Asteptarile populatiei si parerea generala despre justitie

Populatia apeleaza la justitie pentru rezolvarea diverselor litigii.
Justitiabilii doresc sa fie judecati repede si bine, de catre judecatori
obiectivi, care sa-i trateze in mod egal si sa aplice in mod corect legea.
Legile bune si aplicarea lor corecta mentin increderea comunitatii in sistemul
ei juridic.

Dar sondajele de opinie indica faptul ca justitia e vazuta ca fiind prea lenta,
ca nu combate suficient infractionalitatea, ca magistratii sunt fie incompetenti,
fie corupti [1]. Sunt convins ca numai necunoasterea indeaproape a modului de
organizare si functionare a sistemului fundamenteaza aceasta opinie ca fiind o
caracteristica a sistemului judiciar din Romania. E adevarat ca au fost si poate
mai sunt cazuri de magistrati incorecti, dar majoritatea incearca sa-si
indeplineasca atributiile in mod profesionist. Iar cetatenii trebuie sa vada
acest lucru – insasi Curtea Europeana de la Strasbourg afirma: “Justice must not
only be done, it must also be seen to be done” (nu e suficient ca justitia sa
fie facuta, ci trebuie ca acest lucru sa se si vada). Iar mass-media este cea
care poate contribui la restabilirea increderii populatiei in sistemul judiciar.
Pentru aceasta, trebuie regandita relatia dintre justitie si media, stabilitit
un sistem real de comunicare si un comportament intre cele doua institutii care
sa faciliteze aceasta cooperare.

Pentru aceasta, tebuie asigurarata in mod real transparenta justitiei.
Magistratii trebuie sa fie interesati ca publicul sa cunoasca ceea ce se
intampla in instante; ei trebuie sa fie deschisi si activi in comunicarea cu
societatea, iar educarea si informarea trebuie intelese ca absolute necesare
intr-o societate democratica. Justitia nu trebuie vazuta ca un sistem inchis,
obtuz. Ea este un serviciu public. Ca urmare, trebuie sa se asigure accesul
publicului la informatiile care privesc activitatea instantelor. Iar aceasta se
poate realiza prin intermediul birourilor de presa ale fiecarei instante si prin
asociatiile profesionale ale magistratilor.

Independenta justitiei si libertatea presei. Limite

Conditia ca justitia sa fie obiectiva, corecta este independenta ei. Aceasta
trebuie realizata atat cu privire la puterea judecatoreasca (independenta
sistemului), cat si cu privire la fiecare judecator (independenta decizionala),
caci fiecare judecator in parte este o autoritate a puterii judiciare.

Din art. 6 al Conventiei Europene a drepturilor Omului (care consacra dreptul la
un tribunal independent si impatial) rezulta ca independenta justitiei nu este
un privilegiu al judecatorilor, ci un beneficiu al cetatenilor; nu este o
prerogativa a judecatorilor, ci este cel mai important privilegiu al oamenilor
care doresc sa traiasca in pace, protejati de lege. Instantele si judecatorii
doar administreaza acest privilegiu pentru oameni.

Pentru a-si putea indeplini functia, judecatorii au nevoie de respect si
incredere. Pentru aceasta, societatea trebuie sa le asigure confortul spiritual
si material: cetatenii trebuie sa se abtina in a interveni in solutionarea
legala a cauzei (comitand astfel infractiuni de coruptie), a presa, a ameninta (reclamatiile
sunt numeroase si bazate de multe ori pe sustineri ireale si jigniri
profesionale si personale la adrea magistratilor, chiar formularea de plangeri
penale), a agresa (sunt cazuri de magistrati loviti, injurati in incinta
instantei sau in afara acesteia) [2]. Totodata, grupurile de interes politic/economic
nu trebuie sa execute presiuni asupra lor [3]. Fiind respectate aceste reguli,
populatia nu va mai avea motive de a nu avea incredere in justitie, in
independenta si impartialitatea ei, in standardele etice ale judecatorilor.

