Nu ma consider o gospodina buna. Nici nu mi-am dorit vreodata sa fiu. Sper ca nici sa nu fie cazul sa ajung. Sunt avocat. Sper sa castig destul (a se citi sa am tot timpul atat de mult de lucru ca acum sau chiar mai mult) incat mama, saraca mama, sa vina mult si bine de acum incolo pe la mine, sa arunce un ochi in frigider, sa spuna: vai! voi iar nu aveti nimic de mancare! Si sa se ofere, generoasa cum e, sa-mi prepare ea ceva bun repede.
Cu toate astea daca ma vezi pe strada, mergand spre Tribunal, trebuie sa remarci aerul meu de gospodina: o sacosa bine indesata, de care nu se mai vede mapa de acte. In sacosa: roba. Dar tu, trecatorule, de unde sa stii?…
Si uite asa, de vreo trei ani de zile (sau mai mult?) de cand se lucreaza la renovarea Palatului de Justitie si de cand, mutati in cladirea noua (dar mai veche decat cealalta!), nu mai avem garderoba (adica “tine roba” in traducere libera), umblu brambura, incognito, prin Bucuresti, purtand, vrand-nevrand, masca asta de gospodina pe care nici nu mi-o doresc si nici nu mi-o merit defel.
PDF 
