Initiatorul, autorul si cel care de ani de zile promoveaza aproape obsesiv o lege a falimentului persoanelor fizice este profesorul Gheorghe Piperea. La proiectul sau de lege, Asociatia Romana a Bancilor a elaborat un material, adresat Comisiei Juridice a Senatului, precizand poziţia comunităţii bancare fata de proiectul de lege privind insolventa persoanelor fizice.
In continuare, iata un scurt fragment din aceasta.
“ASOCIATIA ROMANA A BANCILOR, in urma analizei Proiectului Legii privind insolventa persoanelor fizice, si a opiniilor primite din partea institutiilor de credit-membre ale asociatiei, a ajuns la concluzia ca in actualul context economic nu este oportuna promovarea si adoptarea unui astfel de proiect legislativ, din urmatoarele considerente: (…)
5. In Europa sunt foarte putine tari ce au reglementat falimentul persoanelor fizice (Marea Britanie, Germania), acestea facand parte din randul “statelor dezvoltate’’ , in care bancruta frauduloasa este un fenomen pe cale de disparitie si in care drepturile cetatenesti sunt exercitate cu buna credinta. “Insolventa persoanei fizice este legiferata si corect aplicata’’ intrucat se bazeaza pe anumite realitati, traditii, comportamente umane specifice acestor tari, ori Romania este in plin proces de adoptare si implementare a practicilor si reglementarilor comunitare, precum si a celor ce deriva din experienta acestor tari.
Chiar si initiatorul acestui proiect de lege recunoaste in mod implicit aceste diferente, instituind prezumtia de “rea credinta’’ (neconstitutionala, de altfel) a debitorilor cu privire la orice instrainari efectuate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.”
Incredibil! Printr-o singura fraza suntem facuti barbari, hoti si iresponsabili. Nu suntem cetateni de mana a doua! Ce se poate in Franta si in Germania se poate si aici!
Bancile vorbesc despre “oportunitatea” acestui demers legislativ, de “stabilitatea economica a tarii”. Ni se pare laudabil ca niste comercianti straini, care obtin niste profituri colosale aici si pe care le exporta imediat, sunt preocupati de oportunitatea acestei legi pentru stabilitatea economica a tarii.
In aceste conditii economice grele, ramane ca statul sa transeze lupta de interese si sa decida care sunt coordonatele stabilitatii economice a tarii. Este clar ca raporturile bancare sunt dezechilibrate in favoarea bancilor. Acest act normativ are potentialul de a duce la redresarea financiara a persoanelor fizice.
Conform unui raport al BCE, bancile “romanesti” au avut anul trecut cele mai mari venituri din dobanzi si comisioane raportat la activele totale detinute, dar si cea mai mare rata a rentabilitatii capitalurilor proprii din tot spatiul UE.
Numai in 2008, bancile au castigat 4,5 miliarde euro din dobanzi si comisioane. Rata rentabilitatii capitalurilor proprii a fost de 29,5% la nivelul sistemului bancar, aproape dublu fata de media altor tari membre UE din Europa Centrala si de Est.
In primul rand, textul citat porneste de la o premisa falsa. Poate ca falimentul particularilor este reglementat separat de putine tari, dar, regula in domeniu, este de a nu se face diferenta intre falimentul persoanelor fizice, comercianti sau nu. De aceea, singurele tari din UE ce nu recunosc intr-un fel sau altul falimentul unui simplu particular sunt Romania si Bulgaria.
Poate ca nu suntem in randul statelor dezvoltate tocmai pentru ca nu avem astfel de legi si poate ca nu ne este caracteristic sa folosim asemenea figuri juridice sofisticate tocmai pentru ca nimeni nu a incercat!
Totusi ce poate fi mai elementar decat falimentul, esecul unei persoane simple? Nu vorbim de inginerii financiare, nici de profesionisti ai afacerilor, ci de orice cetatean care nu a stiut sa-si gestioneze finantele.
