Avocat Elena-Monica Livescu, prodecan al Baroului Vâlcea şi consilier al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a declarat duminica, 4 octombrie 2009, la TVR1 ref. majorarea taxelor de timbru, aspect discutat si in cadrul simpozionului organizat sambata, 3 octombrie 2009, la Olanesti: “Orice promovare a oricărei acţiuni legată de încălcarea unui drept civil al unui cetăţean nu poate să fie supusă pe masa judecătorului decât după ce se achită această taxă de timbru. De aceea, problema majorării acestor taxe a fost o chestiune extrem de sensibilă întotdeauna, pentru că în funcţie de cuantumul lor, raportat şi la veniturile cetăţeanului, se poate aprecia şi analiza în ce măsură accesul la justiţie al cetăţeanului este reglementat într-o manieră care să permită cu largheţe acest acces sau, dimpotrivă, să-l restricţioneze şi în acest fel să fie încălcat un drept fundamental al cetăţeanului, care este prevăzut nu numai în Constituţia noastră, într-o manieră foarte largă, dar şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Este vorba de Legea 276/2009, care a modificat legea precedentă sub aspectul nu numai al unor majorări concrete pe tranşele valorice care erau prevăzute anterior, fiecare cu un anumit procent, dar a intervenit şi cu o serie de modificări esenţiale – aş face aici referire concretă în materie succesorală, unde taxele erau în sume fixe, modice, de /19/ lei noi, iar acum s-a ajuns la taxe care pot să meargă până la 3 – 6% din ceea ce ar urma să se împartă. Ceea ce este o schimbare radicală din punct de vedere al cuantumului acestor taxe, de natură să prejudicieze, evident, buzunarul cetăţeanului şi accesul lui la justiţie.
În general, într-un litigiu patrimonial se aplică o taxă procentuală, aş da un exemplu care a fost discutat şi analizat chiar şi în cadrul simpozionului organizat ieri, la Băile Olăneşti: la o valoare de 10.000 de euro, taxa de timbru în cazul, raportat la această lege nouă, ar fi de 545 de euro. Într-un litigiu succesoral, unde taxele sunt diferite, fără a intra aici în toate detaliile, pentru că pot fi ipoteze multiple, în funcţie de câţi moştenitori sunt, pentru fiecare moştenitor, o taxă suplimentară de 50 de lei; raportat la valoarea masei succesorale, o taxă de 3%. Dacă se mai contestă ceva în cadrul acelei succesiuni, alte 3%. Deci prin adiţionare, se pot ajunge la nişte ipoteze şi la nişte sume, într-adevăr, considerabile. Dar revenim la exemplul acesta de bază, o valoare de 10.000 de euro, fie în materie succesorală, sau într-un litigiu patrimonial, poate să însemne o taxă de 545 de euro, dar dacă ne rapor tăm la venitul mediu sau venitul minim pe economie, atunci proporţiile nu mai sunt deloc de natură să creeze acest acces liber la justiţie. Dar, dacă ne raportăm la venitul mediu sau minim pe economie, atunci proporţiile nu mai sunt deloc de natură să creeze acest acces liber la justiţie.
Dacă facem un studiu comparativ faţă de toate celelalte ţări europene, la noi toate sunt de câteva ori mai mari. Şi aş da un exemplu: în Germania, la un venit de 1.450 de euro, taxa pe un litigiu patrimonial de 10.000 de euro este de 196 de euro, deci nici 10% din acel venit mediu. Pe când la noi, evident, dacă raportăm la un venit mediu de 321, dacă nu mă înşel, venitul mediu pe economie, evident că este o dată şi jumătate din acest venit mediu. Nu mai vorbim că proporţia majoritară a populaţiei este să se apropie de venitul minim pe economie şi ştim foarte bine ce probleme salariale au fost, mai ales în ultima perioadă în care s-a pus problema micşorării acestor venituri la toate categoriile socio-profesionale.
Cauza majoră a tuturor problemelor acestea care ajung la CEDO, în realitate nu este modalitatea în care judecătorii judecă, ci prima cauză reală este legislaţia – incoerenţă, stufoşenia, modificări succesive, repetate… Mai ales în această materie a proprietăţii, s-a ajuns ca prin legi, ca Legea 1 din 2009, foarte controversată, care a suferit şi atacuri la Curtea Constituţională pe acest motiv, să se ajungă la negarea unor drepturi recunoscute prin formele iniţiale ale legii, ceea ce este inadmisibil din toate punctele de vedere, mai ales bazându-ne pe principiile generale ale dreptului. Şi atunci, de aceea spuneam: prima problemă trebuie rezolvată la nivel legislativ şi, din acest punct de vedere, Curtea Europeană a dat direcţii de acţiune pentru statul român în a-şi adapta legislaţia la aceste cerinţe şi standarde CEDO. Din păcate, lucrul ăsta întârzie să se întâmple şi, atunci, am subliniat noi şi am făcut u n apel către magistraţi că au această pârghie.”
PDF 
