Pentru ca Legea privind sistemul unitar de pensii publice să fie o lege corectă în ceea ce priveşte reglementările care se referă la la statutul magistraţilor, preocupările noastre ar trebui îndreptate în cel puţin două direcţii principale:
- întâi, să reuşim să menţinem pensia de serviciu ca pe un drept câştigat statutului magistraţilor;
- apoi, să încercăm să procedăm în aşa fel încât acest drept să fie afectat de cât mai puţine condiţionalităţi.
Referitor la prima oportunitate, putem folosi argumentele puse la dispoziţie de Constituţie, legislaţia internă, jurisprudenţa europeană precum şi comparaţia statutul magistratului român cu aceea a magistratului european.
Într-un stat de drept, vigoarea acestor argumente ar trebui să însemne garanţia unui succes indubitabil.
Optimistă, aproape patologic, cred că, până în cele din urmă vom reuţi.
Dacă reuşim, trebuie să ştim să gestionăm această reuşită astfel încât de ea să se poată bucura cât mai mulţi dintre noi.
Cu tot respectul şi cu toată deferenţa faţă de magistraţii de carieră, acordarea pensiei de serviciu, luând în considerare vechimea de 25 de ani în profesie, (la data intrării în vigoare a legii) mi se pare imoral şi nedrept.
După anul 1989 întreaga societate românească împreună cu structurile şi oamenii care activează în cadrul acestora, de principiu s-au reformat.
Până unde a ajuns această reformă este o altă poveste.
Mai bine ori mai puţin bine, mai mult sau mai puţin reforma vizează şi sistemul de justiţie cu oamenii, fără de care, nu poate funcţiona.
Aşezarea noilor relaţii sociale pe modificările structurale şi economice nu s-a realizat peste noapte, iar nemulţumirile, multe şi diverse, au generat, pentru instanţele judecătoreşti, un volum de activitate la care, magistraţii aflaţi în sistem, nu le puteau face faţă.
Au intrat astfel în magistratură, după anul 1990, jurişti şi avocaţi cu vechime în aceste profesii. Această categorie de magistraţi în momentul de faţă poate avea cel mult 20 de ani vechime în profesia de magistrat, dar au vârsta legală de pensionare.
Cât este de corect ca aceştia – în comparaţie cu cei care, de aceeaşi vârstă cu ei, au 25 de ani de vechime în profesie – să fie în aceeaşi situaţie?
Pentru a afla cât este de corect am să vă redau mai jos numărul cauzelor aflate pe rolul Tribunalului Sălaj în ultimii cinci ani înainte de 1990:
- 1985 – 688 cauze;
- 1986 – 802 cauze;
- 1987 – 712 cauze;
- 1988 – 467 cauze;
- 1989 – 468 cauze;
- TOTAL = 3.137 cauze.
Dacă avem în vedere încărcătura de cauze pe judecător, din ultimii ani, constatăm că numărul total al cauzelor aflate pe rolul tribunalului într-un an reprezintă ceea ce astăzi judecă un singur judecător în aceeaşi unitate de timp.
Dacă extindem analiza şi asupra complexităţii cauzelor, vom ajunge la convingerea că 5 ani lucraţi înainte de 1989 ca judecător nu fac mai mult decât 1 an lucrat după 1989. Şi atunci criteriul celor 25 de ani vechime devine o simplă cifră pe care ne-o însuşim fără curiozitatea de-a afla ce înseamnă ea. Lipsa de curiozitate n-ar păcătui prea mult dacă în spatele ei nu s-ar ascunde o mare nedreptate.
jud. Petronela NASAUDEAN
presedinte Tribunalul Salaj
Tipăreşte
CENZURAT s-au născut ideile acestea, pe care le-aş numi doar elegant, NASTRUSNICE?
Ideea este CENZURAT. Adică să nu se desfiinţeze/recalculeze pensiile de serviciu, decât parţial şi anume numai la cei care au activat şi înainte de 1989, pe un criteriu absolut cantitativ, deci simplist. Chiar credeţi că justiţia a luat-o de la ZERO, nu există tradiţie, o continuitate, s-au rupt brutal legăturile care ţin de profesionalism, odată cu trecerea de la un sistem social-politic la altul?
Este adevărat că în zilele pe care le trăim, provocările profesionale – din punct de vedere cantitativ şi calitativ sunt mai mari, dar acesta nu este un motiv obiectiv şi rezonabil care să justifice împărţirea categorică şi cinică a magistraţilor în două categorii, raportat practic la vârsta biologică. Unde sunt: omul, caracterul, profesionalismul – valorile acelea apolitice, care se perpetuează în timp şi care nu s-au născut instantaneu după 1990. Este un non-sens, pur şi simplu. Pai, dvs. nu aţi văzut pădurea din cauza copacilor. V-aţi cramponat de această idee, dar aţi uitat alte împrejurări care pot face cu adevărat obiect serios de discuţie, cum ar fi 20 de ani avocat + 5 ani magistrat = 25, fiind totuna cu 20 de ani magistrat + 5 ani avocat = 25. Aritmetic este corect, 25 = 25.
Dar, în traducere liberă, s-ar putea susţine cu tărie şi cu argumente valide, că 20 de ani de interdicţii şi incompatibilităţi pot fi vreodată egali cu 20 de ani de libertate aproape totală din această perspectivă? Se pare că în legislaţia actuală răspunsul corect (căci este legal), ar fi că DA. Or, aici mi se pare ca trebuie regândit şi ajustat, respectiv la asimilările excesive, nepotrivite, pentru a găsi un răspuns cu adevărat corect, nu numai din punct de vedere juridic şi care să arate că fiecare profesie are un specific aparte, care trebuie recompensat ca atare, păstrându-se proporţiile.
Oricum este ciudat demersul dvs., căci prin ceea ce încercaţi să demonstraţi, sugeraţi existenţa unor conflicte grave între generaţii, în care se pare că întotdeauna cei tineri au dreptate, susţineţi practic faptul că judecătorul nu poate fi „asimilat” judecătorului. Întreb: dar o altă profesie poate fi şi dacă da, în ce proporţie? Unde începem şi unde ne oprim?
În orice caz, prin ideea dvs. nu puneţi apă pe foc în problema absolut legitimă a pensiilor de serviciu , ci benzină, militând pentru un soi de lustraţie oarbă şi bineînţeles, perversă şi vă spun, sinucigaşă. Despre dvs. ce şi cum vor gândi generaţiile de după, privitor la cantitate şi calitate?
Gândiţi-vă, dacă ar fi corect ceea ce susţineţi, nu ar mai fi decât un pas până la următoarea idee: Depistaţi judecătorul/judecătorii în activitate sau la pensie care au pronunţat vreodată pedeapsa cu moartea înainte de 1989 şi solicitaţi fie excluderea din magistratură fără drept de pensie, fie retragerea, după caz, a dreptului de pensie. Deşi, poate că un asemenea dosar, în planul “uzurii” profesionale, este echivalentul a unui număr de câteva mii de alte dosare. Cum vi se pare? Cred că ar urma linşajul în piaţa publică şi judecătorul respectiv, care deja nu mai este privit ca om, nu ar mai avea dreptul nici la proces, nici la justiţie, nici la CEDO, nici la viaţă. Să sperăm atunci că, ultimul judecător care a pronunţat o astfel de pedeapsă, este cel care s-a şi sinucis după ziua fatidică de 25 decembrie 1989.
Si totusi…se poate pune acelasi semn de egalitate intre 1 si 5 ani de incompatibilitati si interdicitii?!