii fără motivație sau cu motivație greșită ajung invariabil să sufere. Idealul pe care ar trebui să îl cauți urmează sfatul pe care l-am găsit mai demult într-o carte: „găsește-ți, fiule, ceva să îți placă să faci, și nu vei munci o zi în viață”. Desigur, o componentă importantă din plăcerea de a munci o reprezintă și cu cine muncești. Dacă oamenii împreună cu care muncești împărtășesc aceleași valori, ajungi să îi privești ca pe familia ta, iar nu ca simpli colegi. Nu în ultimul rând, mai contează și tipul de practică. În zilele noastre nu mai trebuie să termini facultatea și să începi viața profesională pentru a te prinde că avocatura nu e ca în filmele americane, dar chiar și cei care efectuează practică pe timpul studenției într-un birou avocațial intră în profesie cu o mulțime de nelămuriri care fac dificilă alegerea profesională. Faptul că avocatura diferă mult, în funcție de tipul de practică (litigii ori consultanță, birou mai mare sau birou mai mic etc) nu este contestat de nimeni (a se vedea Dreptul privat și profesiile juridice). Într-un exemplu, s-ar putea să vă intrige să aflați că o calitate elementară pentru un avocat de litigii este să aibă picioare bune… Eu însă cred că diferențele merg chiar mai departe de tipul de practică, și cred că fiecare avocat desfășoară profesia aparte, în baza unor calități anume.

Ce face însă bun un tânăr avocat? Aceasta este o întrebare prețioasă care tinde să răspundă implicit și la întrebarea de ce ar fi preferat un începător altuia.

De câte ori sunt întrebată care sunt calitățile unui tânăr avocat răspund fără ezitare: curiozitatea, atenția pentru detaliu și hotărârea.

Curiozitatea este esențială în orice domeniu fundamentat pe cunoaștere, ea face posibil progresul la orice scară, de la nivel individual, până la nivel global. Tot ce s-a descoperit, tot ce s-a îmbunătățit și tot ce s-a creat este rezultat al curiozității. În avocatură, curiozitatea te face să citești textul de lege și să nu te încrezi (uneori nesăbuit!) în ceea ce îți spun alții că ar zice legea, curiozitatea te face să afli jurisprudența sau informațiile care generează idei ce fac diferența între rezolvarea cu succes sau nu a unui dosar. Curiozitatea ne face mai buni, inclusiv ca juriști. Celor care își amintesc acum de proverbul „curiozitatea a omorât pisica” le atrag atenția că morala proverbului avertizează contra expunerii la pericole inutile. În bibliotecă sau în fața computerului cred că ești relativ în siguranță…

Atenția pentru detaliu este importantă deopotrivă. Eu obișnuiesc să le spun studenților, masteranzilor și colaboratorilor mei că nimeni nu ar trebui să se aștepte de la un tânăr începător să inventeze dreptul, și, în general, să facă lucruri care presupun creativitate deosebită ori sunt apanajul experienței. Dimpotrivă, ei trebuie să stăpânească lucruri simple, precum să scrie îngrijit inclusiv la nivel formal, fără greșeli lexicale ori gramaticale, să urmărească informația necesară (de la termene în dosare, până la știri de natură juridică), să observe acele detalii care fac posibilă obținerea unei soluții mai bune la o problemă. Minuțiozitatea muncii este baza pe care se construiește formarea profesională. Chiar și genialitatea nu poate să dea performanță atunci când se întâlnește în mod fatal cu superficialitatea și lenea, întrucât inteligența este o plantă delicată care trebuie cultivată în condiții optime, pentru a putea da rezultat observabil din afară.

Determinarea lucrului bine făcut este în strânsă legătură cu motivația. Motivația ar trebui să provină tocmai din mândria faptului că te străduiești în permanență pentru cel mai bun rezultat pe care poți să îl obții. Îmi veți putea spune că să îți propui să excelezi reprezintă totuși o exigență foarte ridicată. Vă contrazic. Pe de o parte, mândria lucrului bine făcut este satisfăcută dacă faci tot ce poți pentru un rezultat cât mai bun și nu îți poți aduce cu obiectivitate reproșuri. Este o discuție cu tine însuți, de aceea reflectă determinarea. Pe de altă parte, chiar și cei a căror motivație depinde în mod greșit de confirmare din exterior sunt nevoiți să exceleze. De ceva timp, probabil sunt aproape 20 de ani, lumea juridică deschide cu parcimonie porțile pentru începători. Este și firesc, întrucât în fiecare an se adaugă la piața juridică foarte mulți absolvenți. Prin urmare, este loc doar pentru cei foarte buni. De altfel, orientarea spre excelență este o tendință recentă în companiile de toate felurile. Companiile care derulează afaceri în spiritul secolului nu le mai spun celor implicați în procesul de angajare human resources officers ci tallent acquisition, tocmai pentru că, în esență, ei trebuie să îi aducă în companie pe cei care strălucesc. Cred însă că e preferabil să fii bun pentru că vrei tu iar nu pentru că vor alții.

