Articole
Condiţii de publicare Despre revistă
ESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriRevista revistelor juridiceCitate juridiceLegal FUN ⁞⁞ Rubrici de autor: AgapiiAvocatura AltfelBeyond limitsDespre sistemul juridic şi magistraţiFarmathycsGânduri din Sala paşilor pierduţiLegal pepperPastila de arbitrajSLawZamshe
 
Interviuri
JURIDICE

MEMBERSHIP
JURIDICE
Av. Luminița DĂNILĂ    Av. Ovidiu GORAN    Exec. jud. Silviu OANĂ    Av. dr. Adriana ALMĂȘAN    Av. dr. Doru TRĂILĂ    Av. Alexandru MOISE    Av. Eugen CHIVU    Av. Tiberiu CSAKI    Av. Magdalena GHIOCA    Av. Laura BELECA    Victor BELECA    Av. Cristian Paul LOSPA    Exec. jud. dr. Adrian Constantin STOICA    Jud. dr. Evelina OPRINA    Jud. Ana-Maria PUIU    Jud. dr. Mirela STANCU    Jud. Liviu UNGUR    Av. Elena Simona SPĂTARU    Av. Nicoleta Cristina ȘERBĂNOIU    Prof. univ. dr. Verginia VEDINAȘ    Av. dr. Radu Răzvan POPESCU    Av. Andreea SZABO    Av. dr. Raul-Felix HODOȘ    Av. Ovidiu George MIHEȚ    Av. dr. Mihai OLARIU    Prof. univ. dr. Sevastian CERCEL    Av. drd. Vladimir DIACONIȚĂ    Av. Andreea Ramona GHEORGHIU    Av. Alina MOLDOVAN    Av. dr. Carmen NENU    Av. Alin POSTELNICESCU    Drd. Mădălina IORDACHE    Drd. Georgina BODORONCEA    Liliana IOSIF    Răzvan-Horaţiu RADU    Catrinel BRUMAR    Dr. Iulia MOTOC    Dr. Camelia TOADER    Av. Alexandra NANIA    Av. dr. Norel NEAGU    Jud. Manuela GUȚU    Av. Emma PERȘU    Av. dr. Gabriel ULUITU    Av. dr. Magda VOLONCIU    Av. dr. Brândușa VARTOLOMEI    Prof. univ. dr. Ion Traian ȘTEFĂNESCU    Av. Adriana RADU    Jud. Amelia FARMATHY    Av. Laurențiu PETRE

Cristi Danileț: Încerc să îi fac pe elevi să fie responsabili, că pe Facebook nu pot scrie orice

22 februarie 2016 | Alina MATEI, Alin TODIRICĂ
6.061 citiri
Print Friendly
 

Alina Matei: Mulțumesc, domnule judecător, mă bucur că ne reauzim. Sunteți implicat foarte activ în proiectul Educația juridică în licee. Cum a apărut, cine a fost inițiatorul, care este susținerea acestui proiect?

Cristi Danileț: Acum 13 ani eram judecător la Cluj-Napoca şi Serviciul de Probaţiune a organizat o întâlnire cu elevii de la un liceu. Am fost acolo un judecător, un procuror, un consilier de probaţiune şi un angajat la penitenciare. Le-am explicat copiilor câteva lucruri despre răspunderea penală, procese şi consecinţele faptelor. În anii următori au apărut Avizele nr. 6 din 2004 privind ”Termenul rezonabil şi rolul judecătorilor” şi nr. 7 din 2005 ”Justiţia şi societatea” ale CCJE, care vorbesc, primul, de rolul educativ al instanţelor şi al doilea, de necesitatea implicării elevilor în aceasta. Ideea mi-a rămas în minte şi în 2010, când am ajuns vicepreşedinte la Judecătoria Oradea, am iniţiat şi implementat un protocol cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. În baza acestuia, în fiecare vineri, elevii de la liceele din localitate veneau la instanţă în baza unei programări, unde îi familiarizam cu activitatea noastră, le prezentam cazuri cu minori instrumentate de noi şi îi lăsam să îşi facă poze în sala de judecată.

