Catalin Predoiu, ministrul Justitiei, s-a intalnit marti, 9 februarie 2010, cu studentii de la Facultatea de ÅžtiinÅ£e Juridice a Universităţii “Petru Maior” din Târgu-MureÅŸ.
Catalin Predoiu le-a spus studentilor: “Este foarte adevărat că înregistrăm un număr mult prea mare de condamnări în faÅ£a CurÅ£ii Europene a Drepturilor Omului. Sunt mai multe categorii de cauze care conduc la aceste condamnări, cele mai multe dintre ele vizează nerespectarea unui termen rezonabil pe durata procedurilor judiciare, articolul 6 din ConvenÅ£ia Europeană a Drepturilor Omului ÅŸi au în vedere, în special, procese derulate în perioada anilor ’90 – începutul anilor 2000. ÃŽn ultima perioadă, cel puÅ£in la aceste categorii de cauze, termenul consacrat desfăşurării procedurilor a fost cât de cât scurtat, nu mai avem aceeaÅŸi situaÅ£ie ca în anii ’90.”
Codurile sper că vor conduce la un pas înainte sub aspectul simplificării procedurilor şi, implicit, a termenului rezonabil şi previzibil în procesul civil, dar şi penal. Pregătim un proiect de lege care să accelereze judecata şi care să fie adoptat până la adoptarea Codurilor, deci o să intervenim pe aceste proceduri simplificând, spre exemplu, regulile privind citarea părţilor, astfel încât procesele să dureze mai puţin. Obiectivul este simplificarea procesurilor şi problema CEDO să fie rezolvată.
O altă categorie de condamnări este legată de încălcarea dreptului la proprietate, în relaÅ£ie directă cu legislaÅ£ia retrocedărilor. Aici am putea vorbi de o cauză de natură să spunem obiectivă din perspectiva justiÅ£iei, respectiv incoerenÅ£a ÅŸi inconsecvenÅ£a legislativă în materia restituirii proprietăţilor ÅŸi a respectării dreptului la proprietate. (…) O cazuistică neunitară. ÃŽn materia legii fondului funciar spre exemplu, am avut legea 18 din 1991, a fost modificată de câteva zeci de ori. Vă daÅ£i seama că este foarte dificil să ai proceduri unitare în aceste condiÅ£ii.
Dacă socotim că avem pe ani în jur de patru milioane de procese în România care se desfăşoară în instanÅ£e ÅŸi luăm în calcul numărul condamnărilor, vom vedea că totuÅŸi este un procent explicabil, datorită ÅŸi fluctuaÅ£iei legislative ÅŸi numărului mare de procese ÅŸi condiÅ£iilor în care se desfăşoară procesul în Å£ara noastră: grad de încărcare pe judecător. Nu trebuie să uităm că în ultimii 20 de ani noi a trebuit să schimbăm întreg sistemul juridic: bazele constituÅ£ionale, toată legislaÅ£ia civilă, în bună măsură pe cea penală, am implementat zeci de mii de pagini de acquis comunitar.”












