Marti 18 august 2009, cu ocazia reluarii lucrarilor Comisiei de analiza a proiectului Codului de Procedura Civila, reprezentantii Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti si Asociatiei Romane a Bancilor s-au aflat fata in fata si au avut ocazia sa isi prezinte punctele de vedere asupra preconizatei disparitii a executorilor bancari.
Interesant a fost faptul ca principalul argument al bancilor pentru mentinerea celor circa 240 de executori bancari este ineficienta executorilor judecatoresti, cu care reprezentantii ARB au spus ca se colaboreaza extrem de greu, ca rezultatele intarzie sa apara, ca este necesar ca pentru orice document cat de mic sa traga de acestia, aratandu-se in egala masura deranjati de faptul ca, desi le platesc onorarii, totusi sunt obligati sa staruie in executarea silita din 6 in 6 luni.
Si eu am spus ca este nefiresc sa se mentina in noul CPC o asemenea masura a staruintei creditorului in materia executarii silite intrucat acum si executorii judecatoresti sunt niste profesionisti care incheie contracte de executare silita, astfel incat este nefiresc ca persoana ce are calitatea de client sa fie obligata pe banii ei sa staruie ca partea cealalta sa isi indeplineasca obligatiile pe care le are.
In contrapartida, reprezentantii executorilor judecatoresti [la discutii a participat de la ARB dl. Radu Ghetea, precum si Liviu Fenoghen, seful executorilor bancari] au spus ca sunt executori judecatoresti care “ºomeazã”, intrucat bancile insista ca de cele circa 400.000 de dosare de recuperare debite, din care sub 20.000 ajung in faza de executare silita reglementata de CPC, sa ramana in gestiunea executorilor bancari, care insa au statutul de salariati fata de creditor, ceea ce creeaza o situatie de dezechilibru care afecteaza interesele debitorului si corectitudinea derularii fazei executarii silite a unei creante bancare.
Deosebit de interesant a fost un document realizat de catre Departamentul de Studii Parlamentare si Drept Comunitar al Camerei Deputatilor care arata foarte clar intr-o analiza comparativa interesanta faptul ca in nici o alta tara a UE nu exista institutia executorilor bancari.
In schimb, exista nu mai putin de noua tari europene in care agentiile de colectare a debitelor sunt investite cu posibilitatea de a desfasura actiuni de executare silita a creantelor, un aspect extrem de interesant din perspectiva filosofiei sub care este privita activitatea de recuperare a datoriilor.
A ramas stabilit pentru saptamana viitoare sa se deruleze o noua intalnire intre reprezentantii bancilor, executorii judecatoresti si membrii Comisiei pentru discutarea acestei probleme.
Iulian Urban, senator
Vicepresedinte al Comisiei Juridice a Senatului Romaniei