Această idee am surprins-o apoi în obiectivele incluse în proiectul în baza căruia am fost ales membru CSM, începând cu anul 2011. Undeva la sfârşitul anului 2012, am fost invitat de o profesoară, prietenă pe Facebook, să le vorbesc copiilor despre justiţie. Am pus pe Facebook poze. Apoi am tot început să fiu invitat în şcoli de profesori şi de părinţi. În paralel, câteva ONG-uri au început să desfăşoare activităţi similare în şcoli, copiii să meargă la instanţe în timpul „Săptămâna Şcoala altfel” şi, discutând în CSM despre aceasta, la sfârşitul anului 2013, ministrul justiţiei Cazanciuc a avut ideea încheierii unui protocol între MJ-MEN-CSM-PICCJ pentru implementarea educaţiei juridice în şcoli. Atunci CSM m-a numit în comitetul de monitorizare a respectării Protocolului şi astfel am început, ca să zic aşa, să desfăşor în mod „oficial” astfel de activităţi. În acelaşi timp, am alcătuit pe site-ul CSM o secţiune specială, am făcut o evidenţă a judecătorilor care în mod voluntar fac educaţie juridică şi ţin evidenţa naţională a activităţilor lor.

Alina Matei: Poate sunt unii care v-ar reproşa implicarea în acest proiect, căci fiind membru al Consiliului Superior al Magistraturii nu ar trebui vă dedicați mai mult liceenilor, ci magistraților care v-au votat să-i reprezentați în CSM.

Cristi Danileț: Păi şi activitatea cu liceenii e tot parte din sarcinile mele de serviciu. E adevărat, însă, că am şi acţiuni pe cont propriu, poate chiar mai numeroase, în acest domeniu. Oricum, am grijă ca participarea mea la acţiunile de educaţie juridică să nu îmi afecteze activităţile din Plenul CSM, din Secţia de judecători sau Secţia de disciplină pentru judecători ori Comisia de relaţii internaţionale a CSM. Mai mult, atunci când am delegaţii în ţară, în vizite de lucru la instanţe, îmi găsesc timp şi pentru a vizita un liceu. Aşa s-a întâmplat acum două săptămâni când am fost invitat să particip la şedinţa de bilanţ a Judecătoriei Oradea şi, până la ora 13:00 când a început şedinţa, am putut să merg la două licee şi o şcoală unde am avut în total 300 de elevi cărora le-am vorbit. Sincer, până la urmă cred că înşişi magistraţii sunt beneficiari ai acestui proiect, căci dacă educăm tânăra generaţie în această direcţie, poate vor fi mai puţini cei care vor ajunge în faţa Justiţiei.

Alina Matei: O dată lămurite chestiunile de istoric și de misiune, să trecem la subiect. Ați scris o carte care se numește „Educație juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drept şi justiţie”. Cartea este dedicată fiicelor dumneavoastră, de 17 ani și respectiv 14 ani, Ana-Maria și Cristina-Gabriela. Cartea ați scris-o având în vedere discuțiile purtate cu fiicele dumneavoastră sau cu alți tineri liceeni despre ce înseamnă Dreptul, drepturile și obligațiile lor? Adică ați venit în întâmpinarea unei nevoi a tinerilor de a-și cunoaște mai bine drepturile? Sau ați constatat că mulți dintre tineri habar n-au de reguli, fie de drept, de bun-simț?

Cristi Danileț: Anterior acestui Ghid, am publicat o broşură, „Unde-i lege nu-i tocmeală”, iniţiată de Poliţia capitalei, prin care am explicat Noul Cod penal pe înţelesul elevilor de gimnaziu. Pe propriile mijloace financiare am tipărit 2000 de exemplare şi am început să le împart copiilor la care mergeam. Apoi am reuşit să obţin implicarea Ministerului Justiţiei pentru finanţarea a încă 5000 de exemplare, pe care le-am trimis colegilor magistraţi din judeţele unde se desfăşoară astfel de acţiuni.

Plecând de la succesul acestei broşuri, m-am gândit să nu ne limităm doar la penal, ci să prezentăm copiilor şi noţiuni din alte materii: unii vor să încheie contracte sportive sau de muncă, alţii au probleme cu produse defecte pe care le cumpără, unii sunt prinşi fără bilet în troleu, alţii ajung în contact cu doctorii, poliţia sau magistraţii. Ce drepturi şi ce obligaţii au, încerc să lămuresc în acest manual. O bună educaţie de acasă, morală, religioasă, ar rezolva multe probleme, dar numai de natură delictuală. Însă pentru celelalte chestiuni cu care adolescenţii se confruntă după ce primesc cartea de identitate, ei nu au vreo sursă adecvată de informare. Ideea scrierii ghidului s-a născut în urma unor discuţii cu Centrul Român de Politici Europene şi asociaţia LiderJust cu care am gândit un proiect anul trecut „Educație pentru justiţie şi democraţie – un program de formare cetăţenească în şcoli” finanțat prin granturile SEE 2009–2014, în cadrul Fondului ONG în România. În cadrul acestuia, am instruit magistraţi şi avocaţi care să predea educaţia juridică, deja am început descinderile în şcoli, urmează să apară un manual pentru predat această materie şi am redactat acest ghid pentru liceeni.

Eu am două fete adolescente. Cunosc mulţi tineri de vârsta lor. Am citit cărţi dedicate lor pentru a înţelege cum gândesc şi care sunt problemele lor în aceste vremuri. Am gândit cartea ca un ghid practic care să le ofere soluţiile la diverse chestiuni de viaţă cotidiană. Am dat cartea la citit şi fetelor mele, dar şi altor doi adolescenţi. Numai după ce am ţinut cont de observaţiile lor, am decis să o trimit la tipografie.

Alina Matei: Un subtitlu din carte mi-a atras atenția – ”Suntem liberi respectând legea.” Pentru tineri, ondulațiile libertății sunt esențiale. Păi ori sunt liberi, ori respectă regulile? De ce trebuie legate? Am văzut că le spuneți în carte că a fi liber nu înseamnă a face ce vrei. Dar tinerii tocmai asta cred. Că a fi liber înseamnă să faci ce vrei. Probleme nu apar la libertate, ci la făcut. Tinerii consideră că regulile nu țin de libertate. Poate că ar trebui insistat că a respecta regulile le face bine, lor și celorlalți, că pot fii cool și dacă îți respecți profesorii, lași fetele să iasă primele sau ajuți un bătrân atunci când te oprește. Cum văd și simt tinerii libertatea? Carla’s Dreams are chiar un cântec: ”Atât de liberi.”

Cristi Danileț: Cartea începe cu o expunere a principalelor reguli, de la cele de igienă şi postură corporală la cele de politeţe sau bun-simţ. Pe acestea copiii le cunosc de la şcoală sau de acasă. Dar apoi vin regulile din legi, pe care tinerii nu prea le ştiu, şi pe care unii doar le intuiesc. De aceea, când mă duc la o întâlnire cu ei, întotdeauna îi întreb: „A citit careva Codul Penal”? Invariabil, toţi răspund că nu. „Dar ştiţi că toţi îl respectaţi?!” şi ei mă privesc surprinşi. „Pentru că alfel nu aş fi venit eu la voi în sala de clasă, ci voi la mine în sala de judecată!”. După care le dau codul să îl deschidă singuri, le solicit să citească tare un articol precum „tâlhăria”, sau „şantajul”, ori „violul” şi discutăm. Întotdeauna am în gând să transmit copiilor un mesaj clar: legea e făcută să îi ocrotească pe cei corecţi şi că numai cei incorecţi vor fi sancţionaţi. Desigur, în spatele afirmaţiei mele cum că „A fi liber nu înseamnă să faci ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie” stau anumite lecturi din operele gânditorilor iluminişti. Din păcate, prea puţin discutăm despre concepte şi, astfel, oamenii îşi dezvoltă nişte prejudecăţi despre cuvintele pe care le folosesc. Astfel, „lege”, „interes public”, „Justiţie” ori „libertate” nu sunt explicate sau, mai grav, înţelese. De aceea, în ghid, vin cu nişte idei simple şi clare. Şi dacă vă uitaţi pe coperta 4, o sa vedeţi că scrie pe tablă „Lege=Libertate”. Da, e o adevărată filozofie aici…

Alina Matei: Liceenii ce spun când le povestiți câte drepturi au, de avantajele cunoașterii? Li se par ca scoase din joben?

Cristi Danileț: Sunt două feluri de reacţii. Unii copii vorbesc, în timpul întâlnirii, (mă feresc să îi spun „lecţie”, căci nu merg acolo să transform liceenii în studenţi la drept) sau fac glume – e specific vârstei şi unei anumite educaţii. Alţii ascultă, pun întrebări şi la sfârşitul orei mă mai ţin de vorbă pentru lămuriri. Nu mă duc la ei să ţin teorie. Nu dau definiţii. Nu predau drept. Ci discut despre reguli, legi şi importanţa respectării acestora, pentru ca toţi să fim în siguranţă; despre părinţi, profesori şi necesitatea respectării autorităţii lor; despre drepturi, proceduri şi colaborare sinceră cu organele legii. Nu folosesc deloc un limbaj juridic, ci vorbesc pe înţelesul lor, cu multe exemple din practică.

Alina Matei: Curiozitatea este pe măsură și în ceea ce privește obligațiile? Sau se consideră prea mici? Adulții sunt cu obligațiile…

Cristi Danileț: Când mă duc la liceu, copiii deja au 14 ani împliniţi. Şi atunci le spun că dacă au buletin, asta nu înseamnă că au un act pe care este pusă o poză pe care de abia aşteaptă să o schimbe, ci că statul îi consideră nişte adulţi în devenire, un fel de mici cetăţeni, care au nu numai drepturi, ci şi obligaţii. În acest context, le vorbesc despre atitudinea pe care o aşteptăm de la ei de a respecta legile chiar şi când nu îi vede nimeni, de a sări în ajutorul celor aflaţi în nevoie, de a se putea apăra în stare legitimă, dar nu de a se răzbuna; le mai vorbesc de sancţiuni aplicate în şcoală sau de amenzi date de poliţişti ori măsuri educative date de judecători, despre cum o notă scăzută la purtare le închide accesul la seminarul teologic ori la Academia de Poliţie, sau cum o faptă ilegală pentru care totuşi procurorul a clasat cauza poate să împiedice accesul viitorului adult în a lucra în justiţie sau serviciile speciale. Încerc să îi fac pe elevi să fie responsabili. Să înţeleagă că dacă părinţiii divorţează, copilul are dreptul şi obligaţia de a ţine contactul cu amândoi; că încadrarea în muncă nu se poate face „la negru”; că atunci când vor merge la vot nu pot primi bani pentru aceasta ori că nu pot vota pe mai multe buletine; că pe Facebook nu pot scrie orice, căci pentru injurii pot plăti daune; că dacă părinţii îţi angajează un avocat dacă eşti suspect nu înseamnă că ai „scăparea” asigurată.

Alina Matei: Dar liceanul Cristi cum era? În ce credea? De unde și-a luat valorile?

Cristi Danileț: Educaţia mea a fost oarecum spartană şi sunt recunoscător părinţilor pentru asta: regulile trebuiau respectate şi atât. Am trăit într-o lume a albului sau a negrului, compromisurile nefiind acceptate. Lectura m-a ajutat să îmi însuşesc o anumită axiologie. În timpul liceelui, am devenit oarecum mai nonconformist: mi-am lăsat părul lung şi am început să ascult rock. Însă curând m-am apucat de arte marţiale şi am înţeles necesitatea cunoaşterii propriilor posibilităţi şi a asumării propriilor fapte. Am început să fiu mai tolerant cu ceilalţi, dar să caut să mă înconjor de oameni cu care împărtăşesc aceeaşi viziune asupra vieţii. Aşa că dacă îţi place muzica rock, îţi place filosofia şi ai păreri argumentate factual, nu impregnate cu atacuri personale, ai şanse să devii prietenul meu. Mai întâi pe Facebook, apoi chiar în mediul fizic. Dar în niciun caz nu voi tolera discriminarea, defăimarea sau manipularea – mai mult ca sigur că iei block.

Alina Matei: Care a fost subiectul care a incitat cel mai mult? Facebook, sexul și contracepția? Despre ce doreau să le vorbiți?

Cristi Danileț: Încep să discut despre Facebook, pentru că şi eu utilizez foarte mult această reţea de comunicare şi acum nu există copil de 14-15 ani care să nu aibă cont. Ar fi şi o greşeală să interzicem asta. Le zic de cazul recent de la Botoşani, unde un elev a fost obligat de judecător să plătească daune morale pentru un profesor pe care l-a insultat pe Facebook. După care mă duc spre alte subiecte, urmărindu-le reacţiile. Întotdeauna discut despre sex. Din păcate, copii nu beneficiază de educaţie sexuală, ci învaţă singuri despre acest aspect al vieţii. Atunci discut despre interdicţia de relaţii intime cu minorii sub 13 ani, de viol, de relaţiile interzise cu părinţii sau profesorii. Iniţial unii glumesc, dar când le povestesc de violul homosexual sau de sarcini nedorite le îngheaţă zâmbetul. Încerc să îi fac conştienţi că nimeni nu îi poate atinge decât cu acordul lor şi chiar şi atunci nu de către anumite persoane care trebuie să aibă grijă de ei. Nu uit niciodată violenţa şcolară. Există un regulament al învăţământului preuniversitar extrem de aspru în acest domeniu şi copiii trebuie să cunoască faptele care intră în această categorie. Să ştiţi că întotdeauna copiii se interesează de legitima apărare. Iar eu subliniez diferenţa faţă de răzbunare şi interdicţia de a-şi face dreptate singur. Le spun inclusiv că dacă vor face asta eu nu voi mai avea de lucru şi voi ajunge şomer.

Alina Matei: V-ați întâlnit cu mulți tineri. Preocupările lor pentru educația juridică diferă în funcție de regiune, de mediul în care își duc viața? Sau toți tinerii au cam aceleași preocupări?

Cristi Danileț: Sunt în al patrulea an de când merg în mod regulat prin şcoli şi licee. Am fost la elevi de la clasa a treia până la a XII-a. Copiii sunt altfel decât generaţia din urmă cu 10 ani sau cu 20 ani. Sunt dezinvolţi, mai creativi, mai critici, puşi la punct cu tehnologia. Suportă greu şcoala, nu înţeleg necesitatea regulilor. Au întrebări la care nu are cine să le răspundă. Şi nu vor simple răspunsuri, vor explicaţii. Din păcate, părinţii nu mai au timp de ei, iar profesorii nu sunt motivaţi suficient pentru a se ocupa de ei. Educaţia juridică e o oportunitate să le arătăm că ei, adolescenţii, sunt priviţi de noi ca viitori adulţi, ca persoane în care avem încredere şi speranţe. Dar e clar că într-un liceu din centrul unei localităţi mari avem o anumită tipologie de oameni şi fapte – de exemplu, consum de droguri, conducere fără permis a maşinii, iar în liceele din periferie avem probleme cu violenţele fizice. Întotdeauna îmi adaptez discursul la problemele locale pe care le aflu de la diriginte sau director, ori în funcţie de zona geografică în funcţie de statisticile la care am acces sau informaţiile din presa locală.

Alina Matei: Ce v-a impresionat cel mai mult din discuțiile cu viitorul acestei țări?

Cristi Danileț: Cum intru la întâlniri cu problemele mele şi ies cu ale lor. Serios. M-au pus uneori în dificultate. De exemplu, la o clasă vorbeam de regulile de acasă şi necesitatea de a-i asculta pe părinţi, la care am primit întrebarea: „Bun, dar de la ce vârstă nu mai trebuie să îi ascultăm pe părinţi?”. Recent, un elev a venit la mine după discuţie şi m-a întrebat: „Unde pot să dau nişte informaţii despre un trafic de minori, dar fără să se ştie că eu am spus asta?”. Însă o întrebare care m-a uns la suflet a fost pusă de un copil: „Eu cum pot deveni judecător?!”. Am realizat că aceşti copii au nevoie de o certitudine cu privire la viitorul lor, să fie asiguraţi că adulţii se gândesc şi la ei. Din păcate, realitatea nu este aşa. Dar eu şi ceilalţi magistraţi care mergem prin şcoli sau primim copii la instanţe putem reaprinde această speranţă.

Alina Matei: Având copil, nu licean încă, știu că în puține cuvinte legate de cinste, bunătate, corectitudine, prietenie, ordine, copiii învață repede. Sau așa cum spuneați în carte ”Putem decide să fim onești, dornici de a ști cât mai mult, de a face bine celor din jur, de a sprijini instituțiile să își îndeplinească misiunea.” Dar oare nu ar trebui să începem mai devreme cu această educație? Până la liceu, copiii au văzut destul de multe… Și dacă jumătate din populația României este rurală, adică vorbim de România de la sate, ce e de făcut? Marin Preda ne amintește că dacă un țăran vine la București, tot un țăran va căuta. Deci?

Cristi Danileț: În SUA copiii învaţă despre Constituţie de la grădiniţă. La noi majoritatea adulţilor încă nu au deschis-o. Aproape că e o ruşine să spui că eşti patriot. Câţi dintre noi ştiu tot imnul ţării? La noi a devenit o regulă să ignori autorităţile, să faci bancuri cu poliţişti şi să conteşti o amendă, chiar şi când ai primit-o pe bune. Comportamentul acesta nu este unul corect. Din păcate, raportarea la non-valori intens mediatizate sau dispariţia ori persiflarea modelelor autentice a dus la o educaţie bolnavă. Azi e admirat cel care ironizează, insultă, atacă. Acesta primeşte mai multe like-uri pe Facebook decât mine care discut despre legi, justiţie, drepturi. Părinţii au carenţe mari în educaţie, copiii învaţă de pe net. Aici suntem. Educaţia solidă ar trebui să implice trinomul profesor-părinte-copil. Şi să nu se limiteze la legalitate, ci să meargă mult mai adând, la moralitate. Şi, apropo de ţăranul lui Preda: să ştiţi că am pregătit în cursul ultimelor luni mai mulţi studenţi la Drept pentru a preda educaţia juridică, iar una din misiunea încredinţată odată cu înmânarea certificatului de participare la un astfel de curs a fost de a merge în şcolile din mediul rural. Vasluiul este primul vizat şi asta nu întâmplător.

Alina Matei: Și, ca și dumneavoastră, cred că în această chestiune doar înaintând foarte încet și insistând mult pot apărea progrese. Educația juridică este foarte necesară. Aveți cunoștință cum fac alte state cu educația juridică? Au și străinii orele lor de dirigenție?

Cristi Danileț: Am găsit în SUA programe de tip street law sau law-related education construite cu scopul de a desfăşura o activitate interactivă pentru a înţelege legea, sistemul judiciar şi drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti. Noi avem educaţia civică în şcoala primară şi cea gimnazială. Dar educaţia juridică gândită de noi este altceva: nu ne limităm la concept şi prezentări teoretice, ci coborâm la nivel practic: ce se întâmplă cu un copil dacă are 13 ani şi comite un furt? Dar dacă merge la medic şi face un avort, de la ce vârstă nu are nevoie de aprobarea părinţilor? Dar în ce condiţii poate încheia un contract de prestări a unor activităţi culturale? Sau când poate folosi violenţa în stare de legitimă apărare? Ori la ce telefon anunţă că un minor a dispărut? Sau care e diferenţa între judecător şi procuror sau între mediator şi avocat? De unde obţine permis de conducere şi ce face dacă şi-a pierdut buletinul? Care e salariul minim pentru a munci? În ce condiţii cineva poate să te fotografieze şi să dea poza pe net sau la televizor?

Alina Matei: Unde vom putea găsi cartea? Se va distribui gratis sau va costa?

Cristi Danileț: Nu am făcut această carte pentru a o vinde. Primele 1000 de exemplare vor fi tipărite în cadrul proiectului gândit cu CRPE. Pentru tipărirea următoarelor exemplare voi solicita donaţii în contul asociaţiei VeDem Just din care fac parte, care este nou înfiinţată special pentru a susţine proiecte de acest gen. Gândiţi-vă că o carte de felul acesta, care costă aproximativ trei-patru euro, poate face diferenţa: un copil care o primeşte la timp poate afla cum să evite a deveni o victimă, sau cum să reacţioneze la o încălcare a legii, ori poate afla că o anumită faptă este interzisă de lege. Dacă am investi trei euro pentru fiecare adolescent din cei un milion câţi sunt în România, cred că am schimba faţa ţării.

Varianta în pdf a cărţii este disponibilă, gratuit, începând de ieri, pe site-ul www.educaţiejuridică.ro. Tot acolo se vor regăsi în curând şi traducerile în 10 limbi ale acesteia, toate făcute pe baza de voluntariat cu prieteni de pe Facebook. Voi avea şi un clip de prezentare şi chiar mă gândesc la o aplicaţie pentru telefonul mobil şi tabletă.

Alin Todirică: Este cunoscut faptul că intrați des în dialog cu studenții de la drept. Sunt aceștia adevărați aliați în promovarea educației juridice în școli?

Cristi Danileț: Cu siguranţă. Studenţii la drept încep să cunoască regulile şi legile în profunzime, pot comunica uşor, sunt dornici de a se implica în voluntariate şi, sincer, au mai mult timp ca un practician în drept. Am pregătit studenţi la Bucureşti, Craiova, Iaşi, Galaţi pentru a preda educaţie juridică. Urmează Braşov, Sibiu, apoi Timişoara şi Cluj-Napoca. Aştept cât mai mulţi doritori să se implice. Pregătirea lor e voluntară, se va elibera un certificat de participare şi cu acesta vor putea intra în şcoli, licee, colegii.

Alin Todirică: Între studenți și tinerii liceeni se leagă discuții foarte constructive. Considerați că vârsta apropiată este factorul-cheie?

Cristi Danileț: Da. Studenţii sunt mai apropiaţi de vârsta liceenilor. Le înţeleg mai bine ca mine nevoile şi problemele ori interesele. Studenţii intră mai uşor în şcoli şi licee, mulţi optează chiar pentru fostele lor unităţi de învăţământ, căci sunt contactaţi de către foştii lor profesori.

Alin Todirică: Cum ați convinge un student care nu vede altceva în afară de tratatele de drept să se implice în campanie? Ce i-ați spune?

Cristi Danileț: ”Odată ce aţi devenit studenţi la Drept, aţi intrat în lumea juriştilor. Juriştii sunt cei care militează pentru dreptate şi justiţie. Dar justiţia este mai mult represivă. Am fi mult mai eficienţi dacă am preveni încălcarea legilor. Pentru aceasta trebuie ca oamenii să îşi cunoască drepturile şi îndatorile. Or, voi, ca studenţi, aţi început să deprindeţi lumea valorilor autentice, a regulilor, a principiilor. Nu ţineţi astea doar pentru voi. Haideţi să îi învăţăm şi pe ceilalţi. Haideţi să facem lumea mai bună. Aşa că haideţi acum să ne construim viitorul aşa cum ni-l dorim noi!”.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu Alin și cu mine.

Cristi Danileț: Eu vă mulţumesc pentru oportunitatea oferită de a vorbi de acest proiect.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii JURIDICE.ro.

Cristi Danileț: Susţineţi şi voi proiectul de educaţie juridică în şcoli şi licee. Vă invit să faceţi parte, ONG-uri, instituţii sau persoane individuale, din platforma informală Mişcarea Naţională pentru Educaţie Juridică. Încercăm să menţinem viu acest proiect prin contribuţia noastră. Sunt convins că investind în educaţie, investim în viitor!


Cuvinte cheie: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Return to Top ▲Return to Top ▲