În perioada 3-4 noiembrie 2009 a avut loc la Bucureşti conferinţa cu tema „Politici publice. Locul şi rolul Justiţiei în statul de drept”.
Evenimentul continuă tradiţia întâlnirilor organizate de Institutul Naţional al Magistraturii în domeniul politicilor publice în justiţie, fiind înscris în Programul de formare continuă al magistraţilor pentru anul 2009 şi în Catalogul Reţelei Europene de Formare Judiciară (EJTN).
La conferinţă au participat 50 de magistraţi români, 5 judecători din Spania, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Europei, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei, Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Şcolii Naţionale de Grefieri, Institutului Naţional de Justiţie din Bulgaria, asociaţiilor profesionale ale magistraţilor din România, Centrului de Resurse Juridice şi Baroului Bucureşti.
Principale obiective ale conferinţei au vizat:
- identificarea de soluţii la principalele probleme cu care se confruntă la acest moment sistemul judiciar: subfinanţarea sistemului judiciar; normarea muncii şi evaluarea magistraţilor, impactul activităţilor non-judiciare şi al practicii neunitare asupra calităţii actului de justiţie; încrederea publicului în justiţie şi transparenţa justiţiei; modalităţile de apărare a independenţei magistraţilor.
- încurajarea schimbului de experienţă între magistraţii statelor Uniunii Europene şi facilitarea, în acest fel, a identificării unor bune practici la nivel european şi în domeniul politicilor publice aferente sistemului judiciar.
Totodată, cu această ocazie a avut loc şi ceremonia de închidere a Proiectului PHARE „Continuarea Asistenţei acordate Institutului Naţional al Magistraturii”, context în care membrii echipei de proiect au făcut o scurtă prezentare a activităţilor derulate în cadrul proiectului şi a rezultatelor obţinute.


Tipăreşte
Universitatea