Crezi că ești atât de bun? Uită-te în oglindă și află.

Adriana Almășan
Avocat coordonator TAMC Attorneys at Law


Afla ţi mai mult despre , , ,

Au fost scrise până acum 9 de comentarii cu privire la articolul “Crezi că ești atât de bun?”

  1. Alin TODIRICĂ spune:

    Mi-a fost dat să-i cunosc pe foarte mulți dintre tinerii despre care vorbiți. Cu unii dintre ei chiar am lucrat la diverse proiecte și vreau să vă spun că sunt buni, dar nu-i vede nimeni. Din păcate, nici mediul universitar nu îi ajută foarte mult.
    Mă bucur că am citit acest articol. Îl voi împărtăși mai departe, cred că mulți își vor găsi doza de motivație în aceste cuvinte.

    • Adriana ALMĂȘAN spune:

      Va multumesc pentru aprecieri. Intr-adevar, tinerii au nevoie de orientare profesionala inca din studentie iar eu ma straduiesc sa ii sprijin, inclusiv prin conferintele studentesti de orientare profesionala pe care le-am organizat (cea data drept exemplu in material a avut peste 400 de participanti).

  2. Viorel PAPU spune:

    Aţi uitat un element esenţial: aptitudinea de a fi sclav. Nu vei fi niciodată un avocat bun pentru cel care te recrutează dacă nu ai înclinaţii spre sclavie. Asta prin prisma analizei pe care o face cel ce te ”angajează”, nu colegii adversari sau magistraţi. Sigur, e posibil să mă înşel şi în realitate nici să nu existe astfel de avocaţi, adică sclavi, în ”firmele” de avocatură aflate sau care tind la cel mai înalt nivel şi succes/cifră de afaceri.

    • Adriana ALMĂȘAN spune:

      Ma tem ca nu aveti dreptate, cu toate ca nu sunteti singurul sustinator al aceastei teze. Sclavul este un om care se supune stapanului sau si pe care il deserveste constrans. Nimeni nu ajunge fortat intr-un birou de avocatura, ci voluntar, birourile nefiind nici capcane din care nu se poate iesi. Realitatea arata (aparent paradoxal, in eventualitatea in care am accepta punctul dvs de vedere) concurenta cu atat mai mare, cu cat biroul are mai mult succes. Eu cred ca aceasta confirma dorinta tinerilor de a face parte dintr-o organizatie foarte buna, extensie a dorintei de a excela, despre care scriam eu. Desigur ca lucrurile sunt nuantate prin prisma disciplinei organizarii activitatii care impune standardizare a muncii, si prin prisma diversitatii de stiluri de la maestru la maestru, despre care scriam. Daca, dimpotriva, sunteti in situatia in care chiar va simtiti sclavi undeva, va indemn sa „evadati” cat de repede. Va faceti si dvs si biroului un serviciu, oamenii frustrati nu dau randament. Eu cred ca exista loc potrivit pentru fiecare, trebuie doar sa il gasesti.

      • Ana-Maria UDRIȘTE spune:

        Dvs. vorbiți de un maestru, insa, din păcate, în foarte puține locuri mai exista asemenea notiune.
        De asemenea, vorbiți despre oameni care au o dorinta de a excela. Iarăși din păcate, sunt din ce în mai putini acei oameni care aleg un loc de exercitare a profesiei pentru a face ceva bun și frumos. Majoritatea merg pe principiul „timpul trece, leafa merge”, oricât de urat ar suna aceasta expresie. Articolul dvs. este, ca întotdeauna, o sursa de inspirație pentru cine are ochi sa citească și sa privească dincolo de rânduri. Insa, în ziua de astăzi prea putini înțeleg esenta profesiei de avocat – tinde sa devina o acțiune mecanica, robotizata, unde, sa o spunem franc, nu ai nevoie de idei, ci de executanți – pe diferite paliere de senioritate pentru a se putea taxa diferit. Ca mai exista și societăți unde aceste lucruri se aplica, nu neaga nimeni. Doar ca sunt prea puține și chiar și acestea tind sa se uite la „frații și surorile” lor mai mare și vor sa adopte stilul „succesului”.

        • Adriana ALMĂȘAN spune:

          Discutia are multe perspective, dar eu m-am referit la chestiuni limitate: un tanar avocat bun trebuie sa aiba anume calitati, motivarea sa trebuie sa porneasca din interior si el trebuie sa creada in alegerile sale profesionale. Materialul meu nu se adreseaza celor care isi propun calea facila (intr-adevar, numarul lor este suficient de mare sa ne intrebam care este regula…) si nu analizeaza anumite practici lipsite de deontologie profesionala din birouri de avocatura. Pe scurt, comentariul meu a fost despre stagiari, nu despre maestri.

    • Ana-Maria UDRIȘTE spune:

      Din pacate, nu va inselati. ”Sclavia” este un criteriu esential si determinant al angajarii. Daca cumva angajatorul vede ca ai avea sclipirea necesare sa te ”razvratesti” impotriva cuvantului dat, nu te va angaja, oricat de bun ai fi in domeniu si oricat de mult ar avea nevoie de tine.

