Comunicat AMR:
“Luni, in data de 14.09.2009, s-a inregistrat la Parlamentul Romaniei o cerere din partea Forumului Magistratilor pentru o Justitie Europeana in Romania prin care, s-a solicitat Biroului Permanent al Senatului constituirea unei comisii speciale care sa ia in dezbatere starea actuala a sistemului de justitie si stabilirea celor mai eficiente solutii care se impun.
Marti, in data de 15.09.2009, acelasi lucru a fost solicitat Camerei Deputatilor precizandu-se faptul ca demersul are in vedere constituirea unui pact intre cele trei puteri ale statului.
Au fost intocmite materialele necesare care sa sustina acest demers.
Azi, miercuri, 16.09.2009, se lucreaza la un material care urmeaza a fi depus si prezentat in sedinta CSM din data de 17.09.2009, prin care se solicita apararea independentei magistratului, in contextual publicarii articolului intitulat “Un pistol la tampla judecatorului”, publicat in cotidianul Evenimentul Zilei din data de 12.09.2009.
Se lucreaza de asemenea pentru formularea unei intampinari la scrisoarea adresata CSM de catre Presedintele Romaniei, prin care s-a solicitat imperativ incetarea protestului magistratilor.
Joi, in data de 17.09.2009, se va lua parte la sedinta CSM si eventual vom organiza o conferinta de presa.
Va vom tine la curent cu alte activitati sau actiuni impuse de evolutia evenimentelor.
Presedinte AMR
Jud. prof. univ. dr. Mona Maria Pivniceru“














