Hotarari judecatoresti

CSM a publicat Minuta intalnirii din 1 iulie 2009 dintre membrii Comisiei „Unificarea practicii judiciare”, presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal si Sectiei comerciale de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, presedintii sectiilor de contencios administrativ si fiscal si sectiilor comerciale de la curtile de apel

Sedinta a fost condusa de Gabriela Victoria Birsan, presedinta Sectiei de contencios administrativ si fscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Nela Petrisor, judecator Sectia comerciala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Text integral minuta:

“MINUTA

intalnirii dintre  membrii Comisiei  “Unificarea practicii judiciare “, presedintele Sectiei de contencios administrative si fiscal si Sectiei comerciale de la  Inalta Curte de Casatie si Justitie, presedintii sectiilor  de contencios administrative si fiscal si sectiilor comerciale de la curtile de apel

1 iulie  2009

La data de 1 iulie 2009, a avut loc la sediul Consiliului Superior al Magistraturii – sala de consiliu, incepand cu ora 10.00,  intalnirea privind discutarea unor probleme de practica neunitara  in materia dreptului contenciosului administrativ si fiscal si dreptului comercial semnalate  de catre curtile de apel de practica neunitara semnalate de instantele de judecata in trimestrul I 2009. Au participat urmatorii:

1. Gabriela Victoria Birsan– judecator – presedinte al Sectiei de contencios administrativ si fiscal- ICCJ

2. Nela Petrisor – judecator,  sectia comerciala – ICCJ

3. Comsa Marcela- presedinte sectia contencios ad-tiv– Curtea de Apel Brasov

4. Gabriela Comsa – judecator sectia comerciala – Curtea de Apel Brasov

5.  Nicoleta Tandareanu –  presedinte sectia comerciala – Curtea de Apel Craiova

6. Adina Calota Ponea – presedinte sectia contencios – Curtea de Apel Craiova

7. Ionel Barba – presedinte sectia contencios – Curtea de Apel Timisoara

8. Gabriela Chiornita – presedinte sectia  comerciala si de contencios administrativ– Curtea de Apel Pitesti

8. Valentina Vrabie– presedinte sectia comerciala – Curtea de Apel Galati

10. Ungureanu Diana – judecator , director adjunct INM

11.  Gheorghe Aurelia – presedinte sectia contencios administrativ – Curtea de Apel Iasi

12. Adriana Secreteanu– presedinte sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal – Curtea de Apel Ploiesti

13. Anca Ghideanu – presedinte sectia comerciala – Curtea de Apel Iasi

14. Cristinel Grosu – presedinte sectia comerciala, contencios ad-tiv si fiscal – Curtea de Apel Suceava

15. Vasilica Pintea – presedinte sectia comerciala, contencios ad-tiv si fiscal – Curtea de Apel Bacau

16. Barna Prisacaru Mihaela – presedinte sectia a VI-a comerciala  Curtea de Apel Bucuresti

17. Rosu Elisabeta – presedinte sectia a VII-a comerciala  Curtea de Apel Bucuresti

18. Doina Duican – presedinte sectia a VIII-a contencios  Curtea de Apel Bucuresti

19. Ana Butnariu – procuror  sectia judiciara – PICCJ

20. Costinas Gabriela –presedinte sectia contencios Curtea de Apel Alba Iulia

21. Nicolae Dubaca- presedinte sectia comerciala Curtea de Apel Alba Iulia

22. Delia Marusciac –judecator, sectia comerciala, de contencios ad-tiv si fiscal, Curtea de Apel Cluj

23. Mariana Trofinescu, judecator, Curtea de apel Galati

24. Adela Vintila, judecator, Curtea de Apel Targu Mures

25. Cristina Ben Ezra – procuror detasat CSM, DAERIP

Sedinta a fost prezidata de catre doamna  judecator Gabriela Victoria Birsan, presedinte al Sectiei de contencios administrativ si fiscal, Inalta Curte de Casatie si Justitie, care a supus dezbaterii problemele de drept  care se circumscriu materiei contenciosului administrativ si fiscal. In partea a doua a  intalnirii, sedinta a fost prezidata de catre doamna judecator Nela Petrisor, sectia comerciala, ICCJ, care a prezentat acele probleme de drept care au fost invocate  in materia dreptului comercial.

Prin urmare, vor fi prezentate la pct. I  problemele de drept invocate in materia dreptului contenciosului administrativ si fiscal, iar la  pct. II vor fi prezentate problemele de drept invocate in materia dreptului comercial.

I. Dreptul contenciosului administrativ si fiscal

1. Instanta competenta sa solutioneze actiunile in pretentii introduse de Societatea Romana de Radio Difuziune impotriva unor societati comerciale care nu au achitat taxa pentru serviciul public de radiodifuziune. - Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala si Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal

Intr-o opinie, exprimata de Sectia a IX-a de Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Bucuresti, s-a conchis ca astfel de litigii nu sunt in competenta materiala a acestei instante, ci in competenta judecatoriei ca instanta de fond sau in competenta curtii de apel – sectia contencios administrativ.

