Intr-un interviu acordat ziarului Libertatea, presedintele Traian Basescu a declarat luni, 16 noiembrie: “Singurul lucru pe care il poate face un presedinte este sa lase justitia libera. Sa nu intervina. Un presedinte nu poate face nici dosar penal si nici nu poate judeca. Dar poate lasa libera justitia. Si o proba ati avut-o public, cand a incercat domnul Tariceanu, prin biletelul scris, nu mai vorbesc de telefoane, sa faca o interventie in favoarea domnului Patriciu, am refuzat. Oricat de multe beneficii as fi avut de pe urma unei astfel de interventii.
Fie ca as fi intervenit sa nu i se faca dosar lui Voiculescu sau fiicei dansului, ori sa nu i se faca dosar lui Patriciu sau lui Vantu, n-am facut-o, si nici n-o s-o fac. Asta inseamna sa lasi justitia libera. Iar lucrurile s-au miscat in justitie.
Uita-ti-va ca, in momentul de fata, sunt pe rolul instantelor 20 de dosare ale unor fosti ministri si fosti parlamentari. Sigur insatisfactia este ca n-au fost judecate, dar aceste dosare au fost declansate dupa ce Daniel Morar a devenit sef la DNA, deci din 2005 incoace, si am convingerea ca aceste dosare vor merge inainte. Va merge si dosarul lui Patriciu, si al lui Voiculescu. Vor merge inainte, pentru ca nu mai e nimeni care sa le opreasca. Mai pot fi oprite doar cu bani si cu relatiile proprii ale celor vizati, dar cu interventii politice nu se mai poate!”
Tipăreşte


