TOP LEGALTOP LEGALTOP LEGALTOP LEGALTOP LEGALTOP LEGALTOP LEGAL
www.recursininteresullegii.ro

Schimbarea incadrarii juridice nu constituie incompatibilitate

3 noiembrie 2005 | Alina Matei
1.754 citiri
Print Friendly
 

Catalog profesional: avocați (arii de practică), consilieri în proprietate industrială, consilieri juridici, consultanți fiscali, executori judecătorești, experți legislația muncii, mediatori, notari publici, practicieni în insolvență, traducători

C a t r e

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

In temeiul art. 414 indice 2 alin. 1 din Codul de procedura penala si art. 23 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, d e c l a r

RECURS IN INTERESUL LEGII

in vederea stabilirii compatibilitatii judecatorului de a participa la judecarea acelei cauze in care a dispus prin incheiere, anterior solutionarii fondului acesteia, schimbarea incadrarii juridice.

Examenul jurisprudentei evidentiaza doua orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al acesteia, astfel:

I. Uneori s-a apreciat ca este incompatibil judecatorul care dispune schimbarea incadrarii juridice si apoi solutioneaza cauza in fond, deoarece s-ar incalca prevederile referitoare la compunerea instantei,iar sanctiunea ar fi nulitatea absoluta a hotararii (anexele 1 – 49).

II. Alteori s-a considerat ca schimbarea incadrarii juridice nu echivaleaza cu o antepronuntare, deoarece judecatorul nu-si exprima parerea cu privire la solutia ce ar putea fi data in cauza – condamnare, achitare, incetarea procesului penal sau admiterea ori respingerea caii de atac (anexele 50 – 56).

Totodata, si la nivelul instantei supreme practica este neunitara.

Astfel, initial s-a apreciat ca nu se antepronunta judecatorul care dispune schimbarea incadrarii juridice prin incheiere (anexele 57 – 59), pentru ca, ulterior, sa se considere ca sunt incalcate prevederile art. 334 si art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala (anexele 60 si 61).

Apreciez ca, de principiu, judecatorul care s-a pronuntat prin incheiere asupra schimbarii incadrarii juridice nu a devenit incompatibil.

1. In acest context se impune clarificarea continutului notiunilor de antepronuntare si schimbare a incadrarii juridice.

Potrivit art.47 alin.2 din Codul de procedura penala, antepronuntarea semnifica exprimarea, anterior judecarii cauzei, a solutiei ce ar putea fi data acesteia; prin solutie intelegandu-se, in temeiul art.345 si 346 din acelasi cod, condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal (solutii date actiunii penale), respectiv, admiterea totala sau partiala a pretentiilor civile, respingerea lor ori lasarea nesolutionata a acestora (solutii date actiunii civile).

Limitand analiza numai la latura penala a unei cauze, a solutiona, potrivit oricareia dintre posibilitatile legale, actiunea penala implica pronuntarea asupra temeiului si obiectului acesteia: fapta, faptuitor, raspundere penala.

Detaliind , temeiul actiunii penale presupune, interpretand per a contrario dispozitiile art. 10 lit.a – e din Codul de procedura penala, existenta faptei, prevederea sa de catre legea penala, existenta gradului de pericol social al unei infractiuni, intrunirea elementelor constitutive ale unei anumite infractiuni, savarsirea faptei de catre persoana invinuita ori inculpata, inexistenta vreunei cauze care sa inlature caracterul penal al faptei.

Cat priveste obiectul, respectiv conditiile actiunii penale, acestea semnifica ansamblul aspectelor de drept penal, procesual penal sau cu caracter mixt care permit tragerea la raspundere penala : existenta sau inexistenta plangerii prealabile, a autorizarii sau sesizarii organului competent, a vreunei cauze care inlatura raspunderea penala, a autoritatii de lucru judecat.

Prin urmare, a pronunta o solutie presupune un proces de verificare, cu necesitate, a tuturor aspectelor anterior mentionate, proces care, pentru a semnifica o veritabila pronuntare, trebuie sa fie intotdeauna global, iar nu disociat, in functie de un element sau altul din cele enumerate.

Altfel spus, a verifica numai unul sau unele dintre aceste elemente nu este niciodata suficient pentru a pronunta o solutie.

Notiunea de incadrare juridica, in acceptiunea larga ce i-a fost conferita de doctrina si jurisprudenta, semnifica identificarea textului special incriminator, cat si a normelor cu caracter general referitoare, de pilda, la cauzele de agravare sau atenuare, formele infractiuni, pluralitatea de infractori sau de infractiuni pentru fapta care face obiectul judecatii.

Prin urmare, aceasta este numai o problema de drept care, evident, este diferita de chestiunile care caracterizeaza fondul cauzei.

Avocati pledanti

Preluand aspectele invocate pentru definirea notiunii de solutie, pronuntarea asupra incadrarii juridice implica numai unele dintre acestea, si anume existenta unei fapte prevazute de legea penala, care prezinta pericol social al unei infractiuni si care intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni.

Toate celelalte chestiuni care tin de temeiul si obiectul actiunii penale (e.g. savarsirea faptei de catre inculpat) raman in afara solutionarii problemei incadrarii juridice.

In consecinta, aceasta din urma institutie nu va fi niciodata identica cu exprimarea unei solutii ce poate fi data unei cauze, cele doua procese ramanand distincte si autonome chiar daca unele dintre elementele lor sunt comune.

Mutatis mutandis, aceleasi concluzii sunt valabile si pentru schimbarea incadrarii juridice.

2. Un alt argument in sprijinul concluziei ca schimbarea incadrarii juridice prin incheiere, iar nu exclusiv prin minuta, cu ocazia deliberarii si solutionarii fondului cauzei, nu echivaleaza cu o antepronuntare este furnizat de impedimentele pe care punctul de vedere contrar le genereaza.

Astfel, art. 286 alin. 2 din Codul de procedura penala instituie obligatia instantei in fata careia se face schimbarea incadrarii juridice intr-o fapta care presupune o plangere prealabila de a intreba persoana vatamata daca isi va manifesta aceasta posibilitate.

Or, daca schimbarea incadrarii juridice s-ar face numai odata cu pronuntarea hotararii, aceasta obligatie este imposibil de indeplinit.

In acest context, se impune concluzia ca echivalarea schimbarii incadrarii juridice prin incheiere cu antepronuntarea inlatura de la aplicare un text legal, fara nici o ratiune legala ori justa, lasand fara efecte vointa expres exprimata de legiuitor de a asigura uneia dintre partile procesului anumite garantii.

S-ar putea afirma ca ne aflam in situatia inadmisibila a abrogarii unui text legal, pe cale de interpretare, de catre magistrat.

In aceeasi ordine de idei, poate fi invocat si art. 332 alin. 1 din Codul de procedura penala care permite instantei sa restituie cauza procurorului atunci cand, ca urmare a schimbarii incadrarii juridice, constata, inainte de terminarea cercetarii judecatoresti, ca efectuarea cercetarii penale s-a facut de un organ necompetent.

Si acest text ar fi inlaturat de la aplicare daca ar fi primita interpretarea potrivit careia schimbarea incadrarii juridice s-ar face exclusiv prin minuta.

Pe de alta parte, potrivit art. 302 alin. 2 din Codul de procedura penala, instanta este obligata sa se pronunte prin incheiere motivata asupra cererilor formulate de parti, procuror ori ridicate din oficiu, considerate ca si chestiuni incidente.

Or, schimbarea incadrarii juridice este o chestiune incidenta particulara, fara a carei rezolvare preliminara nu se poate proceda la solutionarea in continuare a cauzei. Fara operatiunea de integrare a faptei concret savarsite intr-un ansamblu de texte legale corespunzatoare, obiectul judecatii ar deveni ambiguu: fapta si persoana aratate in actul de sesizare a instantei, in absenta unei incadrari juridice conforme, sunt lipsite de semnificatie din punct de vedere al procesului penal care, astfel, si-ar pierde ratiunea.

3. In cursul procesului penal in faza publica, inculpatului ii sunt asigurate o serie de garantii procesuale, primordiala fiind aducerea la cunostinta a acuzatiei: imputarea savarsirii cu vinovatie a faptei prevazute de legea penala si care intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni.

Acuzatia, prin elementele sale anterior enumerate, are o functie structuranta a procesului penal sub toate aspectele sale.

Neclarificarea oricarui aspect al acuzatiei in chiar momentul in care apare bulverseaza rigoarea logica a procesului penal, asa cum este ea impusa de lege.

De pilda, nepronuntarea asupra incadrarii juridice (echivalenta cu intrunirea elementelor constitutive ale unei anumite infractiuni) in momentul in care se contureaza definitiv aceasta necesitate si care poate fi oricare alt moment decat acela al deliberarii si solutionarii cauzei pe fond, determina confuzie in administrarea probatoriului prin stergerea limitelor in care procurorul si partea vatamata vor face probe in acuzare, iar inculpatul va proba lipsa lor de temeinicie. Aceasta este posibila ca urmare a multiplicarii uneia dintre componentele acuzatiei: incadrarea juridica data prin actul de sesizare, pe de o parte, si incadrarea juridica numai pusa in discutia partilor, dar netransata de instanta decat in momentul final al procesului.

Pentru aceleasi motive, insusi rolul activ al instantei va deveni dificil.

O alta consecinta va fi aceea a incalcarii drepturilor procesuale ale partilor. Este suficienta numai mentionarea prejudiciului dreptului la aparare al inculpatului prin necunoasterea exacta a acuzatiei ce i se aduce. Or, potrivit art.6 paragraful 3 lit. a din Conventia Europeana a Drepturilor Omului „orice acuzat are dreptul in special sa fie informat, in termenul cel mai scurt, (…) in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa”, iar, potrivit lit.b a aceluiasi articol, are dreptul „sa dispuna de timpul si inlesnirile necesare pregatirii apararii sale”. Nu ar mai exista o semnificatie a timpului si inlesnirilor daca apararea trebuie facuta impotriva a doua incadrari juridice, ambele virtuale, atata vreme cat instanta nu se pronunta asupra acestei chestiuni si prin incheiere.

Consecintele ar putea consta si in alterarea dreptului de a fi judecat intr-un termen rezonabil, conform art. 6 pg. 1 din acelasi act international anterior citat, recunoscut si la nivelul legii fundamentale romane – art. 24 alin. 2 din Constitutie.

Toate aceste neajunsuri sunt inlaturate prin neechivalarea schimbarii incadrarii juridice prin incheiere, in cursul procesului, cu antepronuntarea in sensul conferit de art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala.

Pe de alta parte, nu trebuie ignorat faptul ca o pronuntare anticipata, conform art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, poate sa existe in orice cadru legal, cu exceptia deliberarii. Esential este modul de exprimare al magistratului in realizarea unei anumite activitati procesuale.

Transpunerea inadecvata a motivarii schimbarii incadrarii juridice, atunci cand se face prin incheiere, excedand elementelor care o definesc in mod exclusiv, asa cum au fost prezentate anterior, nu invalideaza institutia prevazuta de art.334 din Codul de procedura penala prin raportare la art. 47 alin. 2 din acelasi cod, ci reprezinta numai aplicarea sa incorecta intru-un anumit caz, lipsa de acuratete juridica a autorului acelui act de procedura.

In consecinta, nu trebuie confundata punerea gresita in practica a unei institutii cu insasi institutia si, prin urmare, extinderea efectelor sanctionatorii si asupra acesteia.

Avand in vedere aceste argumente, in scopul interpretarii si aplicarii unitare a legii, solicit admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii in sensul ca:

"Judecatorul care a dispus prin incheiere schimbarea incadrarii juridice a faptei nu este incompatibil in sensul prevazut de art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala."

PROCUROR GENERAL
Ilie Botos

UJMAG Tabarca

Dezbateri juridice. Legile nu sunt ceea ce par a fi

JURIDICE
Accesul la Justiția Achizițiilor Publice, un pariu de 100.000 euro    Pierdut instanță de executare. Găsitorului recompensă    Renunțarea la moștenire – prezumată (art. 1112 NCC), considerată (art. 1113 NCC) și, din când în când, autentică (art. 1120 NCC)    Latura civilă a acțiunii în contencios administrativ, sau De ce își permite autoritatea să comită abuzuri...    Insolvența se întoarce: Codul insolvenței    Acordul de recunoaștere a vinovăției    Cum să (nu) concediem un salariat    Mai rară decât fiducia: logodna    Eternul risc al achiziției imobiliare: calitatea de proprietar a vânzătorului    Lama rece a procedurii civile: nulitatea necondiționată    CCR vs. ICCJ. Legea penală mai favorabilă    Avocații în Noile Coduri Penale    Clauzele abuzive, un teren pe care consumatorii câștigă (înca prea puțin?) teren    Arbitrajul. Un nou început    Mai gravă decât civilul, mai rapidă decât penalul: răspunderea disciplinară    Anticamera judecății penale: Camera Preliminară    Legea nr. 17/2014: birocratizarea vânzării terenurilor agricole din extravilan    Judecătorul față în față cu avocatul: cenzurarea onorariului avocațial    Spălarea banilor. Trecut, prezent și viitor    Cât de judiciară (mai) este rezoluţiunea?    Ipoteca, o garanție... reală?    Achizițiile publice. Suspiciuni, inerții, blocaje    O problemă insolubilă: Insolvența    Evacuarea de drept comun, evacuată de Noile Coduri?    Încuviințarea executării silite, o instituție pe cale de dispariție?    Aplicarea în timp a noilor coduri penale


Tags:

Dumneavoastră ce părere aveți?

Return to Top ▲Return to Top ▲

Consiliul Superior al Magistraturii
Ministerul Public
Directia Nationala Anticoruptie
UNBR
Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania
Consiliul de Mediere
Baroul Ilfov
Colegiul Consilierilor Juridici
ARDAE
ELSA Romania
CCIR
Wolters Kluwer Romania

© 2004-2014 | coordonator: Andrei Săvescu | suport: Societatea de Ştiinţe Juridice | platforma: WP | layout: Juressa | tehnic: Fokus Digital Services

Pagina a fost încărcată de browserul dumneavoastră in 0,154 secunde.