Dezbateri juridice
Probleme dificile de drept civil 2014
Recurs în interesul legii
www.recursininteresullegii.ro

Determinarea caracterului "consecinte deosebit de grave" in cazul infractiunilor continuate

14 februarie 2006 | Alina Matei
2.568 citiri
Print Friendly
 

C a t r e

Probleme dificile de drept civil

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

In temeiul art. 414 indice 2 alin. 1 din Codul de procedura penala si art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, d e c l a r

RECURS IN INTERESUL LEGII

privind aplicarea art. 146 din Codul penal in cazul infractiunii continuate, respectiv existenta posibilitatii de a cumula sau nu pagubele materiale cauzate mai multor persoane printr-o astfel de infractiune.

Examenul jurisprudentei actuale in materie penala evidentiaza doua orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare, astfel:

1. Intr-o prima abordare jurisprudentiala instantele au considerat ca, in cazul infractiunii continuate, pentru ca prejudiciul sa fie considerat ca avand consecinte deosebit de grave, in sensul prevederilor art. 146 din Codul penal, este necesar ca acesta sa se localizeze in patrimoniul unei singure persoane si nu in patrimoniul mai multor persoane vatamate prin infractiunea continuata (anexele nr. 1 – 3).

2. Intr-o alta orientare s-a decis ca prejudiciile aduse mai multor persoane prin acte care intra in continutul infractiunii continuate trebuie totalizate si, in functie de acest cuantum, se apreciaza daca infractiunea savarsita a produs consecinte deosebit de grave (anexele nr. 4 – 25).

Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat in acelasi sens (anexele nr. 26 – 27).

Apreciez ca ultima solutie este cea legala.

Premisele legale ale practicii neunitare ce face obiectul prezentului recurs in interesul legii sunt urmatoarele :

Potrivit art. 146 din Codul penal, astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului din 15 noiembrie 2000, aprobata prin Legea nr. 456 din 18 iunie 2001, consecintele deosebit de grave sunt definite, printre altele, ca fiind o paguba materiala mai mare de 2.000.000.000 lei, cauzata unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.

Conform acestei definitii, consecinta deosebit de grava este identica cu rezultatul activitatii infractionale (ca urmare fizica), respectiv cu vatamarea interesului ocrotit de norma penala (ca urmare juridica), cu precizarea ca vatamarea penala nu se confunda cu dauna civila care ar putea deriva din infractiune.

Pe de alta parte, din dispozitiile art. 41 alin. 2 din Codul penal rezulta ca, pentru existenta infractiunii continuate, este necesar sa se fi savarsit, la diferite intervale de timp, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni; actiunile sau inactiunile sa fi fost comise in realizarea aceleiasi rezolutii, respectiv actiunile sau inactiunile sa fi fost savarsite de aceeasi persoana.

Pentru elucidarea problematicii ce face obiectul prezentului demers se impune analizarea elementului de unitate psihica (existenta aceleiasi rezolutii infractionale), precum si a rezultatului, respectiv raportului de cauzalitate, specifice infractiunii continuate.

Din punct de vedere subiectiv, rezolutia specifica infractiunii continuate presupune un factor intelectiv constand in reprezentarea, in ansamblu, a activitatii infractionale, inclusiv a realizarii sale prin actiuni sau inactiuni similare, repetate si a rezultatului sau global, cat si un factor volitiv reprezentat de vointa de a savarsi treptat actiunile sau inactiunile componente ale acelei actiuni.

Prin urmare, rezolutia vizata de art. 41 alin. 2 din Codul penal, din perspectiva ambilor factori, poarta asupra unei activitati infractionale complexe, realizata prin actiuni sau inactiuni succesive, fiecare apta sa constituie o infractiune autonoma, iar nu doar asupra unei singure actiuni sau inactiuni. Aceasta este si ratiunea pentru care infractiunea continuata, de principiu, nu este incompatibila cu pluralitatea subiectilor pasivi.

Prin urmare, autorul infractiunii isi reprezinta nu numai ansamblul complex al actiunilor sau inactiunilor pe care le va infaptui, ci si intregul rezultat pagubitor cu consecinte deosebit de grave.

De aceea, raspunderea sa penala va fi atrasa pentru un asemenea rezultat total care reprezinta suma rezultatelor partiale. Acest rezultat global reprezinta, din perspectiva proceselor psihice, obiectul reprezentarilor subiectului.

Or, o asemenea unitate subiectiva constituie elementul specific si determinant pentru care legiuitorul a creat si a sanctionat mai sever unitatea legala a infractiunii continuate.

Din aceasta perspectiva, a considera distinct rezultatul fiecarei actiuni sau inactiuni pagubitoare ce alcatuiesc infractiunea continuata, distinctie cu urmari asupra incadrarii juridice, prin neretinerea dispozitiilor art. 146 din Codul penal, ar insemna a nesocoti vointa legiuitorului de a sanctiona mai grav pericolul social sporit al unei asemenea rezolutii infractionale.

Mai mult, a opera o asemenea distinctie echivaleaza cu recunoasterea mai multor prejudicii sau pagube. O astfel de posibilitate nu exista decat in cazul mai multor infractiuni, al unei pluralitati. Or, nu poate exista o pluralitate infractionala bazata pe o rezolutie unica.

De fapt, distinct, in acest caz, este, nu urmarea din punct de vedere penal (rezultatul ca urmare fizica sau vatamarea ca urmare juridica), ci dauna civila derivata din infractiune. Aceasta din urma nu are nici un fel de urmari asupra laturii penale a cauzei, asa cum este, de pilda, incadrarea juridica; ea ramane sa fie rezolvata in cadrul laturii civile, respectiv actiunii civile, alaturate sau nu celei penale.

De altfel, infractiunea continuata, distincta fiind de actiunile sau inactiunile care o compun, are un rezultat propriu, produs de ansamblul acestora.

Acest rezultat propriu, unic nu este altceva decat suma modificarilor produse prin actiunile sau inactiunile componente, o totalizare a multiplelor urmari cauzate. Un asemenea rezultat prezinta alte dimensiuni si alt pericol social decat rezultatele distincte ale diverselor actiuni sau inactiuni.

Prin urmare, rezultatul infractiunii continuate poate fi definit ca unul progresiv, care se afla intr-un proces continuu de amplificare, concomitent cu savarsirea unor noi actiuni sau inactiuni si care ia sfarsit doar in momentul epuizarii infractiunii. Din acest motiv exista posibilitatea ca atunci cand se depaseste o anumita limita, acumularea cantitativa a rezultatelor sa se transforme intr-o noua calitate. intr-o asemenea ipoteza, rezultatul final la care s-a ajuns progresiv va putea determina o alta incadrare juridica a faptelor si, respectiv, o agravare legala a raspunderii penale. De aceea, in situatiile in care incadrarea juridica a faptei este determinata si de o anumita intindere a vatamarii este posibil ca, desi actiunile sau inactiunile componente sa prezinte elementele formei tip a infractiunii, in raport cu dimensiunea rezultatului total, infractiunea continuata sa se incadreze intr-o dispozitie legala ce prevede o forma agravata a acelei infractiuni.

O asemenea concluzie este justificata si de decizia de indrumare nr.1/1987 a fostului Tribunal Suprem care a statuat ca incadrarea juridica a faptei este data in raport cu rezultatul produs, in toate cazurile cand incadrarea este conditionata de producerea unui anumit rezultat, precizand ca data savarsirii infractiunii, in cazul infractiunilor continuate, este data comiterii ultimei actiuni sau inactiuni.

Cumularea rezultatelor partiale ale actiunilor sau inactiunilor ce compun infractiunea continuata intr-un rezultat global nu este impiedicata de pluralitatea subiectilor pasivi, mai ales atunci cand este vorba de infractiuni contra patrimoniului . De altfel, compatibilitatea infractiunilor continuate cu pluralitatea subiectilor pasivi a fost expres afirmata prin decizia de indrumare nr. 1/1963 a fostului Tribunal Suprem, aratandu-se ca „nu este necesar, pentru existenta infractiunii continuate, ca obiectele asupra carora poarta activitatea infractionala repetata sa apartina aceleiasi persoane, de vreme ce se stabileste ca infractorul a avut la inceput reprezentarea concreta, in ansamblu, a obiectelor respective”.

Temeiurile unei asemenea concluzii rezida in particularitatea de ordin subiectiv a infractiunii continuate, asa cum a fost anterior expusa, respectiv posibilitatea autorului de a-si reprezenta, in momentul inceperii activitatii infractionale, atat lezarea succesiva a mai multor patrimonii, cat si producerea unui rezultat global.

La aceasta se adauga faptul ca, in ipoteza infractiunilor contra patrimoniului, reprezentarile si vointa autorului nu sunt cu necesitate determinate de persoana victimei; aceasta este relativ indiferenta din perspectiva finalitatii urmarite. Pentru aceste motive, schimbarea subiectului pasiv pe parcursul savarsirii actiunilor sau inactiunilor componente nu impune in mod necesar o schimbare a rezolutiei infractionale .

Pe de alta parte, opinia exprimata in doctrina, potrivit careia interpretarea literara a art. 146 din Codul penal ar conduce, fara echivoc, la concluzia ca, in cazul infractiunilor continuate cu consecinte deosebit de grave, paguba materiala ar trebui cauzata unei singure parti vatamate, nu este intemeiata.

Argumentul acestei opinii il reprezinta folosirea singularului in cazul atributelor pronominale utilizate in textul articolului 146 din Codul penal : „paguba materiala………cauzata unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art.145 ori altei persoane fizice sau juridice” .

Or, potrivit uneia dintre regulile interpretarii literale sau gramaticale folosirea singularului implica si pluralul, reciproca fiind, de asemenea, valabila. Aceasta regula cunoaste exceptii numai atunci cand legea disciplineaza separat entitatile singulare de cele plurale sau cand foloseste o formula cantitativa de excludere. in cazul art. 146 din Codul penal nu exista nici un indiciu de reglementare separata a singularului de plural, asa incat se va aplica regula anterior enuntata.

Asadar, agravanta privind consecinte deosebit de grave se retine in situatia savarsirii unei infractiuni continuate, indiferent de numarul partilor vatamate, daca paguba totala, rezultata din insumarea prejudiciilor produse partilor vatamate, depaseste limita prevazuta in art. 146 din Codul penal.

A interpreta altfel s-ar ajunge la situatia de neacceptat ca in cazul infractiunii continuate, pe de o parte sa se retina unitatea acesteia (art. 41 alin. 1 si 2) si sa se aplice o pedeapsa potrivit art. 42 din Codul penal, dar, pe de alta parte, sa nu se dea eficienta si dispozitiilor art. 146 din acelasi cod, desi conditiile sunt indeplinite prin unitatea infractionala.

Mai mult, forma agravata se retine si celui care a savarsit o infractiune continuata in patrimoniul mai multor persoane ale caror bunuri sunt in proprietate comuna pe cote parti, chiar daca valoarea cotei parti apartinand fiecarei parti vatamate este mai mica decat cea stabilita in art. 146 din Codul penal.

De asemenea, agravanta se retine si in situatia in care prejudiciul total aferent unei unitati infractionale (continuate), care depaseste limita prevazuta in art. 146 din Codul penal, este produs in dauna mai multor parti vatamate a caror proprietate comuna este in devalmasie, nefiind cunoscute cotele parti ale codevalmasilor.

Pentru aceste motive, in scopul interpretarii si aplicarii unitare a legii solicit admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii in urmatorul sens:

"In cazul infractiunii continuate se retine agravanta privind consecinte deosebit de grave, prevazuta de art. 146 din Codul penal, prin totalizarea pagubelor materiale produse tuturor partilor vatamate."

PROCUROR GENERAL
Ilie Botos


Cuvinte cheie:
UJMAG

Dezbateri juridice. Legile nu sunt ceea ce par a fi

JURIDICE
Mai suspensivă decât condiția suspensivă: condiția rezolutorie    Accesul la Justiția Achizițiilor Publice, un pariu de 100.000 euro    Pierdut instanță de executare. Găsitorului recompensă    Renunțarea la moștenire – prezumată (art. 1112 NCC), considerată (art. 1113 NCC) și, din când în când, autentică (art. 1120 NCC)    Latura civilă a acțiunii în contencios administrativ, sau De ce își permite autoritatea să comită abuzuri...    Insolvența se întoarce: Codul insolvenței    Acordul de recunoaștere a vinovăției    Cum să (nu) concediem un salariat    Mai rară decât fiducia: logodna    Eternul risc al achiziției imobiliare: calitatea de proprietar a vânzătorului    Lama rece a procedurii civile: nulitatea necondiționată    CCR vs. ICCJ. Legea penală mai favorabilă    Avocații în Noile Coduri Penale    Clauzele abuzive, un teren pe care consumatorii câștigă (înca prea puțin?) teren    Arbitrajul. Un nou început    Mai gravă decât civilul, mai rapidă decât penalul: răspunderea disciplinară    Anticamera judecății penale: Camera Preliminară    Legea nr. 17/2014: birocratizarea vânzării terenurilor agricole din extravilan    Judecătorul față în față cu avocatul: cenzurarea onorariului avocațial    Spălarea banilor. Trecut, prezent și viitor    Cât de judiciară (mai) este rezoluţiunea?    Ipoteca, o garanție... reală?    Achizițiile publice. Suspiciuni, inerții, blocaje    O problemă insolubilă: Insolvența    Evacuarea de drept comun, evacuată de Noile Coduri?    Încuviințarea executării silite, o instituție pe cale de dispariție?    Aplicarea în timp a noilor coduri penale

Dumneavoastră ce părere aveți?

Return to Top ▲Return to Top ▲