Sigur, increderea in justitie se obtine atat prin aparenta independentei, cat si
prin practica independentei. In primul sens, ne referim la practicile
administrative care asigura garantarea independentei, iar in cel de-al doilea,
la abordarea etica, impartiala si motivata a judecatorilor si perceptia
sociatatii cum ca ei sunt reprezentantii comunitatii [4]. Astfel ca, la randul
lor, si cu o salarizare pe masura importantei muncii pe care o desfasoara,
judecatorii trebuie sa dea dovada de verticalitate, sa nu se lase influentati de
nici un fel de interese, credinte, ci sa aplice doar legea in solutionarea
cauzelor, caci independenta si inamovibilitatea de care se bucura in virtutea
legii sunt menite tocmai sa le protejeze tocmai o astfel de atitudinde corecta.

Justitia trebuie sa fie independenta, dar si presa trebuie sa fie la fel. Si
poate ca o presa libera chiar depinde de o justitie independenta, si invers [5].
De aceea presa trebuie sa fie unul dintre cei mai puternici sustinatori ai
independentei justitiei. Iar daca celelalte puteri vor aduce atingere
independentei justitiei, cu siguranta urmatoarea tintita va fi presa – cele doua
institutii find singurele menite a sanctiona abuzurile celorlalte puteri.

Trebuie insa precizat ca justitia trebuie sa fie independenta fata de media. Nu
e vorba de o fraternizare pentru a influenta actul de judecata privind un
ziarist de exemplu (caci s-ar incalca principiul impartialitatii), ci de a gasi
calea comuna catre realizarea dreptatii asteptata de societate, a sigurantei
atat de cautata de public. De aceea, judecatorul nu trebuie sa comunice cu media
astfel incat sa para ca el ar cauta aprobarea presei. Cu alte cuvinte,
popularitatea media nu este mai importanta decat o hotarare corecta. Datoria
unui judecator este de a lua o hotarare corecta, dreapta, legala chiar daca ea
este nepopulara.

Protejarea independentei justitiei. Libertatea de a vorbi a judecatorilor

Independenta justitiei trebuie acceptata ca principiu al statului de drept, atat
de autoritati, cat si de cetateni, de public. Pentru existenta unei societati
libere si democratice, justitia trebuie sa fie independenta si in stare sa
aplice legea fara nici o presiune din partea guvernului, a politicului, a
grupurilor de interese sau a particularilor. Independenta justitiei (dar si
perceptia efectiva a publicului asupra acestei independente) este esentiala
pentru legitimarea magistratilor drept garanti ai drepturilor si libertatilor.

Ea trebuie protejata din exterior. Pentru aceasta, publicul trebuie sa cunoasca
rostul justitiei si importanta independentei sale. Cetatenii trebui sa stie ca
orice procedura se finalizeaza cu o hotarare care este pronuntata in numele
legii si, odata ramasa definitiva si irevocabila, ea are putere de lucru judecat,
considerandu-se ca spune adevarul (putem spune ca hotararea devine lege!) astfel
ca, intocmai ca si o lege – buna sau nu – ea este obligatorie si trebuie
respecatata cat timp este in vigoare. In caz contrar, respectarea ei va fi
impusa prin coercitia statului. Dar trebuie sa realizam ca justitia nu se poate
intemeia in intregime pe forta, ci baza reala a unui sistemul judiciar o
reprezinta increderea publica.

Daca publicul va respecta judecatorii, in acelasi timp si instantele, si intreg
sistemul judiciar va fi respectat.

Daca publicul sprijina aplicarea si respectarea principiul independentei, se vor
identifica cu concursul populatiei mai usor incalcarile acestuia, respectiv vor
fi descurajati cei ce vor sa il incalce, caci acestia vor sti ca nu sunt sanse
pentru a influenta vreun judecator. Pentru acest motiv publicul trebuie sa fie
informat in mod corect si profesional despre modul de functionare a sistemului
juridic.

De aceea, independenta justitiei trebuie protejata si din interior. Fiecarui
judecator ii revine obligatia de a o apara atat in exercitarea functiei publice,
cat si in particular, adaptandu-si comportamentul conform cerintelor
independentei justitiei. Conduita judecatorilor trebuie sa fie pe deplin
responsabila, sa coincida cu ceea ce asteapta populatia de la ei, tocmai pentru
a nu fi pusa sub semnul indoielii integritatea lor morala si profesionala.