In cultura americana, esti considerat matur si gata de a-ti incepe viata profesionala dupa ce ai dat faliment. Pana in 30 ani este recomandat sa dai faliment macar o data. Donald Trump a dat faliment de foarte multe ori si totusi scrie carti de business si bancile ii mai acorda credit. Falimentul nu e o sperietoare.
Aceeasi prezumtie de frauda la care se face referire in text exista si in Legea nr. 85/2006, dar de 3 ani nu s-a plans nicio banca de ea ca ar fi neconstitutionala. Va spunem noi ca nu e!
Ar trebui sa ne gandim cum am ajuns aici. De ce nu avem banci importante cu capital majoritar romanesc? Peste tot prin Europa fiecare regiune si fiecare comunitate are propria ei banca; relatia dintre bancher si debitor conteaza. Cat de mult conteaza de fapt se vede in astfel de momente.
O banca de-a locului sau venita ca sa stea se gandeste la o situatie win-win pentru ea si pentru clientii ei. Asa este corect. Politica de maximizare a profitului cu orice pret nu se incadreaza in situatia corecta si normala de win-win.
Romanul e loser-ul tot timpul in relatia cu banca.
Pentru bancile din “statele dezvoltate” suntem cetateni de mana a doua, rudimentari, care pot fi tratati oricum pentru ca suntem hoti. Aceasta lege impune respect bancilor. Si debitorul va avea drepturi: efective, clare, accesibile.
Ar fi timpul ca legiuitorul roman sa isi intoarca fata catre cetatean. E normal ca cine ia un credit sa si-l si plateasca, dar e la fel de normal sa beneficiezi de protectia legii falimentului tu, ca persoana, daca un comerciant poate.
BNR controleaza politica monetara, statul politica fiscala si sociala, dar politica financiara a Romaniei este impusa de banci. Cum am ajuns in aceasta situatie? Aceasta este o intrebare care trebuie pusa, dar nu aici. Important este ce mai putem face, caci se mai poate face ceva. Aceasta lege – perfect normala – este un prim pas catre reechilibrarea situatiei.
prof. univ. dr. Gheorghe Piperea (coordonator)
av. Ana Gabriela Atanasiu, Piperea si Asociatii
PDF 
Daca o lege privind insolvabilitatea persoanei fizice nu va fi promovata efectul este sclavia pe viata (vedeti Zeitgeist).
Cunoasteti desigur ca actuala legislatie nu prevede o limita in timp a urmaririi debitorului persoana fizica. Astfel daca executorul bancar, la fiecare sase luni intocmeste un act de procedura care intrerupe prescriptia executarii silite, un debitor persoana fizica poate fi urmarit pe un termen nedeterminat.
Criza economica actuala a doborit o multime de companii sau persoane fizice care au contractat si si-au executat obligatiile cu totala buna credinta, pana in momentul cand au intrat in incapacitate de plata .
De exemplu, majoritatea bancilor au cerut din partea asociatilor, administratorilor fie semnarea unor contracte de fidejusiune , fie avalizarea in nume propriu a unor bilete la ordin emise de companie. Compania este lichidata, radiata, efectul inchiderii procedurii find absolvirea de datoriile anterioare. In schimb fidejusorul, avalistul nu este absolvit si va putea fi urmarit in continuare.
Alt exemplu, o familie a contractat un credit ipotecar, imobilul este scos la vanzare, insa datorita scaderii preturilor, pretul obtinut de banca nu acopera in intregime creditul plus dobanzile asa incat debitorii raman in continuare obligati la plata diferentei , executarea urmarind bunurile lor viitoare.
Deci, dupa legea actuala, desi o persoana pierde tot urmarirea continua asupra tuturor veniturilor sau bunurilor viitoare.
Atunci cand insolvabilitatea nu se datoreaza fraudei, orice persoana trebuie sa aiba sansa unui nou inceput.