Cele 21 de trepte ale lui Liviu Dascalescu

12 January 2010 - Juridice.ro Please wait

Candidat pentru functia de presedinte al CSM, procurorul Liviu Dascalescu a prezentat luni, 11 ianuarie 2010, programul sau de activitate intitulat “21 de trepte”.

Este pentru prima data cand un procuror candideaza pentru functia de presedinte al CSM.

Redam textul integral:

“PROGRAM DE ACTIVITATE

21 de trepte

1. Luarea măsurilor care se impun prin întocmirea unui plan de acţiune în vederea îndeplinirii condiţionalităţilor din cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, precum şi a recomandărilor cuprinse în rapoartele Comisiilor Europene de competenţă a Consiliului Superior al Magistraturii şi în urma întâlnirilor stabilite cu experţii pe data de 13 ianuarie 2010.

2. Constituirea, în cel mai scurt timp, a unui grup de lucru format din reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie şi Ministerului Justiţiei, care să urmărească îndeplinirea obiectivului 1.

3. Stabilirea de responsabilităţi individuale privind planul de acţiune pentru membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Reorganizarea comisiilor de lucru din cadrul consiliului, în vederea realizării primului obiectiv.

4. Pregătirea în comun, a instituţiilor implicate în îndeplinirea condiţionalităţilor a întâlnirilor cu experţii europeni, în vederea unei poziţii asemănătoare în abordarea problemelor de rezolvat.

5. Deplasarea, ori de câte ori este nevoie, a reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii la Bruxelles, pentru a aduce la cunoştinţă progresele realizate în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, şi stabilirea unor măsuri agreate în vederea îndeplinirii condiţionalităţilor.

6. Consolidarea poziţiei Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare, pentru a contribui la menţinerea unui stat de drept, a unui sistem judiciar deschis şi transparent şi a îmbunătăţirii imaginii europene a magistratului român.

7.  Participarea reprezentanţilor consiliului la Conferinţele Internaţionale a Autorităţilor judiciare, în vederea cunoaşterii problemelor cu care se confruntă ţările din zonă.

8. Întâlniri bilaterale cu reprezentanţi ai puterii judecătoreşti din alte ţări, materializate inclusiv prin încheierea unor protocoale de colaborare cu accent deosebit pe schimbul de experienţă cu ţări care au un sistem judiciar asemănător, exemplu: Belgia, Franţa, Italia, Spania.

9. Participarea activă a membrilor la dezbaterile publice care au ca obiect problemele justiţiei din România, cu explicarea prin exemple concrete a poziţiei Consiliului Superior al Magistraturii.

10. Organizarea trimestrială şi de ori câte ori este nevoie a unor conferinţe de presă, privind activitatea şi poziţia consiliului.

11. Asigurarea prin Biroul de presă a unor informări la obiect şi operative şi îmbunătăţirea afişării acestora pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

12. Continuarea întâlnirilor trimestriale cu conducătorii parchetelor de pe lângă curţile de apel, având ca obiect cunoaşterea problemelor cu care se confruntă acestea şi luarea măsurilor care se impun în vederea unei bune funcţionări.

13. Iniţierea unor întâlniri semestriale la care să participe preşedinţii curţilor de apel şi procurorii generali ai parchetelor de pe lângă aceste instanţe, în vederea analizării problemelor de interes comun, şi în primul rând consultarea acestora privind poziţia Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu iniţiativele legislative ce vizează activitatea judiciară şi statutul magistraţilor.

14. Măsuri organizatorice care să permită membrilor Consiliului Superior al Magistraturii deplasarea la instanţe şi parchete, în vederea unei comunicări directe cu procurorii şi judecătorii pe care îi reprezintă, şi pentru a lua la cunoştinţă aspectele legate de activitatea acestora.

15. O colaborare strânsă între Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public în legătură cu o poziţie, dacă nu comună, cel puţin asemănătoare şi constructivă referitoare la iniţiativele legislative care vizează activitatea judiciară şi statutul magistratului.

16. Întâlniri regulate cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi personalului administrativ din justiţie, precum şi cu reprezentaţi ai altor categorii profesionale, participante la înfăptuirea justiţiei, şi consultarea Societăţii Civile referitoare la activitatea judiciară.

17. Sporirea legăturii si a comunicării cu instituţia prezidenţială, Parlament (cu prioritate comisiile juridice) şi Guvern, pentru a se cunoaşte poziţia Consiliului Superior al Magistraturii, în special în legătură cu modificările legislative care vizează justiţia, în vederea recunoaşterii justiţiei cu domeniu strategic al României şi asumarea de către puterea executivă a Pactului pentru justiţie alături de puterile legislative şi judecătoreşti.

18. Pregătirea corespunzătoare a alegerii noilor membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv rezolvarea transparentă din timp a problemelor de ordin legislativ, privind mandatele actualilor reprezentanţi ai magistraţilor.

19. Reanalizarea, revizuirea şi aducerea la zi a Strategiei Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul resurselor umane şi stabilirea de măsuri concrete de realizare a acestora.

20. Relaţii directe având la bază prevederile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi modificată, cu secretarul general şi secretarul general adjunct ai consiliului, având ca obiect perfecţionarea capacităţii aparatului tehnic al Consiliului Superior al Magistraturii în vederea asigurării, în condiţii optime, suportului necesar desfăşurării activităţii consiliului, conform atribuţiilor constituţionale şi legale a acestuia.

21. Perfecţionarea relaţiilor cu conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca scop comun independenţa procurorilor şi consolidarea statutului de magistrat al acestora.

Procuror LIVIU  DĂSCĂLESCU
Membru cu  activitate  permanentă al Consiliului Superior  al  Magistraturii”

Articole conexe

Cuvinte cheie
* * * *

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat