Curtea de Apel Oradea. Taxa pe poluare. Discriminare

21 January 2010 - Juridice.ro 1840 citiri

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL ORADEA

Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal -

DOSAR NR. 4200/111//CA/2008

DECIZIA NR.560/CA/2009 -R

Şedinţa publică din 5 noiembrie  2009

PREŞEDINTE: SOTOC DANIELA - judecător

BLAGA OVIDIU   - judecător

TĂTAR IOANA   - judecător

SABĂU MIRELA - grefier

*******

Pe rol fiind soluţionarea recursului în contencios administrativ şi fiscal formulat de reclamantul [...], domiciliat în Oradea, [...] în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA cu sediul în Oradea, str. D. Cantemir, nr.2, jud. Bihor şi intimata chemată în garanţie ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr.294, sector 6  împotriva sentinţei nr. 435/CA din 2 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.4200/111/2008, având ca obiect – contestaţia act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de azi,  se prezintă pentru recurentul reclamant  [...] – lipsă, avocat ALECANDRU MIREL OVIDIU, în baza împuternicirii avocaţiale nr. 201/04.11.2009 emisă de Baroul BUCUREŞTI – Cabinet Individual, pentru intimata pârâtă ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA – consilier juridic COZAC CLAUDIA, în baza delegaţiei depuse la dosar, lipsă fiind intimata chemată în garanţie ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREŞTI.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanţei că recursul este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanţa nr.0311210091 BH/03.11.2009  plus 0,30 lei timbre judiciare,  atât intimata pârâtă cât şi intimata chemată în garanţie au depus la dosar întâmpinări în cauză, cauza este la primul  termen de judecată în recurs,  după care:

Instanţa comunică câte un exemplar din întâmpinările depuse la dosar cu reprezentantul recurentului.

Reprezentantul recurentului depune la dosar copia minutei  întâlnirii dintre membrii Comisiei „Unificarea practicii judiciare” din 1 iulie 2009. Învederează că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra recursului.

Instanţa, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat în scris , modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată , reprezentând taxele de timbru la ambele instanţe. În esenţă învederează instanţei că, taxa de poluare este discriminatorie şi ilegală prin prisma prevederilor art.90 din Tratatul Comunităţii Europene, iar în ceea ce priveşte denumirea acesteia, respectiv taxă de poluare, învederează că este doar o schimbare de denumire, în fapt rămânând aceeaşi taxă de primă înmatriculare.

Reprezentanta intimatei pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate, fără cheltuieli de judecată. În esenţă învederează instanţei că, nu sunt încălcate în  cauză prevederile art.90 din Tratatul Comunităţii Europene şi totodată că, obiectul taxei de poluare este protejarea mediului, atât prin modul de utilizare cât şi prin modul de impunere, ţinându-se cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe şi de dioxid de carbon. Mai arată şi că  instanţele de judecată  s-au pronunţat în sensul respingerii acţiunilor  având ca obiect restituirea taxei de poluare, în acest sens invocând sentinţa nr.437/2009 a Tribunalului Cluj şi decizia irevocabilă a Curţii de Apel Cluj din 2 iunie 2009. În consecinţă, apreciază că se impune respingerea recursului.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Asupra recursului în contencios de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 435/CA din 2 iunie 2009, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul [...], domiciliat în Oradea,[...], în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. BIHOR – ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în Oradea, str. D.Cantemir nr. 2, jud.Bihor, şi chemata în garanţie ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sector 6, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, reclamantul a achiziţionat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca BMW, fabricat în anul 2002. Pentru a-l înmatricula în România, pârâta Administraţia Finanţelor Publice Oradea a condiţionat acest lucru de plata taxei de poluare prevăzută de OUG 50/2008, stabilind prin decizia nr. 8899008.07.2008, în sarcina reclamantului, o taxă de poluare în cuantum de 3.486 lei, care a fost achitată prin chitanţa seria TS4B nr. 2196050/09.07.2008.

Împotriva deciziei nr. 88990/08.07.2008, reclamantul a formulat plângere prealabilă, care i-a fost respinsă ca nefondată prin adresa cu nr. 100784/ 12.08.2008, aflată la fila 6 dosar.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 stabileşte cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. Conform art. 4 din OUG 50/2008, „obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că în speţă nu sunt încălcate disp. art.90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene. Astfel, potrivit disp. OUG 50/2008, România, stat membru al Comunităţii Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor ţări membre ale Comunităţii unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare. Ori, taxa de poluare instituită de disp. OUG 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecţiei mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înţeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze şi să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze şi să utilizeze un autoturism, indiferent de provenienţa sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susţine caracterul discriminatoriu al taxei.

Caracterul taxei prevăzute de disp. OUG 50/2008, ca fiind unul de poluare, rezultă din dispoziţiile art.1 al.2, care enumără categoria de programe şi proiecte pentru protecţia mediului care urmează să fie finanţate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită, prin condiţionarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare, cum era cea prevăzută de disp. art. 214/1 C.fiscal şi apreciată ca nelegală de către instanţe. Nu în ultimul rând, tribunalul a apreciat că nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România şi Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislaţiei comunitare.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că în mod corect pârâta a refuzat reclamantului restituirea taxei de poluare reglementată de disp. OUG 50/2008, dispoziţii care sunt compatibile cu dreptul comunitar, acţiunea formulată fiind nefondată, motiv pentru care a respins-o.

Ca o consecinţă a respingerii acţiunii introductive, pentru considerentele arătate mai sus, instanţa a respins şi cererea de chemare în garanţie a chematei în garanţie Administraţia Fondului pentru Mediu, formulată de pârâta AFP Oradea, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat recurs  [...] solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului recurenta a arătat că,  a achiziţionat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autovehicul second-hand marca BMW, an de fabricaţie 2002, cu cartea de identitate seria G nr.405383 şi pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de poluare prevăzută de OUG 50/2008.

Reclamantul arată că această taxă este discriminatorie şi ilegală raportat la disp.art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunităţii Europene, care prevăd că „nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare” coroborat cu prevederile Legii nr.157/2005 şi ale art.148 al.2 din Constituţie.

Totodată, reclamantul mai arată că taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculare în România, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România, după aducerea lor în ţară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achiziţiilor intracomunitare şi este o taxă cu efect echivalent taxelor vamale la import.

De asemenea, reclamantul mai arată că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, noţiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară, impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea şi modul de aplicare a acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 CE trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naţionale şi să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Mai arată şi că, reclamantul s-a adresat pârâtei de rând II, în temeiul art.7 din legea nr.554/2004, privind procedura prealabilă şi în temeiul OUG nr.92/2003, însă contestaţia sa a fost respinsă ca nefondată.

Ca urmare a numeroaselor acţiuni judiciare şi a unei practici judecătoreşti constante, autorităţii române au recunoscut nelegalitatea taxei de primă înmatriculare stabilită iniţial prin codul fiscal – art.214 (1-3) , au abrogat respectivele articole prin OUG nr-50/2008, însă această taxă rămâne în fapt aceeaşi, singura diferenţă fiind denumirea, modificată din taxa specială de primă înmatriculare în taxa de mediu.

În drept, a invocat disp. Legii nr.554/2004, ale OUG 50/2008, Constituţia României şi Tratatul Comunităţii Europene.

Prin întâmpinare, intimata Administraţia Fondului Pentru Mediu Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008, act normativ acceptat de Comisia Europeană, corespunde pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Ori, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 corespunde normelor comunitare, chemata în garanţie apreciază că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului, potrivit cărora prin instituirea acestei taxe se constituie o discriminare a regimului fiscal şi că această taxă contravine dispoziţiilor art.90 din Tratatul Comunităţii Europene.

Totodată, mai arată că art.90 din CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului de import şi cel aplicat produsului naţional similar sunt calculate diferit şi după metode diferite, care conduc la un impozit mai mare aplicat produsului de import, situaţie diferită de taxa de poluare prevăzută de OUG 50/2008.

Se mai arată şi că, practic, nici Curtea Europeană de Justiţie a C.E. , nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa de poluare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul şi criteriile la care se raportează nivelul taxării. Apreciază că, reclamantul trebuia să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul şi-a achiziţionat autoturismul.

În drept, a invocat  dispoziţiile art.115 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, taxa de poluare a fost stabilită în conformitate cu OUG 50/2008, care, în art.4, instituie obligaţia de plată a acestei taxe cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze şi să utilizeze în România autoturisme second-hand importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze şi să utilizeze un autoturism, indiferent de provenienţa sa (inclusiv autoturismelor noi din producţia naţională a României) sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susţine caracterul discriminatoriu al taxei.

Pârâta mai arată că, prin instituirea taxei de poluare, nu sunt încălcate dispoziţiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecţiei mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României şi, în consecinţă, contribuie la poluarea mediului.

Mai mult, instituirea taxei de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România şi Comisia Europeană, astfel încât nu se poate susţine că ar contraveni legislaţiei comunitare.

Examinând sentinţa atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 cod procedură civilă, instanţa apreciază recursul declarat de recurentul  [...]ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul prin aderarea Republicii Bulgaria şi României la Uniunea Europeana, efectele acestei ratificări fiind reglementată de art.148 alin.2 şi4 din Constituţia României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În conformitate cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităţii Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.

Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricţiona libera circulaţie a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate şi cele autohtone de natură similară.

În speţă, OUG nr. 50/21.04.2008 stabileşte, potrivit dispoziţiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu şi se gestionează de administraţia fondului pentru mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului, iar potrivit art.4, obligaţia de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 din OUG nr.50/2008 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) şi capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se in considerare şi deprecierea autoturismului, conform coeficienţilor descrişi în anexa 4.

Este însă nefondată aprecierea instanţei de fond în sensul că taxa de poluare instituită de dispoziţiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne , deoarece este percepută pentru asigurarea protecţiei mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea cestora în România , înţeleg să utilizeze pe teritoriul României contribuind astfel la protejarea poluării mediului.

Această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România, după aducerea lor in ţară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achiziţiilor intracomunitare si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.

Potrivit normelor comunitare:

- art. 25 C.E. „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicţie se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.

- art. 28 C.E. „între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi orice măsuri cu efect echivalent”.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie , noţiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea şi modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunităţii Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naţionale şi să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Practic, prin instituirea taxei de poluare ,indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 din OUG nr.50/2008 şi clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin.1-3 din codul fiscal, singura diferenţă fiind denumirea , modificată din taxă speciala de primă înmatriculare în taxa de mediu.

Sunt astfel nefondate susţinerile intimatei Administraţia Fondului Pentru Mediu Bucureşti din întâmpinare, în sensul că taxa de poluare este neutră din punct de vedere fiscal şi că este necesar pentru aplicabilitatea art.90 Tratatul C.E să se ia în considerarea nu numai valoare impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naţionale şi produselor importate ci şi baza de impozitare  şi modalităţile de percepere a impozitului în cauză.

Nu se impune ca reclamantul să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică Statul Român sunt superioare celor din statul din care reclamantul a achiziţionat autoturismul,deoarece după cum s-a menţionat mai sus ,taxa de poluare se aplică discriminatoriu, exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România după aducerea lor în ţară.

Textul art.90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre şi supuse unor impozite interne , de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naţionale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România(second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

De asemenea, se reţine şi  că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reaşezarea modalităţii de calcul a taxei auto ( de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislaţiei româneşti cu cea europeană, iar afirmaţia intimatei Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti cum că s-a recunoscut de către Comunitatea Europeană că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare, este neîntemeiată.

Comisia Europeană (C.E) a solicitat în iunie 2009, României , informaţii în legătură cu legislaţia privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislaţie românească (OUG nr.50/2008) are efecte protecţioniste asupra industriei auto naţionale.

Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare”, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul C.E.

În consecinţă, în baza considerentelor expuse, apreciind soluţia instanţei de fond ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de recurs, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi art.90 din Tratatul Comunităţii Europene, apreciază recursul declarat de recurentul  [...] împotriva sentinţei nr. 435/CA din 2 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bihor,  ca  fiind fondat şi pe cale de consecinţă , sentinţa va fi modificată în totalitate , în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantul  [...] împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor – Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea, dispunând anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr.88990 din 8 iulie 2008, emisă de pârâtă cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3486 lei.

De asemenea, va fi admisă , în temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Fondului pentru Mediu Bucureşti, formulată de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea şi obligată chemata în garanţie, să plătească  pârâtei Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea suma de 3486 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie  venit la Fondul de Mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.

În baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor  – Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea la plata sumei de 45,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurentului, în fond şi în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentul  [...] împotriva sentinţei nr.435/CA din 2 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că:

Admite acţiunea formulată de reclamantul  [...] împotriva pârâtei DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR – ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA.

Dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr.88900 din 8 iulie 2008, emisă de pârâtă şi în consecinţă, obligă pârâta la restituirea sumei de 3486 lei, achitată cu chitanţa seria TS4B nr.2196050 din 29 aprilie 2008, reprezentând taxa  de poluare.

Admite cererea de chemare în garanţie a ADMINISTRAŢIEI FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREŢTI formulată de pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNCIPIULUI ORADEA.

Obligă chemata în garanţie să plătească pârâtei Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea suma de 3486 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.

Obligă intimata DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR – ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA la plata sumei de 45,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurentului, în fond şi în recurs.

I  R E V O C A B I L Ă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 5 noiembrie  2009.

PREŞEDINTE,         JUDECĂTOR,        JUDECĂTOR,        GREFIER.

Sotoc Daniela           Blaga Ovidiu          Tătar Ioana               Sabău Mirela

Red.dec. – jud.B.O.

- în concept, 13.11.2009

Jud. fond BOCHIŞ D.

Tehnoredact. S.M.-

5 ex./ 24.11.2009

3 com./

1.  [...]domiciliat în Oradea, [...]

2. ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA cu sediul în Oradea, str. D. Cantemir, nr.2, jud. Bihor

3. ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr.294, sector 6.

Red.dec. – jud.B.O.

- în concept, 13.11.2009

Jud. fond BOCHIŞ D.

Tehnoredact. S.M.-

5 ex./ 24.11.2009

3 com./

1.  [...]domiciliat în Oradea, [...]

2. ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA cu sediul în Oradea, str. D. Cantemir, nr.2, jud. Bihor

3. ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr.294, sector 6

 

Trimite acest articol:

Un comentariu

  1. bodak says:

    E o decizie inteleapta si corecta, in acelasi sens s-au pronuntat si instantele galatene.

Comentează

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat