Grila de salarizare se comprima la 12

3 September 2009 - Juridice.ro Please wait
Legal FUN

Joi, 3 septembrie 2009, dimineata devreme (01:14), premierul Emil Boc a anuntat ca Guvernul isi va asuma raspunderea pe proiectul de Lege privind salarizarea unitara.

Premierul a informat, printre altele, ca raportul intre cel mai mic si cel mai mare salariu va fi de 1 la 12.

Premierul s-a referit in mod explicit la judecatori si procurori: “Nimeni nu va pierde din drepturile salariale in plata, nici cei din Justitie,  odata cu aplicarea Legii salarizarii unitare. Am decis inghetarea salariilor la varf, pentru a putea ajunge la raportul de 1 la 12.”

Pe site-ul Guvernului a fos afisata declaratia premierului:

“In privinta celui de-al doilea proiect de lege, si care se refera la Legea salarizarii unice, pot sa va spun ca – si in cazul acestui proiect de lege, ca si in cazul proiectului care vizeaza Legea educatiei nationale, s-au formulat foarte multe amendamente in cadrul sedintei de guvern si care vor fi incluse in proiectul ce va fi inaintat Parlamentului, in vederea asumarii raspunderii. In privinta Legii salarizarii unice, as vrea doar sa subliniez doua lucruri. In primul rand, ca nu vom mai avea 39 de legi ale salarizarii personalului bugetar din Romania, ci vom avea o singura lege, corecta si care elimina discrepantele si privilegiile din sistem. In al doilea rand, raportul dintre cel mai mic si cel mai mare salariu este de 1 la 12. Si, in al treilea rand, poate cel mai important este ca nimeni nu pierde din drepturile salariale in plata, nici cei din Justitie nu pierd, o data cu aplicarea Legii salarizarii unice. Asta ce inseamna? Ca vom avea o crestere mai accelerata a salariilor acelora care se afla astazi la baza piramidei – vorbim aici de profesori, vorbim de medici, de functionari publici – si vom avea de-a face cu o inghetare la nivel de varf a drepturilor salariale existente, pana cand raportul va fi de un 1 la 12 intre cel mai mic si cel mai mare salariu. A fost o formula pe care am gasit-o in Guvern si colegii nostri o vor implementa, pe baza amendamentelor depuse. Asa cum am spus, nimeni sa nu piarda din drepturile salariale pe care le are in plata, repet, inclusiv pentru cei care lucreaza in sfera Justitiei.”

Articole conexe

Cuvinte cheie
* * * *

Clik aici pentru promovare pe JURIDICE.ro

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat