Comunicat Parlamentul European: “La începutul anului, Spania a preluat pentru a patra oară preşedinţia UE. Aceasta este prima preşedinţie semestrială după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi după desemnarea primului preşedinte permanent al Uniunii Europene. Pe 19 ianuarie, premierul spaniol, José Luis Rodríguez Zapatero, va prezenta deputaţilor europeni priorităţile preşedinţiei spaniole pentru următoarele şase luni.
Începând cu 1 ianuarie 2010, preşedintele Consiliului European este Herman Van Rompuy iar Catherine Ashton este Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afacerile externe şi politica de securitate, care va prezida Consiliul pentru Afaceri Externe.
În cadrul sesiunii în plen de la Strasbourg din ianuarie, domnul Zapatero va prezenta programul noii preşedinţii pentru următoarele şase luni. De asemenea, dânsul va vorbi şi despre colaborarea dintre Spania cu următoarele două ţări care vor prelua preşedinţia, Belgia şi Ungaria.
Printre priorităţile preşedinţiei spaniole se numără punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona, adoptarea unei noi strategii europene de creştere economică şi ocupare a forţei de muncă şi combaterea violenţei împotriva femeilor.
Prezenţa Preşedinţiei UE în sesiunile Parlamentului European
La începutul mandatului, şeful de stat sau de guvern al ţării ce deţine preşedinţia îşi prezintă planurile în faţa Parlamentului European. La sfârşitul celor şase luni, şeful de stat sau de guvern se întoarce în Parlament pentru a ţine un discurs de evaluare a acestei perioade.
În toate şedinţele plenare ale Parlamentului, Consiliul este reprezentat de către un ministru al preşedinţiei, pentru a face o declaraţie sau pentru a răspunde întrebărilor deputaţilor europeni.
Liderii UE se întâlnesc de două ori pe an în Consiliul European, pentru a fixa priorităţile politice ale Uniunii Europene. Înaintea fiecărei întâlniri, preşedintele Parlamentului European le transmite liderilor care sunt, din punctul de vedere al deputaţilor europeni, domeniile pe care ar trebui să se concentreze UE.
Miniştrii în reuniunile comisiilor parlamentare
Miniştrii reprezentând preşedinţia UE se întâlnesc cu deputaţii europeni în cadrul reuniunilor comisiilor parlamentare, pentru a prezenta acestora priorităţile lor pe perioada mandatului preşedinţiei. Miniştrii se întâlnesc cu comisiile ce acoperă aceleaşi portofolii: de exemplu ministrul german al mediului i-a întâlnit pe deputaţi în cadrul Comisiei pentru mediu, pentru a discuta directivele viitoare asupra gunoiului menajer şi a apelor poluate.
Miniştrii sau reprezentanţii lor vizitează comisiile parlamentare de cel puţin două ori pe perioada mandatului. Comunicarea continuă însă şi prin curieri oficiali. În plus, preşedinţia Consiliului invită preşedinţii de comisii sau alţi deputaţi membri să participe la reuniuni informale ale Consiliului.
Întâlnirile informale au rolul lor
Procedura de co-decizie presupune întâlniri frecvente între reprezentanţii preşedinţiei şi raportorii şi grupurile politice din Parlament. Deoarece preşedinţia prezidează toate reuniunile Consiliului de Miniştri, rolul său în căutarea unui compromis asupra legislaţiei este vital.
Uneori, ajungerea la un consens între cele două instituţii poate lua mult timp, iar în cazul în care nu se poate ajunge la nici un acord, preşedinţia UE va reprezenta Consiliul şi în timpul concilierilor, când delegaţiile fiecărei instituţii negociază un text de compromis.
Următoarea ţară care urmează să preia preşedinţia UE este Belgia (în a doua jumătate a anului 2010).”














