Ministrul Muncii a discutat cu sindicatatele si patronatele pe tema CAS pentru drepturi de autor si conventii civile

21 January 2010 - Anemarie LAZARESCU Please wait
Noul Cod Civil

Marti, 19 ianuarie 2010, la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale a avut loc o intalnire intre Ministrul Muncii, Mihai Seitan si reprezentanti ai sindicatelor si patronatelor din mass-media. Tema zilei a fost proiectul de lege a pensiilor, mai precis plata CAS pe contractele de drept de autor de catre acele persoane care au venituri profesionale exclusiv din drepturi de autor si sau conventii civile.

Conform unui comunicat al Ministerului Muncii: “premisa de la care s-a pornit si cu care toti participantii la intalnire au fost de acord este aceea ca, conform Constitutiei, orice persoana are dreptul la pensie. De aceea, la sistemul public de pensii trebuie sa contribuie toate persoanele care fac venituri de natura profesionala.

Nuanta pe care participantii din partea patronatelor si a sindicatelor au adus-o in discutie a fost legata de oportunitatea introducerii acestei masuri anul acesta, dat fiind ca piata mass-media este una dintre cele mai grav afectate de criza economica. In acest sens s-a discutat despre momentul la care aceasta masura s-ar putea implementa, dl. ministru Seitan precizand ca noua lege a pensiilor ar putea intra in vigoare cel mai devreme la 1 ianuarie 2011. Ca urmare, persoanele care realizeaza venituri EXCLUSIV din drepturi de autor si / sau conventii civile nu vor fi afectate de aceasta in acest an.

In conformitate cu programul asumat de Romania in negocierile cu partenerii externi, noua lege a pensiilor ar trebui inaintata in Guvern in cel mult doua saptamani, a.i. aceasta sa intre cat mai repede in dezbaterile comisiilor de specialitate din Parlamentul Romaniei.

In concluzie, dl. ministru Mihai Seitan s-a aratat deschis sa sustina si alte discutii cu partenerii sociali, in vederea unei corecte implementari a noii legi a pensiilor, la momentul la care aceasta ar fi aprobata de Parlamentul Romaniei.”

A se vedea si Se pregateste CAS pentru drepturi de autor si conventii civile

Articole conexe

Cuvinte cheie
* * * * * * * *

Clik aici pentru promovare pe JURIDICE.ro

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat