C a t r e
PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
In temeiul art. 414 indice 2 alin.1 din Codul de procedura penala si art. 23 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, d e c l a r
RECURS IN INTERESUL LEGII
in vederea interpretarii si aplicarii unitare a prevederilor art. 7 si art. 21 lit. g din Legea nr. 26 din 5 noiembrie 1990 privind Registrul Comertului, republicata in Monitorul Oficial nr.49 din 4 februarie 1998 cu modificarile si completarile ulterioare, aduse prin art.VIII – Titlul II, Cartea II din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003.
Examenul jurisprudentei actuale in materie penala evidentiaza mai multe orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare.
I. intr-o prima orientare, instantele au considerat ca nu sunt obligate sa faca aplicarea dispozitiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26 din 5 noiembrie 1990, adica sa dispuna, prin hotarare, efectuarea inregistrarilor in Registrul Comertului a actelor si mentiunilor cerute de lege, respectiv a hotararii de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care il fac nedemn de a exercita aceasta profesie, conform art.2 1 lit.g din aceeasi lege.
a) In acest context, unele instante au argumentat ca omisiunea de a dispune prin hotarare si efectuarea inregistrarilor in Registrul Comertului poate fi indreptata pe calea punerii in executare a hotararii judecatoresti, iar obligatia de comunicare a mentiunilor prevazute de art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990 revine birourilor de executare penala (Anexele nr. 1 si 2).
b) Alte instante, impartasind acelasi punct de vedere al neobligativitatii de a da curs dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990, punct de vedere pe care, insa, nu l-au motivat in cuprinsul hotararii, dar care este evidentiat prin absenta din dispozitiv a mentiunii aplicarii dispozitiilor legale, au comunicat totusi Registrului Comertului o copie a hotararii de condamnare, dand astfel eficienta dispozitiilor art. 7 alin. 2 din aceeasi lege (Anexele nr. 3 – 9).
c) In sfarsit, a treia categorie a omis pur si simplu sa faca vreo referire atat in considerentele hotararii, cat si in dispozitivul acesteia, cu privire la prevederile art. 7 din Legea nr. 26 din 5 noiembrie 1990 (Anexele nr. 10 – 114).
II. Intr-o alta orientare, s-a decis ca instantele au obligatia sa dispuna, in hotararea de condamnare, efectuarea inregistrarilor in Registrul Comertului a actelor si mentiunilor cerute de lege, in temeiul art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26/1990.
Retinand ca inculpatul, in calitate de comerciant, a savarsit infractiuni in exercitarea acestei profesii, pentru care a fost condamnat, instantele au considerat ca au obligatia, potrivit dispozitiilor legale mentionate, sa dispuna, prin hotarare, efectuarea acestor mentiuni in Registrul Comertului, precum si comunicarea sentintei de condamnare (Anexele nr. 115 – 178).
Societatile comerciale, comerciantii persoane fizice, ca si tertii care intra in relatii de afaceri, trebuie sa fie informati cu privire la evenimentele care marcheaza viata si activitatea acestora, statutul si persoanele abilitate sa le reprezinte.
Dispozitiile art. 7 alin. 2 si art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990 sunt menite sa confere cadrul normativ necesar concretizarii eficiente si riguroase a acestei necesitati si care se realizeaza prin Registrul Comertului, ca instrument legal de publicitate a activitatii comerciale.
Practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie a cunoscut trei orientari, argumentate dupa cum urmeaza:
I. Dispozitiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 ar viza instantele comerciale, iar nu penale, astfel incat acestea din urma nu ar avea obligatia de a dispune, prin hotarare, inscrierea de mentiuni la Registrul Comertului, iar comunicarea hotararii de condamnare este o obligatie a instantei de executare, prin intermediul biroului de executari penale, prin analogie cu inscrierea datelor in cazierul judiciar si cu punerea in executare a pedepselor complementare (Anexele nr. 179 – 181).
II. Potrivit deciziilor nr. 21/2002 si nr. 2362/2004 ale Sectiei penale a instantei supreme (Anexele nr. 182 si 183), s-a apreciat ca, numai in masura in care persoanei condamnate pentru fapte savarsite in exercitarea activitatii de comerciant ii este aplicata si pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a exercita profesia de comerciant, conform art.64 lit.d din Codul penal, va fi atrasa si nedemnitatea acestuia, prevazuta de art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990, identificandu-se astfel nedemnitatea cu o sanctiune de drept penal.
III. Dispozitiile art. 7 si art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990 reprezinta o obligatie impusa de lege instantelor, omisiunea indeplinirii acesteia echivaland cu pronuntarea unei hotarari contrare legii (Anexele nr. 184 – 186).
Apreciez ca aceasta din urma solutie este cea legala.
Din ansamblul normelor cuprinse in Legea nr. 26/1990 se desprinde ideea ca importanta si implicatiile economice si sociale pe care le are activitatea comerciala au impus instituirea unui cadru juridic corespunzator, care sa asigure buna desfasurare a acesteia, astfel ca s-a infiintat Registrul Comertului, conceput ca un organ de publicitate menit sa realizeze o centralizare a informatiilor, oferind posibilitatea celor interesati de a se documenta asupra activitatii comerciale, a moralitatii si antecedentelor comerciantilor.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 26 din 5 noiembrie 1990, republicata in Monitorul Oficial nr. 49 din 4 februarie 1998, instantele judecatoresti sunt obligate sa trimita Oficiului Registrului Comertului, in termen de 15 zile de la data cand au ramas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotararilor definitive si de pe incheierile ce se refera la acte si mentiuni a caror inregistrare este ceruta de lege.
Totodata, in aceste incheieri si hotarari instantele judecatoresti vor dispune si efectuarea inregistrarilor in Registrul Comertului.
Ulterior, art. 7 alin. 1 a fost modificat prin art. VIII – Titlul II, Cartea II din Legea nr. 161 din 21 aprilie 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.
In noua redactare, instantele judecatoresti isi pastreaza obligatia sa trimita Oficiului Registrului Comertului in termen de 15 zile de la data cand hotararile au ramas irevocabile, copii legalizate de pe acele hotarari ce se refera la acte, fapte si mentiuni a caror inregistrare o dispun conform legii.
In art. 21 din Legea nr. 26 din 5 noiembrie 1990 sunt enumerate limitativ datele a caror inregistrare trebuie efectuata in Registrul Comertului, iar la lit.g este mentionata hotararea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care il fac nedemn de a exercita aceasta profesie. Ulterior, si acest text a fost modificat prin Legea nr. 161 din 21 aprilie 2003 art. VIII – Titlul II, Cartea II in sensul ca in Registrul Comertului se va inregistra hotararea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care il fac nedemn sau incompatibil sa exercite aceasta activitate.
Cadrul normativ anterior mentionat impune urmatoarele precizari:
Inscrierea mentiunilor in Registrul Comertului se realizeaza in baza unei incheieri a judecatorului delegat sau a unei hotarari judecatoresti irevocabile, in afara de cazul cand legea prevede altfel.
In aceasta din urma ipoteza se inscriu si dispozitiile legale in discutie.
Astfel, inregistrarea in Registrul Comertului a hotararii de condamnare a comerciantului pentru fapte care il fac nedemn de a exercita aceasta profesie, conform art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990, nu se poate realiza decat in temeiul unei hotarari judecatoresti prin care se dispune efectuarea acesteia, asa cum prevad expres dispozitiile art. 7 alin. 2 din acelasi act normativ.
Daca ar fi fost suficienta pentru inscrierea de mentiuni in Registrul Comertului numai comunicarea hotararii, fara ca aceasta sa contina si dispozitia de efectuare a inregistrarilor, alineatul 2 al articolului 7 din Legea nr. 26/1990 ar fi lipsit de ratiune. in asemenea conditii, aceasta dispozitie ar fi trebuit inlaturata.
Or, urmare nici uneia dintre modificarile Legii nr. 26/1990, fie ca a fost vorba de Legea nr. 12/1998 pentru modificarea si completarea Legii privind Registrul Comertului sau de Legea nr. 161/2003, alineatul 2 al art. 7 nu a fost modificat, pastrandu-si actualitatea.
Pentru aceste motive, comunicarea hotararii nu este echivalenta si nu valoreaza obligativitatea inscrierii de mentiuni in Registrul Comertului. In realitate, comunicarea hotararii este etapa ulterioara celei in care instanta, prin hotarare, dispune efectuarea inregistrarilor.
Din aceasta perspectiva se releva si caracterul eronat al analogiei cu inscrierea datelor in cazierul judiciar ori punerea in executare a pedepsei complementare. Astfel, chiar si in situatiile mentionate, intai se dispune de catre instanta, prin hotarare, aplicarea unei pedepse, fie ca este ea principala, accesorie sau complementara. Numai ca urmare a acestei dispozitii se vor produce consecinte juridice, fie ca este vorba de punerea in executare sau de inscrierea in cazier.
A lasa la latitudinea biroului de executari penale comunicarea hotararilor prevazute de art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990 echivaleaza cu a recunoaste acestuia competenta de a aprecia asupra nedemnitatii in materie comerciala, in conditiile in care aceasta chestiune nu poate fi decat atributul exclusiv al judecatorului insarcinat cu judecarea cauzei, iar nu a aceluia abilitat cu punerea in executare a hotararilor penale.
Din aceasta perspectiva este necesara lamurirea notiunilor de incompatibilitate si nedemnitate.
Potrivit art. 7 alin. 2 si art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, instantele trebuie sa dispuna, prin hotarare, inscrierea in Registrul Comertului a hotararii de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care il fac nedemn sau incompatibil sa exercite aceasta activitate.
Intrucat incompatibilitatea presupune un conflict de interese intre caracterul speculativ al activitatii comerciale, indreptate spre obtinerea unui profit si anumite functii sau profesii legate de interesele generale ale societatii (e.g.: functia de magistrat, calitatea de deputat, senator, membru al guvernului, functionar public, etc. sunt incompatibile cu profesiunea de comerciant), aceasta nu poate rezulta dintr-o hotarare de condamnare, ci este expres prevazuta in legile speciale (e.g. art. 125, art. 132 si art. 144 din Constitutie; Legea nr. 161/2003; Legea 188/1999; art. 30 lit. b din Legea nr. 188/1995 privind Statutul cadrelor militare, art. 49 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul corpului diplomatic si consular etc.).
In consecinta, dispozitiile art. 7 alin. 2 cu referire la art. 21 lit. g din Legea nr.2 6/1990 vizeaza, de fapt, numai nedemnitatea ca si consecinta extrapenala, dar care decurge dintr-o hotarare de condamnare penala.
Prin urmare, nedemnitatea nu trebuie confundata cu pedeapsa complementara care, ca natura juridica, este o sanctiune penala, cu caracter temporar si care inceteaza prin executare, in timp ce prima institutie are caracter, in majoritatea cazurilor, perpetuu, incetand prin reabilitare.
Datorita acestei lipse de identitate, nedemnitatea va fi atrasa si atunci cand nu se dispune aplicarea pedepsei complimentare, de regula cea prevazuta de art.64 lit.c din Codul penal – interzicerea dreptului de a exercita o profesie (comerciant) de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii, dupa cum cele doua institutii pot functiona si impreuna.
Pe de alta parte, continutul notiunii de nedemnitate semnifica incalcarea de catre comercianti a dispozitiilor legale prin care se urmareste apararea intereselor publice, in special, creditul comercial, dar si protejarea intereselor tertilor si ale comerciantilor insisi.
De aceea, nedemnitatea, ca si consecinta extrapenala, dar derivata dintr-o condamnare penala, nu se va limita doar la situatiile in care comerciantul a fost condamnat pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, precum si pentru infractiunile prevazute de art. 265 – art. 276 din Legea nr. 31/1990, asa cum stabileste art. 6 alin. 2 din acelasi act normativ.
Nedemnitatea va fi atrasa si de savarsirea de catre comerciant a faptelor penale sanctionate de legile financiare, vamale etc. care sunt evidentiate in cazierul fiscal conform art. 2 din Ordonanta nr. 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, republicata (Monitorul Oficial nr. 664 din 23 iulie 2004) si enumerate in cele 48 de situatii prevazute in anexa la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei nr. 75/2001, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 31/2003 (Monitorul Oficial nr. 92/2003).
Mai mult, intre faptele inscrise in Registrul Comertului si cazierul fiscal trebuie sa existe concordanta deoarece, in art. 14 din Ordonanta nr. 75/2001 se dispune ca procedura de eliberare a cazierului fiscal, a carei prezentare este obligatorie la infiintarea societatilor comerciale pentru persoanele prevazute la art. 8 alin. 1, va fi convenita prin protocol incheiat intre Ministerul Finantelor Publice – Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Ministerul Justitiei – Oficiul National al Registrului Comertului.
In contextul acestor precizari se impune concluzia ca instanta, in temeiul art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, este obligata sa dispuna, prin hotarare, efectuarea inregistrarilor in Registrul Comertului, avand in vedere tocmai importanta si consecintele acestor mentiuni pentru activitatea comerciala, respectiv sa se pronunte expres asupra acestei chestiuni, iar nu sa lase la latitudinea biroului de executari penale optiunea de a trimite sau nu hotararile judecatoresti la care se refera textele invocate.
Neindeplinirea acestei obligatii de catre instanta, care s-ar rezuma numai la a comunica o copie a hotararii Registrului Comertului si care nu valoreaza obligativitatea efectuarii de inregistrari, are ca efect periclitarea securitatii circuitului juridic comercial.
Numai prin aplicarea dispozitiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26/1990 va fi realizat scopul acestui act normativ, acela de a pune la indemana celor interesati date privitoare nu numai la situatia unei societati comerciale, in momentul infiintarii si inmatricularii ei, ci si in tot cursul existentei sale.
Esentializand ratiunile reglementarii abordate, pentru ca aceasta sa capete eficienta juridica deplina, trebuie sa fie aplicata in spiritul in care a fost conceputa, altfel scopul urmarit de legiuitor nu mai poate fi atins, iar institutia de drept respectiva va fi deformata de practica judecatoreasca.
Fata de cele expuse, in scopul interpretarii si aplicarii unitare a legii, va solicit admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii in sensul ca:
"1. Potrivit art. 7 din Legea nr. 26 din 5 noiembrie 1990 privind Registrul Comertului, republicata in Monitorul Oficial nr. 49 din 4 februarie 1998 cu modificarile si completarile ulterioare mentionate in art. VIII, Titlul II, Cartea II din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, instantele judecatoresti sunt obligate sa dispuna, in hotarare, si efectuarea inregistrarii la Registrul Comertului a mentiunilor privind condamnarea comerciantului pentru fapte penale care il fac nedemn sa exercite aceasta activitate, conform art. 21 lit. g din aceeasi lege.
2. Nedemnitatea nu se confunda cu sanctiunile de drept penal (pedepse principale, accesorii ori complementare, masuri de siguranta), cele doua institutii neconditionandu-si reciproc existenta."
Procuror general,
Ilie Botos
PDF 
