Comunicat Curtea Constituţională: “În şedinţa din data de 14 decembrie 2009, Curtea Constituţională, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, art. 2 alin. (2) şi art. 24 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi al art. 37 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi, s-a pronunţat după cum urmează:
- prin Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2009, a respins cererea de anulare a alegerilor desfăşurate în turul doi de scrutin la data de 6 decembrie 2009 pentru funcţia de Preşedinte al României, formulată de Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator;
- prin Hotărârea nr.40 din 14 decembrie 2009, a respins ca inadmisibile sesizările formulate de Alianţa PSD+PC, Organizaţia judeţeană Caraş-Severin, înregistrate la Biroul Electoral Central şi transmise spre soluţionare Curţii Constituţionale;
- prin Hotărârea nr.41 din 14 decembrie 2009, a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de Alianţa PSD+PC – Arad.
Hotărârile sunt definitive şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
De asemenea, hotărârile se afişează pe pagina de Internet a Curţii Constituţionale, la adresa www.ccr.ro, rubrica Alegeri prezidenţiale 2009.
* * *
În continuare, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale şi legale, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a adoptat Hotărârea nr. 42 din 14 decembrie 2009 privind stabilirea şi aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin desfăşurat la 6 decembrie 2009, hotărâre care este definitivă, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi al cărei dispozitiv este următorul:
1. Stabileşte şi aduce la cunoştinţă publică rezultatele alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din 6 decembrie 2009.
2. Constată că domnul Traian Băsescu este ales în funcţia de Preşedinte al României, întrunind cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate.
3. Stabileşte validarea alegerii domnului Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al României pentru 16 decembrie 2009, ora 10:00, la sediul Curţii Constituţionale din Palatul Parlamentului.
4. Prezenta hotărâre este definitivă, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă prin presă.
BIROUL DE PRESĂ AL CURŢII CONSTITUŢIONALE”








