Comunicat MJLC: În perioada 7-11 decembrie 2009 a avut loc la Strasbourg, Franţa, cea a 31-a Reuniune Plenară a Comitetului experţilor pentru evaluarea măsurilor în lupta împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului (MONEYVAL), din cadrul Consiliului Europei.
România a avut calitatea de ţară raportoare (rapporteur country) pentru raportul de progrese al Estoniei, care a fost adoptat în unanimitate, la propunerea României. Delegaţia română a fost compusă din experţi ai Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi ai Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB).
Un alt aspect deosebit de important al reuniunii a fost reprezentat de alegerile pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, respectiv pentru 3 din cele 4 poziţii în cadrul Biroului Moneyval, reprezentantul ONPCSB, Alexandru Codescu, fiind ales în funcţia de membru al Biroului.
Comitetul Moneyval a fost înfiinţat în anul 1997 în cadrul Consiliului Europei, scopul său fiind de a se asigura că statele au sisteme eficiente de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, în conformitate cu standardele internaţionale. Astfel de standarde includ recomandările Grupului de Acţiune Financiară Internaţională (FATF), Convenţia ONU privind traficul ilicit de narcotice, droguri şi substanţe psihotrope, Convenţia ONU privind criminalitatea organizată transfrontalieră, Directivele relevante ale Uniunii Europene privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului şi Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, depistarea, blocarea şi confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni.
Rapoartele de evaluare adoptate furnizează recomandări detaliate privind modul de îmbunătăţire a eficienţei sistemului naţional de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi a capacităţii statelor de a coopera la nivel internaţional în acest domeniu.
MONEYVAL are 28 membri permanenţi, printre care şi România, doi membri temporari şi 2 observatori.
Informaţii suplimentare privind Comitetul Moneyval şi activitatea României în cadrul Comitetului pot fi accesate la pagina www.coe.int/moneyval, precum şi www.just.ro, la secţiunea specială dedicată Direcţiei pentru Reforma Sistemului Judiciar şi Combaterea Corupţiei.”















