Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Braşov au dispus punerea in miscare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore faţă de inculpatul BOTEA IONEL MARIUS, recidivist, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, faptă prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/2000.
Potrivit unui comunicat DIICOT, “inculpatul a fost prins în flagrant, în data de 25 octombrie 2009, în timp ce încerca să vândă cantitatea de 765,8 grame rezină de cannabis contra sumei de 4.200 euro.
Tribunalul Braşov a admis propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă pentru 29 de zile a inculpatului.”














