Intr-o mohorata dimineata de februarie, liderul sindical Dumitru Costin s-a trezit vorbind…, ca doar 10% din firmele romanesti vor supravietui Aderarii. O afirmatie atat de transanta m-a pus pe ganduri. Competitie acerba, mi-am zis, o sa vina firmele din Europa, mai puternice, si o sa le manance pe cele romanesti. Imi si imaginam cum se va intampla: fie o sa fie mancate de vii, prin intrarea inlauntrul lor, fie o sa fie omorate, feliate si asortate cu legume. Mi-a fost usor sa-mi imaginez.
Ceea ce mi-a fost greu sa inteleg a fost cauza pentru care romanii vor fi atat de devorati. Insa intamplari din ultimele zile mi-au adus cateva indicii.
Prima sclipire mi-a fost oferita de un chios. Unul vechi, ruginit, edificat imediat dupa 1989 pe o platforma de beton din spatele blocului unde locuiesc. Patronii sunt un domn si sotia lui, evident o doamna.
La inceput, chioscul era deschis de la ora 8 dimineata pana la ora 10 seara. Familia intreprinzatoare zambea mereu, tuturor organelor de control si tuturor clientilor. Clientii erau, si sunt, oameni spalati, care vin sa cumpere apa, tigari, mancare usoara, renumite chips-uri, dar si bauturi alcoolice care se disting prin pret. La vanzare ii mai ajuta si o tanara, astazi una, mica si plinuta – maine alta, mica si slabuta. Chioscul avea un mare succes pe piata locala. Mai intotdeauna era o coada mica inauntru, asadar se vindea in permanenta, se incasau bani in fiecare minut.
Asta era acum cativa ani. Treptat, au aparut "incidente". De exemplu, la ora 21:30 riscul de a gasi chioscul inchis era mare. Dupa o vreme, programul de functionare a fost redus, ciuntindu-se doua ore dimineata si doua ore seara, asa incat de acum "chioscul nostru de acasa" era accesibil doar intre 10:00 si 20:00. Accesibil e mult spus, fiindca obiceiul de a inchide mai devreme nu a disparut, ci dimpotriva s-a extins, adica au inceput sa deschida in mod constant nu la 10 dimineata, ci la ore cand soarele era ceva mai sus pe cer.
Intr-o zi mi-am permis sa-l intreb pe patron, intrucat ne cunoastem de ani de zile, ce se intampla. Era obosit sufleteste si usor incercanat, mai ales ca renuntasera la salariata care ii ajuta la vanzare. "Lumea e rea", zice. "Si nici nu mai merge ca altadata." In plus, pe el "nu-l mai intereseaza castigul", zice, fiindca a castigat cu chioscul cat n-a castigat tot neamul lui, asa incat el mai munceste fiindca s-a obisnuit, dar ar cam vrea sa vanda chioscul, ca sa mearga sa vada si el lumea, sa nu mai stea "legat de tabla asta".
Al doilea crampei de intelegere l-am primit de la o doamna de afaceri, in cursul unor negocieri pentru inchirierea unui spatiu de birouri de 1.200 metri patrati, intr-un office building, la inceput de Martisor. Doamna, proprietara spatiului, dupa mai mult de o luna de negocieri cu o firma americana care voia sa inchirieze un spatiu proprietate ei pentru o perioada de 5 ani, ce credeti ca a facut? S-a rastit la directorul chiriasului!… Discutii au aparut din pricina ca, in cursul negocierilor, doamna a revenit asupra propriilor propuneri, incalcand astfel regulile negocierii. Valoarea contractului: aproape un milion USD.
Doamna romanca are mai multe cladiri de inchiriat, cladiri vechi, hale de productie reamenajate. Fara indoiala ca are o avere de mai multe milioane de dolari. Absolut suficient pentru un trai extradecent in orice zona blanda a planetei, asa incat nu are stresul ca trebuie neaparat sa castige bani. Isi poate permite sa ignore, prin ratari imparabile, afaceri de sute de mii de dolari.
Inainte de 1989 toti oamenii din Romania erau mai mult sau mai putin fara bani. Avantul afacerilor dupa 1989 i-a gasit pe aproape toti nepregatiti in ceea ce priveste prosperitatea. A castiga multi bani in apele tulburi care au urmat Revolutiei Populare din 1989 este un fapt demotivant pentru noi toti, care am trait in quasi-saracie pe timpul impuscatului, comparativ cu cetatenii statelor dezvoltate. Asadar pentru noi, romanii, eminamente saraci, bogatia inseamna garantia prosperitatii personale si a familiei, iar bogatia este, nu-i asa?, culmea succesului in afaceri. Probabil ca majoritatea romanilor fac afaceri pentru a se imbogati, iar odata ce acest obiectiv a fost realizat totul se poate termina, "am inchis taraba" si mergem in Caraibe, sau pe alta plaja insorita. De buna seama ca Occidentul este plin de oameni de afaceri pentru care plaja din Craibe este doar un loc de joaca pentru copii, care traiesc afacerile, sunt un mod de viata practicat de 3-4-15 generatii. Chiar daca lupta dintre acesti oameni de afaceri si oamenii de afaceri romani ar fi egala, ceea ce nu este cazul, indarjirea in lupta a conationalilor nostri nu poate fi decat o exceptie.
Daca insa consideram ca o afacere nu doar exploatarea resurselor si angajamentului mai multor oameni, in calitate de angajator, ci si exploatarea propriilor resurse si disponibilitati, personale, atunci viziunea asupra afacerilor in Romania este foarte diferita. Oameni sanatosi, activi si inteligenti, romanii isi pot vinde scump aptitudinile si energia, pentru a obtine profit maxim din propria lor munca, ceea ce, iata, se si intampla tot mai mult. Salariile au o tendinta de crestere, productivitatea muncii creste semnificativ, e drept, nu in toate sectoarele economiei, si mai ales nu in cele mai populate, dar trendul este evident crescator.
In satul mondial care se coaguleaza in aceste decenii, Romania va fi o ulita, fara indoiala. Insa va fi, cred eu, o ulita cu case frumoase si odai curate.
PDF 
