Nu, dragi colegi, nu veti citi recenzia celebrului roman al lui Lev Tolstoi iar eu nu am devenit critic literar (desi, daca-mi dati doua minute sa ma uit pe grila de salarizare, poate ar fi mai profitabil…).
Spunea mai deunazi un coleg ca ceea ce facem noi este o revolutie, o continuare a Revolutiei din Decembrie 1989 în Justitie.
O revolutie este menita sa schimbe un sistem cu un altul, teroretic, mai bun. Sistemul nostru exista. Statutul de putere ne este dat de Constituţie iar independenta ne este garantata de legea fundamentala. Sunt convins ca niciunul dintre noi nu vrea sa schimbe asta. Altii, insa, da! Prin urmare noi nu facem revolutie.
Noi suntem in Razboi!
Luptam pentru a ne apara pe noi insine, ca magistrati, in fata acelora care, cu dispret si aroganta, vor sa ne arate ca sunt “primus inter pares”.
Razboiul a inceput de jos, cand cativa “soldati” au hotarat ca asa nu se mai poate si au pornit la lupta. Gestul lor i-a trezit si pe ceilalti care, desi nemultumiti de propria soarta, poate ca nu aveau curajul sa plece singuri la lupta. Sau poate ca erau prea disciplinati.
Acum toti “soldatii” sunt in transee. Ma uit in jur si vad cum fiecare dintre ei poarta in mana Drapelul de lupta. Si imi doresc ca niciunul sa nu-l abandoneze si sa mearga pana la capat ca sa-si infiga propriul drapel in reduta inamica intarita de dispret, aroganta, incompetenta, interese personale…
Si totusi, ceva lipseste din acest peisaj…
Unde ne sunt generalii?
Unde sunt cei care ar fi trebuit sa adune această “armata”, sa o instruiasca, sa o motiveze, sa-i dea “ordinul de lupta” si, mai ales, sa o conduca?
Unde ne sunt generalii?
Unde sunt cei care ar fi trebuit sa fie primii care sa se opuna “provocarilor” ce veneau, nu de ieri de azi, din “tabara adversa”?
Unde ne sunt generalii?
Ne-au tradat sau vor veni la sfarsit sa culeaga laurii unei victorii la care nu si-au adus catusi de putin contributia?
Am vorbit doar despre razboi. Despre pace, numai de bine…
jud. Ovidiu Toth
Judecatoria Alba Iulia
PDF 
Revolutie, razboi, este prea mult spus. Este pentru prima data cand magistratii se comporta ca cetateni liberi, isi exprima opiniile public, critica puterea politica. Pana acum magistratii s-au comportat ca salariati docili ai statului. Modelul a fost imprimat de sefii de instante, cei mai multi din generatia veche, care au insuflat ideea ca nu este bine sa superi puterea, ca e mai cuminte sa stai in banca ta, ca nu trebuie sa dai raspuns la toti excrocii care isi pledeaza cauza in ziar injuriind si manipuland opinii.
Se vede foarte clar ca opiniile cele mai critice si serios argumentate referitoare la subfinantarea sistemului, marturisirile cele mai sincere cu privire la precaritatea profesiei, sau a vietii de zi cu zi , apartin generatiei tinere. Site-urile si forumurile sunt pline de astfel de mesaje.
Nu cautati generalii, marea majoritate a celor care reprezinta magistratii la nivel institutional sunt din generatia obisnuita cu compromisul. Forta trebuie sa apartina soldatilor tineri pentru ca sunt mai multi si au constiinta de cetateni liberi. Daca protestul se va opri atunci cand problema salariilor va fi reglementata acceptabil, atunci va aparea totul ca o simpla miscare sindicala si dezbaterile privind problemele de esenta ale sistemului judiciar vor fi calificate drept ipocrite. Problema salariilor este doar una pe termen scurt, cine garanteaza ca peste un an sau doi nu se va da o alta lege cu efecte similare celei de acum? Daca ganditi pe termen lung trebuie aparate principiile dupa care sistemul trebuie sa functioneze si va trebui ca de aici inainte, in fiecare zi , puterea politica sa fie asezata la locul ei , in afara instantei.
Dobandirea unei constiinte libere , constientizarea puterii pe care corpul magistratilor o poate avea in societate, fara asumarea responsabilitatii si a respectului fata de ceilalti nu va conduce insa si la dobandirea respectului.
Cu salarii mari si fara respectul societatii a fost apasator, frustrant, umilitor. Va fi un mars lung pana la sfarsitul bataliei si castigarea pacii. Va trebui sa va amintiti in fiecare zi de frumusetea idealului despre dreptate pe care il aveam cind am dat la Facultatea de drept, dar mai cu seama va trebui sa ne imaginam mereu in ce tara ne dorim sa traiasca copii nostrii.
Multumesc pentru comentariu. Cam acesta este si mesajul textului meu. Trebuie sa continuam “lupta” pana cand Justitia va deveni o adevarata putere a statului. Asa cum Parlamentul are un buget propriu, asa cum Guvernul are un buget propriu, tot asa si Justitia trebuie sa aiba un buget al sau si sa nu mai acceptam sa fim “fetita cu chibriturile” care sta si cerseste la porti, de cele mai multe ori inchise.
[...] Scriam, in vremea defunctului protest de anul trecut, ca semnalul acestui „strigat de disperare” pentru soarta Justitiei ar fi trebuit sa vina de la CSM si ICCJ. Or, acestia au fost ultimii care ni s-au alaturat. [...]