In sustinerea acestei opinii, s-a aratat ca:

- art. 1 din Legea nr. 41/1994, republicata, prevede ca S.R.R. si S.R.T. se infiinteaza ca servicii publice autonome de interes national;

- art. 40 din aceeasi lege mentioneaza la lit. b ca veniturile proprii ale acestei societati provin si din taxele pentru serviciile publice pentru radioteleviziune;

- art. 10 din Legea nr. 554/2004 prevede ca litigiile privind actele administrative sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 500.000 lei se solutioneaza in fond de tribunalele administrativ fiscale, iar cele privind taxele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se solutioneaza in fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel.

In raport de textele legale aratate mai sus, s-a considerat ca Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Bucuresti nu are competenta legala de a solutiona litigiile mentionate anterior.

Se impune precizarea ca Legea nr. 41/1994 de infiintare si organizare a S.R.R. nu precizeaza instanta competenta a solutiona astfel de litigii urmand a se aplica dispozitiile dreptului comun, in acest caz competenta fiind judecatoria in functie de catimea obiectului cererii.

De asemenea, natura acestei taxe reprezinta contravaloarea serviciului public prestat si nicidecum o taxa sau un impozit datorat bugetului de stat sau celui local, pentru a considera ca, in speta, este competenta sectia de contencios administrativ. Mai mult decat atat, art. 40 din Legea nr. 41/1994 prevede destinatia acestei taxe, si anume constituirea ei ca venit in bugetul propriu care nu echivaleaza cu bugetul de stat sau cel local.

Pe de alta parte, daca se considera ca una din parti este autoritate publica centrala in speta S.R.R. atunci potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 competenta revine Sectiei a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal a Curtii de Apel Bucuresti.

S-a conchis ca in respectivele spete competenta de solutionare nu revine Sectiei de Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Bucuresti, ci uneia dintre cele doua instante la care s-a facut referire, ramanand la aprecierea instantei sesizate stabilirea competentei materiale.

Intr-o alta opinie, exprimata de Sectia a VI-a Comerciala a Tribunalului Bucuresti, s-a retinut ca aceste litigii trebuie solutionate de sectia de contencios administrativ a tribunalului. In acest sens, instanta fiind sesizata cu solutionarea recursurilor declarate impotriva sentintelor judecatoriei (in astfel de litigii), s-a invocat ca motiv de ordine publica exceptia necompetentei materiale a judecatoriei si s-a retinut ca instanta competenta sa solutioneze cauza in fond este Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Bucuresti.

In sustinerea acestei opinii, s-au precizat urmatoarele: in conformitate cu prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004,  „litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 500.000 de lei se solutioneaza in fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se solutioneaza in fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel”. Dupa cum se poate observa la o simpla lectura a textului, legiuitorul nu a facut distinctie intre taxele datorate la bugetul de stat si taxele datorate pentru serviciile publice prestate de stat in mod direct sau prin intermediul unor entitati, fie ele autoritati publice sau alte entitati. In consecinta, ceea ce intereseaza este ca litigiul sa poarte asupra unor taxe instituite prin lege in vederea acoperirii cheltuielilor (in tot sau in parte) pentru prestarea unui serviciu public.

Fata de cele aratate, Sectia a VI-a Comerciala a Tribunalului Bucuresti a aratat ca mentine argumentele invocate in deciziile anterioare prin care
s-a dispus casarea sentintelor judecatoriei si trimiterea cauzei spre competenta solutionare la sectia de contencios administrativ si fiscal.

De asemenea, arata ca nu poate fi primita alegatia conform careia Societatea Romana de Radiodifuziune este o autoritate publica centrala, dar oricum nu are nici o relevanta in spetele respective; ceea ce intereseaza este cuantumul sumei solicitate cu titlu de taxa. Precizeaza ca – si daca S.R.R. ar fi autoritate publica – taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu este instituita printr-un act administrativ al acesteia, ci prin lege.

Opinia participantilor la dezbateri a fost in sensul ca,  in astfel de litigii,  competenta materiala este cea stabilita de normele de procedura de drept comun, avand in vedere natura obiectului dedus judecatii. 

2. Competenta materiala. Obligatie de a face. Contract de vanzare-cumparare avand ca obiect bunuri apartinand domeniului privat  al statului sau unitatilor administrativ teritoriale, incheiat in conditiile Legii nr. 335/2004 si OUG nr. 168/2001 ( Curtea de Apel Craiova ).

Intr-o prima opinie, s-a considerat ca  acea cerere, avand ca obiect obligarea unitatii administrativ teritoriale la incheierea contractului de vanzare cumparare, avand ca obiect bunuri apartinand domeniului privat, este de competenta instantei de contencios administrativ, intrucat potrivit art.1 coroborat cu art. 2 alin.2 din Legea nr.554/2004, contractul de vanzare-cumparare este asimilat unui contract administrativ, iar refuzul autoritatii de a incheia un astfel de contract poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ.

