Cazul concret adus in discutia Curtii europene a fost bazat pe dispoz. art. 655 alin. 1 din Codul civil, care sanctioneaza civil pe mostenitorul legal ce a savarsit un atentat la viata celui care lasa mostenirea, fiind justificata aceasta sanctiune (calificata de unii doctrinari reputati, de altfel, ca fiind o pedeapsa civila) pe caracterul inechitabil ca un succesor ce a incercat sa-l ucida pe autor sa vina, ulterior, sa ridice o parte sau toata mostenirea ramasa dupa defunct. Mai exact, cum s-a spus in literatura de specialitate, “nimeni nu-si poate dechide calea unei mosteniri printr-un omor” (M. Eliescu-Mostenirea si devolutiunea ei in dreptul RSR, ed. Academiei, Bucuresti 1966, pag. 73).

Doctrina, alaturi de jurisprudenta, in majoritate covarsitoare, a retinut ca in situatia de la alin. 1 al art. 655 din C.civ., este necesar ca mostenitorul sa fi fost condamnat penal, in una din formele pluralitatii de infractori (eg. autor, coautor, instigator, complice, favorizator), pentru infractiunea de omor sau a tentativei la aceasta, iar hotararea de condamnare sa fi ramas definitiva. Daca mostenitorul nu a fost condamnat, el nu va fi nedemn, lipsind conditia “condamnarii” prevazuta de articolul susmentionat (a se vedea Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a, ed. Universul Juridic, 2002, pag. 62). Printre exemple de acest fel, au fost enumerate: achitarea pentru legitima aparare, scoatere de sub urmarire penala pentru iresponsabilitate, decesul infractorului mostenitor legal inainte de condamnare, amnistierea faptei antecondamnatorie ori intervenirea prescriptiei raspunderii penale (in privinta ultimei au fost exprimate si opinii contrare celei expuse de prof. Fr Deak). In schimb, s-a considerat ca efectele nedemnitatii opereaza in cazul amnistiei postcondamnatorii, gratierii ori reabilitarii, pe considerentul ca aceste institutii de drept material nu sterg decat condamnarea sau executarea pedepsei, nu si intentia succesibilului (Fr Deak, op.cit., pag. 63).

In literatura de specialitate a fost emisa si o teorie contrara celei majoritare (eg. V. Patulea, Nota II la Decizia civila nr. 365/1982 a Trib. jud. Mures, in R.R.D. nr. 9/1983, pag. 52), in sensul ca instanta civila poate constata savarsirea faptei care atrage sanctiunea nedemnitatii in cazul in care nu exista o asemenea hotarare penala de condamnare sau de achitare in cazul in care procurorul a emis o ordonanta de scoatere de sub urmarire penala, avand in vedere ca o asemenea solutie data de organul de urmarire penala nu reprezinta autoritate de lucru judecat in fata instantei civile. Prof. Fr Deak a achiesat la aceasta propunere de lege ferenda numai partial, in sensul existentei posibilitatii ca instanta civila sa constate nedemnitatea succesorala in cazul amnistiei antecondamnatorii, considerandu-se ca impotriva unor erori savarsite de procuror in activitatea de urmarire penala exista alte remedii procesuale, scapandu-se din vedere, ce-i drept, realitatea din tara noastra, unde avem parte de solutii precum cea din cauza supusa judecatii Curtii europene, cand partilor interesate de corijarea greselilor procurorului nu le-a fost data o asemenea posibilitate, intrucat decizia ultima a procurorului nu le-a fost comunicata, facand ca un intreg lant cauzal nefast sa impieteze asupra regulilor devolutiunii succesorale legale, cu implicatii asupra persoanelor chemate in mod efectiv la mostenirea defunctei Tatiana A.

Observam ca instanta de contencios european al drepturilor omului face o interpretare larga a unor institutii si principii de drept, aplecandu-se si asupra efectelor unor asemenea norme legale, facand astractie de o privire rigida a legii in anumite contexte ale realitatii, care nu pot fi avute in vedere la elaborarea unor norme legale. Acelasi rationament l-a aplicat Curtea si in cauza Lupas si altii contra tarii noastre din 2006, in privinta regulii unanimitatii in privinta actiunii in revendicare, unde, diferit fata de speta de fata, nu era vorba despre o norma impusa printr-un act normativ, ci despre o ceatie a doctrinei acceptata de catre practica judiciara din Romania. Asa fiind, constatam ca trebuie sa existe o suplete in interpretarea unor norme legale ori a unor principii de drept in solutionarea unor cazuri concrete, nu de o interpretare rigida a textelor de lege, avand in vedere ca legea a fost edicata pentru a se mula pe situatiile ivite in practica si nu pentru a stopa sau vatama unele interese legitime.

De altfel, laudam intentia legiuitorului impusa in Noul cod civil (in masura in care acesta se va si aplica vreodata) in privinta institutiei nedemnitatii succesorale, care in art. 958 alin. 2, arata ca in cazul in care condamnarea pentru faptele mentionate la alin. (1) – e vorba despre persoana condamnata penal pentru savarsirea unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe cel care lasa mostenirea si persoana condamnata penal pentru savarsirea, inainte de deschiderea mostenirii, a unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe un alt succesibil care, daca mostenirea ar fi fost deschisa la data savarsirii faptei, ar fi inlaturat sau ar fi restrans vocatia la mostenire a faptuitorului – este impiedicata prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescriptia raspunderii penale, nedemnitatea opereaza daca acele fapte au fost constatate printr-o hotarare judecatoreasca civila definitiva.

Totodata, sunt consacrate legislativ si situatiile in care se pot inlatura sau nu efectele acestei nedemnitatii, respectiv la art. 961 din noul Cod civil, unde se arata ca efectele nedemnitatii de drept sau judiciare pot fi inlaturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de catre cel care lasa mostenirea. Fara o declaratie expresa, nu constituie inlaturare a efectelor nedemnitatii legatul lasat nedemnului dupa savarsirea faptei care atrage nedemnitatea si ca efectele nedemnitatii nu pot fi inlaturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenita dupa condamnare, gratiere sau prin prescriptia executarii pedepsei penale.