Judecatorilor le revine si obligatia de a intari increderea publica in puterea
judecatoreasca. Aceasta implica insa o comunicare intre cei din sistem si public.
Magistratii – in special judecatorii – ca personificare a obiectivitatii in
desfasurarea oricarei proceduri judiciare – nu ar trebui sa fie reticenti la
contactul cu societatea civila, caci nu este de ajuns faptul ca sedintele de
judecata sunt publice [6], ci rolul educativ se poate indeplini si in afara salii
de judecata. Mai ales ca art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului
reglementeaza atat dreptul de a informa, cat si dreptul de a fi informat, ceea
ce presupune existenta ununi feed-back continuu intre magistrati si societate.

Magistratii ar trebui sa informeze publicul cu privire la sistemul juridic.
Judecatorii au libertatea si chiar obligatia de a vorbi in public despre
probleme care afecteaza puterea judecatoreasca vazuta ca institutie, despre
munca judiciara si despre probleme de interes public care au legatura cu puterea
judecatoreasca sau cu activitatea instantelor [7]. Judecatorii insisi trebuie sa
vorbeasca despre principiile generale ale dreptului, de modul de organizare si
functionare a sistemului juridic [8], iar prin reprezentantii lor (purtatorii de
cuvant ale instantelor si organizatiilor profesionale) ar trebui sa explice
procedurile desfasurate in anumite cazuri ce prezinta interes pentru public.
Sigur ca, pe langa publicatiile cu informatii de interes juridic, pentru
populatie principalul mijloc de comunicare este presa. In relatie cu presa, cand
e vorba de un anume caz, este important sa existe un ofiter de presa,
specializat si probleme juridice si in chestiuni jurnalistice.

Reportajele media informeaza publicul cu privire la ceea ce urmareste o hotarare
judecatoreasca sa previna. Dar nu impartasim practica unor reporteri de a cita “surse
judiciare”, pentru ca informatiile primite astfel nu pot fi decat zvonuri – ceea
ce trebuie evitat cand e vorba de justitie -, iar magistratii care refuza sa-si
decline identitate fie nu dau dovada de verticalitate, neputandu-li-se acorda
astfel incredere, fie considera ca nu exista mecanismele necesare ocrotirii
independentei lor.

Este obligatoriu ca asociatiile profesionale ale judecatorilor si/sau Consiliul
Superior al Magistraturii sa ia pozitie atunci cand in atentia publicului intra
un judecator [9]. Daca se comenteaza o hotarare a lui trebuie explicat, de
exemplu, ca nu trebuie criticata persoana care a dat-o, ci considerentele de
fapt si de drept care au stat la baza pronuntarii. De cele mai multe ori,
judecatorii nu se pot apara, caci nu exista un sistem de protectie a lor
impotriva criticilor din presa, nu exista un drept la replica. Aceasta din
dorinta de a nu se intra intr-o polemica cu presa, chipurile pentru a nu se
aduce astfel atingere prestigiului justitiei, invocandu-se o retinere impusa de
deontologia profesionala. Dar tocmai un astfel de raspuns creaza impresia ca
ratiunile atacului au fost reale, ceea ce este menit sa mentina neincrederea
populatiei in justitie. In aceste conditii, judecatorii devin tinte usoare, fie
ale ziaristilor care fac totul pentru a se vinde publicatia, fie ale grupurilor
de interes ce actioneaza in scopul de a manipula (de a face presiuni) justitia.

Puncte comune intre mass-media si justitie

Relatiile dintre media si instante sunt apreciate ca avand o esenta simbiotica,
fiecare dintre ele fiind in posesia informatiilor de o importanta vitala pentru
cealalta, ambele find menite sa contribuie la mentinerea democratiei [10].

Presa are acelasi scop cu justitia: in timp ce mass-media demascheaza
ilegalitatile, justitia le constata din punct de vedere juridic si le
sanctioneaza. De aici rezulta menirea lor comuna, aceea de a fi contraputeri,
caci fata de celelalte puteri trebuie sa actioneze pentru a impiedica abuzurile
lor. De altfel, fata de orice incalcare a legii trebuie sa reactioneze promt si
eficace, in vederea descoperirii si sanctionarii lor: media – prin oprobiul
public, justitia – prin aplicarea sanctiunilor juridice.

Atat presa cat si justitia trebuie sa aiba un rol educativ si preventiv. Ambele
sunt in slujba cetateanului si trebuie sa actioneze in folosul acestuia. Prin
modul de desfasurarea a unei sedinte de judecata si continutul hotararilor
pronuntate, prin articolele scrise, conferintele si dezbaterile organizate,
judecatorii ar putea contribui la educarea cetatenilor in vederea dobandirii
unui bagaj minim de cunostinte juridice indispensabile unui actual/viitor
justitiabil. Prin prezentarea unor cauze deosebite, a modului lor de solutionare,
presa ar putea contribui la trezirea interesului social al cetatenilor pentru
cunoasterea legilor in vederea prevenirii savarsirii de fapte ilicite sau a
sesizarii comiterii unor asemenea fapte.

Scopul comun al ambelor institutii implica independenta lor, iar aceasta
presupune responsabilitatea acestora. Aceasta se manifesta pentru justitie in
competenta: o justitie independenta nu inseamna o justitie neverificata, caci
impotriva unei hotarari incorecte se pot utiliza caile de atac, iar impotriva
vreunui delict al magistratului comis in exercitarea functiei sale, va fi
antrenata raspunderea sa materiala, civila sau chiar penala. Pentru media,
responsabilitatea inseamna acuratete in redarea evenimentelor juridice; iar in
cazul in care un ziarist ar comite un delict penal sau civil, el va fi
sanctionat potrivit legii daca masura se impune intr-o societate democratica,
caci calitatea de ziarist nu este caz de impunitate in caz de incalcare a legii [11].

Presa si prezumtia de nevinovatie

Relatia dintre presa si jurisdictia penala este mai deosebita. Sigur ca se
recunoaste libertatea de exprimare a presei, dar deseori aceasta intra in
conflict cu drepturile fundamentale a celor cercetati penal. Ma refer in special
la respectarea prezumtiei de nevinovatie [12]. Astazi, constatam ca a devenit o
moda filmarea actiunilor politienesti sau conferintele de presa organizate cu
ocazia prinderii infractorilor importanti (cazul “Nica” este un exemplu clar de
incalcare a prevederilor art. 6 par. 2 Conventia Europeana a Drepturilor Omului),
interogatoriile luate de presa chiar in sediul institutiilor judiciare, redarea
pe posturile de televiziune a imaginilor celor cercetati fara a se fi obtinut in
prealabil acceptul acestora [13]. Dar sunt incalcari ale dreptului la viata
privata [14] chiar si in cazul martorilor sau victimelor unor infractiuni. Or,
accentul ar trebui pus pe educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor,
prevenirii comiterii de infractiuni si interventiei promte a organelor judiciare
pentru ca ei – cetatenii onesti – sa fie si sa se simta in siguranta. Propriile
anchete ale mass-media pot crea asteptari false ale populatiei si crea o imagine
gresita a unei stari de fapt, pe care numai o cercetare penala efectuata de
catre organele judiciare o poate lamuri. Eventualele contradictii va facilita
neincrederea populatiei in sistem.

Dincolo de acestea, de multe ori se incalca principiul lipsei publicitatii
specific activitatii de urmarire penala. De exemplu, in cazul guru-lui Bivolaru,
au fost date pe posturile TV imagini ale unui jurnal incriminatoriu pentru cel
anchetat, procurat chiar de la organele de cercetare penala. Aceasta in
conditiile in care chiar Ministerul Public insista in obtinerea numai pe cale
oficiala a datelor despre dosarele aflate in cercetare[15].

In fine, presiunile pe care le resimt judecatorii care solutioneaza cauzele
penale sunt mai mari, tocmai datorita atentiei sporite acordate de public, ceea
ce le pot afecta performantele profesionale, in detrimentul in primul rand al
celor cercetati. Sigur ca fiind persone publice, judecatorii trebuie sa suporte
criticismul publicului asupra activitatii si comportamentului lor, dar
jurnalistii nu ar trebui sa treca granita dintre comentarii factuale la atacuri
personale malitioase[16].