  3. Referindu-se la curiozitate, Alexandru Degré scria în revista Dreptul, următoarele:

    „Știința are un efect moralizator, dânsa ascuțește simțurile, pune un capăt vieții somnambule, ridică încet dar sigur nivelul moral. Studiu, fie-ți sufletul oricât de negru, îți deșteaptă dorința de a cunoaște tot mai mult, îți încordează puternic fantezia inventivă, dă ființei tale o culoare poetică, te familiarizează cu magia care însoțește noile descoperiri. De aici tendința domnitoare astăzi de a se vulgariza știința, de a se dărâma superstițiile, de a se lumina mulțimea. Utilul tinde să gonească cochetăria. Infuză oamenilor cunoștiințe utile, și furia lor de a plăcea va înceta. Dar ce este util, ce este vătămător?”

  4. Valentin IONESCU spune:

    Bună ziua,

    Doamna profesoară, după cum puteţi observa şi din formula de adresare, sunt unul dintre mulţii dumneavoastră studenţi. Probabil că nu m-aţi reţinut, poate doar din vedere, poate nici atât. Aş vrea să-mi expun, cu ocazia acestui articol, opinia în legatură cu ceea ce înseamnă piaţa avocaturii pentru mine.

    Înainte de toate, câteva cuvinte despre mine: am venit la Drept, cu gândul viteaz şi cu inima deschisă, în ideea că într-o bună zi voi ajunge un mic Harvey Specter. Ştiam dinaintea admiterii la Drept că viaţa bate filmul, dar am sperat ca măcar partea cu acordarea unei forme de ajutor unei persoane care are mare nevoie de ea să fie cât de cât adevarată. Nu a fost cazul.

    Am avut norocul, în ceea ce priveşte experienta căpătată, sau ghinionul, în ceea ce priveşte facultatea, depinde cum priviţi lucrurile, să lucrez. Sunt la buget şi am reuşit performanţa aceasta fără nicio mărire şi lucrând în două cabinete de avocatură, începând cu anul I, până în noiembrie, aproximativ 30-35 de ore pe săptămână în timpul facultăţii, iar în timpul vacanţelor (şi chiar a unei sesiuni) 50 de ore.

    Cu timpul, mi-am dat seama că munca mea era în van. Nici eu, nici şefii mei, nu ne-am ales cu foarte multe în urma acelei colaborări. Ba chiar, eu am ieşit în pierdere pe două planuri: nu am reuşit să acopăr nici măcar costurile zilnice necesare şi nici nu am avut posibilitatea de a-mi aprofunda materia pe cât mi-aş fi dorit.

    În concluzie, a fost o experienţă îndoielnică pentru mine. Într-adevăr, am învaţat multe, dar încă mă întreb dacă efortul depus va da roade şi dacă nu cumva am pierdut mai mult decât am câstigat. Nu cred că poate răspunde nimeni la această întrebarea, însă cel mai tare m-a frustrat, m-a enervat şi m-a revoltat paradoxul pe care, inevitabil, l-am întâlnit – există case de avocatură care doresc studenţi cu o medie de peste 8.5/9 – iar la sfârşitul facultăţii adresează următoarele întrebări magice: „Şi… unde aţi mai lucrat?”, “Ce aţi mai făcut cu viaţa dumneavoastră în afară de facultate?”, “De ce nu aţi mai lucrat?”, realitatea fiind că este imposibil să fii în acelaşi timp student eminent şi apt de muncă 30 de ore pe săptămână. Poate nu am reuşit eu. Daca sunt eu de vină, mea culpa, îmi accept greşeala.

    Consider că sunt suficient de capabil să lucrez pentru oricine. Întrebare este: cine este acest oricine? În practică am descoperit unele situaţii care m-au lăsat perplex. Sunt ferm convins că nu am apucat să mă confrunt cu cele mai rele situaţii, întrucât nu am lucrat în penal. Mă întreb: “Care este colectivul cu care aş rezona cel mai bine pe plan profesional?”, “Care este domeniul în care aş vrea să activez (luând în considerare multitudinea specializărilor posibile)?”, “Este mai importantă satisfacţia financiară sau a avea conştiinţa împăcată?”.

    Lipsa experienţei (chiar şi după 2 ani si jumatate de „practică”), lipsa oportunităţilor şi procesul complet defectuos de selecţie al candidaţilor pentru „internship-uri” sunt factori ce mă determină să adresez urmatoarele două întrebări: “Unde este problema?” şi “Cum poate fi aceasta rezolvată?.

    Pe scurt, piaţa avocaturii pentru mine reprezintă mai multe întrebări decât răspunsuri, mai rău este că sunt foarte greu, sau chiar imposibil, de lămurit, iar facultatea nu te poate ajuta.

Lasă un răspuns

Important
Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real şi care respectă Politica JURIDICE.ro si Condiţiile de publicare. Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.
Return to Top ▲Return to Top ▲