Plenul CSM a decis joi, 21 ianuarie 2010, insusirea notei Directiei legislatie, documentare si contencios referitoare la Cartea verde privind obtinerea de probe in materie penala dintr-un stat membru in altul si asigurarea admisibilitatii acestora.
“NOTĂ privind Cartea verde privind obţinerea de probe în materie penală dintr-un stat membru în altul şi asigurarea admisibilităţii acestora
I. Prin adresa nr. 130376/23.09.2009 Ministerul Justiţiei a supus atenţiei Consiliului Superior al Magistraturii, Cartea verde privind obţinerea de probe în materie penală dintr-un stat membru în altul şi asigurarea admisibilităţii acestora, în vederea analizei acestuia şi a exprimării unui punct de vedere în raport de acesta.
La data de 10.12.2009, prin adresa nr. XXXVII441, Direcţia Generală Relaţii Parlamentare Externe a Senatului României a supus acelaşi document Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea exprimării punctului de vedere.
Totodată, la data de 9.12.2009, Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare – Grupul de Specialişti Justiţie Penală a adresat o solicitare similară Consiliului Superior al Magistraturii.
II. Consideraţii generale privind reglementările Uniunii Europene în materie penală
Cel de-al Treilea Pilon al Comunităţilor Europene, reprezentat de cooperarea în justiţie şi afaceri interne, a fost creat prin Tratatul de la Maastricht. Problemele de interes comun includ azilul politic, imigraţia, cooperarea poliţiei în lupta împotriva drogurilor ş terorismului, de exemplu.
Potrivit art. 29 din Tratatul privind Uniunea Europeană (denumit în continuare TUE), obiectivul Uniunii este acela de a oferi cetăţenilor un nivel ridicat de protecţie într-un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, prin elaborarea unei acţiuni comune a statelor membre în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, prin prevenirea rasismului şi xenofobiei şi prin combaterea acestor fenomene. Acest obiectiv se realizează prin: i) prevenirea criminalităţii, organizate sau de alt tip, şi prin combaterea acestui fenomen, în special a terorismului, a traficului de fiinţe umane şi a infracţiunilor împotriva copiilor, a traficului de droguri, a traficului de arme, a corupţiei şi fraudei; ii) o mai strânsă cooperare între forţele de poliţie, autorităţile vamale şi alte autorităţi competente din statele membre, atât direct, cât şi prin intermediul Oficiului European de Poliţie (Europol); iii) o mai strânsă cooperare între autorităţile judiciare şi alte autorităţi competente din statele membre; iv) uniformizarea, atât cât este necesar, a reglementărilor de drept penal ale statelor membre.
Îmbunătăţirea cooperării în materie penală este considerată ca un jalon în vederea armonizării şi integrării dreptului penal şi a procedurii penale, în urma parcurgerii celor trei etape clasice ce conduc la elaborarea unui veritabil drept transnaţional.
Cooperarea judiciară în materie penală urmăreşte, de asemenea, ca asistenţa judiciară mutuală dintre statele membre să fie efectuată în mod rapid şi eficient, cu respectarea principiilor de bază ale legislaţiei interne şi în conformitate cu regulile şi principiile Convenţiei europene, astfel cum rezultă chiar din preambulul Convenţiei privind asistenţa judiciară în materie penală dintre statele membre ale Uniunii Europene adoptată la 20 mai 2000.
Tratatul de la Lisabona cuprinde prevederi noi în materia cooperării judiciare în materie penală, ce se va întemeia pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor şi deciziilor judecătoreşti (deja existent în legislaţia comunitară). În acest mod, Parlamentului European şi Consiliului UE li se recunosc competenţe în domeniile: instituirii de norme şi proceduri care să asigure recunoaşterea, în întreaga U.E, a tuturor categoriilor de hotărâri şi decizii judecătoreşti, prevenirii şi soluţionării conflictelor de competenţă între statele membre, sprijinirii formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie, facilitării cooperării dintre autorităţile judiciare sau echivalente ale statelor membre în materie de urmărire penală şi executare a hotărârilor. De asemenea, Parlamentul European şi Consiliul U.E., prin directivă, vor putea stabili norme minime (avându-se în vedere diferenţele dintre tradiţiile juridice şi sistemele de drept ale statelor membre) pentru a facilita recunoaşterea reciprocă a hotărârilor şi deciziilor judecătoreşti, precum şi cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală cu dimensiune transfrontalieră.
Armonizarea dispoziţiilor de drept penal reprezintă o prioritate pentru politica U.E. în vederea creării unui ius commune penal european. În acest scop, Tratatul de la Lisabona prevede că Parlamentul European şi Consiliul U.E. vor putea stabili, prin directive, norme minime cu privire la definirea infracţiunilor şi a pedepselor în domenii cu criminalitate deosebit de gravă (de exemplu, terorismul, traficul de persoane şi exploatarea sexuală a femeilor şi copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupţia, falsificarea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică şi criminalitatea organizată) care au dimensiuni transfrontaliere ce rezultă din natura sau impactul acestor infracţiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună. În cazul în care apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în materie penală se dovedeşte indispensabilă pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a unei politici a U.E. într-un domeniu care a făcut obiectul unor măsuri de armonizare, prin directive se vor putea stabili norme minime referitoare la definirea infracţiunilor şi a pedepselor în domeniul în cauză.
III. Cartea verde privind obţinerea de probe în materie penală dintr-un stat membru în altul şi asigurarea admisibilităţii acestora
Cartea verde a fost adoptată de Comisia Europeană la data de 11 noiembrie 2009. Aceasta se înscrie în seria de acţiuni suplimentare vizând să amelioreze cooperarea între statele membre în legătură cu obţinerea probelor în materie penală. Comisia a luat în calcul înlocuirea regimului juridic actual, fragmentat, privind obţinerea de probe în materie penală printr-un instrument unic, întemeiat pe principiul recunoaşterii reciproce, care să cuprindă toate tipurile de probe şi să introducă standarde comune, pentru a garanta admisibilitatea acestora în instanţe. Prin intermediul cărţii verzi, statele membre şi părţile implicate relevante sunt consultate cu privire la validitatea acestei abordări şi cu privire la o serie de aspecte care sunt importante în acest domeniu.
Normele existente în legătură cu obţinerea de probe dintr-un alt stat membru sunt actualmente cuprinse într-o serie de instrumente coexistente, bazate pe diferite principii fundamentale şi acoperind diferite domenii de aplicare, ceea ce complică aplicarea normelor şi poate genera confuzie în rândul practicienilor, conducând la situaţii în care aceştia nu folosesc instrumentul cel mai potrivit pentru o anumită probă. În ultimă instanţă, aceşti factori pot, prin urmare, să afecteze cooperarea transfrontalieră eficace.
Mai mult decât atât, problema admisibilităţii în faţa unei instanţe a unei probe obţinute într-un alt stat membru este abordată doar indirect, deoarece nu există standarde comune pentru colectarea de probe. Acest lucru creează riscul ca normele privind obţinerea de probe în materie penală să funcţioneze în mod eficient doar între statele membre cu standarde interne similare în materie de colectare de probe.
IV. La data de 14.12.2009, Direcţia Legislaţie, Documentare şi Contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat instanţelor judecătoreşti exprimarea unui punct de vedere cu privire la documentul juridic supus examinării, prin formularea unui răspuns la întrebările adresate prin acesta statelor membre.
În baza punctelor de vedere centralizate exprimate de instanţele judecătoreşti, precum şi analizei proprii a Cărţii verzi privind obţinerea de probe în materie penală dintr-un stat membru în altul şi asigurarea admisibilităţii acestora, arătăm următoarele:
Legislaţia procesual penală română este actualmente în plin proces de reformare, proiectul noului Cod de procedură penală, elaborat de Ministerul Justiţiei aflându-se în procedura de dezbatere parlamentară.
Proiectul noului Cod de procedură penală are drept scop esenţial crearea unui cadru legislativ modern în materie procesual penală, care să răspundă pe deplin imperativelor funcţionării unei justiţii moderne, adaptate aşteptărilor sociale, precum şi necesităţii creşterii calităţii acestui serviciu public.
Dispoziţiile proiectului noului Cod de procedură penală urmăresc să răspundă unor cerinţe actuale, precum accelerarea duratei procedurilor penale, simplificarea acestora şi crearea unei jurisprudenţe unitare, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În egală măsură, proiectul urmăreşte să răspundă şi exigenţelor de previzibilitate a procedurilor judiciare ce decurg din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, implicit, din cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Proiectul noului Cod de procedură penală îşi păstrează caracterul predominant continental european, dar ca noutate, introduce multe elemente de tip adversial, adaptate corespunzător la propriul nostru sistem legislativ.