Justitia – serviciu public

Justitia nu trebuie considerata doar o autoritate, o putere. Ea este si un
serviciu public, atribut cu care judecatorii trebuie sa se obisnuiasca. Fiind un
serviciu in slujba societatii, presa are tot dreptul sa se intereseze de modul
de organizare si calitatea acesteia (conditiile de lucru ale judecatorilor,
modul de perfectionare a acestora, bugetul instantelor, infrastructura
informatica si tehnica, relatia cu publicul la compartimente precum registratura
si arhiva unde publicul are contact direct cu lucratorii, numarul personalului
auxiliar si responsabilitatile acestora, nr. cazuri solutionate etc.). Dar
constatam ca informatiile acestea sunt practic nepublice, contrar caracterului
de transparenta pe care trebuie sa-l aiba justitia: sedintele anuale de bilant
nu sunt anuntate public, presa nu este invitata; de exemplu, bilantul pe anul
2003 al Ministerului Justitiei si al Consiliului Superior al Magistraturii nu
sunt publicate niciunde – nici macar noi, magistratii, nu avem cunostinta de ele.
Cred ar fi util ca numele magistratilor sa fie publice, rezultatele examenelor
de admitere si de definitivat in magistratura anuntate (este un merit sa fii
judecator, sa treci prin zeci de examene), numele judecatorilor unei cauze sa
fie afisat pe lista ce anunta cauzele de solutionat in ziua de judecata sau
chiar pe un afis pus pe frontispiciul tribunei – este aproape o chestiune de bun
simt ca justitiabilul sa cunoasca identitatea celui care-i solutioneaza cauza.

In SUA se propune [17] ca instantele si personalul sa adopte o atitudine tip “client
- serviciu”: sedintele de judecata trebuie sa fie mai prietenoase si mai usor de
inteles, sa se faca educatie publica despre rolul justitiei, judecatorii sa fie
mai deschisi, sa organizeze intruniri regulate, sa se construiasca relatii de
intelegere cu media pe aceste aspecte.

Poate ca judecatorii ar trebui sa realizeze adevaratul lor rol, acela de arbitri
sociali. Functia pe care o indeplinesc nu e menita sa-i tina undeva deasupra
societatii, ci chiar in mijlocul ei. Ei trebuie sa realizeze ca sunt in slujba
cetateanului, nu departe de el. Poate ca accesul la justitie – drept consacrat
constitutional – ar trebui inteles si in acest sens: ca instantele sa fie
accesibile in mod real oamenilor pe care ii servesc. Iar acest serviciu public
ar trebui organizat astfel incat sa raspunda intereselor cetatenilor, de aceea s-ar
impune dialogul cu ei si chiar evaluari regulate de catre ei a sistemului
judiciar.

Increderea in justitie

Pentru a servi efectiv comunitatea, judecatorii cer respect si incredere.
Increderea este cruciala in administrarea justitiei. Populatia trebuie sa fie
constienta de independenta si impartialitatea justitiei, sa aiba convingerea ca
judecatorii nu urmaresc vreun interes, ca nu vor favoriza vreo parte, ci ca vor
depune efortul pentru a solutiona cauza potrivit legii si constiintei lor, care
nu poate fi decat conforma cu legea.

Dar constatam ca nu sunt de ajuns relatarile in mass-media, deseori
distorsionate sau trunchiate. Presa alearga, in general, dupa senzational, dupa
stiri socante: intotdeauna va releva o hotarare ilegala sau un judecator corupt,
dar aproape niciodata o hotarare buna sau un judecator cinstit. Prezentand in
mod pompos unele cazuri izolate, transformand actul de justitie in show, prin
modul de penetrare de care beneficiaza presa[18] se ajunge azi la generalizari
negative asupra intregului sistem judiciar si asupra lucratorilor din acesta.

Puterea judecatoreasca are responsabilitatea de a asigura increderea publicului
in sistemul juridic. La randul ei, presa reprezinta vocea publicului, dar in
acelasi timp puterea mass-mediei sta in faptul ca ea este formatoare de opinie.
Ea creeaza si modifica opinia maselor. De aceea, ca si in cazul magistratilor,
se cere obiectivitate. Se afirma chiar ca probitatea personala si profesionala a
lucratorilor din presa scrisa si audiovizuala trebuie sa fie cel putin egala cu
aceea a magistratilor care impart dreptatea.

Cazurile izolate de deficiente in sistem, de magistrati corupti sau incompetenti
nu trebuie prezentate ca reguli. Recentele evenimente relatate de presa – “Capriorul
N.U.P.”, “Judecatorul – fund golas” – intr-un mod batjocuritor la adresa tuturor
magistratilor, nu pot decat sa adanceasca neincrederea actuala a populatiei in
sistem judiciar romanesc. Astfel de articole nu demonstreaza nici obiectivitate,
nici dorinta de a indrepta eventual o stare de lucruri, ci doar aceea de a
prezenta ceva atractiv pentru public in scop cel putin comercial, daca nu chiar
mai mult – subminarea singurei puteri care poate sanctiona in mod real
incalcarea democratiei si proteja statul de drept. Imaginea distorsionata a
justitiei formeaza perceptia gresita a oamenilor cu privire la sistem si poate
deveni de asemenea un mijloc de presiune asupra magistratilor. Justitia nu
trebuie sa devina un produs de vandut in scopul maririi tirajelor sau ratingului,
caci consecintele pot fi ireversibile. In nici un caz astfel de practici nu pot
contribui la formarea unei increderi a publicului in justitie. Mai mult, trebuie
de avut in vedere ca mai intai trebuie indreptat tot ceea ce a umbrit pana acum
justitia, inlaturate toate efectele negative asupra ei create de-a lungul
ultimilor ani si apoi de cladit increderea. Procesul va dura ani, dar trebuie
inceput odata de undeva.

Iar reglementarea relatiei justitie-presa pare a fi primul pas autentic: in
primul rand jurnalistii trebuie sa inteleaga in mod adecvat activitatea
instantelor; apoi trebuie sa ne asiguram ca media transmite publicului
informatiile calitativ mai bune.

* * * * * * * * * * * *

[1] Aceste atribute negative se regasesc si in sondajele efectuate in Polonia,
Lituania, Letonia, Estonia – a se vedea Henrikas Mickevius, “Juges et media: les
juges baltique et polonais reconnaissent le r?le des m?dias pour l’am?lioration
de la confiance des citoyens dans le pouvoir judiciare”, in revista Euro-IUSTITIA,
editata de Asociatia Europeana a Magistratilor, vol., Issue 1, Ljubljana-Slovenia,
martie 2001, p. 5-6, disponibila si la adresa http://www.richtervereinigung.at/international/eurojus/eurojus5.pdf.

[2] Inclusiv avocatii apeleaza la astfel de tertipuri (”numai lipsa
cunostintelor juridice a judecatorului a dus la pronuntarea acestei hotarari”
spune un avocat intr-o declaratie de recurs).

[3] Presiunile mari asupra magistratilor au dus in ultimii ani la sinucidere (Panait),
moarte (Pacurar), probleme pshihice (Visan).

[4] The Honourable David K. Malcolm Ac, Chief Justice Of Western Australia, “The
Importance Of The Independence Of The Judiciary”, expunere la lucrarile Western
Australian Society Of Labour Lawyers din 17 September 1998.

[5] Lord Woolf, The Lord Chief Justice of England and Wales, “Should the media
and the Judiciary be on Speaking terms?”, Dublin, 22 oct. 2003.

[6] Traditional, instantele sunt deschise publicului, in sensul ca oricine poate
veni in sala de judecata si asista la dezbateri.

[7] The Hon John Doyle, Chief Justice of South Australia, “Should Judges Speak
Out?”, lucrarile Conferintei Magistraturii din Austrasia, Uluru, aprilie 2001.

[8] Oamenii trebuie sa cunoasca problemele din sistem. Una dintre cele mai grave
probleme este supraincarcarea. Accesul la justitie inseamna accesul la un sistem
in stare sa rezolve in mod legal si intr-un termen rezonabil conflictul de drept.
Dar in conditiile unei prea mari incarcaturi cu dosare, cetatenii ar trebui sa
sesizeze ca ceva nu e in regula. Justitiabilii ar trebui sa refuze sa fie
judecati de judecatorii care au prea multe dosare. Fiti convinsi ca astfel de
judecatori nu pot cerceta in profunzime dosarul si legea, ceea ce poate duce la
pronuntarea unor hotarari gresite. Poate justitiabilul sa riste aceasta?

[9] Ernst Markel – Presedintele Asociatiei Europene a Magistratilor, “Justice
and the Media”, in publicatia Justice in the World nr. 7 din 2001 apartinand
Uniunii internationale a Magistratilor, disponibila la adresa de web www.justiceinthe
world.org/n07/jm_jm_em_e.htm

[10] jud. Louise Arbour, “Les juges et lea Medias – Le juste equilibre entre la
publicite, le droit a la vie privee et le secret professionnel, d’une part, et
la quete de justice, d’autre part”, in revista Justice in the World nr. 7 din
2001 www.justiceintheworld.org/n07/ jm_jm_la_f.htm.

[11] a se vedea limitele libertatii de exprimare prevazute in art. 10 par. 2 din
CEDO.

[12] Prezumtia de nevinovatie reprezinta un avertisment si o garantie contra
oricaror abuzuri, a masurilor cu caracter sanctionator luate in afara
dispozitiilor de drept penal si fara o procedura legala judiciara. Persoana, ca
subiect al practicii legale, este aparata – prin prezumtia de nevinovatie –
contra arbitrariului, a oricaror manifestari abuzive, prin care i s-ar pune in
sarcina fapte penale si s-ar lua masuri de sanctionare a unor asemenea fapte.

[13] Art. 5 alin.1 din decizia nr.248 din 1 iul 2003 a Consiliului National al
Audiovizualului interzice difuzarea de imagini sau de inregistrari ale
persoanelor retinute, arestate sau detinute, fara acordul acestora.

[14] Consacrat in art. 8 CEDO.

[15] In comunicatul din 02.07.2004, postat la adresa www.pcsj.ro, biroul pentru
relatii cu presa din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si
Justitie a adus la cunostinta opiniei publice urmatoarele: “Orice investigatie
paralela realizata de catre jurnalisti pe marginea cauzelor aflate in cercetare
si publicarea datelor respective, poate impieta asupra mersului normal al
anchetei penale. Ca atare, apreciem ca prezentarea unor astfel de elemente
opiniei publice, fara a se indica o sursa oficiala sau sigura, poate crea
disfunctii in instrumentarea cauzelor, intarzieri in finalizarea lor si, mai
mult, patarea imaginii unor persoane care nu au nici o legatura cu activitatea
infractionala din cauzele respective. In acest context si in concordanta cu
Ordinul nr.42/2002 al Procurorului General al Parchetului de pe langa Inalta
Curte de Casatie si Justitie, recomandam ca orice informatie legata de
activitatea infractionala a unor persoane si referitoare la urmarirea penala ce
se desfasoara in cauze, sa fie obtinuta si verificata numai prin intermediul
Biroului pentru Relatii cu Presa al Ministerului Public. Apreciem ca in acest
mod se poate proteja atat ancheta – care vizeaza tragerea la raspundere penala a
persoanelor vinovate – cat si dreptul la imagine al tuturor persoanelor
cercetate, Ministerul Public dand asigurari pentru transparenta totala a
cercetarilor numai in conditiile respectarii principiilor confidentialitatii si
dreptului la imagine”.

[16] Ernst Markel, op. cit.

[17] Jennifer Gille Bacon, “An independent judiciary”, disponibil la www.mobar.org/journal/1998/novdec
/prezpage.htm.

[18] Tocmai de accea se recunoaste presei rolul de “a patra putere in stat”, ca
urmare a influentei si informarii publicului despre activitatea autoritatilor
statale.

* acest material a fost publicat pentru prima oara la 28 iulie 2004 si postat in aceasta pagina datorita bunavointei autorului la data de 28 februarie 2005 (n. Andrei Savescu)