Intr-o alta opinie s-a apreciat ca, intrucat obiectul actiunii nu este un contract administrativ in acceptiunea art.2 din Legea nr. 554/2004,   chiar daca paratul reprezinta o autoritate publica, fata de cererea avand ca obiect obligarea paratului la incheierea unui contract de natura civila, competenta materiala apartine judecatoriei.

Participantii la dezbateri, in unanimitate, au apreciat ca astfel de litigii nu sunt de competenta instantelor de contencios administrativ si fiscal, fiind aplicabila competenta de drept comun.

3. Act de constatare a incompatibilitatii intre functia de consilier local si calitatea de functionar public in aparatul propriu al consiliului local sau in aparatul propriu al consiliului judetean ori al prefecturii. Modul de interpretare al art.88 alin.1 lit. c din Legea nr. 161/2003.  Curtea de Apel Craiova).

Intr-o opinie, se apreciaza ca nu exista incompatibilitate intre functia de consilier local si calitatea de functionar public in aparatul propriu al consiliului judetean, intrucat prevederile art.88 alin.1 lit. c reglementeaza incompatibilitatea doar in situatia in care persoana respectiva si-ar desfasura activitatile in cadrul aceleiasi autoritati. In consecinta, functia de consilier local este incompatibila cu calitatea de functionar public in cadrul aparatului consiliului local si nu cu aceea de functionar public in cadrul consiliului judetean.

Intr-o alta opinie, starea de incompatibilitate exista indiferent daca alesul local este functionar public in cadrul consiliului local sau in cadrul consiliului judetean si prin prisma dispozitiilor art. 97 alin. 2 lit. b din Legea nr.161/2003 potrivit cu care raportul de serviciu al functionarului public se suspenda pana la incetarea functiei eligibile sau a functiei de demnitate publica, in cazul in care in care functionarul public a fost numit sau ales. Totodata, dispozitiile art. 94 alin.1 lit. a coroborat cu art.34 din Legea nr.188/1999 prevad ca raportul de serviciu al functionarului public se suspenda de drept pe perioada cat acesta este numit sau ales intr-o functie de demnitate publica.

Reprezentantul Curtii de apel Craiova a precizat ca practica judiciara a devenit unitara intre timp in cadul instantei (in sensul celei de a doua opinii).

Participantii la dezbateri au precizat ca aceasta problema de drept nu a ridicat semne de intrebare in  practica judiciara a celorlalte instante.

4. Plata unor drepturi banesti, reprezentand suplimentul postului si cel corespunzator treptei de salarizare in procente de cate 25% din salariul de baza, solicitate de functionarii publici (Curtea de Apel Oradea)

In acelasi sens, Curtea de Apel Galati  a precizat ca se mentine  continuare practica judiciara neunitara cu privire la acordarea suplimentului postului si suplimentului corespunzator treptei de salarizare functionarilor publici, potrivit art. 31 lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999, problema de drept invocata in trimestrul IV 2008, care a fost adusa in discutie in cadrul intalnirilor trimestriale din 19.11.2008 si 29.04.2009.

Presedintele Sectiei de contencios administrative a ICCJ a aratat ca practica judiciara este unitara la nivelul ICCJ, in sensul ca este neintemeiata solicitarea acordarii suplimentului postului si suplimentului corespunzator treptei de salarizare. In acest sens sunt deciziile nr. 1832 din 31 martie 2009, nr. 1835 din 31 martie 2009 si nr. 1848 din 31 martie 2009.

De asemenea, mai arata ca a fost promovat un recurs in interesul legii, prin care Procurorul General sustine ca fiind intemeiat punctul de vedere care a fost statuat prin practica unitara a Sectiei de contencios a ICCJ.

5. Interpretarea art. 71 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 cu privire la schimbarea destinatiei terenurilor prevazute ca spatii verzi in documentatiile de urbanism. ( Curtea de Apel Timisoara ).

Aceasta problema a fost invocata in cauzele in care persoane fizice, proprietari ai unor terenuri care au fost prevazute ca spatii verzi in documentatii de urbanism (planuri urbanistice zonale), au solicitat eliberarea de certificate de urbanism sau autorizatii de constructie, cererile fiindu-le refuzate de autoritatile locale care au invocat art.71 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2005.

a) Unele complete au apreciat ca autoritatile locale (primarii) au refuzat nejustificat eliberarea certificatelor de urbanism sau a autorizatiilor de constructie, solicitantilor in calitatea lor de proprietari ai terenurilor respective.

b) Alte complete de judecata au retinut ca prin art.71 din O.U.G. nr. 195/2005, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2007, s-a interzis in mod expres schimbarea destinatiilor terenurilor prevazute ca spatii verzi in documentatiile de urbanism, indiferent de regimul juridic al acestora. Opinia a fost determinata de faptul ca prin O.U.G. nr. 114/2007 a fost eliminata norma de exceptie din art.71 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2005, text legal care excludea de sub incidenta art.71 terenurile proprietate privata.

Din dezbateri a rezultat ca aceasta problema de drept nu a determinat practica judiciara neunitara, problema invocata fiind incidenta numai in cauzele aflate in curs de judecata  pe rolul CA Timisoara.

6.  Solutionarea cererilor de restituire a taxei de poluare achitata conform O.U.G. nr. 50/2008( Curtea de Apel Alba Iulia ) .

Opinia majoritara  s-a conturat in sensul ca taxa de poluare instituita de ordonanta este contrara art.90 din Tratatul de Institure a Comunitatii Europene , deoarece constituie un impozit indirect, iar prin perceperea taxei se incalca principiul liberei circulatii a marfurilor in spatiul comunitar , prin faptul ca se datoreaza in principal pentru inmatricularea masinilor second-hand achizitionate din spatiul comunitar  in cazul primei inmatriculari in Romania. In aceasta situatie nu se realizeaza scopul pentru care a fost edictata norma legala prin aceea ca pentru autovehiculele deja inmatriculate in tara aceasta taxa nu se percepe, iar prin aceasta modalitate de reglementare se favorizeaza implicit vanzarea autoturismelor fabricate in Romania.

In  opinii izolate se apreciaza ca Ordonanta nu incalca  art. 90 din Tratat, fiind conforma cu legislatia comunitara si practica CJCE , in sensul ca statele pot sa instituie si sa perceapa anumite taxe potrivit legilor interne de reglementare.

Participantii la dezbateri au constatat ca exista practica neunitara la nivelul curtilor de apel si au decis transmiterea catre Parchetul General  a unor decizii pronuntate in atare litigii, in vederea examinarii promovarii unui recurs in interesul legii.

II. Drept comercial

1. Promovarea recursului de catre creditori impotriva sentintelor prin care s-au solutionat cererile formulate de lichidatorul judiciar in temeiul art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei – Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala

a) Intr-o prima opinie, majoritara, s-a retinut ca, legitimarea procesuala activa ordinara apartine administratorului judiciar sau, dupa caz, lichidatorului judiciar.

In acest context, subiectele recursului identificate ca titulare ale dreptului cu continut procesual pentru declararea acestei cai de atac sunt partile litigante din fata instantei a carei hotarare este astfel atacata.

Potrivit art. 294 Cod procedura civila, inclus in materia judecata apelului, la care art. 316 Cod procedura civila face trimitere, in calea de atac nu se poate schimba calitatea partilor, cauza cererii primordiale si nu se pot face cereri noi.

Prin urmare, calea de atac nu poate fi promovata de o persoana care nu a avut calitatea de parte in litigiul originar.

Pe de alta parte, avand in vedere regula disponibilitatii procesului civil reglementata de art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, precum si dispozitiile inscrise in art. 295 Cod procedura civila la care art. 316 Cod procedura civila face trimitere, potrivit carora recursul se judeca in limitele conferite de cererea de recurs, cerere care, in cauza, vizeaza doar aspecte legate de modalitatea in care instanta a dispus asupra actiunii intemeiate pe dispozitiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, s-a retinut ca, potrivit rationamentului anterior enuntat, calitatea de parti litigante in aceasta actiune au avut-o exclusiv lichidatorul judiciar si paratul.

In concluzie, in fond, cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a fost formulata de catre lichidatorul judiciar, iar simetria cadrului procesual in curs presupune calitatea de recurent a aceluiasi subiect de drept. Cum creditoarea care a formulat recursul nu a avut in fata primei instante calitate procesuala in cererea intemeiata pe dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, ci doar lichidatorul judiciar, s-a retinut ca recurenta creditoare nu are calitate procesuala activa in promovarea recursului.

b) Intr-o a doua opinie, s-a retinut ca, in cazul in care cererea formulata de lichidatorul judiciar in temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, privind angajarea raspunderii patrimoniale, a fost respinsa de catre instanta de fond, calea de atac a recursului poate fi promovata si de catre creditori cat timp instanta de recurs a intrat in cercetarea motivelor de recurs, neinvocand exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentei creditoare.

Participantii la dezbateri au apreciat ca fiind intemeiate argumentele exprimate in favoarea opiniei majoritare.

2. Solutionarea cererilor de insolventa formulate, in baza art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, de lichidatorul judiciar al unui debitor numit de judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului. - Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala

a) Opinie minoritara: Cererile trebuie admise neconditionat fata de prevederile art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, care il obliga pe lichidatorul judiciar sa se adreseze judecatorului sindic.

b) Opinie majoritara: Nu toate cererile trebuie admise, ci trebuie facuta o apreciere, dupa caz; lichidatorul judiciar trebuie sa dovedeasca ca a verificat creanta, ca aceasta este certa si neprescrisa, simpla adresa emisa de organele fiscale prin care arata ca debitorul are datorii la buget si fisa fiscala nereglata cu evidenta contabila a debitorului nu sunt suficiente pentru a se face dovada starii de insolventa; sunt necesare declaratiile fiscale care potrivit art. 110 alin. 3 din O.U.G.
nr. 92/2003 reprezinta titlu de creanta; titlurile executorii ori somatiile emise de autoritatea fiscala pentru a verifica realitatea celor inscrise in adresa si in fisa fiscala nu pot, in sine, sa faca dovada creantei; in plus, in situatia in care este vorba despre un singur creditor, recuperarea creantei s-ar putea face in conditiile Legii nr. 31/1990.

Participantii la dezbateri au apreciat ca fiind intemeiate argumentele exprimate in favoarea opiniei majoritare.

3. Problema continuarii procedurii insolventei debitorului in cadrul aceluiasi dosar care a fost solutionat in mod irevocabil. - Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala

a) Opinie minoritara: procedura insolventei poate continua in acelasi dosar, in situatia in care s-au inregistrat declaratii de creanta, fiind vorba despre o procedura colectiva.

b) Opinie majoritara: Procedura insolventei nu poate sa continue in acelasi dosar, cata vreme instanta s-a dezinvestit printr-o hotarare anterioara; nu mai este posibila o noua reinvestire a instantei in cadrul aceluiasi dosar finalizat, pentru ca s-ar incalca principiile fortei obligatorii a unei hotarari irevocabile si efectul substantial al hotararilor judecatoresti; ar trebui sa se procedeze la disjungerea declaratiilor de creanta si a oricaror alte cereri si la judecarea lor in cadrul unui nou dosar.

c) Intr-o alta opinie, se va pronunta o hotarare in acelasi dosar, prin care declaratiile de creanta vor fi respinse ca ramase fara obiect fata de decizia instantei superioare prin care s-a casat hotararea de fond si s-a respins cererea de insolventa.

Participantii la dezbateri au exprimat opinia conform careia procedura insolventei nu poate sa continue in acelasi dosar, cata vreme instanta s-a dezinvestit printr-o hotarare anterioara; nu mai este posibila o noua reinvestire a instantei in cadrul aceluiasi dosar finalizat, pentru ca s-ar incalca principiile fortei obligatorii a unei hotarari irevocabile si efectul substantial al hotararilor judecatoresti

4. Limitele rejudecarii cererilor de atragere a raspunderii, atunci cand recursul a fost declarat de un singur creditor reclamant. - Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala

a) Opinie minoritara: In rejudecare, avandu-se in vedere ca numai unul dintre cei doi reclamanti-creditori a formulat recurs impotriva sentintei comerciale atacate, fata de celalalt reclamant creditor hotararea pronuntata devenind irevocabila, s-a apreciat de judecatorul sindic ca este de prisos punerea in discutie a admisibilitatii cererii acestuia prim prisma dispozitiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. In sustinerea acestei opinii se are in vedere si faptul ca prin decizia comerciala pronuntata instanta de control nu a facut nicio referire la cererea reclamantului-creditor care nu a declarat recurs la hotararea pronuntata de catre judecatorul sindic.

b) Opinie majoritara: Intrucat prin decizia comerciala s-a casat in tot, fara nicio distinctie sentinta, trimiterea cauzei spre rejudecarea cererilor de atragere a raspunderii se refera – sub unul din aspecte – si la cererea celuilalt reclamant-creditor care nu a declarat recurs. Se apreciaza ca prin natura raportului juridic efectele hotararii se intind asupra tuturor reclamantilor-creditori si paratilor, cu raportare la dispozitiile art. 48 Cod procedura civila.

Participantii la dezbateri au apreciat ca fiind intemeiate argumentele exprimate in favoarea opiniei majoritare.

5. Calitatea procesuala activa a unuia dintre creditorii debitoarei aflata in procedura insolventei, de a formula recurs impotriva hotararii de respingere a cererii formulata de Comitetul creditorilor in temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006. - Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V-a Comerciala

a) Intr-o opinie, s-a apreciat ca legitimarea procesuala activa in recurs o are acelasi Comitet al creditorilor care a formulat cererea intemeiata pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, pe considerentul ca este legitimat procesual activ in recurs numai Comitetul creditorilor ca entitate distincta intrucat numai lui i se recunoaste legitimare activa in formularea cererii in conditiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, cand cererea nu este formulata de administratorul/lichidatorul judiciar.

b) Intr-o alta opinie, majoritara, s-a apreciat ca are calitate procesuala activa in recurs oricare creditor, in considerarea faptului ca actiunea formulata in temeiul art. 138 de catre Comitetul Creditorilor are ca scop satisfacerea intereselor tuturor creditorilor si nu a Comitetului ca entitate distincta.

In argumentarea acestei opinii s-a avut in vedere si caracterul concursual al procedurii insolventei, in sensul ca, admiterea cererii unui creditor profita tuturor creditorilor intrucat se vorbeste de atragerea raspunderii patrimoniale pentru acoperirea pasivului debitoarei si nu numai pentru recuperarea creantei creditorului care a formulat cererea de recurs.

Participantii la dezbateri au apreciat ca fiind intemeiate argumentele exprimate in favoarea primei  opinii.

6. Probleme privind executarea sentintei de antrenare a raspunderii administratorului social al debitorului in faliment atunci cand la masa pasiva este inscris si un creditor bugetar, prin aplicarea art. 136 alin.6  cod procedura fiscala, in timpul procedurii de insolventa ( Curtea de Apel Craiova ).

In cadrul sectiei comerciale a Curtii de Apel Craiova nu  s-a ajuns la un punct de vedere unitar privitor la obligativitatea sau nu a lichidatorului de a cere organului fiscal punerea in executare a sentintei de antrenare a raspunderii administratorului social intemeiata pe art.138 din legea insolventei, in cursul procedurii de insolventa,  textele din codul de procedura fiscala fiind neclare si in totala neconcordanta cu dispozitiile din legea insolventei.

Astfel, unii judecatori au sustinut ca lichidatorului nu ii revine obligatia de a cere organului fiscal punerea in executare a sentintei de antrenare a raspunderii in cursul procedurii si ca organul fiscal putea face acest lucru din oficiu, cata vreme a avut cunostinta de existenta hotararii intrucat codul de procedura fiscala nu prevede ca executarea se face la cerere.

Alti judecatori sustin ca organul de executare fiscal nu pot face executarea din oficiu ci numai la cerere intrucat, potrivit art. 141 cod procedura fiscal, hotararea trebuia sa-i fie transmisa pentru executare silita. Totodata, organul fiscal nu este creditor in hotarare, creditor in raport cu administratorul social este averea debitorului,  reprezentata prin lichidator.

De aici s-au nascut discutii referitoare la cine are obligatia de transmitere, sustinandu-se doua ipoteze: lichidatorului caruia ii revine sarcina de a lichida si  maximiza averea debitorului sau judecatorului-sindic care a emis hotararea de antrenare a raspunderii, potrivit interpretarii literale a art.141 cod procedura fiscala.

S-a nascut si problema daca sumele obtinute prin executare se varsa de organul de executare fiscal in contul averii debitorului si sunt distribuite in cursul procedurii de catre lichidator, prin aplicarea art. 140 din Legea nr.85/2006 sau se distribuie de catre organul de executare creditorilor care s-au inscris la distribuire in conditiile codului de procedura fiscala ori tabelului definitiv al creantelor intocmit in procedura falimentului.

Participantii la dezbateri au decis repunerea pe ordinea de zi a acestei probleme de drept  si rediscutarea acesteia cu ocazia intalnirii viitoare.

7. Necesitatea intocmirii raportului final la inchiderea procedurii falimentului in temeiul art. 131 din Legea 85/2006.(Curtea de Apel Bacau, Tribunalul Bacau).

a) Intr-o prima opinie inchiderea procedurii falimentului se poate face dupa intocmirea unui raport final si afisarea acestuia in conditiile art. 129 din legea insolventei.

b) In a doua opinie se retine ca pentru inchiderea procedurii in conditiile art. 131 lichidatorul judiciar convoaca toti creditorii in scopul avansarii sumelor necesare continuarii procedurii. In urma acestei convocari, daca nu sunt avansate sumele necesare, se intocmeste un raport de activitate, in care se propune inchiderea procedurii pentru lipsa bunurilor.  S-a considerat ca in aceasta cauza nu este necesar intocmirea unui raport final, intrucat art. 131 nu conditioneaza inchiderea procedurii de intocmirea unui raport final ci de avansarea sumelor necesare continuarii procedurii.

Participantii la dezbateri au constatat ca practica judiciara este unitara in sensul punctului de vedere exprimat prin cea de a doua opinie.

8. Se pune problema de a sti daca in situatia prestarii unui serviciu (furnizare de energie electrica) dovada raporturilor contractuale poate fi realizata cu chitantele de plata ale unor astfel de servicii anterior perioadei pentru care a fost chemat in judecata paratul (Curtea de Apel Bacau, Tribunalul Bacau).

a) Intr-o opinie s-a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 1169 Cod civil, coroborate cu dispozitiile art. 129 alin.1 Cod procedura civila „oricine face o sustinere in fata instantei de judecata trebuie sa o dovedeasca”, reclamantei-creditoarei revenindu-i, in primul rand, sarcina probei, iar in lipsa unui contract de furnizare a energiei electrice, contract care dovedeste drepturile si obligatiile partilor, precum si calitatea acestora, putand conduce la aprecierea asupra indreptatirii paratului de a fi parte in proces, precum si asupra intinderii eventualelor sale obligatii, instanta nu poate considera ca dovedite imprejurarile si sustinerile cererii de chemare in judecata.

Chitantele prin care se face dovada platii unor facturi nu poarta asupra unor raporturi juridice contemporane cu cele pretinse prin actiune. Pe de alta parte, instanta retine ca, in lipsa unor coroborari cu alte probe, in cauza nu sunt incidente nici dispozitiile inscrise in art. 1203 C.proc.civ., neputand fi retinute de instanta in apreciere decat prin coroborare cu alte probe.

Or, reclamanta creditoare nu a solicitat si nu a administrat decat proba cu inscrisurile indicate mai sus, respectiv facturile care emana de la ea, facturi care fac dovada prestarii unui serviciu insa, in absenta insusirii lor prin semnatura de catre parat sau a unei situatii echivalente – plata partiala, recunoastere judiciara sau extrajudiciara etc. nu pot constitui mijloace de proba concludente pentru dovedirea raportului juridic litigios intrucat instanta nu poate aprecia nici asupra intinderii obligatiilor si nici asupra calitatii de titular al acestuia.

b) Intr-o alta opinie s-a retinut ca sunt indeplinite regulile din materia raspunderii contractuale. Astfel, potrivit art. 1082 Cod civil, daca creditorul dovedeste existenta creantei, neexecutarea se prezuma cat timp debitorul nu dovedeste existenta unei cauze straine, neimputabile.

In speta, reclamanta a dovedit existenta creantei cu facturile depuse la dosar. Paratul nu a facut dovada achitarii debitului, astfel ca se prezuma neexecutarea obligatiei sale de achitare a debitului.

Faptul ca reclamanta nu se mai afla in posesia contractului de furnizare a energiei electrice incheiat cu paratul, din motive obiective (mutarea arhivei reclamantei in repetate randuri) nu este de natura a infirma existenta creantei, aceasta fiind dovedita prin facturi fiscale.

Participantii la dezbateri au apreciat ca nu este o problema de practica judiciara neunitara, ci o problema de apreciere a instantei de judecata.

9. Societate comerciala aflata in procedura falimentului. Reprezentarea in instanta a societatii  de catre administratorul special si nu de administratorul judiciar. (Curtea de Apel Bacau, Tribunalul Bacau)

In situatia in care administratorul special a formulat impotriva unor terti cereri  in justitie (in speta a solicitat inscrierea societatii debitoare pe tabelul creditorilor unei alte societati aflate in procedura insolventei) s-a apreciat intr-o opinie ca acesta nu poate formula astfel de cereri chiar daca debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare,  iar in alta opinie s-a sustinut ca acesta poate formula astfel de cereri numai in situatia in care debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare.

Opinia presedintelui instantei: Deschiderea procedurii insolventei are ca efect si ridicarea in tot sau in parte a dreptului de administrare al debitorului dupa distinctiile expres prevazute de lege (art. 47 din Legea 85/2006).

In situatia in care dreptul de administrare este ridicat in parte debitorul este reprezentat de catre administratorul special care isi desfasura activitatea sub supravegherea administratorului/lichidatorului judiciar (art. 18 alin. 1 teza II-a, art. 49 alin. 1 lit. a, art. 103 din Legea 85/2006).

Fata de dispozitiile legii privind reprezentarea debitorului in procedura insolventei si avand in vedere problema de drept supusa dezbaterii, trebuie sa distingem doua situatii.

O prima situatie in care debitorul, fata de care nu s-a dispus ridicarea dreptului de administrare, este angajat in raporturi cu tertii de catre administratorul special. In aceasta situatie actele debitorului efectuate prin administratorul special sunt pe deplin valabile daca se inscriu in activitatea curenta a acestuia. In speta, formularea unei cereri de inscriere la masa credala a debitorului in calitate de creditor intr-o alta procedura a insolventei se inscrie in activitatea curenta a debitorului, actul efectuat de administratorul special fiind un act de conservare a patrimoniului debitorului.

Cea de-a doua situatie se refera la cererile formulate de debitor prin administratorul special in situatia in care a fost ridicat dreptul de administrare al debitorului. Intr-o astfel de situatie sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun in materie, respectiv daca administratorul special nu face dovada calitatii sale de reprezentant al debitorului actul procedural efectuat de acesta este anulabil in conditiile art. 161 din C. procedura civila. Este insa pe deplin valabil actul de procedura efectuat de nereprezentant daca este ratificat de catre titularul dreptului (principiu dedus din interpretarea art. 161 si 43 din Codul de procedura civila).

Participantii la dezbateri au apreciat ca fiind sustinut de argumente temeinice punctul de vedere corespunzator opiniei exprimate de catre presedintele instantei.

10. Se pune problema de a sti daca nepredarea actelor contabile conform art. 28 din Legea 85/2006 poate constitui temei pentru actiunea in raspunderea administratorului intemeiata pe dispozitiile art. 138 lit. d din Legea 85/2006 privind procedura insolventei (Curtea de Apel Bacau, Tribunalul Bacau)

a ) Intr-o opinie s-a retinut ca faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei echivaleaza cu netinerea contabilitatii, iar in conformitate cu prevederile art. 138 din Legea 85/2006 tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societatii ajunsa in incapacitate de plati sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere daca acestia prin activitatea lor culpabila au cauzat incetarea de plati a societatii debitoare.

b) Intr-o alta opinie s-a sustinut ca chiar daca nedepunerea actelor prevazuta de art. 28 din Legea 85/2006 echivaleaza cu netinerea contabilitatii, pentru a putea fi retinut ca paratul nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, creditorii trebuie sa probeze faptele administratorului prin care au fost incalcate prevederile Legii contabilitatii nr.82/19991 si mai mult, ca aceste nereguli ar fi cauzat insolventa societatii debitoare, adica legatura de cauzalitate intre contributia administratorului si starea de insolventa.

Opinia presedintelui de sectie :Fara a intra in detalii, in acord cu practica unitara la nivelul curtilor de apel din tara, apreciem si noi ca raspunderea consacrata prin art. 138 din Legea 85/2006 este o raspundere civila  delictuala.

In angajarea unei astfel de raspunderi reclamantul este tinut sa dovedeasca existenta faptei ilicite (in acest caz particular fapta trebuie sa fie una din cele expres si limitativ prevazute de art. 138 lit. a-g din Legea 85/2006),        a prejudiciului, a legaturii de cauzalitate dintre fapta imputata si prejudiciul cauzat si a vinovatiei autorului faptei.

Intr-o astfel de raspundere sarcina probei revine, in conditiile dreptului comun (art. 1169 cod civil) reclamantului care poate fi, in situatia particulara din procedura insolventei, administratorul/lichidatorul judiciar sau comitetul creditorilor.

Prin studiul intocmit de tribunal se retine aceiasi abordare in drept a naturii raspunderii persoanelor care a cauzat starea de insolventa a debitorului, problema discutata apare sub aspect probatoriu, daca nedepunerea actelor evidentelor contabile dovedesc existenta faptei prevazuta de art. 138 lit. d din Legea 85/2006.

In opinia noastra nedepunerea de catre debitor, prin persoana careia ii revine o astfel de obligatie, a documentelor prevazute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006 nu constituie o prezumtie a existentei faptei prevazute de art. 138 lit. 2 din aceiasi lege, reclamantul avand in continuare obligatia de a dovedi existenta acestei fapte.

De altfel Legea 85/2006 consacra atat sanctiuni penale pentru persoana care, desi avea obligatia de a pune la dispozitie judecatorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, in conditiile prevazute la art. 35, documentele si informatiile prevazute la art. 28 alin. 1 lit. a – f (art. 147 din Legea 85/2006) a refuzat sa le depuna, cat si mecanisme de remediere a unei astfel de situatii statuand in sarcina administratorului judiciar si lichidatorului obligatia de a intocmi actele prevazute la art. 28 alin. 1, in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit obligatia respectiva inauntrul termenelor legale, precum si sanctiuni pentru debitorul care impiedica, cu rea-credinta, intocmirea documentatiei respective.

Nu este mai putin adevarat ca nedepunerea documentelor prevazute de lege poate fi determinata de faptul ca debitorul a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, insa acest lucru nu il dispenseaza pe reclamant de proba impusa de lege.

Participantii la dezbateri au apreciat ca nu este o problema de practica judiciara neunitara, ci o problema de apreciere a instantei de judecata.

13. Conditii de stabilire a naturii juridice a unor litigii cum ar fi: revendicari, cele privind servitutile de trecere, stabilirea dreptului de superficie, cele care isi au temeiul juridic in Legea nr.7/1996, purtate fie intre comercianti, fie intre comercianti si necomercianti (Curtea de Apel Suceava-Sectia Comerciala, Contencios Administrativ si Fiscal).

a) Intr-o prima opinie, se considera ca actiunile cu un astfel de obiect sunt de natura civila.

Dispozitiile art. 4 din Codul comercial instituie o prezumtie de comercialitate a faptelor pe care comerciantii le desfasoara, care este o prezumtie legala relativa.

In conditiile in care, intre parti, in legatura cu situatia de fapt din continutul raportului juridic dedus judecatii (uzurparea abuziva a unui bun, impiedicarea exercitarii dreptului de servitute ori cererea de stabilire a acesteia etc.) nu se identifica exercitarea unor fapte de comert, prezumtia de comercialitate este rasturnata, prin caracterul necomercial al situatiei de fapt dedusa judecatii.

Fiind in fata unei exceptii de la aplicarea legii comerciale, datorita naturii civile a actului juridic din care izvoraste litigiul, se aplica dispozitiile procedurale comune, inclusiv in ceea ce priveste competenta materiala.

b) A doua opinie considera ca astfel de actiuni sunt comerciale avand in vedere atat calitatea de comerciant a cel putin uneia din parti, cat si faptul ca raportul juridic dedus judecatii antameaza fondul de comert al comerciantului.

Participantii la dezbateri au decis ca aceasta problemp de drept va fi rediscutata in cadrul unei intalniri viitoare, la o data ulterioara datei intalnii  sectiilor ICCJ.

Intocmit – Cristina Ben Ezra, procuror detasat DAERIP

Articole conexe

• CSM. Motivare respingere contestatie formulata de Gabriela Victoria Birsan impotriva hotararii privind perchezitia
• Judecatorii care ii vor evalua pe magistratii-asistenti
• CSM va analiza contestatia formulata de Gabriela Victoria Birsan impotriva hotararii privind perchezitia
• Mesaj retoric jud. Gabriela Birsan