O prietena mi-a relatat de curand o intamplare foarte suparatoare atat pentru ea, pentru ca o priveste personal cat si pentru mine din doua motive: ca om, pentru ca nu imi place atunci cand cineva din cercul meu de apropiati are probleme dar si ca jurist care sare sa dea sfaturi dar in foarte scurt timp realizeaza ca nu tot ce zboara pe taram juridic se mananca in viata de zi cu zi.
Pe scurt, iata ce i s-a intamplat persoanei in cauza, si am banuiala ca este un lucru care s-a mai intamplat si altora, motiv pentru care am hotarat sa relatez intamplarea:
Dupa o relatie de cateva luni cu un barbat (ambele persone necasatorite si aflate in jurul vastei de 40 de ani) femeia hotaraste sa se desparta pentru ca lucrurile nu mergeau deloc bine. In paranteza fie spus, cel mai usor iti gasesti partener de viata in timpul facultatii sau imediat dupa, iar apoi devine tot mai greu, pentru ca intervine dorinta de a face cariera, cercul persoanelor libere devine tot mai mic, contactele se restrang la cercul tau de interese, noi devenim tot mai pretentiosi si mai incapabili sa facem concesii si tot mai putin increzatori in povesti cu Feti Frumosi si cu zane iar happy-ending-urile isi reiau locul potrivit in filme si in romanele pe care apucam sa le vedem din cand in cand, atunci cand programul si ritmul naucitor in care traim ne maid a un ragaz. Si totusi nu renunti de tot, chiar daca este tot mai greu cu varsta, sa-ti gasesti un partener de viata cum se cade. Dar se pare ca prietena mea nu a avut noroc…
Barbatul s-a dovedit a fi gelos, posesiv, certaret, vesnic nemultumit si cu oarecari ciudatenii in comportament. Dupa cateva certuri si reconcilieri prietena mea, hotaraste sa abandoneze definitiv relatia. Ei, dar se pare ca asta nu convenea intentiilor celuilalt. El spune clar ca nu accepta sa fie respins si incepe asediul: sute de telefoane, sms-uri, e-mail-uri, acasa, la serviciu, insistenta nesfarsita, scuze, flori etc. Femeia ii spune frumusel ca pur si simplu nu merge si n-are de gand sa lungeasca povestea la nesfarsit. El, nu: cere noi termene, isi ia angajamente, cere o noua sansa, plange, se roaga, nu inceteaza zi si noapte, incepe sa-i abordeze prietenii, o pune in situatii neplacute la serviciu, acasa si pare sa nu priceapa un lucru evident pentru toata lumea: relatia s-a sfarsit. Dupa ce ii explica rational si civilizat ca povestea s-a terminat, fara ca demersul ei sa aiba alt rezultat decat noi insistente, femeia inceteaza sa-i mai vorbeasca si sa-i mai raspunda la mesaje, lucru care din nou nu are rezultatul sperat de ea. Mai mult, barbatul merge la psiholog, care il sfatuieste sa lupte pentru iubirea lui, asa ca numarul apelurilor si al mesajelor se dubleaza si incepe sa o astepte in fata blocului sau in fata cladirii in care lucreaza.
Femeia reuseste sa priveasca lucrurile cu mult calm, fapt care pe mine ma mira, eu fiind o persoana impulsiva as fi ajuns de mult la capatul rabdarii… El interpreteaza orice gest ori lipsa de gest in favoarea lui: “Inseamna ca ma mai iubesti daca nu iesi cu altcineva sau daca nu imi raspunzi, sau daca imi raspunzi… Tu nu stii ce simti, dar de fapt tii la mine etc.” Cea mai recenta abordare a fost intr-una din diminetile trecute, cand o asteapta in fata blocului, o urmareste si incepe sa insiste pentru reluarea relatiei. Femeia este pusa intr-o situatie foarte jenanta, mai ales ca este o intelectuala cunoscuta in oras, si care sufera, ca orice intelectual de o anumita jena in a-si expune viata privata. Asa ca femeia coboara din tramvai, ii spune ca nu mai este cale de intoarcere, in timp ce el incearca sa o atinga, sa o imbratiseze moment in care, ea, surprinzandu-se si pe sine, il loveste.
Primele mele sfaturi, cand am aflat ca vrea sa rupa relatia au fost sa ii comunice hotararea ferm, apoi, auzind de insistente, i-am sugerat sa le ignore, presupunand ca omul va renunta in cele din urma. In lumina ultimelor intamplari, insa, juristul din mine a sarit in sus de 7 metri si nu au lipsit idei ca: fa o plangere la Politie, da-l in judecata etc. Problema este ca prietena mea nu agreeaza sfaturi de genul asta si se teme ca va fi intampinata cu chestii politienesti de genul: “Da’ cin’ te-a pus cucoana sa-ti faci de lucru cu nebunul?!” iar, pe de alta parte nu are increde in eficienta Politiei in astfel de cazuri, ineficienta dovedita si dublata de prostul obicei al romanilor de a face dintr-un scandal mic unul de proportii spre hazul tuturor, daca se poate sa mai scrie si prin ziare, astfel incat iti vine sa-ti iei lumea in cap sau sa preferi sa ramai o victima tacuta. Iar un om care tine la imaginea si intimitatea sa nu vrea sa se se arunce singur in gura lupului. Bineinteles ca i-am sugerat si variante ca: “schimba-ti numerele de telefon!”, chestiune dificila deoarece o cauta multa lume, fapt care l-ar ajuta si pe individ sa afle noile numere sau “Muta-te o vreme la prieteni!”. Problema este ca prietena mea nu vrea sa-si schimbe viata din cauza lui si sa se ascunda si probabil n-ar face decat sa-l incite si mai mult. Am ajuns pana acolo incat i-am sugerat si variante mai putin ortodoxe: trimite pe cineva sa-l intimideze, sa-l ameninte etc. Prietena mea inca spera ca el sa renunta fara ca ea sa se expuna si mai mult dar el ii declara ca mai bine “se lasa luat pe sus de Politie decat sa renunte la iubirea pentru ea”.
Uneori ma tem ca individual ar putea incerca sa o agreseze si o tot sfatuiesc sa aiba grija, dar se pare ca am ajuns intr-o pauza de sfaturi.
Pur si simplu stau si ma gandesc cum ajunge cineva sa abuzeze de viata altora si de drepturile sale, cum poate cineva sa hartuiasca neincetat o fiinta pe care pretinde ca o iubeste, tocmai in numele acestui sentiment si a drepturilor pe care el crede ca i le confera acest sentiment. Cum poate un sentiment profund uman sa se trasforme intr-o obsesie periculoasa iar un om dragut si civilizat sa se transforme intr-un monstru irational, schimonosit de banuieli si monomaniac?
Si atunci unde este dreptul nostru de a accepta sau nu o relatie, unde este dreptul nostru la privatitate, la liniste, cum este protejata imaginea noastra publica, in ce masura toate aceste raman simple prevederi legale, vorbe goale purtate de vant, principii juridice, pagini de curs citite si inchise definitive cand viata da navala peste noi, in timp ce noi suntem la cheremul unor nebuni ticalosi si lasi care nu au nimic de pierdut dar si nimic altceva de castigat decat hartuirea pas cu pas a unui om lipsit de aparare dintr-un exagerat sentiment de pudoare si decenta?
PDF 
