Constantin si Stoian vs. Romania, 23782/06 si 46629/06, 29 septembrie 2009
Curtea a dezvoltat conceptul de provocare (entrapment), distinct de folosirea legitima a operatiunilor sub acoperire si a subliniat obligatia instantelor nationale de a proceda la o examinare atenta a materialului din dosar in cazul in care inculpatul invoca instigarea din partea politiei. Curtii ii revine rolul de a examina calitatea evaluarii pretinsei provocari, facuta de instantele nationale si de a se asigura ca acestea au protejat in mod adecvat drepturile acuzatului, in special dreptul la o procedura contradictorie si la „egalitatea armelor”.
In fapt, la data de 11 noiembrie 2003, a fost inceputa urmarirea penala impotriva lui „George” si a lui „Florin”, identificati ulteiror ca fiind reclamantii, pe baza informatiilor ca sunt traficanti de droguri. Rezolutia procurorului nu a furnizat niciun alt detaliu.
La data de 18 noiembrie 2003, Directia de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog din cadrul Politiei a solicitat autorizarea parchetului pentru a folosi un agent sub acoperire si a obtine doua grame de heroina in vederea strangerii de probe privind pretinsa implicare a reclamantilor in traficul de droguri. In aceeasi zi, Sectia privind combaterea crimei organizate si a traficului de droguri din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a autorizat operatiunea pentru o durata de 10 zile si a predat agentului sub acoperire (numit Alex 1 in cadrul procedurii interne) cantitatea de doua grame de heroina.
Politia a organizat operatiunea de supraveghere intr-o parcare din Bucuresti, unde se credea ca se desfasoara traficul. Intre timp, un colaborator al politiei (numit Alex 2 in cadrul procedurii interne) a stabilit o intalnire cu primul reclamant, pe care il cunostea dinainte.
La ora 13:45, Alex 1 a sosit cu masina in zona parcarii, impreuna cu Alex 2. Primul reclamant si un alt barbat se aflau intr-o alta masina parcata in zona. Alex 2 a coborat din masina si l-a abordat pe reclamant; urma sa-i spuna ca Alex 1, pe care reclamantul nu-l cunostea, dorea sa contacteze o persoana care sa-i vanda doua grame de heroina. Dupa o scurta discutie, Alex 2 s-a intors insotit de primul reclamant; acesta din urma a plecat apoi cu masina impreuna cu Alex 1. Politia a urmarit masina pana cand aceasta a oprit in fata unei cladiri aflate pe strada Z. Reclamantul a folosit telefonul mobil al lui Alex 1 pentru a da un telefon. A parasit apoi masina si a intrat in cladire, unde a ramas 10-15 minute. S-a reintors, insotit de al doilea reclamant, la masina lui Alex 1. Primul reclamant s-a asezat pe locul din dreapta soferului, in vreme ce al doilea reclamant a ramas in picioare langa portiera din dreapta-fata a masinii. Alex 1 i-a dat banii primului reclamant; acesta din urma i-a inmanat celui de-al doilea reclamant, care i-a luat si s-a indepartat.
In acel moment, politistii au coborat din masini si au strigat: „Politia! Stai!”. Cel de-al doilea reclamant a inceput sa fuga, abandonandu-si haina si banii. A reusit sa se ascunda intr-una din cladirile din apropiere.
Primul reclamant a fost identificat si perchezitionat. S-au gasit asupra sa 16 tablete de metadona. El a recunoscut ca tabletele ii apartineau si a declarat ca era un consumator de droguri reabilitat si era autorizat sa ia metadona. Un mic pachet, continand 1,5 grame de heroina, era vizibil in masina. Politia l-a confiscat.
In aceeasi zi, in apartamentul din care iesise cel de-al doilea reclamant si in care acesta locuia, s-a efectuat o perchezitie. Nu au fost gasite droguri.
La 12 iulie 2004, reclamantii au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunii de detinere si vanzare de droguri de risc, incriminata de Legea nr. 143/2000. In rechizitoriu s-a retinut ca, din probele administrate, a reiesit ca al doilea reclamant i-a dat pachetul de heroina primului reclamant, care i l-a inmanat lui Alex 1, primind, in schimb, de la acesta din urma, bani pe care i-a inmanat celui de-al doilea reclamant.
La 25 mai 2005, Tribunalul Bucuresti i-a achitat pe reclamanti. In hotarare s-a retinut ca elementele dosarului au indicat ca la 18 noiembrie 2003, politia a incercat sa provoace o vanzare de droguri si a esuat. In consecinta, heroina primita de Alex 1 de la parchet a fost plasata in masina pentru a dovedi pretinsa savarsire a infractiunii. Instanta a mai retinut ca urmarirea penala a fost inceputa nelegal la 11 noiembrie 2003, deoarece la acea data nu existau informatii relevante privind pretinsul comportament infractional al reclamantilor, iar faptele investigate s-au deafasurat abia la 18 noiembrie. Instanta a retinut, de asemenea, ca schimbul de bani pentru droguri nu a fost probat, iar martorii nu au putut sustine versiunea acuzarii.
Instanta de apel i-a audiat pe procuror si pe avocatii reclamantilor, acordandu-le acestora din urma ultimul cuvant. Alte probe nu au fost cerute de parti sau administrate de instanta. Printr-o hotarare din 10 octombrie 2005, Curtea de Apel l-a condamnat pe primul reclamant la 7 ani de inchisoare, iar pe cel de-al doilea reclamant la 6 ani de inchisoare. Instanta a considerat ca tribunalul ar fi trebuit sa acorde mai multa greutate descrierii detaliate a faptelor, facuta de agentul sub acoperire si de colaborator, intrucat confirma rapoartele intocmite de politie cu ocazia constatarii flagrantului delict si, prin urmare, reflecta realitatea. Curtea de Apel a retinut ca primul reclamant nu a fost sincer in declaratiile sale, iar faptul ca martorii si-au schimbat declaratiile este o dovada a lipsei de onestitate a acestora.
Curtea de Apel a respins constatarea Tribunalului cu privire la provocare, cu urmatoarea motivare:
„Instanta considera, spre deosebire de instanta de fond, ca art. 6 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala nu este aplicabil de vreme ce din probe nu reiese ca [primul reclamant] a fost amenintat sau constrans sa savarseasca faptele. In mod similar, nu s-a dovedit ca acesta a fost convins de politie sa savarseasca infractiunea, … el a consimtit sa faciliteze vanzarea de droguri, pe care nu a mai recunoscut-o in fata instantei”.
La 11 mai 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie a mentinut hotararea Curtii de Apel, respingand recursul reclamantilor.
Reclamantii s-au plans CEDO ca au fost instigati sa savarseasca infractiunea de catre agentul sub acoperire al politiei si colaboratorul acestuia, care au actionat ca agenti provocatori.
In drept, CEDO a reiterat jurisprudenta sa recenta pe terenul art. 6, prin care a dezvoltat conceptul de provocare (entrapment), distinct de folosirea legitima a operatiunilor sub acoperire si a reafirmat obligatia instantelor nationale de a proceda la o examinare atenta a materialului din dosar in cazul in care inculpatul invoca instigarea din partea politiei. In acest context, Curtea a stabilit, de asemenea, ca rolul sau, in temeiul art. 6 alin. 1 nu este acela de a determina daca anumite mijloace de proba au fost obtinute legal, ci de a examina daca aceasta „nelegalitate” a condus la incalcarea unui alt drept protejat de Conventie; ei ii revine, prin urmare, rolul de a examina calitatea evaluarii pretinsei provocari, facuta de instantele nationale si de a se asigura ca acestea au protejat in mod adecvat drepturile acuzatului, in special dreptul la o procedura contradictorie si la „egalitatea armelor”.
Pentru a stabili daca agentii sub acoperire s-au limitat la a „investiga activitatea infractionala intr-un mod pur pasiv” sau a fost o provocare a politiei, in prezenta cauza, Curtea a luat in considerare urmatoarele aspecte. Nimic din trecutul reclamantilor nu sugera o predispozitie catre traficul de droguri. Simplul fapt ca unul dintre ei fusese condamnat pentru consum de droguri nu poate schimba concluzia Curtii. Curtea retine ca procurorul nu a furnizat detalii si nu s-a referit la niciun mijloc de proba obiectiv privind comportamentul pretins nelegal al reclamantilor in rezolutia de incepere a urmaririi penale. In plus, nici in posesia primului reclamant si nici in locuinta celui de-al doilea nu a fost gasita heroina.
Curtea retine, de asemenea, ca partile au dat interpretari diferite faptelor petrecute la 18 noiembrie 2003. Potrivit Guvernului, primul reclamant a consimtit sa intermedieze intelegerea dintre agentul sub acoperire, a carui identitate nu o cunostea si al doilea reclamant, iar drogurile gasite in masina agentului au rezultat din acea intelegere. Pe de alta parte, primul reclamant, invocand instigarea din partea politiei, a aratat ca a fost informat despre operatiunea sub acoperire, in vreme ce al doilea reclamant a pretins ca a fost indus in eroare pentru a accepta banii; ambii reclamanti au pretins ca cele doua grame de heroina gasite de politie erau aceleasi cu cele eliberate de parchet in vederea desfasurarii operatiunii sub acoperire.
In lumina acestei controverse si avand in vedere rolul sau subsidiar in evaluarea probelor, Curtea va examina daca reclamantii au putut sa sustina in mod eficient problema instigarii in fata instantelor nationale.
Instanta de fond a concluzionat ca mijloacele de proba provenind de la reclamanti, agentul sub acoperire si martori au confirmat faptul ca a existat instigare din partea politiei si prin urmare i-a achitat pe reclamanti pe acest temei.
Cu toate acestea, pe baza acelorasi probe, instanta de apel a desfiintat hotararea si i-a condamnat pe reclamanti pentru trafic de droguri. Pentru a stabili vinovatia acestora, Curtea de Apel nu a audiat persoanele care au dat declaratii in fata procurorului si a tribunalului. A decis sa acorde preferinta declaratiilor date in fata procurorului si a considerat ca cele date in fata instantei de fond erau false.
Curtea reitereaza ca atunci cand o instanta de apel este competenta sa examineze o cauza in fapt si in drept si sa faca o evaluare deplina a problemei vinovatiei inculpatului, asa cum s-a intamplat in prezenta cauza, aceasta nu poate, din ratiuni ce tin de echitatea procesului, sa solutioneze aceaste chestiuni fara o evaluare directa a mijloacelor de proba furnizate, in persoana, de catre reclamant, atunci cand acesta pretinde ca nu a savarsit infractiunea ce i se imputa. In prezenta cauza, Curtea de Apel nu a administrat nicio proba si nici nu i-a audiat in mod nemijlocit pe reclamanti cu privire la temeinicia acuzatiilor; faptul ca reclamantii nu au solicitat in mod expres administrarea unor probe noi de catre Curtea de Apel nu impiedica instanta sa ia masuri pozitive in acest sens. De asemenea, faptul ca reclamantilor li s-a acordat ultimul cuvant nu poate echivala cu dreptul lor de a fi audiati de instanta in cursul procesului.
In plus, desi nu poate stabili in abstract ca declaratiile date de martori in fata instantei si sub juramant trebuie sa prevaleze intotdeauna fata de cele date de aceiasi martori in cursul urmaririi penale, nici chiar atunci cand acestea sunt contradictorii, Curtea nu este convinsa de motivarea sumara a Curtii de Apel pentru a justifica preferinta acordata declaratiilor date in fata procurorului. Ea noteaza, in special, ca indoiala Curtii de Apel cu privire la lipsa de onestitate a martorilor nu era sustinuta de constatarile facute de investigatori. Faptul ca reclamantii au fost audiati de instanta de fond si au avut posibilitatea de a adresa intrebari martorilor in acea etapa a procedurii nu altereaza convingerea Curtii privind acest aspect.
In sfarsit, spre deosebire de Guvern, Curtea nu este convinsa de raspunsul pe care autoritatile, in special instantele, l-au dat acuzatiilor de instigare din partea politiei. Indiferent daca primul reclamant a avut sau nu cunostinta despre actiunea politiei si daca cel de-al doilea reclamant a fost sau nu indus in eroare pentru a accepta banii, faptele cauzei indica faptul ca in lipsa cererii exprese a agentului de a cumpara droguri, niciunul dintre evenimentele din 18 noiembrie nu ar fi avut loc.
Curtea considera ca instanta de apel nu a examinat in mod corespunzator schimbarea de pozitie a primului reclamant, considerand fara nicio explicatie ca acesta a refuzat, in fata instantelor, sa recunoasca implicarea sa in traficul de droguri.
In concluzie, desi constieNta de importanta si dificultatile sarcinii agentilor de investigatie, Curtea considera ca actiunile ofiterului de politie sub acoperire si ale colaboratorului sau au avut efectul de a instiga reclamantii sa savarseasca infractiunea pentru care au fost condamnati, trecand dincolo de anchetarea pur pasiva a activitatii infractionale existente si ca instantele nationale nu au examinat suficient acuzatiile de instigare. Prin urmare, art. 6 alin. 1 a fost incalcat.
Ruxandra Pasoi, Dragos Bogdan
PDF 
[...] Dupa o prima condamnare in cauza Constantin si Stoian Curtea condamna din nou Romania pentru neindeplinirea de catre instante a obligatiei de a investiga [...]