Proiectul renunţă la enumerarea limitativă a mijloacelor de probă, prevăzând că pot fi folosite în cadrul procesului penal orice mijloace de probă care nu sunt interzise de lege.
Proiectul reglementează pentru prima oară în mod expres principiul loialităţii procedurilor în administrarea probelor, în vederea evitării utilizării oricăror mijloace ce ar putea avea ca scop administrarea cu rea-credinţă a unui mijloc de probă sau care ar putea avea ca efect provocarea comiterii unei infracţiuni, în scopul protejării demnităţii persoanei, precum şi a dreptului acesteia la un proces echitabil şi la viaţă privată.
Instituţia excluderii probelor nelegal sau neloial administrate cunoaşte o reglementare detaliată, fiind însuşită teoria legitimităţii, care plasează dezbaterea într-un context mai larg, având în vedere funcţiile procesului penal şi ale hotărârii judecătoreşti cu care acesta se finalizează. Având în vedere natura acestei instituţii (preluată în sistemul de drept continental din tradiţia common-law), precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, mijloacele de probă administrate cu încălcarea dispoziţiilor legale pot fi în mod excepţional folosite dacă prin aceasta nu se aduce atingere caracterului echitabil al procesului penal în ansamblu. Probele obţinute prin tortură, tratamente inumane sau degradante nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.
O altă instituţie nou introdusă este excluderea probei derivate (doctrina „efectului la distanţă” sau „fructele pomului otrăvit”) ce are ca obiect înlăturarea mijloacelor de probă administrate în mod legal, dar care sunt derivate din probe obţinute în mod ilegal. Excluderea probei derivate îşi găseşte aplicabilitate numai în cazul în care între proba administrată ilegal şi proba derivată ulterior administrată există o legătură de cauzalitate necesară, iar organele judiciare au folosit în mod principal şi direct datele şi informaţiile obţinute din proba ilegală, fără vreo altă sursă alternativă şi fără să existe posibilitatea certă ca acestea să fie descoperite în viitor, pentru a administra în mod legal mijlocul de probă derivat.
Ca element de noutate în cadrul desfăşurării urmăririi penale, proiectul cuprinde şi o reglementare privind procedura administrării anticipate a probatoriului. Această procedură se realizează când există riscul ca unele probe să nu mai poată fi administrate în faţa instanţei. În astfel de situaţii, la cererea motivată a organului de cercetare penală, formulată din oficiu ori la solicitarea părţilor, judecătorul de drepturi şi libertăţi are competenţa de a aproba şi proceda la administrarea probei.
Având în vedere că sistemul procedural reglementat prin proiectul noului Cod de procedură penală urmăreşte dezideratul realizării unei justiţii penale eficiente, independente şi imparţiale, în raport de regulile generale prezente în legislaţiile din statele Uniunii Europene, care stau la baza procesului penal modern, reguli a căror valabilitate şi eficienţă au fost verificate de practica judiciară şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, formulăm următoarele aprecieri:
5.1. Obținerea de probe
1. În principiu, aţi saluta înlocuirea regimului juridic actual privind obţinerea de probe în materie penală cu un instrument unic, bazat pe principiul recunoaşterii reciproce, care să reglementeze toate tipurile de probe, inclusiv probele care nu există încă sau care nu sunt direct disponibile fără anchetare sau examinare ulterioară? De ce?
Înlocuirea regimului actual privind obţinerea de probe în materie penală cu un instrument unic, bazat pe principiul recunoaşterii reciproce, care să reglementeze toate tipurile de probe, este necesară, deoarece ar permite evitarea dificultăţilor practice pe care le poate genera coexistenţa instrumentelor privind obţinerea de probe în materie penală. Existenţa unui astfel de instrument este utilă şi în vederea asigurării celerităţii în desfăşurarea anchetelor penale, dată fiind extinderea actuală a criminalităţii transfrontaliere, precum şi în scopul asigurării unei cooperări flexibile şi rapide între statele membre ale Uniunii Europene.
Crearea unui astfel de instrument ar fi în mod special utilă în situaţia probelor cu privire la care există riscul imposibilităţii ulterioare de administrare (de exemplu, riscul de deces al martorului înainte de începerea judecăţii). În această situaţie, recunoaşterea reciprocă a declaraţiilor de martori la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene ar fi de natură să contribuie la aflarea adevărului în cauzele penale, întrucât ar fi considerată admisibilă o probă care în alte condiţii ar fi imposibil de administrat.
2. În opinia dumneavoastră, ar fi necesar ca instrumentul să conţină norme specifice anumitor tipuri de probe? Dacă da, care? De ce?
Ar fi necesar ca instrumentul juridic în discuţie să conţină standarde minimale pentru anumite tipuri de probe, întrucât o reglementare strictă şi detaliată înlătură inconvenientul unei eventuale practici neunitare. Astfel, în ceea ce priveşte audierea suspecţilor, a martorilor, probele ştiinţifice şi în general tipurile de probe a căror obţinere implică o ingerinţă în drepturile prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sunt necesare garanţii privind respectarea drepturilor persoanelor audiate, asigurarea confidenţialităţii etc.. În acest fel s-ar evita situaţiile în care cei care aplică instrumentul respectiv nu respectă anumite standarde necesare pentru validitatea probelor.
Aceste norme specifice ar trebui să vizeze, în special, condiţii de formă, pentru ca probele astfel obţinute să poată fi folosite în faţa oricărui organ jurisdicţional din ţările membre ale Uniunii Europene.
3. În opinia dumneavoastră, ar fi inoportun să se aplice caracteristici ale instrumentelor de recunoaştere reciprocă tuturor tipurilor de probe, inclusiv probelor care nu există încă sau care nu sunt direct disponibile fără anchetare sau examinare ulterioară? Dacă da, ce tipuri de probe ar trebui să facă obiectul unui tratament specific? De ce?
Este necesar să se analizeze oportunitatea aplicării caracteristicilor instrumentelor de recunoaştere reciprocă categoriilor de probe, în funcţie de specificul fiecăreia dintre acestea. În acest sens, de principiu, pot fi utilizate formulare tip pentru obţinerea unei probe, se pot stabili termene fixe pentru culegerea ei şi pot fi stabilite criterii precise pentru refuzul statului solicitat de a proceda la administrarea unei anumite probe. S-ar impune însă reglementarea unui tratament specific în cazul declaraţiilor suspectului şi ale martorilor, probe a căror concludenţă depinde în mod esenţial de modul şi calitatea investigaţiei, de modul de administrare în concret.
Instrumentele de recunoaştere reciprocă ar putea fi în mod special necesare în cazul probelor care se obţin prin utilizarea de măsuri coercitive.
4. În opinia dumneavoastră, ar fi util ca instrumentul să fie completat cu măsuri nelegislative? Dacă da, care? De ce?
Ar fi util ca instrumentul să fie completat cu măsuri nelegislative, respectiv ghidurile practice şi organizarea de cursuri de formare pentru practicieni, în scopul de a asigura o aplicare unitară a noului instrument, de a stabili măsuri şi principii de cooperare între practicieni şi de a monitoriza modul de aplicare a normelor, în vederea îmbunătăţirii cadrului legislativ şi organizatoric la nivelul statelor membre.
5. În opinia dumneavoastră, mai există şi alte aspecte care ar trebui abordate? Dacă da, care? De ce?
Nu au fost identificate alte aspecte.
5.2. Admisibilitatea probelor
6. În principiu, aţi saluta introducerea unor standarde comune pentru strângerea de probe? De ce?
Introducerea unor standarde comune pentru strângerea de probe poate constitui un prim pas în procesul de unificare a probaţiunii în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi un bun prilej de punere în acord a legislaţiei interne cu un set de norme minimale comunitare.
7. Aţi prefera să se adopte standarde generale aplicabile tuturor tipurilor de probe sau să se adopte standarde mai specifice, adaptate diferitelor tipuri de probe? De ce?
Se impune adoptarea de standarde generale minimale aplicabile tuturor tipurilor de probe, completate cu standarde specifice pentru domeniile specializate.
8. În cazul în care s-ar adopta standarde comune, pe care le-aţi avea în vedere? De ce?
Standardele comune ar trebui să vizeze garanţiile pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale (garantarea dreptului la apărare, principiul egalităţii armelor, principiul loialităţii administrării probelor, respectarea prezumţiei de nevinovăţie, respectarea dreptului la viaţă privată) şi organul judiciar competent să dispună administrarea diferitelor tipuri de probe.
9. În opinia dumneavoastră, mai există şi alte aspecte care ar trebui abordate? Dacă da, care? De ce?
Nu au fost identificate alte aspecte.
VI. Pe cale de consecinţă, propunem formularea unui răspuns către instituţiile solicitante, în sensul arătat.”
PDF 
