Tsonyo Tsonev vs. Bulgaria (nr. 2), 2376/03, 14 ianuarie 2010
Notă: Nu rareori se întamplă ca o persoană să fie sancţionată contravenţional şi apoi urmărită (şi eventual condamnată) penal aceeaşi faptă. Numeroase legi speciale post-decembriste reglementează diverse infracţiuni speciale şi contravenţii care se suprapun măcar parţial sau al căror regim de aplicare diferă numai prin elementul subiectiv cu care este săvârşită fapta (în unele cazuri se cere ca fapta să fie săvârşită cu intenţie). Neclaritatea legislaţiei este „completată” de o practică administrativă ce nu acordă atenţie principiului ne bis in idem, fie şi pentru simplul motiv că legislaţia procesual penală nu pare să reglementeze decât o formă particulară a acestuia prin instituţia autorităţii de lucru judecat. În sfârşit, la acestea se adaugă inerţia practicienilor care, din perspectiva garanţiilor procesuale aplicabile, continuă să facă o diferenţă clară între domeniul contravenţiilor şi cel al infracţiunilor.
Credem că abordarea ar trebui să ţină seama de drepturile stabilite în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului aşa cum sunt acestea interpretate şi aplicate în soluţiile Curţii EDO.
Articolul 4 al Protocolului 7 al Convenţiei consacră „dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori”, cunoscut sub denumirea tradiţională de „ne bis in idem”: „Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi Stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui Stat. (…)”
Legea şi procedura „penală” de care vorbeşte articolul respectiv au un înţeles autonom comun identic cu cel al „acuzaţiei în materie penală” din articolele 6 şi 7 din Convenţie. Pe scurt, Curtea determină dacă fapta intră in doemniul de aplicare al „materiei penale” în funcţie de criterii alternative: calificarea juridică a infracţiunii litigioase în dreptul naţional, natura însăşi a acesteia şi severitatea sancţiunii aplicabile (Engel şi alţii c. Olandei; Ozturk c. Germaniei; Jussila c. Finlandei).
În situaţia în care o faptă nu este calificată drept penală după primul criteriu (deoarece în dreptul intern al statului membru este calificată drept contravenţie, faptă administrativă sau disciplinară etc.), intră în joc criteriile doi şi trei. Dintre cele două, esenţial este al doilea criteriu, cel privind natura sancţiunii şi în special primul subriteriu – cui anume se adresează norma în discuţie: unui grup specific (expl: militari; funcţionari publici etc.) sau, dimpotrivă, are un caracter general (Eggs c. Elveţiei; comp. Weber c. Elveţiei).
Cel de-al treilea criteriu (severitatea sancţiunii aplicabile) are o importanţă redusă, Curtea decizând că nu există o jurisprudenţă clară din care să rezulte că gradul redus de severitate al sancţiunii aplicabile poate fi decisivă în excluderea unei fapte de natură penală din câmpul de aplicare al articolului 6 (Jussila c. Finlandei (MC)). Tocmai de aceea, amenzi contravenţionale de un cuantmul relativ redus au fost privite ca intrând în câmpul de aplicare al „materiei penale” chiar in absenta unui mecanism de transformare a amenzii intr-o sanctiune privativa de libertate:
- Ziliberberg vs. Moldova: amenda fusese 3,17 Euro, maximul legal fiind de 7,94 euro – 60% din venitul reclamantului;
- Masaev vs. Moldova, 6303/05, 12 mai 2009: 360 MLD (26 euro);
- Russu vs. Moldova, 7413/05, 13 noiembrie 2008 – 180 MDL; 12 euro;
- Kuzmickaja vs Lituania, 27968/03, 10 iunie 2008 (dec.): 69.50 euro;
- Tsonyo Tsonev vs. Bulgaria (nr. 2), 2376/03, 14 ianuarie 2010: 50 BGN (25 euro);
- Anghel vs Romania, 28183/03, 4 octombrie 2007: 59 euro;
Din această perspectivă, majoritatea contravenţiilor din sistemul român vor intra în câmpul de aplicare al „materiei penale” din Convenţie; în consecinţă, vor fi aplicabile garanţiile prevăzute nu doar de art. 6 în materie penală (inclusiv prezumţia de nevinovăţie) ci şi celelalte garanţii, mai generale (art. 7 din Convenţie, dublul grad de jurisdicţie etc.) inclusiv principiul ne bis in idem. Ca urmare, o persoană sancţionată contravenţional nu ar putea fi cercetată penal (chiar dacă ar fi achitată) pentru acceaşi faptă: hotărârea rezumată în cele ce urmează este instructivă în această privinţă.
* * *
La 11 noiembrie 1999, reclamantul a fost implicat intr-un incident in care, conform raportului politiei chemate la fata locului, a spart usa unui vecin, a patruns in apartamentul acestuia si l-a lovit cu pumnii. Urmare a raportului politiei, primarul orasului Gabrovo l-a amendat contraventional pe reclamant pentru tulburarea linistii si ordinii publice cu 50 de leva (25 euro). Sanctiunea contraventionala a devenit definitiva, nefiind contestata in instanta.
Ulterior, parchetul a inceput urmarirea penala si l-a trimis in judecata pentru violare de domiciliu si loviri si alte violente, in legatura cu evenimentele din 11 noiembrie. Judecatoria Gabrovo l-a achitat pentru violare de domiciliu si l-a condamnat pentru loviri si alte violente la pedeapsa cu inchisoarea de 18 luni. Soluţia a fost menţinuta in apel de Tribunalul Gabrovo si in recurs de Curtea Suprema de Justitie a Bulgariei.
In fata Curtii Europene, reclamantul a invocat incalcarea articolelor 6 din Convenţie şi 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie (care garantează dreptul de a nu fi urmarit sau condamnat penal de doua ori pentru aceleasi fapte – ne bis in idem).
Curtea, prin hotararea pronuntata la 14 ianuarie 2010, a constatat incalcarea ambelor articole.
În ceea ce priveste articolul 4 din Protocolul 7 la Conventie, Curtea a aratat ca:
- sanctiunea contraventionala aplicata reclamantului de catre primarul orasului Gabrovo poate fi considerata avand un caracter „penal” in sensul autonom pe care Convenţia il acordă acestei notiuni, având in vedere ca, pe de o parte, interdicţia instituita prin textul legal încalcat se adreseaza tuturor persoanelor si ca, pe de altă parte, scopul sanctiunii este acela de a pedepsi si preveni savarsirea in viitor a unor fapte similare;
- exista identitate de fapte intre cele care s-au aflat la originea sanctiunii contraventionale si respectiv cele care au generat procedura penală îndreptată împotriva reclamantului, independent de definitia legala pe care dreptul intern o da contraventiei, respectiv celor doua infractiuni;
- a existat o dublare a procedurilor judiciare indreptate împotriva reclamantului, avand in vedere ca procedurile penale au fost precedate de sanctionarea contraventionala a acestuia, ramasa definitiva prin neapelare.
In concluzie, reclamantul fusese „condamnat” in procedura administrativa (contraventională) ce trebuie asimilata unui „proces penal” in sensul autonom al acestei notiuni în Conventie. Dupa ce aceasta „condamnare” a devenit definitiva, impotriva reclamantului fusese formulata o alta acuzatie in materie penala care privea acelasi comportament si, in esenta, aceleasi fapte. Avand in vedere ca art. 4 Prot 7 la Conventie interzice atat urmarirea penala cat si condamnarea unei persoane pentru fapte care au condus deja la aplicarea unei sanctiuni penale definitive, Curtea a constatat incalcarea acestui articol de catre Bulgaria.
PDF 
Felicitari! A se vedea si Bota vs. Romania.
“Ne bis in idem”… Se poate si mai bine, doua pedepse pentru nici o fapta!